Drepturi salariale (banesti). Decizia 1340/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1340
Ședința publică din 14 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu DR.- -
JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ a FINANȚELOR PUBLICE A, împotriva sentinței civile nr. 982/4.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâții intimați CURTEA de APEL TIMIȘOARA și TRIBUNALUL ARAD, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au fost lipsă reclamantul intimat, pârâții recurenți Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A și pârâții intimați Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Arad.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza a fost lăsată în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 932/4.06.2009 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Arad și în consecință a obligat pârâții la plata creșterilor salariale conform dispozițiilor Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, după cum urmează: 5% începând cu data de 1.01.2007 față de nivelul lunii decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1.04.2007 față de nivelul lunii marzie 2007 și cu 11% începând cu data de 1.10.2007 față de nivelul lunii septembrie 2007, în raport cu gradul de judecător de curte de apel al reclamantului. A obligat pârâții la plata despăgubirilor la nivelul primelor de vacanță egale cu indemnizația brută lunară a reclamantului din luna anterioară plecării în concediu legal de odihnă aferentă anilor 2003, 2004, 2005 și 2006, în raport cu gradul de judecător de curte de apel al reclamantului. A dispus includerea drepturilor bănești în bugetul pârâților de ordin 1, 3 și 4, conform legii, în calitate de ordonatori de credite, cu avizul pârâtului de ordin 2. obligat pârâții la calcularea și actualizarea drepturilor bănești solicitate conform indicelui de inflație începând cu data nașterii dreptului material și până la plata efectivă. A obligat pârâtul Tribunalul Arad, în calitate de deținător al carnetului de muncă al reclamantului, să facă cuvenitele mențiuni privind înscrierea drepturilor câștigate.
Tribunalul a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice este nefondată, respingând-o în considerarea dispozițiilor art. 44, 35 și 36 din Legea nr. 304/2004 raportat la prevederile Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 și a calității de reprezentant al statului.
Cu privire la fondul cauzei a reținut:
În ce privește capătul de cerere privind plata sumelor de bani reprezentând creșterile salariale conform Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, cu 5% începând cu data de 1.01.2007 față de nivelul lunii decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1.04.2007 față de nivelul lunii martie 2007 și cu 11% începând cu data de 1.10.2007 față de nivelul lunii septembrie 2007, în raport cu gradul de judecător de curte de apel al reclamantului, tribunalul constată că cererea este fondată.
Acordarea despăgubirilor solicitate de reclamant nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Din moment ce reclamantul - magistrat în activitate este într-o situație identică și nu doar comparabilă cu restul personalului din unitățile bugetare, în sensul că a primit un salariu erodat de inflație, rezultă că nu poate fi tratat diferit și discriminatoriu de restul bugetarilor, prin refuzul plății adaosului salarial pe anul 2007.
Din aceste motive nu este întemeiată apărarea pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților cu privire la faptul că tribunalul ar depăși atribuțiile puterii judecătorești în cazul admiterii capătului 1 al cererii prin prisma dispozițiilor Deciziilor Curții Constituționale cu nr. 818/2008 și 1325/4.12.2008 în cazul în care s-ar acorda reclamantului un drept neprevăzut de lege prin interpretarea eronată a dispozițiilor Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.
Aceasta în condițiile în care, nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii lor, câtă vreme criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același, pentru acoperirea creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007, față de anul 2006.
Raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Codului muncii completat cu prevederile Codului civil care reglementează în art. 1039 solidaritatea pasivă între debitori, completând Codul muncii. Art. 1041 cod civil prevede că solidaritatea pasivă poate fi și solidaritate legală.
Este fondat capătul doi al cererii având ca obiect plata de despăgubiri la nivelul primelor de vacanță cuvenite reclamantului pentru anii 2003, 2004, 2005 și 2006, egale cu indemnizația brută lunară a unui judecător cu grad de curte de apel.
În practica judiciară s-a stabilit că asemenea acțiuni sunt admisibile, întrucât ulterior pronunțării Deciziei nr. XXIII /12.12.2005 în dosarul nr. 31/2005, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost emisă Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 146/2007 prin care legiuitorul a urmărit, în principal, înlăturarea inechităților ivite între diverșii destinatari beneficiari ai primelor de vacanță recunoscute prin lege, dar neacordate, urmare a suspendării dreptului prin diverse acte normative, ca urmare a dificultăților economice traversate de Statul Român.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 146/2007 rezolvă situația primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, până în anul 2007, după care produce efecte prin recunoașterea dreptului și pe viitor, prin reglementarea prevăzută expres prin Legea nr. 45/2007.
Reclamantul a cerut actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța urmează să o admită raportat la prevederile art. 1082 Cod civil și art. 161 alin. 4 Codul muncii, care prevede că debitorul este obligat la plata unor daune interese pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, chiar dacă nu este de rea-credință, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, culpa pârâților constă în neacordarea drepturilor salariale pretinse, respectiv a primelor de concediu de odihnă, precum și a omisiunii inițierii unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea acestor discriminări.
În speța de față, nu există o cauză străină care să conducă la ideea că neacordarea creșterilor salariale pe anul 2007 și a primelor de vacanță pentru anii 2003- 2006 pretinse de reclamant, câtă vreme au făcut obiectul unor litigii soluționate irevocabil, parte din ele fiind plătite magistraților.
Este întemeiată cererea reclamantului privind înscrierea în carnetul de muncă a drepturilor salariale câștigate, potrivit Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, în vederea stabilirii drepturilor viitoare de pensie, deoarece principalul criteriu la stabilirea drepturilor de pensie este acela al contributivității individuale la bugetul asigurărilor sociale, potrivit Legii nr. 19/2000.
Pentru considerentele prezentate tribunalul a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Arad.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termenul legal pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.
Pârâtul recurent Ministerul Justiției, invocând dispozițiile art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, a susținut că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești acordând drepturi neprevăzute de lege și a încălcat principiul separației puterilor în stat.
S-a invocat și faptul că în ședința din 27.05.2009, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul pe de altă parte, constatându-se astfel că s-au depășit atribuțiile de către instanță, acțiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă.
S-a mai susținut că Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 21/2008 nu putea constitui temei legal al admiterii acțiunii.
Recurentul a susținut că sunt incidente și dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, sentința fiind nelegală pentru faptul că s-a dispus plata unor drepturi salariale în alt cuantum decât cel prevăzut de legea de salarizare, respectiv Ordonanța Guvernului nr. 27/2006.
S-a mai arătat că magistrații nu sunt în situație similară și comparabilă cu celelalte categorii de bugetari, având lege specială de salarizare, care a și majorat substanțial drepturile bănești ale personalului din justiție și că nu se poate reține existența unei discriminări.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, s-a susținut că s-au încălcat prevederile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, potrivit cărora deciziile în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, iar prin Decizia nr. XXIII/12.12.2005 Înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursul în interesul legii, a stabilit că magistrații sunt îndreptățiți la primele de concediu numai pe anii 2001-2002, acest drept material să existe cu începere de la 1.01.2003.
Pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice a susținut că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în mod nelegal fiind respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, cu încălcarea prevederilor art. 19-47 din Legea nr. 500/2002.
S-a invocat și inadmisibilitatea acțiunii în raport de prevederile Ordonanța Guvernului nr. 146/2007 care reglementează acordarea de către angajator a primelor de vacanță pentru anii 2001-2006.
Recurentul a susținut cu privire la fondul cauzei că reclamantul, respectiv categoria magistraților, nefiind prevăzuți în dispozițiile Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, acest act normativ nu este incident și nu pot fi incidente nici dispozițiile art. 2 al Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, neputându-se reține discriminarea în absența unei situații analoage și comparabile între magistrați și restul categoriilor de personal bugetar avut în vedere de acest act normativ.
Reclamantul intimat nu a depus întâmpinare.
Examinând cauza sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă și având în vedere și motivele de recurs, Curtea constată că recursurile sunt fondate în parte pentru următoarele considerente:
Prima de concediu pentru magistrați a fost prevăzută prin art. 411din Legea nr. 50/1996, dispoziție care a fost în vigoare până la 1.01.2003 când a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.177/2002 și care a abrogat-
Este adevărat că pentru anii 2001-2002 dreptul la primă de concediu a fost suspendat dar, începând cu 1.01.2003 acest drept nu mai există și, prin urmare dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 146/2007 nu sunt incidente în cauză și nu pot constitui temei al admiterii acțiunii.
De altfel, așa cum susține și recurentul Ministerul Justiției, prin Decizia în interesul legii nr. XXIII/2005 Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în acest sens, iar această decizie este obligatorie conform art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
Prin urmare, în mod nelegal instanța de fond a admis capătul de cerere prin care reclamantul solicită obligarea pârâtului la plata primelor de concediu pe anii 2003-2006, astfel că, în baza art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, vor fi admise recursurile și modificată sentința în sensul respingerii acestuia.
Cu privire la primul capăt de cerere, se constată că sentința este temeinică și legală și va fi menținută pentru următoarele considerente:
Principiul indexării și compensării salariilor reprezintă un principiu al sistemului de salarizare impus de creșterea costului vieții. Prin indexare se realizează corelația dintre salariu și costul vieții și are funcția de prevenire a eroziunii puterii e cumpărare și atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Compensarea reprezintă suma de bani cu care s-au majorat salariile ca urmare a creșterilor prețurilor.
, și la fel compensarea, este atât legală, cât și convențională, fiind prevăzută și în contractul colectiv de muncă unic la nivel național începând cu anul 1996.
Creșterile salariale prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 se încadrează evident în măsurile de compensare în sensul principiului de mai sus, recunoscut în literatura de specialitate.
Reclamanții sunt magistrați, făcând parte dintr-un raport juridic de muncă, guvernat de legislația muncii, întrucât prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la un tratament egal în materie de salarizare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. alin. 2 lit. c și lit. f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Codul muncii.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale.
Reclamanții, aflându-se într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din cadrul unităților bugetare, sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că aceștia nu pot fi tratați diferențiat față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Mai mult, aceste creșteri salariale, cu caracter compensatoriu reprezintă o "speranță legitimă" și nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii categoriei magistraților de la acordarea acestora și a lipsirii lor de aceste drepturi salariale, care din perspectiva acestui principiu al indexării reprezintă un bun, în sensul art. 1 din protocolul nr. 1 la Convenție.
Având în vedere că reclamanții se înscriu în categoria de salariați în sectorul bugetar și în același timp există salariați în diferite domenii din cadrul sectoarelor bugetare care beneficiază de aceste indexări, domenii care sunt finanțate, ca și justiția, de la bugetul de stat, înseamnă că acordarea acestor drepturi doar unor salariați din sectorul bugetar și neacordarea drepturilor pretinse și reclamanților în speță, reprezintă, în realitate, o discriminare din punct de vedere al exercitării dreptului la protecția socială între salariații din sectorul bugetar, încălcându-se astfel dispozițiile art. 41 alin. 2, art. 53 din Constituție, art. 5 alin. 3, art. 6 din Codul muncii, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție, care interzic orice discriminare între salariați din punct de vedere al protecției sociale din același sector de activitate și anume, cel bugetar.
Reclamanții au fost discriminați și în sensul dispozițiilor art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art. 19 pct. 3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea unor drepturi, dar în speță nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Prin neaplicarea adaosurilor salariale reprezentând majorări și indexări aplicate salariilor începând cu 1.01.2007, astfel cum au fost solicitate de către reclamanți, pârâții sunt culpabili în producerea unui prejudiciu pentru reclamanți, constând în primirea unui salariu mai mic față de criteriul avut în vedere de către legiuitor în aplicarea acelor majorări și indexări, și anume: creșterea indicelui prețului de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Raportat la dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituția României care prevede că în situația în care există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, nu se poate reține nici încălcarea principiului separației puterilor în stat de către instanță și nici inadmisibilitatea acțiunii.
Nu sunt fondate nici criticile pârâtului recurent Ministerul Finanțelor Publice cu privire la nelegala respingere a excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pârâtul are calitatea de ordonator principal de credite, însă obligația ce îi incumbă nu este de a plăti drepturile salariale cuvenite reclamanților, nefiind vorba despre un raport juridic direct de dreptul muncii dintre reclamanți și angajator, ci despre obligația Ministerului Economiei și Finanțelor conferită potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2008, respectiv Legea nr. 388/2007, aceea de a constitui volumul veniturilor și al cheltuielilor pe destinații și pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat.
Astfel, obligația stabilită în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor în raport de obiectul cererii nu se referă la reglementările din art. 25 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 37/2008, strict cu privire la plata drepturilor salariale pentru angajații Ministerului Justiției. Totodată, acest minister, potrivit Legii nr. 500/2002, a Hotărârea Guvernului nr. 208/2005, coordonează activitățile privind sistemul bugetar, răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor de rectificare a acestor bugete și aprobă prin bugete sume pentru instituțiile publice, care în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 22/2007 vor executa obligațiile de plată potrivit cu titlurile executoriu.
Pentru aceste considerente, va fi menținută sentința cu privire la acest capăt de cerere admis.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ a FINANȚELOR PUBLICE A, împotriva sentinței civile nr. 982/4.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul.
Modifică în parte sentința, în sensul că respinge capătul de cerere privind primele de vacanță aferente anilor 2003-2006.
Menține restul dispozițiilor.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - DR.- - - -
GREFIER,
- -
Red. /29.10 2009
Tehnored. /30.10.2009
Ex.2
Prima inst. -, - Trib.
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan
