Drepturi salariale (banesti). Decizia 1536/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1536
Ședința publică din data de 28 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu Dr. - -
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamantul Sindicatul "Familia Construcții" T împotriva sentinței civile nr. 1282 pronunțată la data de 30.04.2009 de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată - - "" SRL T și reclamanții intimați, și, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului recurent, avocat în reprezentarea pârâtei intimate, lipsă fiind reclamanții intimați.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că, prin registratura instanței, la data de 28.10.2009, reclamantul intimat a depus la dosar note de ședință, prin care solicită administrarea în cauză a probei testimoniale pentru a dovedi că angajatorul i-a viciat consimțământul, la demisie, prin amenințări.
Totodată, constată că, la data de 3.10.2009, prin registratura instanței, intimata a depus la dosar note de ședință, prin care a învederat instanței că, dintr-o confuzie, datorată unei alte plăți efectuată, în aceeași perioadă de timp, către reclamantul, nu s-a realizat plata drepturilor salariale cuvenite acestuia pentru perioada 5.02.2008 - 9.04.2009, astfel încât societatea a efectuat plata acestor drepturi, în cuantum de 4.124 lei, prin mandat poștal, la data de 8.10.2009.
Reprezentantul recurentului a învederat instanței că numitului i-au fost achitate drepturile salariale restante pentru perioada 5.02.2008-9.04.2009, conform înscrisurilor depuse de intimată la dosar.
Instanța, față de înscrisul depus la dosar de către reclamantul intimat, pune în discuția părților efectuarea probei testimoniale.
Reprezentantul reclamantului recurent lasă la aprecierea instanței.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea probei testimoniale ca fiind inadmisibilă.
Instanța, văzând prevederile art.305 Cod de procedură civilă, respinge cererea reclamantului - intimat de administrare a probei testimoniale ca fiind inadmisibilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și motivat în scris la dosar, fără cheltuieli de judecată în recurs.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată că, prin sentința civilă nr. 12820/30.04.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins acțiunea civilă precizată formulată de către reclamantul Sindicatul Familia Construcții T împotriva pârâtei - - SRL T și a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 1.190 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând din onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că excepția lipsei de obiect a capetelor de cerere referitoare la: obligarea pârâtei la plata banilor cuveniți celor 6 membri ai sindicatului pentru concediul de odihnă; anularea Deciziei de încetare a contractului individual de munca nr. 15/19.02.2008 pentru membrul de sindicat, cu dispunerea reintegrării acestuia în muncă și obligarea pârâtei la plata drepturilor pecuniare aferente perioadei în care membrul de sindicat nu a desfășurat muncă pentru pârâtă și obligarea pârâtei la plata salariului pe luna decembrie către, excepție invocată de către pârâtă prin întâmpinare, este întemeiată, întrucât, pe parcursul derulării procesului, pârâta a îndeplinit obligațiile de plată menționate anterior și a revocat decizia de concediere a salariatului.
Prima instanță a respins petitul vizând obligarea pârâtei către cei 6 membrii de sindicat la plata a 2 ore suplimentare zilnic, precum și la plata a 6 ore efectuate sâmbăta, în considerarea înscrisurilor aflate la filele 66-105 dosar, respectiv procesul-verbal de control al ITM T și foile colective de prezență, din care rezultă că nu au fost efectuate ore suplimentare de către cei 6 membri de sindicat. Astfel, ITM Tar eținut că "evidenta timpului de lucru se ține pe foi colective de prezență în care sunt scrise orele lucrate de luni până vineri, 8 ore/zi si 40 ore/săptămână, respectând prevederile art. 116 din /2003, modificată și completată".
vizând anularea demisiei și a actului subsecvent, determinat de aceasta, pentru membrii de sindicat, și, precum și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente perioadei cât nu au prestat muncă, respectiv de la data intrării în vigoare a deciziilor de încetare a contractelor individuale de muncă atacate și până la data convocării lor la locul de munca, au fost respinse ca neîntemeiate. Astfel, prima instanță, în temeiul art. 1191 alin. 2 din Codul civil, a respins ca neconcludentă cererea reprezentantului petentei de administrare a probei testimoniale, pentru a dovedi vicierea consimțământului membrilor de sindicat prin amenințări, și a constatat că deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă ale membrilor de sindicat, și au fost emise ca o consecință a cererii lor de lichidare, iar, în prezentul demers judiciar, aceștia nu se pot prevala de propria lor culpă.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 1190 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând din onorariu de avocat, dat fiind că se află în culpă procesuală.
Reclamantul a formulat, în termen legal, recurs împotriva sentinței civile nr. 1282/30.04.2009 a Tribunalului Timiș, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș pentru a se audia martori în scopul stabilirii existenței sau inexistenței viciului de consimțământ al violenței, care a determinat demisiile, precum și al stabilirii numărului de ore suplimentare netrecute în fițele de prezență și al motivelor pentru care aceste ore suplimentare nu au fost solicitate înainte de concediere. Totodată, a arătat că se impune casarea cu trimitere, deoarece instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la plata drepturilor salariale aferente perioadei cât nu a lucrat, respectiv de la data intrării în vigoare a deciziei de încetare a contractului individual de muncă nr. 15/19.02.2008, revocată de către pârâtă, și până la data convocării la locul de muncă: 9.04.2008.
În subsidiar, reclamantul a solicitat rejudecarea cauzei și modificarea în întregime a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de recurs se arată că prima instanță a aplicat și interpretat în mod nelegal dispozițiile art. 1191 alin. 1 Cod civil, deoarece proba cu martori a fost solicitată pentru a dovedi un viciu de consimțământ, respectiv acela de violență, precum și orele suplimentare prestate de către membri de sindicat, fapte juridice care pot fi probate prin orice mijloc de dovadă.
Actele încheiate de Inspectoratul Teritorial d e Muncă T nu sunt relevante cu privire la existența orelor suplimentare, întrucât controlul nu s-a efectuat la momentul prestării acestor ore. În foile colective de prezență nu sunt trecute ore suplimentare, iar angajatul nu poate cere angajatorului să țină o evidență a orelor suplimentare, care, în speță, au fost prestate, dat fiind domeniul construcțiilor în care s-a desfășurat activitatea membrilor de sindicat.
Recurentul susține că, în fapt, la sfârșitul anului 2007, angajatorul, prin reprezentanții săi, i-a forțat pe membrii de sindicat reprezentați în proces, să semneze diferite acte, din care reieșea că au primit bani pentru concediul de odihnă și ore suplimentare, precum și lichidarea. Consimțământul a fost viciat prin diferite amenințări, specifice poziției de forță a angajatorului.
În condițiile în care pârâta a recunoscut că se află în culpă cu privire la unele petite ale cererii de chemare în judecată și le-a îndeplinit de bună voie, instanța de fond trebuia să constate că pârâta a achiesat la ele, iar nu să respingă acțiunea ca rămasă fără obiect, precum și să oblige pârâta la plata cheltuieli de judecată.
Deși prima instanță a constatat că decizia de încetare a contractului individual de muncă nr. 15/19.02.2008 a fost revocată de către pârâtă, ea nu a obligat pârâta la plata salariilor pe perioada 5.02.2008 - 9.04.2008, în condițiile în care această plată nu s-a făcut.
Totodată, recurentul susține că sarcina probei revine angajatorului, iar acesta nu a dovedit că nu s-au prestat ore suplimentare netrecute în foile de prezență și că nu au existat vicii de consimțământ sub forma violenței, astfel încât instanța de fond trebuia să ia în considerare susținerile din cererea de chemare în judecată, atâta timp cât a apreciat că nu se impune administrarea de probe.
Cererea de recurs nu a fost motivată în drept.
Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că, față de dispozițiile art. 1191 din Codul civil, prima instanță a reținut în mod corect că este inadmisibilă audierea unor martori în contra unor înscrisuri ce emană de la reclamanți. au fost date de bună voie de către reclamanți, la date diferite, astfel încât nu pot fi suspectate de "smulgere prin violență", cu atât mai mult cu cât reclamanții nu au indicat, nici în acțiune și nici în cererea de recurs, în ce a constat constrângerea violentă.
indicați în acțiune nu au prestat ore suplimentare și nu au lucrat în zilele de sâmbătă. Conform procesului-verbal de control al Inspectoratului Teritorial d e Muncă T și fișelor de pontaj, depuse la dosarul de fond, reclamanții au lucrat, în perioada în litigiu, 8 ore/zi și au fost plătiți pentru acestea. În raport de prevederile art. 1191 Cod civil, nu pot fi audiați martori în contra celor consemnate în înscrisurile menționate anterior, care, până la înscrierea în fals, fac proba deplină a realității celor pe care le consemnează.
Din mandatele poștale depuse la dosarul de fond rezultă că numitului i-au fost acordate integral drepturile salariale pentru perioada 5.02.2008 și până la noua desfacere disciplinară a contractului individual de muncă.
Deși sarcina probei incumbă angajatorului, aceasta nu înseamnă că se poate administra o probă pentru un lucru care nu există și că într-o astfel de situație angajatorul recunoaște pretențiile nereale ale reclamantului.
Având în vedere că demersul judiciar al reclamantului a fost respins, prima instanță a obligat corect reclamantul la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă.
La data de 3.10.2009, prin registratura instanței, pârâta a depus la dosar note de ședință, prin care a învederat instanței că, dintr-o confuzie, datorată unei alte plăți efectuată, în aceeași perioadă de timp, către reclamantul, nu s-a realizat plata drepturilor salariale cuvenite acestuia pentru perioada 5.02.2008 - 9.04.2009, astfel încât societatea a efectuat plata acestor drepturi, în cuantum de 4.124 lei, prin mandat poștal, la data de 8.10.2009.
La aceste note de ședință au fost anexate următoarele înscrisuri: statele de plată rectificative pentru lunile februarie - aprilie 2008, decizia de concediere a numitului nr. 41/13.05.2008, invitația adresată numitului de a se prezenta la sediul pârâtei în vederea reluării raporturilor de muncă și dovada achitării drepturilor salariale prin mandat poștal - factura nr. 15582/8.10.2009, emisă de către pârâtă.
La data de 28.10.2009, reclamantul, reprezentat de către Sindicatul Familia Construcții T, a depus note de ședință, prin care solicită administrarea probei testimoniale în scopul dovedirii orelor suplimentare pe care le-a prestat și al vicierii consimțământului său prin amenințări și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în ceea ce-l privește.
La termenul din 28 octombrie 2009, reprezentantul recurentului a învederat instanței că numitului i-au fost achitate drepturile salariale restante pentru perioada 5.02.2008-9.04.2009, conform înscrisurilor depuse de intimată la dosar.
Examinând recursul declarat de către reclamant prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este întemeiat în parte, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prima instanță a aplicat și interpretat în mod corect dispozițiile art. 1191 Cod civil, deoarece proba cu martori a fost solicitată pentru a se dovedi că demisiile salariaților, și au fost obținute de către pârâtă prin constrângere, însă în cererea de chemare în judecată nu se arată în ce a constat constrângerea fiecărui salariat și persoana care a exercitat acte de constrângere asupra acestora. Art.958 din Codul civil prevede că "simpla temere reverențiară, fără violență, nu poate anula convenția"
Conform art.953 și următoarele din Codul civil, salariatul care solicită anularea demisiei pentru existența unui viciu de consimțământ trebuie să indice acest viciu de consimțământ și să dovedească existența acestuia. Prin urmare, potrivit dispozițiilor art.167 alin.1 din Codul d e procedură civilă, pentru ca instanța de fond să încuviințeze proba cu martori era necesar ca reclamantul să menționeze viciul de consimțământ pe care vrea să-l probeze și în ce împrejurări s-a produs.
Din Registrul unic de control al societății pârâte rezultă că, în perioada pentru care se solicită plata contravalorii orelor suplimentare, Inspectoratul Teritorial d e Muncă Tae fectuat mai multe controale tematice la sediul - "- " SRL
La dosar s-au depus anexele la procesele-verbale de control nr. 24198/19.12.2007, nr. 24958/6.02.2008 și nr. 25009/22.02.2008, întocmite de Inspectoratul Teritorial d e Muncă T, conform cărora evidența timpului de muncă se ține pe foi colective de prezență, în care sunt înscrise orele lucrate. Totodată, în cuprinsul acestora, se menționează că din verificarea foilor colective de prezență și din declarațiile persoanelor prezente la punctele de lucru rezultă că timpul de lucru este de 8 ore/zi, de luni până vineri, fiind respectate prevederile art. 109-112 din Codul muncii, iar repausul săptămânal este acordat, de regulă, în zilele de sâmbătă și duminică, potrivit dispozițiilor art. 132 și art.133 din Codul muncii.
Din foile colective de prezență, depuse la dosarul de fond și necontestate de către reclamant, rezultă că salariații reprezentați de sindicatul în litigiul pendinte au prestat activitate la societatea pârâtă pe o perioadă de 5 zile pe săptămână, câte 8 ore/zi.
Martorii audiați de către reprezentanții Inspectoratului Teritorial d e Muncă T, cu ocazia acțiunii de control efectuate la punctele de lucru ale societății pârâte în perioada 1.01.2006-30.05.2008, au declarat că timpul de muncă este de 8 ore/zi și că nu prestează muncă suplimentară și nici activitate în zilele de repaus săptămânal.
Art. 117 alin. 2 din Codul muncii prevede că munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, iar la dosar nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte că societatea pârâtă a cerut salariaților reprezentați de sindicat să presteze muncă suplimentară și că ei au fost de acord cu această solicitare.
Față dispozițiile art. 118 din Codul muncii și de înscrisurile menționate anterior, conform cărora Inspectoratul Teritorial d e Muncă Tac onstatat, cu prilejul diferitelor controale efectuate la societatea pârâtă în perioada în litigiu, la date diferite, că în cadrul - "- " SRL T nu se prestează muncă suplimentară și nici în zilele de repaus săptămânal, cererea reclamantului de încuviințare a probei testimoniale pentru probarea orelor suplimentare a fost respinsă corect de către prima instanță, în condițiile în care astfel de ore suplimentare nu se regăsesc la niciun salariat în foile colective de prezență, iar pe perioada angajării salariații reprezentați de sindicat nu au putut proba cu înscrisuri că li s-a pretins efectuarea de ore suplimentare.
Prin urmare, în speță, nu se impune casarea hotărârii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș în vederea administrării probei cu martori, solicitată de către reclamantul-recurent, întrucât această probă nu este utilă soluționării pricinii.
Totodată, Curtea apreciază că nu se impune casarea sentinței atacate cu trimitere la Tribunalul Timiș în vederea soluționării capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite angajatului pe perioada 5.02.2008-9.04.2008, întrucât acest petit este lipsit de obiect ca urmare a achitării acestor drepturi salariale, conform facturii nr. 15582/8.10.2009 și mandatului poștal depuse la dosarul de recurs.
Susținerea recurentului că instanța de fond a reținut greșit că anumite petite au rămas fără obiect în loc să constate că pârâta a achiesat la cererea reclamantului este nefondată, în condițiile în care societatea pârâtă nu s-a limitat la recunoașterea parțială a pretențiilor reclamantului prin întâmpinarea depusă la dosar, ci a procedat la plata drepturilor salariale restante cuvenite salariaților reprezentați de sindicat și la revocarea deciziei de concediere a salariatului, iar reclamantul nu a solicitat, în temeiul art. 270 Cod procedură civilă, ca prima instanță să pronunțe o hotărârea parțială.
Într-adevăr, în conflictele de muncă, sarcina probei revine angajatorului, însă acesta nu poate dovedi fapte negative, respectiv că nu s-au prestat de către angajații săi ore suplimentare netrecute în foile de prezență și că nu i-a constrâns pe aceștia să-și dea demisia, astfel încât neadministrarea unor astfel de probe de către angajator să justifice, conform susținerilor recurentului, admiterea cererii de chemare în judecată formulată de către reprezentantul salariaților. Din probele administrate în fața primei instanțe, rezultă că, în mod corect, a fost respinsă în întregime acțiunea reclamantului, pentru unele pretenții ca lipsită de obiect, iar pentru celelalte ca nefondată.
Având în vedere că pârâta-intimată a achitat salariatului drepturile salariale aferente perioadei 05.02.2008-9.04.2008 doar la data de 8.10.2009, după sesizarea instanței de recurs, Curtea apreciază că, în temeiul art. 312 alin. 1 - alin. 3 coroborat cu art. 274 și următoarele Cod procedură civilă, se impune admiterea în parte a recursului reclamantului și, pe cale de consecință, modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul reducerii cuantumului cheltuielilor de judecată, la care a fost obligat reclamantul către pârâtă în fața instanței de fond, de la 1190 lei la 1000 lei, urmând a fi menținute în rest dispozițiile hotărârii recurate, ca fiind temeinice și legale.
În fața instanței de recurs, recurentul nu a solicitat cheltuieli de judecată, astfel încât Curtea nu va acorda cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către reclamantul-recurent Sindicatul "Familia Construcții" T împotriva sentinței civile nr. 1282/30.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta-intimată - "- " SRL
Modifică în parte hotărârea recurată, în sensul că reduce cuantumul cheltuielilor de judecată, la care a fost obligat reclamantul către pârâtă în fața instanței de fond, de la 1190 lei la 1000 lei.
Menține în rest dispozițiile hotărârii recurate.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. -/3.11.2009
Tehnored.
2 ex./3.11.2009
Prim inst.: Trib. T - și
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu
