Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 149/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROM ÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA COD OPERATOR 2928

SECȚIA CONFLICTE

de muncă și Asigurări sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 149

Ședința publică din 12 februarie 2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: DR. - -

JUDECĂTOR 1: Carmen Pârvulescu

JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâta recurentă Compania Națională de Ferate "CFR" SA B împotriva sentinței civile nr.2045/11.10.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată Organizația de Sindicat "T 1857" Ta S ecției L3 și pârâta intimată Sucursala Regională de Ferate T, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtei recurente, și reprezentantul reclamantei intimate, avocat, lipsă fiind pârâta intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar delegație de reprezentare și copia hotărârii nr.5/26.04.2007 a CNCFR SA, iar reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar împuternicire avocațială, chitanță reprezentând cheltuieli cu onorariu avocat și concluzii scrise, un exemplar al acestora se comunică cu recurenta,

Nemaifiind alte cererii de formulat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, pentru motivele invocate în cererea de recurs, și modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii contestației.

Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului, conform motivelor arătate în concluziile scrise, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA,

În deliberare asupra recursului, se constată următoarele:

Prin, sentința civilă nr.2054/11.10.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta Organizația de Sindicat "T 1857" Ta S ecției L3 împotriva pârâtei Compania Națională de Ferate "CFR" SA B și pârâta a fost obligată să respecte dispozițiile art.64 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2004 - 2007, respectiv să acorde angajaților, membrii de sindicat, ajutorul material aferent Zilei pentru anii 2004 - 2007, constând dintr-un salariul de bază la nivelul clasei I de salarizare pentru fiecare an, actualizat cu rata inflației la data plăți efective, precum și la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Totodată, a respins acțiunea față de pârâta Sucursala Regională de Ferate T, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, potrivit art.155 din Codul muncii coroborat cu art.169 cod civil și poziției pârâtei Compania Națională de Ferate "CFR" SA B, care nu a contestat pretențiile deduse judecății, invocând, prin întâmpinare, doar motive de ordin financiar, acțiunea pendinte este întemeiată, deoarece între părți s-a stabilit de comun acord, plata drepturilor salariale revendicate de către reclamantă, conform contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.

Cheltuielile de judecate au fost acordate în temeiul art.274 Cod procedură civilă.

Pârâta Compania Națională de Ferate "CFR" SA Baf ormulat recurs, în termenul legal, împotriva sentinței civile nr.2045/11.10.2007 a Tribunalului Timiș, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea cererii de recurs se arată că recurenta este agent economic monitorizat, conform prevederilor OUG nr.79/2001, motiv pentru care pentru anii 2004 - 2007, prin HG nr.536/2004, HG nr.142/2005 și HG nr.50/2006, s-au prevăzut plafoane trimestriale referitoare la fondul de salarii și la numărul mediu de personal, care reprezintă limite maxime.

Totodată, s-a prevăzut că drepturile salariale ocazionale, reglementate prin contracte colective de muncă sau, după caz, prin contracte individuale de muncă, încheiate la nivelul agenților economici monitorizați, reprezentând: primă de vacanță, primă acordată cu ocazia sărbătorilor de Paște, primă acordată cu ocazia zilei festive a unităților, denumite bonusuri, se vor plăti astfel încât, cumulat de la începutul fiecărui an, să reprezinte pe primele trimestre ale anilor 2004 - 2007 cel mult 65% și, respectiv, cel mult 35% în trimestrul IV din suma anuală corespunzătoare bonusurilor cuprinse în fondul de salarii aprobat.

În perioada 2004- 2006, recurenta a acordat, potrivit contractelor colective de muncă, ajutoare materiale de Paști și de C cu încadrarea în fondul de salarii, comunicat de Ministerul Transporturilor, iar pentru anul 2007 s-au acordat ajutoare materiale de Paște și pentru Ziua, astfel încât și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate.

Prin acordarea altor sume, cu titlu de ajutor material, pentru perioada 2004 - 2006 s-ar fi depășit fondul de salarii, aprobat prin hotărâre de guvern, așa cum rezultă și din adresa nr.3/3/412/col.2007 a Serviciului - Direcția Financiară.

Pe de altă parte, Ziua este pe data de 23 aprilie al fiecărui an, zi care este în preajma sau coincide cu acesta, așa cum s-a întâmplat în anul 2005.

În drept, se invocă dispozițiile OUG nr.79/2001, Codului muncii și Codului d e procedură civilă.

La cererea de recurs au fost anexate următoarele înscrisuri: extrase din contractele colective de muncă, încheiate la nivelul Companiei Naționale de Ferate "CFR" SA B, pe anii 2004 - 2008, referitoare la salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare și hotărârile nr.13/15.12.2005, nr.4/19.04.2006, nr.14/19.12.2006, nr.3/03.04.2007 și nr.5/26.04.2007 ale Consiliului de Administrație al Companiei Naționale de Ferate "CFR" SA

Intimata a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea cerii de recurs ca nefondată, arătând că cererea de recurs nu vizează aspecte de nelegalitate a hotărârii, ci doar considerente de organizare internă a companiei recurente.

În drept, se invocă dispozițiile art.304 pct.8 Cod procedură civilă.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art.304 pct.8 coroborate cu cele ale art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Art.64 din contractele colective de muncă, încheiate la nivelul Companiei Naționale de Ferate "CFR" SA B, prevede că, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paște, de C și de Ziua feroviarilor de un ajutor material, al cărui cuantum va fi de cel puțin de un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare.

Conform prevederilor art. 236 alin.4, art.239, art.241 alin.1 lit.a și art.243 alin.1 din Codul muncii coroborate cu cele ale art.7 alin.2, art.9, art.11 alin.1 lit.a și art.30 alin.1 din Legea nr.130/1996, pârâta - recurentă are obligația să acorde ajutoarele menționate în art.64 din contractele colective de muncă, încheiate la nivelul Companiei Naționale de Ferate "CFR" SA Împrejurarea că nu dispune de resursele financiare necesare plății acestor drepturi, deoarece este agent economic monitorizat conform art.1 din OUG nr.79/2001, nu este de natură să înlăture caracterul obligatoriu al clauzei contractuale ce formează conținutul articolului sus-menționat.

Deși Ziua este pe data de 23 aprilie al fiecărui an, zi care este situată în preajma sau poate coincide cu acesta, așa cum s-a întâmplat în anul 2005, nu înlătură obligația pârâtei - recurente de a acorda salariaților săi ajutorul material aferent Zilei feroviarilor, întrucât art.64 din contractele colective de muncă, încheiate la nivelul Companiei Naționale de Ferate "CFR" SA B, reglementează acordarea unui ajutor material atât cu ocazia sărbătorilor de Paște, cât și cu ocazia Zilei, fără a distinge după cum cele două sărbători coincid sau nu.

Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură civilă nu este incident în cauză, deoarece nu a fost dedus judecății vreun act juridic, care să fie interpretat greșit de către instanța de fond.

Din cele expuse mai sus rezultă că hotărârea recurată este temeinică și legală, astfel încât, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de către pârâta recurentă Compania Națională de Ferate "CFR" SA împotriva sentinței civile nr.2045/11.10.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, ca nefondat.

În baza art.274 Cod procedură civilă, instanța va obliga recurenta la plata către intimata Organizația de Sindicat "T 1857" a Secției L3 a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de către pârâta recurentă Compania Națională de Ferate "CFR" SA împotriva sentinței civile nr.2045/11.10.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Obligă recurenta la plata către intimata Organizația de Sindicat "T 1857" a Secției L3 a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Florin Dogaru

Dr. - - - - - -

Pentru, aflat în

concediu medical,

semnează Vicepreședinte

GREFIER,

- -

Red./11.03.2008

Tehnored.: I/ 2 ex./19.03.2008

Prima instanță: Tribunalul Timiș

Jud., jud.

Președinte:Carmen Pârvulescu
Judecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Florin Dogaru

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 149/2008. Curtea de Apel Timisoara