Drepturi salariale (banesti). Decizia 1322/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
decizia civilă nr.1322/ Dosar nr-
Ședința publică din data de 30 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică judecător
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Daniel
Grefier:
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta și de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, TRIBUNALUL BRAȘOV și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.1078 din data de 18 iunie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 26 octombrie 2009 când părțile au lipsit, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi 30 octombrie 2009.
CURTEA:
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 1078/M/18.06.2009, TRIBUNALUL BRAȘOVa admis excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pentru perioada 01.05.2004 - 04.05.2006, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Brașov, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
A obligat pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BRAȘOV și TRIBUNALUL BRAȘOV să calculeze și să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de bază brută lunară, începând cu data de 05.05.2008 până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești și pentru viitor, actualizate cu indicele de inflație.
A obligat pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să aloce fondurile necesare plații sumelor neîncasate.
A obligat pârâții să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
A respins ca fiind prescrisă acțiunea formulată de reclamantă, pentru perioada 01.05.2004 - 04.05.2006.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin acțiunea înregistrată la data de 04.05.2009, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Covasna, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata unor diferențe de drepturi de natură salarială, reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația brută de încadrare lunară, începând cu luna data de 24.04.2008 la zi, și pentru viitor, actualizarea acestor despăgubiri în raport cu indicele de inflație la data plății efective, plus dobânzile aferente pe întreaga perioadă, până la data plății efective, precum și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul său de muncă.
A statuat tribunalul în analiza efectuată că reclamanta are calitatea de magistrat în cadrul Tribunalului Covasna, iar potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/ 1996 (republicată) " pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Ulterior, prin art.1 pct. 42 din OG 83/2000 aprobată prin Legea 334/2001 referitoare la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați și personal auxiliar de specialitate, s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996.
Relativ la starea de discriminare invocată de reclamantă în cererea introductivă, s-a recunoscut eficiența prevederilor OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora principiile legalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a drepturilor la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru munca egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Articolul 2 pct.1 al acestei ordonanțe arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării a drepturilor prevăzute de lege în domeniul public, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. La pct. 2 din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre sau care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la punctul 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. Punctul 3 al aceluiași articol prevede că orice comportament activ ori pasiv care prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de altele, atrage răspunderea contravențională sau penală, după caz.
Analizând reglementările internaționale referitoare la drepturile omului, instanța a constatat că potrivit art. 2, pct. 1 din declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricărei discriminări, iar potrivit art. 29, pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite de lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democrată.
Articolul 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențele, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație nu sunt considerate discriminatorii.
În speță, s-a arătat faptul că instanțele judecătorești din țară au acordat aceste drepturi unor persoane ocupând aceiași funcție ca și reclamanta, ceea ce instituie un tratament discriminator față de reclamantă care nu este beneficiara drepturilor respective.
A discrimina, în sensul dispozițiilor OG 137/2000, înseamnă a diferenția sau a trata diferit două persoane sau situații atunci când nu există nici o distincție relevantă și a trata într-o manieră identică două sau mai multe persoane sau situații care sunt în fapt diferite.
În speță, neacordarea contravalorii sporului de confidențialitate reclamantei instituie un tratament inegal în raport de alți magistrați din țară, care au obținut în justiție recunoașterea acestor drepturi.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului interzice orice discriminare, nu numai în privința drepturilor prevăzute în Convenție ci și în exercitarea oricăror drepturi recunoscute de legislația internă a statelor membre.
Discriminarea constatată în prezenta cauză își are temeiul în dispozițiile OG 137/2000 care sancționează orice discriminare în, stabilirea și modificarea atribuțiilor de serviciu, locului de muncă sau salariului și acordarea altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul".
Prin urmare, neacordarea drepturilor salariale solicitate de reclamanta din prezenta cauză ar crea o situație de discriminare directă, un tratament diferențiat, având ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului la egalitatea în activitatea economică, și în materie de angajare și profesie, potrivit art.6 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 6 alin 2 din Codul Muncii pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art. 19 pct. 3 că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege, ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia,conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri sau adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și ordinii publice.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 din Codul Muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Prin încheierea dată în ședința camerei de consiliu din 01.09.2009, instanța a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinței civile nr. 1078/M/18.06.2009, în sensul că în considerentele hotărârii va fi trecut, în mod corect, obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta, constând în obligarea pârâților TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților la plata sporului de confidențialitate de 15% începând cu anul 2004 și pentru viitor, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și cu aplicarea dobânzii legale, efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate. Pe această cale, instanța a cuprins în expozitivul încheierii considerentele de fapt și de drept ale acțiunii reclamantei, care au condus la pronunțarea sentinței civile nr. 1078/M/2009, fiind înlăturate considerentele din conținutul acestei sentințe.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanta, pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților și TRIBUNALUL BRAȘOV.
Recursul reclamantei, declarat la data de 28.08.2009 a fost motivat prin memoriul depus la data de 12.10.2009.
În recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței primei instanțe, se învederează că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, considerentele făcând referire la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, câtă vreme reclamanta a solicitat prin cererea introductivă sporul de confidențialitate de 15%. Pe fondul cauzei, se arată că dispozițiile Legii nr. 444/2006 nu comportă nicio dificultate în interpretare, stabilind în mod expres și limitativ categoriile de funcționari care sunt beneficiarii sporului de confidențialitate, categorii în care nu sunt cuprinși și magistrații.
Critica referitoare la contradictorialitatea dintre considerentele hotărârii și dispozitiv este cuprinsă și în recursul exercitat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, fiind întemeiată calea de atac pe dispozițiile art. 304 pct. 7. pr. civ.
În fine, recursul declarat de pârâtul TRIBUNALUL BRAȘOV, tinde, în principal, la casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, la modificarea sentinței, în sensul respingerii pretențiilor formulate de reclamantă.
Cât privește temeiul de casare, se arată că instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, considerentele hotărârii referindu-se la o altă persoană și la o altă cauză, după cum critica de nelegalitate vizează greșita aplicare a legii față de reținerea situației de discriminare și recunoașterea sporului de confidențialitate reclamantei, în condițiile în care statutul profesional al acesteia nu prevede recunoașterea acestor drepturi salariale.
Pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților au declarat în termen recurs și împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale.
În cuprinsul recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice se arată că în mod greșit instanța de fond a apreciat că aspectele semnalate în cuprinsul încheierii sunt specifice unei erori materiale, acestea reprezentând critici ale fondului cauzei supusă examinării, criticate de același recurent în recursul exercitat împotriva sentinței de soluționare a cauzei. Același recurs reia aspectele de nelegalitate exprimate în recursul declarat împotriva hotărârii, referitoare la lipsa calității procesuale pasive a acestei părți, respectiv lipsa temeiului legal pentru recunoașterea dreptului solicitat de reclamantă.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților critică încheierea de îndreptare a erorii materiale din perspectiva fondului pretențiilor recunoscute, apreciind, ca prim temei al căii extraordinare, că instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Din acest cadru de evaluare a nelegalității încheierii, se invocă Decizia nr. 838/2009 a Curții Constituționale - prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională, în temeiul căruia autoritatea judecătorească trebuie să se abțină de la orice atitudine care ar avea ca obiect subrogarea în atribuțiile altei autorități publice, cum este și cazul recunoașterii prin hotărâri judecătorești a unor drepturi de natură salarială.
Un motiv distinct de recurs îl reprezintă temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9. pr. civ. încheierea fiind considerată ca lipsită de temei legal, în condițiile în care dreptul la sporul de confidențialitate pentru magistrați nu este reglementat prin niciunul din actele normative în vigoare.
Verificând sentința și încheierea atacate în limitele motivelor de nelegalitate invocate, curtea este în drept să rețină următoarele argumente;
În primul rând, recursul reclamantei este supus sancțiunii nulității.
Astfel cum s-a reliefat, declarația de recurs a reclamantei a fost înregistrată în termenul defipt de lege, la data de 28.08.2009, în timp ce motivarea a fost depusă la data de 12.10.2009. Cum potrivit prevederilor art. 303. pr. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, dispozițiile art. 306 alin. 1. pr. civ. sancționând cu nulitatea recursul care nu este motivat în termenul legal, în lipsa unor motive de ordine publică, recursul va fi declarat nul.
Din cuprinsul motivelor de recurs invocate de pârâți, rețin atenția examinării temeiurile purtând asupra criticilor de ordin procedural, referitoare la necorelarea părții expozitive a sentinței cu dispozitivul, acesta din urmă fiind necesar să constituie o reflectare fidelă a rațiunilor care au condus judecata la pronunțarea hotărârii. Astfel fiind, constatând întemeiate aceste motive de recurs, cercetarea celorlalte critici devine de prisos în contextul soluției care nu poate fi evitată ca rezultat al verificărilor de legalitate.
Structura hotărârii judecătorești, expres determinată de prevederile art. 261. pr. civ. dar și larg explicitată de doctrină, referă în esență la caracterul unitar al părților sale componente; pornind de la numele și calitatea părților din litigiu, obiectul cererii, motivele de fapt și de drept care au condus instanța la pronunțarea dispozitivului, aceste elemente sunt părți indisolubile întregului reprezentat de hotărârea dată.
sentinței civile nr. 1078/M/18.06.2009, obiect al recursului, specific formulei de amânare a pronunțării dezbaterilor purtate la termenul din 17.06.2009, cu care se întregește, poartă asupra litigiului de muncă promovat de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV și Ministerul Finanțelor Publice.
Trecând la examinarea cererii, instanța constată cum prin cererea introductivă reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Covasna, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Libertăților si Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestora la plata unor diferențe de natură salarială reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația brută de încadrare lunară. Întreaga expunere a considerentelor hotărârii se referă la argumentele de fapt și de drept ale reclamantei, care o îndreptățesc la recunoașterea sporului de 50%, pentru ca, în final, dispozitivul să cuprindă admiterea acțiunii formulate de reclamanta pentru acordarea sporului de confidențialitate, de 15% din indemnizația de bază brută lunară.
În această formă de conținut al ansamblului sentinței, lipsește evident legătura de unitate dintre părțile litigiului, obiectul cererii, motivele de fapt și de drept, respectiv dispozitivul hotărârii, sau, altfel spus, instanța s-a pronunțat pe altceva ce a judecat.
Încheierea de îndreptare a erorii materiale este expresia recunoașterii împrejurării mai sus relevate, fiind însă departe ca tehnica juridică adoptată - de înlocuire a întregului expozitiv al sentinței, cu un altul corespunzător părților cauzei, obiectului și temeiurilor care să corespundă dispozitivului hotărârii inițiale - să se încadreze în cerințele art. 281 alin. 1. pr. civ. Textul evocat are în vedere erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea, susținerile părților sau cele de calcul, ori alte erori materiale, rațiunea acestei norme nefiind de natură a substitui o întreagă judecată dată soluționării unei cauze.
Astfel fiind, cum situația analizată se circumscrie celei în care instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul art. 312 alin. 5. pr. civ. urmează a casa sentința și implicit încheierea de îndreptare a erorii materiale cu trimitere spre rejudecare, tribunalul urmând a proceda la examinarea cererii cu care a fost investit.
În cauză nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 7. pr. civ. invocate în motivele de recurs, confuzia instanței de fond, reținută ca atare în considerentele sentinței, fiind tocmai asupra naturii pricinii.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1078/M/18.06.2009 a Tribunalului Brașov.
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților și TRIBUNALUL BRAȘOV împotriva aceleiași sentințe.
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților împotriva încheierii dată de TRIBUNALUL BRAȘOV în camera de consiliu din 01.09.2009.
Casează sentința civilă nr. 1078/M/18.06.2009 și încheierea din 01.09.2009 ale Tribunalului Brașov și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.10.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./2.12.09
Tehnored. 23.12.09-9 ex.
Jud fond /
Președinte:Maria Carmen TicăJudecători:Maria Carmen Tică, Nicoleta Grigorescu, Daniel
