Drepturi salariale (banesti). Decizia 1646/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1646
Ședința publică din data de 10 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Marilena Panait
JUDECĂTORI: Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Vera
: -- -
Grefier:
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de reclamantele domiciliată în B, b-dul -, bloc 11A, etaj 4,.16, Județul B, domiciliată în B, cartier - I, bloc 9D,.2, județul B, domiciliată în B, str. -, -.2, județul B, domiciliată în B, str. -, -. 3,.13, Județul B și domiciliată în B, str. - I, bloc 2. etaj 4,.18, județul B, împotriva sentinței civile nr. 509 pronunțată la data de 16 mai 2008 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâții SC 2000 SRL cu sediul în B,-, Județul B, INSPECTORATUL TERITORIAL D E munca cu sediul în B, -, bloc 1B, Județul B și reclamantul domiciliat în B, b-dul -, bloc 11A, etaj 4,.16, Județul
Recursuri scutite de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentele reclamante și personal, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care:
Recurentele-reclamante, având cuvântul personal arată că nu mai au alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Recurentele-reclamante având pe rând cuvântul, solicită admiterea recursurilor așa cum au fost formulate, modificarea sentinței și pe fond, admiterea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumelor de bani pentru perioada indicată, reprezentând concediul de odihnă neefectuat și modificarea temeiului juridic al încheierii carnetelor de muncă.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC 2000 SRL solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la restituirea cărții sale de muncă; obligarea la plata sumelor datorate pentru neefectuarea concediului de odihnă pe anii 2001 - 2007; constatarea încetării contractului individual de muncă prin demisie la data 20.04.2007, iar în situația în care din cartea de muncă reiese că societatea a înțeles să înceteze contractul individual de muncă la data de 1.07.2007, să fie obligată la plata salariilor cuvenite pe lunile aprilie, mai și iunie 2007.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost angajat la societatea-pârâtă începând cu anul 2000, în calitate de muncitor necalificat, până la data de 20.04.2007, când a înțeles să își dea demisia și că, în ciuda tuturor demersurilor efectuate, pârâta nu a înțeles să îi restituie carnetul de muncă iar, ulterior, a aflat că pârâta i-a încetat contractul de muncă începând cu 1.07.2007, situație ce contravine realității.
Pentru cazul în care există operată în cartea de muncă mențiunea încetării contractului la data de 1.07.2007, reclamantul a solicitat obligarea societății-pârâte la plata salariilor corespunzătoare pe lunile aprilie, mai, iunie 2007.
A mai arătat reclamantul că nu i-a fost acordat concediul de odihnă pe perioada indicată și nu a primit indemnizația de concediu aferentă, cu toate că acest drept este reglementat de art. 59 alin. 3 Codul muncii.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat, pe cale de excepție, lipsa calității sale procesuale pasive în ceea ce privește capătul de cerere referitor la restituirea carnetului de muncă al reclamantului, acesta aflându-se la.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii arătând că pe parcursul activității sale, reclamantul a beneficiat de toate drepturile salariale, iar pentru perioada 2001 -2004 aceste drepturi sunt prescrise.
Referitor la capătul de cerere privind constatarea încetării raporturilor de muncă la data de 20.04.2007, pârâta a solicitat respingerea lui, deoarece reclamantul a depus cerere de demisie, fără preaviz, la data de 20.04.2007.
A mai susținut pârâta că nu poate fi primită cererea de obligare a acesteia la plata salariului pentru lunile aprilie, mai, iunie 2007 având în vedere că pentru perioada respectivă reclamantul nu a lucrat, iar acordarea sumelor de bani pentru o perioadă nelucrată ar duce la o îmbogățire fără justă cauză a acestuia.
Printr-o acțiune separată înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, reclamantele, și au solicitat, în contradictoriu cu aceeași societate-pârâtă, obligarea acesteia la achitarea datoriilor către stat, respectiv a procentajului pentru șomaj, sănătate și pensii, la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cărțile de muncă ale reclamantelor și dispunerea închiderii acestor cărți cu data de 9.07.2007, la restituirea cărților de muncă și să se dispună compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat pe anii 2001 -2007, constatându-se de către instanță încetarea contractelor individuale de muncă ale reclamantelor la data de 9.07.2007.
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că au fost angajate la societatea-pârâtă începând cu anii 2000-2001, în calitate de muncitori necalificați, iar la data de 7.07.2007, în urma unei altercații provocate de o altă persoană, administratorul societății le-a cerut să părăsească societatea și ca urmare a acestui fapt, au formulat plângere atât la. cât și la. B și au introdus și prezenta acțiune la instanță.
Referitor la concediul de odihnă, reclamantele au arătat că nu li s-a acordat acest drept și nu au primit niciodată indemnizația de concediu.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a societății, în ceea ce privește restituirea carnetelor de muncă și prescripția dreptului la acțiune pentru plata drepturilor bănești aferente perioadei 2001 - 2004.
Pe fondul cererii, pârâta a arătat că datoriile privind contribuția la fondurile de șomaj, sănătate și pensii au fost achitate de societate, potrivit chitanței la care s- făcut trimitere, depusă în copie la dosar, astfel că cererea reclamantelor a rămas fără obiect sub acest aspect, iar referitor la concediile de odihnă, s-a susținut de către pârâtă că drepturile solicitate de către reclamante le-au fost acordate.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr-, aceleași reclamante au formulat contestație împotriva deciziilor nr. 4, 5, 6, 7 și 8 din 23.07.2007, de desfacere a contractelor de muncă, emise de pârâtă, solicitând anularea acestora și modificarea temeiului de drept al încetării raporturilor de muncă, precum și a datei, respectiv 9.07.2007.
Instanța a dispus conexarea acestor dosare având în vedere că litigiile se poartă între aceleași părți, există o strânsă legătură între cauzele respective și se asigură în acest fel o mai bună înfăptuire a actului de justiție, prin administrarea completă și concomitentă a probelor.
De asemenea, pe parcursul procesului, s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât a Inspectoratului TERITORIAL D E Muncă
Pârâtul Bai nvocat, pe cale de excepție, lipsa calității sale procesuale pasive în raport de disp.art.10 Codul muncii, art.2 alin.2 din Legea nr.130/1999 republicată, privind unele măsuri de protecție a persoanelor încadrate în muncă și art.6 alin.1 din Decretul nr.92/1976, la al căror conținut s-a făcut referire.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri, expertiză contabilă și interogatoriul societății-pârâte, administrate în cauză, prin sentința civilă nr.509 din 16 mai 2008, Tribunalul Buzăua admis în parte acțiunea reclamanților, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC 2000 SRL în ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea carnetelor de muncă ale reclamanților, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților pentru perioada anterioară datei anului 2004 și respins excepția lipsei calității procesuale a pârâtului
De asemenea, pârâtul Baf ost obligat să restituie reclamanților carnetele de muncă, s-a constatat că au încetat raporturile de muncă ale reclamantului la data de 1.07.2007, în temeiul art.79 Codul muncii, ca efect al demisiei, cu obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite acestuia și neachitate, aferente lunilor aprilie, mai, iunie 2007, conform raportului de expertiză întocmit de expert.
Prin aceeași sentință, instanța a constatat achitat concediul de odihnă pentru reclamantul pentru anii 2004 și 2005 și a compensat în bani contravaloarea concediului de odihnă pentru același reclamant pentru anul 2006 și pentru perioada 1.01.2007 - 1.07.2007, data încetării raporturilor de muncă, prin omologarea aceluiași raport de expertiză.
Totodată, a fost respins capătul de cerere privind modificarea datei și temeiului juridic al încetării contractelor de muncă ale reclamantelor, s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei să vireze contribuțiile de asigurări sociale pentru fiecare reclamantă în parte, ca fiind rămas fără obiect, au fost compensate în bani concediile de odihnă cuvenite reclamantelor pe anii 2006 -2007, cu obligarea pârâtei să le acorde drepturile bănești corespunzătoare prin omologarea raportului de expertiză întocmit de expert și s-au constatat achitate drepturile bănești aferente concediului de odihnă ale reclamantelor pentru anii 2004 și 2005.
Totodată, pârâta a fost obligată la 950 lei cheltuieli de judecată către reclamante.
Pentru hotărî astfel, prima instanță a reținut, cu privire la excepțiile invocate, că excepția lipsei calității procesuale pasive SC 2000 SRL B, în ceea ce privește capătul de cerere referitor la restituirea carnetelor de muncă ale reclamanților este întemeiată întrucât, conform prevederilor art.2 din Legea 130/1999 privind unele măsuri de protecție a persoanelor încadrate în muncă, carnetele de muncă ale salariaților se păstrează și se completează la inspectoratele teritoriale de muncă, iar la încetarea raporturilor de muncă, acestea sunt obligate să elibereze carnetele de muncă respective cu toate înscrierile la zi, aspect menționat și prin adresa nr.7993/2007 emisă de
Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost admisă având în vedere prevederile art.166 al.1 din Codul muncii, ce statuează că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. Cum acțiunea reclamanților a fost înregistrată pe rolul instanței în anul 2007, având în vedere termenul de prescripție de 3 ani, tribunalul a constatat prescris dreptul la acțiune al reclamanților în ceea ce privește perioada anterioară anului 2004.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut, în esență, că reclamanții au fost încadrați ca muncitori necalificați la societatea-pârâtă și deși raporturile de muncă au încetat în cursul anului 2007 nu le-au fost restituite carnetele de muncă până în prezent, motiv pentru care Baf ost obligat să le restituie aceste carnete.
S-a mai reținut că reclamanții au solicitat obligarea pârâtei să vireze către stat contribuțiile de asigurări sociale pentru fiecare în parte și conform procesului-verbal încheiat la data de 2.08.2007 de B și a recunoașterii reclamanților, toate aceste contribuții au fost achitate de către pârâtă cu chitanța din 2.08.2007, motiv pentru care instanța a respins acest capăt de cerere ca fiind rămas fără obiect.
În ceea ce-l privește pe reclamantul, instanța a reținut că acesta a solicitat plata drepturilor salariale pe lunile aprilie, mai, iunie 2007, în cazul în care raporturile de muncă au încetat cu data de 1.07.2007 sau să se constate că raporturile de muncă au încetat la 20.04.2007, ca efect al demisiei, iar conform actelor depuse la dosarul cauzei, reclamantul a depus la sediul pârâtei cerere de demisie la data de 20.04.2007, prin care a înțeles să înceteze raporturile de muncă cu pârâta. Cu toate acestea, decizia de desfacere a contractului de muncă a fost emisă la data de 10.06.2007 (decizia nr.3/2007 prin care începând cu data de 1.07.2007 s-a desfăcut contractul de muncă al reclamantului în temeiul art.79 Codul muncii ), existând la dosar și o cerere de demisie a numitului, care solicită încetarea raporturilor de muncă cu data de 1.07.2007.
Cum nu a fost contestată niciodată decizia nr.3/10.06.2007, aceasta a rămas definitivă, motiv pentru care instanța a reținut că data încetării raporturilor de muncă ale reclamantului cu pârâta este 1.07.2007, în temeiul art.79 Codul muncii, ca efect al demisiei, constatând întemeiat capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente lunilor aprilie, mai, iunie 2007.
Față de solicitarea reclamantului, de compensare în bani a concediului de odihnă pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007, tribunalul a reținut că potrivit raportului de expertiză, reclamantul a efectuat zilele de concediu pe anii 2004 și 2005, care i-au fost achitate.
Concediul de odihnă pe anul 2006 nu a fost efectuat, indemnizația cuvenită fiind de 298 lei, iar pentru perioada 1.01.2007 -1.07.2007 este de 173 lei, reclamantul fiind îndreptățit la acordarea acestor sume de bani, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat fiind permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă, potrivit alin.4 al art.141 Codul muncii.
În ceea ce privește pe celelalte reclamante, instanța a arătat că acestea au fost angajate ale aceleiași societăți-pârâte începând cu anii 2000 - 2001, ca muncitori necalificați și conform deciziilor depuse la dosarul cauzei, li s-au desfăcut contractele individuale de muncă în temeiul art.61 lit.a Codul muncii, începând cu data de 23.07.2007.
Din analiza întregului material probator administrat în cauză, instanța a reținut că în urma unui incident între salariați și conducerea societății, reclamantele nu s-au mai prezentat la serviciu din data de 9.07.2007, figurând ca absente nemotivat, iar conform art. 59 alin.1 din regulamentul intern al societății-pârâte, pentru 3 absențe nemotivate în cursul unei luni, se aplică măsura desfacerii disciplinare a contractului de muncă. Procesul-verbal de control din 16.07.2007 încheiat de a relevat faptul că reclamantele absentează nemotivat din data de 9.07.2007, demarându-se procedura încetării disciplinare, iar la dosar, a reținut instanța, s-au depus dovezile de convocare a reclamantelor în vederea efectuării cercetării disciplinare, cercetare la care nu s-au prezentat.
Cererea reclamantelor, de modificare a temeiului juridic al încetării raporturilor de muncă, nu a fost primită având în vedere că acestora li s-au desfăcut contractele individuale de muncă tocmai datorită absențelor nejustificate de la serviciu, începând cu data de 9.07.2007, pe care nu le-au putut justifica nici în fața instanței.
De asemenea, s-a arătat că nu se poate stabili nici ca dată de încetare a contractelor de muncă data 9.07.2007 având în vedere că aceea a fost prima zi în care reclamantele nu s-au mai prezentat la serviciu la societatea-pârâtă, iar acest lucru ar fi fost posibil numai dacă raporturile de muncă încetau în conformitate cu art.79 Codul muncii, prin demisie și erau îndeplinite prev. art.79 alin.7 și 8 Codul muncii, considerente pentru care a fost respins acest capăt de cerere.
Referitor la compensarea în bani a concediului de odihnă pe anii 2004 - 2007, s-a reținut că reclamantele au efectuat câte 20 zile de concediu odihnă în anul 2004 și 21 de zile în 2005 concedii care au fost achitate, motiv pentru care acest capăt de cerere a fost respins, iar în raport de concluziile expertizei efectuate în cauză, s-a dispus compensarea în bani a concediilor de odihnă cuvenite reclamantelor pe anii 2006 - 2007 și obligarea pârâtei la acordarea către reclamante a drepturilor bănești corespunzătoare.
În ceea ce privește pe reclamanta, instanța a reținut că expertul a calculat și drepturile bănești pe anul 2005, arătând că nu a efectuat acel concediu, însă din ștatele de plată depuse de pârâtă la dosar a rezultat că aceasta și-a încasat banii pe concediul de odihnă în luna octombrie 2005, motiv pentru care instanța a reținut că nu se impune încă o dată acordarea acelor sume.
Apărarea pârâtei în sensul că plata concediului de odihnă pe anii 2006 și 2007 fost făcută către reclamanți nu a fost primită, deoarece la dosar au fost depuse numai ștate de plată și foi colective de prezență, însă dovada plății lor se face prin semnarea ștatelor de plată sau prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit, motiv pentru care instanța a constatat că expertul a procedat corect calculând indemnizația concediului de odihnă pe anii 2006 și 2007 și a omologat raportul de expertiză întocmit în cauză.
Împotriva acestei sentințe reclamantele, au declarat recurs, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Susțin recurentele că în ceea ce privește capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea societății la plata sumelor de bani datorate drept concediu pe perioada 2004 - 2007, instanța de fond a făcută o greșită aplicare și interpretare a probelor administrate în cauză.
Astfel, față de primele concluzii din raportul de expertiză întocmit în cauză, atât reclamantele, cât și societatea-pârâtă au formulat obiecțiuni, expertul răspunzând că suma de 230 lei achitată de societate și recunoscută de reclamante nu trebuie interpretată ca fiind suma din concedii, ci suma datorată ca parte din salariu pentru perioada lucrată din anul 2007, iar instanța reține că pârâta a încercat să formuleze o apărare în legătură cu această sumă de bani remisă către reclamante, dar nu dă eficiență acestei probe.
Față de capătul de cerere prin care reclamantele au solicitat ca instanța să anuleze deciziile de desfacere a contractelor de muncă, ce au fost date fără suport legal, instanța l-a respins pe motiv că reclamantele au lipsit de la serviciu 3 zile nemotivat, soluție greșită întrucât recurentele au adus la cunoștința instanței faptul că în data de 9.07.2007 a izbucnit un conflict între recurente și administratorul societății, care a condus la izgonirea efectivă din societate a recurentelor și la desfacerea contractelor de muncă ale acestora, pe motivul săvârșirii unei abateri disciplinare.
Se învederează de către recurente că au solicitat ca pârâta să depună dovada unui început de cercetare disciplinară a acestora sau chiar a cercetării cerute de Codul muncii, însă pârâta nu a produs aceste dovezi, instanța având în vedere adresele emise de societate către recurente, însă nu și plângerea adresată de recurente la ITM în data de 10.07.2007, prin care s-a adus la cunoștință despre situația conflictuală.
Se susține în continuare că apărările recurentelor, prin care aduc la cunoștința instanței că s-au prezentat la societate, dar nu au fost primite, sunt confirmate de expertul desemnat în cauză, care a arătat prin procesele-verbale întocmite la prezența la societate, că reclamantele nu au fost lăsate să intre în societate, iar toate aceste probe trebuiau analizate de către prima instanță, probele fiind concludente și pertinente cauzei.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii precizate, cu cheltuieli de judecată.
Deși legal citați cu această mențiune, intimații-pârâți SC 2000 SRL și Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă B nu au formulat întâmpinare cu privire la recursurile declarate.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recursurile declarate, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursurile sunt nefondate potrivit considerentelor ce urmează:
Este neîntemeiată critica recurentelor potrivit căreia prima instanță ar fi făcut o greșită interpretare a probelor administrate în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere referitor la acordarea sumelor de bani de concediu pentru perioada 2004 - 2007.
Astfel, cu privire la concediul de odihnă pe anii 2004 și 2005, din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză de către expertul contabil - - răspuns la obiecțiuni, rezultă că recurentele au efectuat în cursul anului 2004 concediile de odihnă de 20 de zile, fiindu-le achitată indemnizația aferentă.
Același expert a arătat că pentru anul 2005, recurentele, și au efectuat, fiecare, concediul de odihnă de 21 de zile, fiindu-le achitate drepturile aferente.
Pentru recurenta, deși expertul a concluzionat că aceasta nu și-a încasat indemnizația aferentă concediului de odihnă pe anul 2005, în sumă de 271 lei, din cuprinsul statului de plată aferent lunii octombrie 2005, depus în copie la dosarul de fond (fila 158) de către societatea-intimată, rezultă că acestei recurente s-au calculat drepturile de concediu pentru concediul de odihnă pe anul 2005, de 21 de zile, în sumă de 271 lei, aceasta semnând de primire.
În consecință, în mod corect prima instanță a constatat achitate drepturile bănești aferente concediului de odihnă al recurentelor-reclamante pentru anii 2004 - 2005.
În privința concediului de odihnă pe anii 2006 - 2007, instanța de fond nu a primit apărarea pârâtei conform căreia aceasta ar fi achitat recurentelor-reclamante indemnizația de concediu de odihnă aferentă, reținând că societatea-pârâtă nu a făcut această dovadă, motiv pentru care, prin sentința atacată, a dispus compensarea în bani a concediilor de odihnă cuvenite recurentelor-reclamante pe anii 2006 - 2007 și obligarea pârâtei la acordarea drepturilor bănești corespunzătoare, prin omologarea raportului de expertiză întocmit în cauză, raport în care s-a stabilit, pentru fiecare recurentă, care sunt sumele de bani datorate de societatea-intimată, cu acest titlu.
Nici critica privitoare la soluționarea greșită a capătului de cerere prin care s-a solicitat anularea deciziilor de desfacere a contractelor de muncă ale recurentelor nu este întemeiată.
Pe parcursul procesului, la prima instanță, recurentele au precizat că nu solicită reintegrarea pe posturile deținute, cerând modificarea temeiului juridic al încetării contractelor de muncă din art.61 lit.a Codul muncii, în alt temei, prin care să nu se rețină vinovăția lor, precum și constatarea ca dată a încetării respectivelor contracte de muncă, data de 9.07.2007.
Din cuprinsul procesului-verbal de control întocmit de ITM B la data de 16.07.2007, depus la dosar, a reieșit că potrivit evidenței orelor de muncă prestate de către salariați, evidență ținută de angajator, recurentele absentează nemotivat din data de 9.07.2007.
Recurentelor le-a fost desfăcut contractul de muncă invocându-se disp.art.59 (1) din regulamentul intern al societății, care prevede că pentru 3 absențe nemotivate în cursul lunii se aplică măsura desfacerii disciplinare a contractului de muncă.
În privința cercetării disciplinare prealabile, chiar recurentele au arătat că au fost convocate la sediul societății, iar în cuprinsul adresei nr.10434/26.09.2007 a ITM B către Inspecția (filele 87-89 dosar fond), s-a consemnat că la data controlului, angajatorul inițiase procedura de cercetare disciplinară a recurentelor, prezentându-se în acest sens la control convocări prin scrisori recomandate și confirmări de primire ale acestora, precum și referate nominale cu propunerea încetării raporturilor de muncă.
Prin răspunsurile date la interogatoriu, societatea-intimată nu a recunoscut susținerile recurentelor conform cărora pe data de 9.07.2007 acestea nu au mai putut intra în societate întrucât li s-ar fi interzis, iar în perioada 09.07. - 11.07.2007, deși au venit la societate, nu au mai fost primite, recurentele neprobând în fața instanței că absențele de la serviciu ale acestora ar fi fost justificate.
Nu rezultă din cuprinsul raportului de expertiză contabilă întocmit la prima instanță că recurentelor nu le-ar fi fost permis să intre în societate cu ocazia efectuării expertizei și, oricum, această împrejurare nu poate constitui o dovadă că absența acestora de la serviciu în zilele de 9, 10 și 11.07.2007 s-ar fi datorat refuzului intimatei de a le primi în societate.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursurile de față de nefondate, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă le va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică, decurgând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate și aplicare a dispozițiilor legale.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantele, domiciliată în B, b-dul -, bloc 11A, etaj 4,.16, Județul B, domiciliată în B, cart. - I, bloc 9D,.2, județul B, domiciliată în B, str. -, -.2, județul B, domiciliată în B, str. -, -. 3,.13, Județul B și, domiciliată în B, str. - I, bloc 2. etaj 4,.18, județul B, împotriva sentinței civile nr. 509 din 16 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații-pârâți SC 2000 SRL, cu sediul în B,-, județ B, Inspectoratul TERITORIAL D E Munca B cu sediul în B, -, bloc 1B, Județul B și intimatul-reclamant, domiciliat în B, b-dul -, bloc 11A, etaj 4,.16, Județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 septembrie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Vera
- - --- - -- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
2 ex.
2008-09-29
/FA
Trib.B nr-
a
G
Președinte:Marilena PanaitJudecători:Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Vera
