Drepturi salariale (banesti). Decizia 1624/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.1624
Ședința publică din data de 5 august 2009
PREȘEDINTE: Popescu Vera Andrea
JUDECĂTORI: Popescu Vera Andrea, Lazăr Elena Simona
- -
Grefier - -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de pârâțiiMinisterul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,cu sediul în B,-, sector 5 șiParchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în P,- A, jud. P, împotriva sentinței civile nr.1096 din 13 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă,domiciliată în Târgoviște, str. - -,. 27,. A,.3,. 16, jud. D și intimații-pârâți Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B,--3, sector 1 șiParchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița,cu sediul în Târgoviște, Justiției, nr.1, jud..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei au fost depuse concluzi scrise din partea intimatei-reclamante, care a cerut judecarea cauzei în lipsă, iar prin motivele de recurs, recurenții-pârâți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că prin motivele de recurs, recurenții-pârâți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, intimata-reclamantă solicitând, la rândul său, judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămânând în deliberare, a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA:
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata drepturilor reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu martie 2005 și până la 1 ianuarie 2006, reprezentând data încetării activității prin pensionare, drepturi actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului și până la data executării hotărârii judecătorești, iar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pentru asigurarea mai eficientă a confidențialității privind informațiile clasificate, au fost emise o serie de acte normative menite să confere anumitor categorii de persoane, salariați civili și militari, care gestionează informații clasificate, sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.
A mai susținut reclamanta că prin art. 3 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea OG nr. 19/2006, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul -avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază.
De asemenea, prin disp.art. 15 alin. 1 din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, s-a prevăzut acordarea sporului de confidențialitate nu numai funcționarilor publici prevăzuți de Legea nr. 444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, ce au fost indicați, sporul de confidențialitate acordându-se și altor categorii de salariați în temeiul unor acte normative speciale:Legea nr.656/2002, cu modificările ulterioare, OG nr.137/2000, pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
A mai susținut reclamanta că deși grefierii, conform art.78 din Legea nr.567/2004, sunt obligați să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și procesele aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat Parchetul, aceștia sunt discriminați întrucât nu beneficiază de sporul de confidențialitate acordat altor categorii de persoane, care exercită funcții ce implică păstrarea confidențialității invocându-se și disp.art.16 din Constituția României, ce consacră egalitatea în drepturi, precum și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzice discriminarea.
Ministerul Finanțelor Publice, prin DGFP D, a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive susținând că acest minister răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat numai pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, arătând totodată că este un terț care nu are atribuții privind angajare și salarizarea reclamantei.
Și Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ÎCCJ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.03.2005-03.11.2005, pentru care acțiunea a fost formulată peste termenul legal de prescripție de 3 ani, iar în rest, s-a cerut respingerea acțiunii ca inadmisibilă susținându-se că admiterea acțiunii ar însemna depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, adăugându-se la legile de salarizare ale personalului din sistemul justiției, invocându-se și decizia nr. 821/3.07.2008 a Curții Constituționale, la al cărei conținut s-a făcut trimitere.
De asemenea, s-a cerut și respingerea cererii de acordare a drepturilor pretinse actualizate cu indicele de inflație întrucât pârâtul nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Același pârât a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice solicitând ca în cazul în care se va admite acțiunea, acest minister să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantei, cererea fiind întemeiată în drept pe art. 60-63 Cod pr.civilă.
Și pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieștia formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune al reclamantei pentru perioada 01.03.2005-24.11.2005, iar pentru restul perioadei, a cerut respingerea acțiunii ca nefondată susținând că instanța învestită cu un litigiu nu poate decât să interpreteze legea și să o aplice, iar nu să adauge la lege, acordarea sporului solicitat fiind de competența puterii legislative.
La termenul din 17 februarie 2009, în ședință publică, pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovițaa invocat excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea acțiunii de față, iar prin sentința civilă nr.63/17.02.2009 Curtea de Apel Ploieștia admis excepția și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Dâmbovița reținând că prin decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr.73/06.02.2009, au fost declarate neconstituționale dispozițiile art.I și II din nr.OUG75/2008, situație în care, ținând cont de obiectul prezentei acțiuni, ce constituie un litigiu de muncă, competența de soluționare a cauzei aparține tribunalului, în primă instanță, în conformitate cu art.2 pct.1 lit.c din Codul d e procedură civilă.
Așa fiind, având în vedere și art.284 alin.2 din Codul Muncii, ce statuează că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 - ce privesc conflictele de muncă - se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, în baza art.158 alin.1 și art.159 alin.2 din Codul d e procedură civilă, Curtea a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, reprezentând instanța competentă în a cărei circumscripție reclamanta își are domiciliul.
După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, iar pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.1096 din 13.05.2009, tribunalul a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune pe perioada 01.03.2005 - 21.11.2005 și a respins ca prescrisă cererea pentru această perioadă.
Prin aceeași sentință, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice respingându-se cererea față de acest pârât și s-a admis în parte acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, expert în discriminare fiind Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, iar ceilalți pârâți au fost obligați la plata către reclamantă a sporului de confidențialitate de 15 % pe perioada 21.11.2005- 31.12.2005, actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice este întemeiată, fiind admisă întrucât prezenta cauză are ca obiect un conflict de muncă, iar potrivit art. 281 din Codul muncii, scopul jurisdicției muncii este acela al soluționării conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau după caz, colective de muncă, prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, părți în conflictele de muncă putând fi, potrivit art. 282 din Codul muncii, salariații, angajatorii, sindicatele și patronatele ori alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau a Codului d e procedură civilă.
S-a mai reținut că această instituție nu are calitate procesuală pasivă, Ministerul Finanțelor Publice având rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, acesta fiind terț față de raporturile juridice de muncă din speță, neputând avea calitatea de pârât.
În privința excepției prescripției, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată pentru o anumită perioadă întrucât dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul de trei ani, conform dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, la care s-a făcut referire, astfel încât, având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată, acțiunea a fost respinsă ca prescrisă pentru perioada 01.03.2005- 21.11.2005.
Pe fond, tribunalul a reținut că prin decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, în dosarul nr. 27/2008, obligatorie pentru instanțe potrivit art. 329 alin. 3 din Cod proc civ, s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 18 alin.1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și art. 78 alin.1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15 %, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
S-a mai arătat că potrivit art. 329 alin.3 din Cod pr. civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate într-un recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, considerente pentru care acțiunea a fost admisă în parte în sensul celor sus-arătate.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
În recursul său, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a criticat soluția primei instanțe ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 pct.4, 9 și art. 3041Cod pr. civilă.
Susține recurentul că intimata-reclamantă și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare republicată, însă prin decizia nr. 821/3.07.2008 a Curți Constituționale, s-a constatat că disp.art. 2 alin. 1 și alin. 11, precum și disp.art. 27 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul că se dă în competența instanței de judecată atribuția de a reține încălcarea principiului egalității în fața legii prin examinarea și soluționarea soluțiilor cuprinse în legi și ordonanțe, iar decizia Curții Constituționale este definitivă și obligatorie.
Se mai susține că în mod greșit a dispus prima instanță obligarea recurentului la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază depășind atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea specială de salarizare a magistraților, acțiunea fiind nefondată.
Arată recurentul că prin acordarea sporului de confidențialitate reclamantei pe considerentul că a fost discriminată de prevederile Legii nr. 446/2006 și ale Legii nr. 230/2005, privind modificarea și completarea Legii nr.656/2002, s-a procedat la adăugarea la textul Legii nr.567/2004 și al OUG nr. 8/2007, schimbându-se sistemul de salarizare prevăzut de legiuitor, în cauza de față lipsind o dispoziție imperativă cuprinsă într-o normă privind acordarea sporului de confidențialitate personalului auxiliar de specialitate.
Se mai arată că actul normativ pe care reclamanta și-a întemeiat pretențiile a intrat în vigoare cu 1.02.2006, cererea reclamantei contravenind principiului neretroactivității legii, iar textul OG nr. 19/2006 aprobată prin Legea nr. 446/2006 se referă doar la cadre militare în activitate, funcționari publici cu statut special, militari angajați pe bază de contract și personal civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, reclamanta nefăcând parte din niciuna din aceste categorii.
O altă critică se referă la greșita actualizare a sumelor solicitate cu indicele de inflație, arătându-se că fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2009 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 18 din 27.02.2009, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata sumelor reprezentând actualizarea drepturilor salariale cu indicele de inflație, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Se mai susține că neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, " nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială" invocându-se și art. 29 alin.3 din același act normativ, conform căruia "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art.47 din aceeași lege, "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Arată recurentul că Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
În consecință, față de solicitarea intimatei-reclamante privind plata drepturilor pretinse actualizate cu indicele de inflație, se conchide că această obligație nu este întemeiată si nu se justifică.
Tot în mod nelegal, arată recurentul, instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice solicitându-se admiterea cererii întemeiată pe disp.art. 60-63 din Codul d e procedură civilă.
În speță, obligația de garanție între instituția pârâtă si cea chemată în garanție de către aceasta există, potrivit susținerilor recurentului, în temeiul art.131 pct(l) din Legea nr.304/2004, republicată, privind organizarea judiciară, conform căruia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat și mai mult, art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice prevede că Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete și din aceste motive, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - în calitatea sa de ordonator principal de credite - va fi obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2009, în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
Se concluzionează că cererea de chemare în garanție are interes, fiind îndeplinite condițiile cerute de legea procesuală, interesul fiind născut și actual, personal și direct, legitim, juridic.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și casarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieștia criticat la rândul său sentința instanței de fond ca nelegală și netemeinică invocând disp.art.3041Cod pr.civilă susținându-se că în mod greșit s-au actualizat sumele în raport cu rata inflației, de la data scadenței până la data plății efective.
De asemenea, se arată că recurentul a arătat prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond că instanța investită cu un astfel de litigiu nu poate adăuga la lege, ci doar să o interpreteze, situație în care se impunea respingerea acțiunii și mai mult decât atât, respingerea capătului de cerere privind actualizarea sumelor, ca și acordarea sumelor pentru viitor.
Se mai învederează că nu pot fi reținute susținerile reclamantei potrivit căreia ar fi discriminată față de celelalte categorii de personal, beneficiare ale sporului de confidențialitate întrucât Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența acesteia că prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport cu natura deosebită a raporturilor reglementate, principiul egalității în fața legii neînsemnând uniformitate, astfel încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit.
Se susține în continuare că discriminarea presupune un tratament inegal pentru personale aflate în aceeași situație, în baza unora din criteriile enumerate de art. 2 din OUG nr. 137/2000, expres enumerate, fiind constantă și practica Curții Europene a Drepturilor Omului în a aprecia că a distinge nu înseamnă a discrimina și că diferența de tratament devine discriminare numai dacă intervine în cazuri similare.
Mai arată recurentul că instanța investită cu un litigiu nu poate decât să interpreteze lege și să o aplice și nu să adauge la lege, acordarea sporurilor solicitate fiind de competența exclusivă a puterii legislative și întrucât capătul principal de cerere nu este întemeiat, nu se justifică nici actualizarea sumelor pretinse și nici acordarea acestor sume pentru viitor.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar în subsidiar, pentru situația menținerii acțiunii pe fond, admiterea și a capătului de cerere vizând obligarea MFP la alocarea fondurilor necesare, cerându-se judecarea cauzei în lipsă.
Intimata-reclamantă a formulat concluzii scrise prin care a cerut respingerea recursului ca nefondat, depunând la dosarul cauzei și copia deciziei nr. 46/15.12.2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.495/16.07.2009 și cerând judecarea cauzei în lipsă.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recursurile declarate, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursurile sunt nefondate, potrivit considerentelor ce urmează:
Prin decizia nr.46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, admițând-se recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a constatat, în interpretarea și aplicarea unitară a disp.art.99 alin.1 lit.d din Legea nr.303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.16 alin.1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art.9 din Codul d eontologic al acestora, că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Decizia sus-menționată, a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, conform at.329 alin.3 Cod pr.civilă și nu se poate reține că prin soluția pronunțată instanța ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege.
Nici critica privitoare la greșita actualizare a sumelor solicitate cu indicele de inflație nu poate fi primită.
Aceasta, deoarece, așa cum s-a statuat în mod constant în practica și literatura juridică, actualizarea sumelor datorate cu rata inflației se impune întrucât creanța este pecuniară și în condițiile în care aceasta nu a fost achitată la scadență, reclamanta a fost în mod evident prejudiciată, actualizarea exprimând acoperirea prejudiciului prin erodarea creanței ca efect al inflației.
Dispozițiile legii privind finanțele publice nr. 500/2002 invocate de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul motivelor de recurs nu pot constitui, în aceste condiții, un argument suficient pentru respingerea cererii de reactualizare a sumelor datorate, în sensul celor dispuse de prima instanță.
Critica privitoare la greșita acordare pe viitor a drepturilor este neîntemeiată întrucât prin dispozitivul sentinței atacate, pârâții indicați au fost obligați la plata către reclamantă a sporului de confidențialitate de 15%, actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective, numai pentru perioada 21.11.2005-31.12.2005, activitatea reclamantei încetând prin pensionare la data de 01.01.2006.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, se reține că deși nu s-a menționat expres în cuprinsul dispozitivului că o atare cerere este respinsă, prima instanță admis în mod corect excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Finanțelor Publice invocată de acesta, ceea ce duce, în mod evident și la respingerea cererii de chemare în garanție, ca o consecință a admiterii acestei excepții.
Astfel, privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice, se reține că raporturile juridice deduse judecății sunt raporturi specifice dreptului muncii, reclamanta învestind instanța cu soluționarea unui conflict de muncă, așa cum este definit de art.248 Codul Muncii, Ministerul Finanțelor Publice neavând calitatea de angajator, astfel încât nu poate fi obligat la plata unor sume de bani pentru salariații altor instituții publice.
Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții directe legate de plata drepturilor respective către reclamantă, care nu îi este și nu i-a fost salariată pe perioada în discuție în cauză, iar cele privind elaborarea proiectului bugetului de stat sunt determinate de propunerile pe care trebuie să le facă ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat.
Prin urmare, nu există identitate între persoana Ministerului Finanțelor Publice și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
De asemenea, potrivit art.60 Cod pr.civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Or, în speță este vorba de un conflict de muncă, situație în care, ținând cont de natura raporturilor existente între cele două instituții publice - Ministerul Public, Parchetul de pe lângă ÎCCJ și Ministerul Finanțelor Publice - este exclusă posibilitatea formulării unei cereri de chemare în garanție, întemeiată pe disp.art. 60 Cod pr.civilă, astfel încât cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice nu poate fi primită într-un proces ca cel de față, acest minister neavând calitate procesuală pasivă.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus-arătate, Curtea privește recursurile ca nefondate, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă le va respinge, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de casare ori modificare a sentinței indicate de recurenți în motivarea recursurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâțiiMinisterul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,cu sediul în B,-, sector 5 șiParchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în P, - A, jud. P, împotriva sentinței civile nr.1096 din 13 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă,domiciliată în Târgoviște, str. - -,. 27,. A,.3,. 16, jud. D și intimații-pârâți Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B,--3, sector 1 șiParchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița,cu sediul în Târgoviște, Justiției, nr.1, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 august 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Popescu Vera Andrea, Lazăr Elena Simona
- -- - - -- - -
Grefier,
-
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red./
8 Ex/20.08.2009
,
nr- Tribunalul Dâmbovița
Președinte:Popescu Vera AndreaJudecători:Popescu Vera Andrea, Lazăr Elena Simona
