Drepturi salariale (banesti). Decizia 147/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA COD OPERATOR 2928
SECȚIA CONFLICTE
de muncă și Asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 147
Ședința publică din 12 februarie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: DR. - -
JUDECĂTOR 1: Carmen Pârvulescu
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor formulate de către pârâții - recurenți Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C - S, împotriva sentinței civile nr. 299/19.10.2007, pronunțată de Tribunalul C - S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții - intimați, și pârâtul - intimat Direcția Instanțelor Militare
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă, pentru recurentul Ministerul Apărării Naționale,consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că nu mai sunt alte cererii de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului Ministerul Apărării Naționale solicită instanței admiterea recursului declarat de către Ministerul Apărării Naționale, așa cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel București - Secția de contencios - administrativ, care are competența materială pentru soluționarea litigiului pendinte, iar în subsidiar modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune și pentru luna noiembrie 2003, precum și a respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Totodată, solicită respingerea recursului formulat de către Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C - S, ca nefondat.
CURTEA,
În deliberare asupra recursului se constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.299/19.10.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C - Saa dmis în parte acțiunea formulată de reclamanții, împotriva pârâților Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C - S, și Direcția Instanțelor Militare B, a obligat pârâții să calculeze și să plătească reclamanților diferențele de drepturi de natură salarială, după cum urmează: pentru reclamantul sporul de 30% din indemnizația de încadrare lunară brută pentru perioada noiembrie 2003 - 21.04.2004 și de 40% pentru perioadele 21.04.2004 - 31.12.2004 și 01.06.2005 - martie 2006; pentru reclamantul sporul de 30% din indemnizația de încadrare lunară brută pentru perioada noiembrie 2003 - 21.04.2004 și de 40% pentru perioadele 21.04.2004 - mai 2005, și noiembrie 2005 - ianuarie 2006 și luna martie 2006; pentru reclamantul sporul de 30% din indemnizația de încadrare lunară brută pentru perioada noiembrie 2003 - 21.04.2004 și de 40% pentru perioadele 21.04.2004 - 01.09.2004, sume ce vor fi actualizate la data plății efective.
Prin aceeași hotărâre, au fost respinse excepția de necompetență materială a Tribunalului C - S și excepția lipsei procedurii prealabile, invocate de pârâtul Ministerul Apărări Naționale, și a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune cu referire la pretențiile aferente perioadei decembrie 2002 - octombrie 2003.
Totodată, a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de către pârâtul Ministerul Apărări Naționale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că litigiul pendinte are natura juridică a unui conflict de muncă, care se soluționează în prima instanță de cătrte Tribunalul C - S, conform art.2 alin.1 lit.c Cod procedură civilă, și pentru judecarea căruia nu este necesară respectarea unei proceduri prealabile sesizării instanței, astfel încât excepția de necompetență materială a Tribunalului C - S și excepția lipsei procedurii prealabile, invocate de pârâtul Ministerul Apărări Naționale, sunt nefondate.
Excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Apărări Naționale, cu referire la pretențiile anterioare lunii decembrie 2003, fost admisă pentru pretențiile aferente perioadei decembrie 2002 - 31.10.2003 prin raportare la prevederile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii.
Cu privire la fondul cauzei, s-a apreciat că acordarea sporului reglementat de art.11 alin.1 din OUG nr.177/2002, modificată și completată prin Legea nr.347/2003, art.28 alin.4 din OUG nr.24/2004, aprobată prin Legea nr.601/2004, și art.24 alin.4 din Legea nr.508/2004 doar pentru anumite categorii de magistrați, precizate în cuprinsul acestor dispoziții legale, fără vreo justificare, are drept consecință instituirea unui tratament discriminatoriu între magistrații ce efectuează urmărirea penală și judecă fapte de corupție, între președintele, vicepreședintele, președinții de secții, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorul general, procurorul general adjunct, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și ceilalți magistrați de la celelalte instanțe, respectiv parchete de la nivel național.
Pe cale de consecință, s-a apreciat că, față de prevederile art.998 și 1082 Cod civil, art.5, art.6, art.269, art.155 și art.161 alin.4 din Codul muncii, art.16 alin.1 și alin.2 din Constituția României, art.1 alin.2 lit.e pct.i și art.2 alin.1 - alin.3 din nr.OG137/2000, se impune admiterea acțiunii față de pârâții Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C - S, și Direcția Instanțelor Militare
Cererea de chemare în garanție a fost admisă în temeiul art.1 din OUG nr.21/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002.
Pârâtul Ministerul Apărării Naționale a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 299/19.10.2007 a Tribunalului C - S, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare a fondului la Curtea de Apel București, iar în subsidiar modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul constatării prescripției dreptului la acțiune și pentru luna noiembrie 2003, precum și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs se susține că hotărârea atacată este nelegală, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.3 Cod procedură civilă, deoarece a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe, respectiv a Curții de Apel București, stabilită de prevederile 42 alin din OUG nr.177/2002, respectiv ale art. 36 alin.1 din OUG nr. 27/2006. întrucât reclamanții fac parte din categoria magistraților, beneficiind de o lege specială de organizare, de un statut special reglementat prin lege și de o lege specială de salarizare, în speță, sunt aplicabile prevederile art.1 alin.2 din Codul muncii, potrivit cărora sunt exceptate de la aplicarea prevederile Codului muncii raporturile juridice reglementate de legii speciale, care conțin dispoziții specifice derogatorii.
Totodată, se arată că, prin extinderea dispozițiilor art.28 alin.5 din OUG nr.43/2002 asupra magistraților, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât o astfel de acțiune presupune modificarea ori completarea legislației de către autoritatea legislativă, astfel încât este aplicabil motivul de recurs reglementat de art.304 pct.4 Cod procedură civilă.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune este întemeiată și cu privire la pretențiile reclamanților aferente lunii noiembrie 2003, conform dispozițiilor art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii coroborate cu cele ale art.1 alin.1 și art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
Cu referire la fondul cauzei se susține că, față de conținutul art.29 din Legea nr.78/2000, art.28 alin.4 din OUG nr.43/2002, art.11 alin.1 - alin.3 din OUG nr.177/2002 și art.28 alin.5 din Legea nr.601/2004 privind aprobarea OUG nr.24/2004, voința legiuitorului a fost de a acorda sporul reglementat de dispozițiile legale citate anterior doar anumitor categorii de magistrați, fără a se putea considera acest fapt ca discriminatoriu. Astfel, legiuitorul a exclus de la acest spor magistrații care efectuează urmărirea penală și, cu atât mai mult, pe cei care nu instrumentează, în nici un fel cauze de corupție.
În drept se invocă art.299 și următoarele, art.304 pct.3, pct.4 și pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, art.11, art.36, art.42 și art.50 din OUG nr.17/2002 și art.1 alin.2 din Codul muncii.
La data de 28.11.2007, chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice a formulat recurs împotriva sentinței civile nr.299/19.10.2007 a Tribunalului C - S, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul scoaterii din cauză a Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere lipsa calității sale procesuale pasive.
În motivarea cererii de recurs se arată că o modificare in structura bugetelor ordonatorilor principali de credite se poate face doar prin hotărâre de Guvern, iar între Ministerul Finanțelor și Ministerul Justiției nu exista obligația de garanție, astfel încât cererea de chemare in garanție este inadmisibila.
Intimați au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului declarat de către pârâtul Ministerul Apărării Naționale ca neîntemeiat, întrucât criticile formulate de către recurent nu se încadrează în vreunul din motivele legale prevăzute de art.304 Cod procedură civilă. Totodată, au arătat că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a recursului formulat de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Examinând recursurile declarate de pârâtul Ministerul Apărării Naționale și de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C - S, prin prisma motivelor invocate, a probelor existente la dosarul cauzei și a prevederilor art.304 pct.3, pct.4 și pct.9 coroborate cu cele ale art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate pentru considerentele ce vor fi redate în continuare.
În ceea ce privește competența materială, instanța de fond a reținut, în mod corect, că litigiul pendinte are natura juridică a unui conflict de drepturi, ce excede competenței speciale prevăzute de art.42 alin.1 din OUG nr.177/2002, respectiv art.36 alin.1 din nr.OUG27/2006, deoarece, în speță, nu se pune problema stabilirii unui drept salarial, ci a plății unui drept salarial, iar litigiile privind plata drepturilor salariale sunt de competența instanței de drept comun în materia conflictelor de muncă, astfel încât nu se impune casarea hotărârii recurate cu trimitere spre rejudecare Curții de Apel București. Prin urmare, motivul de recurs reglementat de art.304 pct.3 din Codul d e procedură civilă, nu este aplicabil în cauză.
Prima instanță nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, așa cum susține recurentul Ministerul Apărării Naționale, deoarece, prin hotărârea recurată, a dispus obligarea pârâților Ministerul Apărării Naționale și Direcția Instanțelor Militare la plata unor drepturi salariale cuvenite reclamanților, ca urmare a constatării discriminării salariale existente între reclamanți și categoriile de magistrați avute în vedere de dispozițiile art.29 din Legea nr.78/2000, art.28 alin.4 din OUG nr.43/2002 și art.28 alin.5 din Legea nr.601/2004 privind aprobarea OUG nr.24/2004
Excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru pretențiile aferente lunii noiembrie 2003 este neîntemeiată, deoarece acțiunea a fost înregistrată la data de 11.12.2006, iar art.1 alin.1 din Ordinul nr.86/2005 prevede că ordonatorii principali de credite, instituțiile publice și serviciile publice din subordinea acestora achită salariile într-o singură tranșă lunară, în perioada 5 - 15 lunii curente pentru luna precedentă.
Sub aspectul fondului, instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale aplicabile în speță, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 din Codul d e procedură civilă.
Acordarea sporului doar pentru o categorie de magistrați a creat o discriminare, o diferențiere artificială între magistrații beneficiari, cărora li s-a majorat substanțial renumerația în raport cu celelalte categorii de magistrați, încălcându-se principiile stabilite de art.1 din OUG nr.177/2002, art.73 alin.1 din Legea nr.303/2004 și art.16 alin.1 din Constituție.
Motivația acordării acestui spor pe necesitatea intensificării luptei împotriva corupției este nejustificată, deoarece lupta împotriva fenomenului corupției este una generală și continuă, iar prin măsurile impuse trebuie întărit sistemul judiciar prin crearea, în favoarea tuturor magistraților a unui concept de salarizare, independent de aspectele concrete ale muncii și ale cauzelor soluționate, în scopul de a-i apăra de orice tentații, neexistând nici un argument legal, politic și economic ori social care să susțină că judecata efectuată de magistrați a infracțiunilor de corupție și de combatere a terorismului trebuie să întrunească condiții de eficiență, legalitate, temeinicie superioară celorlalte categorii de cauze pe care le soluționează aceeași magistrați, precum și colegii lor ce nu fac parte din completele specializate.
Existența unei discriminări a fost constatată și de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr.185/22.07.2005, iar aducerea la îndeplinire a recomandării de inițiere a unui act normativ în vederea înlăturării dispozițiilor discriminatorii nu înlătură obligația de reparare a prejudiciului cauzat ca urmare a discriminării.
În același sens, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin decizia nr.VI din 15 ianuarie 2007, stabilind că, în aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și a dispozițiilor art. 28 alin. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 43/2002, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului. nr. 24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr. 601/2004, drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se cuvin tuturor magistraților. Conform art.329 alin.3 Cod de procedură civilă, această decizie este general obligatorie.
Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală în cauză, deoarece dispozițiile art.47 alin.4 din Legea nr.500/2000 nu înlătură aplicabilitatea dispozițiilor art.28 lit.f din același act normativ, care prevăd că elaborarea bugetelor se realizează de către Guvern, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite.
Pe baza proiectului de buget - venituri și cheltuieli elaborate de principalul ordonator de credite: Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, în temeiul art.18 lit. g, avizându-le favorabil sau respingându-le, în etapele de elaborare a acestora și este important ca acesta să stea la judecată în prezenta cauză tocmai pentru a aloca sumele necesare plății drepturilor salariale cuvenite reclamantei.
Față de cele de mai sus, în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă, urmează a respinge recursurile declarate de către pârâții-recurenți Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 299/19.10.2007, pronunțată de către Tribunalul C - S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții - intimați, și pârâtul intimat Direcția Instanțelor Militare B ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de către pârâții - recurenți Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 299/19.10.2007, pronunțată de către Tribunalul C - S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții - intimați, și pârâtul intimat Direcția Instanțelor Militare
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Florin Dogaru
Dr. - - - - - -
Pentru, aflat în
concediu medical,
semnează Vicepreședinte
GREFIER,
- -
Red./17.03.2008
Tehnored.: I/ 2 ex./17.03.2008
Prima instanță:Tribunalul C - S
Jud., jud.
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Florin Dogaru