Drepturi salariale (banesti). Decizia 1528/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția civilă mixtă-
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 1528/R/2008
Ședința publică din 29 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Galeș Maria JUDECĂTOR 2: Cigan Dana
JUDECĂTOR 3: Popa Aurora
Judecător: - -
Grefier: - -
Pe rol este pentru azi soluționarea recursului civil declarat de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar S M în reprezentarea reclamanților, - - S M- în contradictoriu cu intimatul Liceul Teoretic " " S M- împotriva sentinței civile nr. 923/D din 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect litigiu de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.-
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxei de timbru, după care:
Curtea de Apel
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 923/D din 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr- a fost respinsă acțiunea reclamantelor și reprezentate prin SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR S M, cu sediul în S M,-, formulată împotriva pârâtului LICEUL TEORETIC " " S M,-, județul S M, având ca obiect obligarea pârâtului la calcularea și plata către reclamante a sporului de până la 15%, pentru condiții de muncă grele, periculoase sau penibile.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, reclamantele sunt încadrate la unitatea școlară pârâtă în funcțiile indicate în tabelul anexat (fila 2).
Instanța a analizat cererea reclamantelor raportat la postul ocupat de fiecare în parte și de atribuțiile concrete cuprinse în fișa postului, din care nu rezultă că își desfășoară activitatea în condiții de muncă grele, periculoase sau penibile.
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din pe anii 2007-2010, înregistrat la sun nr. 2895/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a V-a, nr. 5/2007, pentru condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile, salariații primesc un spor de 10 % din salariul de bază. La art. 36 alin. 4 din pe anii 2007-2008 se prevede că pentru condiții grele de muncă, salariații beneficiază de un spor de până la 15 % din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective, iar locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă sporului și condițiile de acordare se stabilesc de către minister cu consultarea sindicatelor și cu avizul Ministerului Muncii și a Ministerului Finanțelor Publice.
În cauză nu s-a făcut dovada că unitatea școlară a stabilit în comisie paritară persoanele care beneficiază de aceste reglementări și că aceste drepturi au fost cuprinse în proiecția bugetară așa cum s-a dispus prin Hotărârea Comisiei Paritare la nivel județean din data de 04.12.2007.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Sindicatul Învățământului Preuniversitar S M în reprezentarea reclamanților recurenți și -, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii în sensul admiterii acțiunii formulate.
Recurentul critică hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate întrucât susține recurenta acești reclamanți fac parte din categoria persoanelor care beneficiază de spor de 10% pentru condiții periculoase și penibile, întrucât prestează muncă la calculator care se încadrează în această categorie, undele electromagnetice emise de acesta dăunând grav sănătății persoanei care își desfășoară activitatea aproape 50% în fața calculatorului.
În drept art. 299 și urm. cod pr. civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu sub aspectul nulităților de ordine publică se apreciază că aceasta este legală și temeinică sens în care în condițiile art. 312 cod pr. civilă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
Criticile formulate de către recurent nu sunt întemeiate raportat la probele administrate în cauză, contractul colectiv de muncă și dispozițiile legale aplicabile.
Analizând cererea formulată, prima instanță nu a contestat prevederile contractelor colective de muncă în care se stabilește sporuri de 10 până la 15 % pentru condiții deosebite de muncă corespunzător timpului lucrat dar a arătat că astfel cum prevede contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii în curs, astfel de locuri de muncă categorii de personal condiții de acordare și cuantumul propriu zis se stabilesc de către Ministerul Învățământului ( în speță) cu consultarea sindicatelor și avizul ministerelor de resort Ministerul Muncii și Ministerul Economiei și Finanțelor, ori, nu s-a făcut dovada în cauză că unitatea școlară a stabilit conform acestor dispoziții persoanele care beneficiază de astfel de drepturi și nici nu au fost cuprinse în proiectul de buget astfel cum s-a dispus.
O astfel de probă nu a fost făcută de recurenți nici în recurs deși era vorba de înscrisuri care conform art. 305 cod pr. civilă pot fi administrate și în această cale de atac.
În atare situație, nefiind întrunite condițiile legale pentru admiterea unei astfel de cereri, urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat în cauză și menținută hotărârea instanței de fond.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar S M în reprezentarea reclamanților, - - S M- în contradictoriu cu intimatul Liceul Teoretic " " S M- împotriva sentinței civile nr. 923/D din 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
Red.dec.PA
14.11.2008.
Jud fond -
Dact IM/2 ex./14.11.2008.
Președinte:Galeș MariaJudecători:Galeș Maria, Cigan Dana, Popa Aurora