Drepturi salariale (banesti). Decizia 1480/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1480
Ședința publică din 19 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Ciută Eugenia
JUDECĂTOR 3: Dicu Aurel
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții, domiciliată în municipiul S,-, -. C,. 12, județul S și, domiciliat în municipiul S,-, - 6,. 3,. 13, județul S, împotriva sentinței nr. 898 din 14.04.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reclamanții recurenți și reprezentanții pârâților intimați Curtea de Conturi a României B și Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 25.02.2009, reclamanții și au chemat în judecată pârâții Curtea de Conturi a României și Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat primul pârât la plata drepturilor salariale actualizate, în raport de indicele de inflație, constând în sporul de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu luna noiembrie 2005 până la data de 29 iulie 2005 și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă, iar a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor de încasat cu acest titlu, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au îndeplinit funcția de procurori financiari la Camera de Conturi Județeană S până la data de 29.07.2005, când au fost transferați la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, în calitate de procurori.
Până la această dată, au arătat reclamanții, au fost salarizați potrivit Cap. A al anexei nr. 1 din Legea 50/1996, lege care, în art. 47, prevedea că, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Au mai arătat reclamanții că acest text de lege a fost abrogat de OG83/2000, cu încălcarea art. 155 din Constituția României.
În susținerea acțiunii, reclamanții au depus la dosar copii după carnetele individuale de muncă ( 4 - 19 dosar).
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât, fiind un raport tipic de dreptul muncii, el nu este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Prin sentința civilă nr. 898 din 4.04.2009, Tribunalul Suceavaa respins atât excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, cât și acțiunea pe fond.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin acțiunea de față, reclamanții nu au solicitat obligarea directă a Ministerului Finanțelor Publice la plata despăgubirilor pretinse, ci au cerut ca acest pârât să aloce fondurile necesare plății acestui drept salarial de către ceilalți pârâți.
Or, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind funcțiile publice, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, Curtea de Conturi a României fiind instituție finanțată de la bugetul de stat.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că în perioada 2000 - 29 iulie 2005 reclamanții au avut calitatea de procurori financiari în cadrul Curții de Conturi.
Este real că, în conformitate cu art. 56 din Legea 50/1996, astfel cum a fost modificat prin OG83/2000, procurorii financiari de pe lângă camerele de conturi erau salarizați cu coeficienții de multiplicare prevăzuți la Cap. al anexei 1 la prezenta lege pentru funcțiile similare din cadrul curților de apel și parchetelor de pe lângă aceste instanțe.
Potrivit art. 56 alin. 6 din același act normativ, însă, indemnizațiile stabilite conform dispozițiilor menționate mai sus constituiau unica formă de remunerare, dispozițiile art. 5 din lege aplicându-se în mod corespunzător.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, invocând motive de neteminicie și nelegalitate.
În dezvoltarea acestor motive, recurenții arată că, în perioada pentru care solicită plata sporului prev. de art. 47 din Legea 50/1996, au îndeplinit funcția de procurori financiari la Camera de Conturi S, ulterior, începând cu data de 29.07.2005 fiind transferați la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, în calitate de procurori.
Consideră recurenții că sunt îndreptățiți să primească sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, întrucât salarizarea lor în perioada menționată în acțiune s-a făcut conform Cap. A al anexei 1 din Legea nr. 50/1996, așa cum prevede art. 56 alin. (2) din aceeași lege, deci similară celorlalte categorii de magistrați.
Intimata Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că aceștia trebuiau să se adreseze instanței de judecată într-un termen de 3 ani, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958, calculat de la data la care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, prin OG83/2000.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, probatoriului administrat și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că este întemeiat, din următoarele considerente:
În perioada pentru care solicită plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, reclamanții au îndeplinit funcția de procurori financiari în cadrul Camerei de Conturi S, salarizarea acestora fiind reglementată prin dispozițiile cuprinse în art. 56 din Legea nr. 50/1996, astfel cum a reținut și prima instanță.
Însă, indemnizația stabilită conform coeficienților de multiplicare prevăzuți la Cap. al anexei 1 din Legea nr. 50/1996 nu constituie unica formă de remunerare, așa cum a reținut instanța de fond, întrucât, prin art. 52 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, modificată și completară ulterior, se prevedea că judecătorii financiari, procurorii financiari, judecătorii financiari inspectori, procurorii financiari inspectori, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar aferent activității jurisdicționale din cadrul Curții de Conturi beneficiază de sporurile salariale prevăzute pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate din prezenta lege.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Este adevărat că, prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50 /1996 a fost abrogat expres. Însă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta". Or, prin art. 1 pct. Q 1 din Legea 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la "Modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată".
Cu toate acestea, prin nr.OG 83/2000, s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii 50/1996, deși, așa cum rezultă din dispozițiile art. 56 - 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat, în acest context, că acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare. Astfel, de exemplu, conform art. 1 pct. Q 3 din aceeași Lege 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru "Abrogarea art. 2 alin.3 pct. B lit. d din Decretul 247/1997."
Analizând prevederile privind tehnica legislativa, în concret, ale art. 56 "Evenimentele legislative" - care arata că:" (1) După intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea. (2) Evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv, dar și prin alte acte normative ulterioare care, în principal, reglementează o anumită problematică, iar ca măsură conexă dispun asemenea evenimente pentru a asigura corelarea celor două acte normative interferente", se constată că abrogarea nu a fost dispusă în mod legal.
Pe de altă parte, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prevede că: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional". Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți, fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar, prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50 din 1996, reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Ori, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul OG83/2000, prin care s-a abrogat art. 47 din Legea 50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare. Mai mult, în perioada respectivă, drepturile salariale ale magistraților au fost majorate, astfel că abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică apare cu atât mai mult lipsită de utilitate publică.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate de aplicare reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne ar conține dispoziții mai favorabile.
Cât privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimata Curtea de Conturi a României prin întâmpinare, Curtea constată că nu este dată în cauză.
Dreptul subiectiv consacrat în favoarea reclamanților prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În asemenea condiții, titularul dreptului subiectiv se afla într-o imposibilitate juridică de a-și exercita dreptul la acțiune pentru valorificarea dreptului subiectiv abrogat.
Acest timp de indisponibilitate înlătură incidența dispozițiilor legale privind cursul prescripției extinctive, iar în situația în care nu ar înlătura-o, ar fi asimilabil cazurilor prevăzute în art. 13 din Decretul nr. 167/1958, care reglementează suspendarea prescripției extinctive.
Așadar, instituția prescripției extinctive nu este incidentă în ipoteza în care titularul unui drept subiectiv este privat de acest drept, ca efect al abrogării normei care a recunoscut dreptul subiectiv respectiv.
De altfel, ar fi o cerință excesivă și nefirească a statului, ca prin intermediul legilor să impună termenul de prescripție a dreptului la acțiune, în ipotezele în care dreptul subiectiv care ar legitima un proces ar fi abrogat prin acte normative.
Acest aspect reprezintă un alt motiv pentru care instituția prescripției extinctive nu este incidentă în cazul valorificării unor drepturi subiective nerecunoscute de dreptul pozitiv, adică de dreptul în vigoare.
În cazul de speță, termenul în discuție curge din momentul pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile legii.
O concluzie în sens contrar ar fi de natură, deopotrivă, de a pune în discuție interesul pronunțării deciziei de recurs în interesul legii, în luna martie 2008, ipoteza instanței vizând hotărâri judecătorești contrare pronunțate în soluționarea unor acțiuni formulate în cursul anului 2007, căci ar lipsi orice interes practic și chiar juridic, scopul deciziei nr. 21/2008 fiind acela de a unifica jurisprudența pentru viitor, potrivit art. 329 (3) Cod procedură civilă.
În altă ordine de idei, caracterizate ca fiind o valoare economică, aceste forme de salarizare se subscriu noțiunii de "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO. Proprietatea reclamanților asupra acestor bunuri (fiind vorba de un serviciu deja prestat și nerecompensat) conferă dreptul acestora de a nu fi lipsiți de ele în mod nejustificat, din perspectiva art. 44 din Constituția României, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO.
Față de cele reținute, Curtea, în baza art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va admite acțiunea și va obliga pârâta Curtea de Conturi a României să plătească reclamanților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar prev. de art. 47 din Legea nr. 50/1996 pentru perioada noiembrie 2000 - 29 iulie 2005, actualizat cu indicele de inflație calculat la data plății. Același pârât va fi obligat să facă mențiunile corespunzătoare în cărțile de muncă ale reclamanților, conform art. 1 și 2 din Decretul nr. 92/1976.
În conformitate cu disp. art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că va fi obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor mai sus-menționate.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței civile care nu sunt contrare prezentei decizii.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții și, împotriva sentinței nr. 898 din 14.04.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
Modifica în parte sentința atacată, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și Ministerul Finanțelor Publice.
Obliga pârâta Curtea de Conturi a României să plătească reclamanților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar prev. de art. 47 din Legea nr. 50/1996 pentru perioada noiembrie 2000 - 29 iulie 2005, actualizat cu indicele de inflație calculat la data plății.
Obligă același pârât să facă mențiunile corespunzătoare în cărțile de muncă ale reclamanților.
Obligă pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății drepturilor mai sus-menționate.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile care nu sunt contrare prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond:;
17.12.2009
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Ciută Eugenia, Dicu Aurel
