Drepturi salariale (banesti). Decizia 170/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ 170/CM

Ședința publică din data de 17.03.2008

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Maria Apostol

JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman

- - -

Grefier - - -

S-a luat în examinare recursul civil formulat de reclamanta, domiciliată în T,-, -. A,. 20, județul T, împotriva sentinței civile nr. 1756 din 5 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtăSC SA - MEMBRU GRUP, cu sediul în B, Calea nr. 239, sector, 1, având ca obiect conflict de muncă - drepturi bănești (drepturi salariale suplimentare corespunzătoare sărbătorilor de Paști și C).

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 11.03.2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, în vederea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 13.03.2008 și 17.03.2008, când a dat următoarea decizie:

CURTEA

Reclamanta a chemat în judecată B pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 7030 lei, reprezentând drepturi salariale cuvenite și neachitate, precum și la plata sumei de 501,81 lei reprezentând daune pentru neachitarea la termen a obligațiilor sus menționate.

A precizat reclamanta, că în perioada 01.07.1983 - 12.03.2007 a fost salariata pârâtei la punctul de lucru T (fosta T, ulterior Sucursala T și pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, de care a beneficiat în conformitate cu prevederile Contractului Individual de Muncă, beneficia și de drepturile acordate în baza Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de societate.

Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul societății prevedea la art.168 (1): "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe A."

Cu toate că în Contractul Colectiv de Muncă erau prevăzute aceste drepturi, pentru anii 2004, 2005, 2006, nu a beneficiat de suplimentările salariale de C și de Paști, care se ridica la suma totală de 7.030 lei, după cum urmează: suplimentări salariale de C - dec.2004 - 980 lei; suplimentări salariale de Paști - mai 2005 - 1400 lei; suplimentări salariale de C - dec.2005 - 1400 lei; suplimentări de paști - apr.2006 - 1400 lei, suplimentări salariale de C - 1850 lei.

Menționează reclamanta că, pentru neacordarea la timpul cuvenit a acestor suplimentări salariale îi datorează și suma de 501,81 lei (RON), reprezentând corecția sumelor neacordate cu coeficientul de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică pentru perioada 2004 - 2006.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și de prematuritate a introducerii acțiunii.

A arătat că, prin art.168 alin.1 din CCM semnat la nivel de unitate s-a prevăzut: "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații SNP vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalităților de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".

Începând cu anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariaților prin CCM, reprezentanții și cei ai au convenit ca pentru toți salariații drepturile salariale suplimentare de C și de Paști menționate în cuprinsul art.168 alin.1 din CCM să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, în acest sens fiind negociat și inserat în CCM art.168 alin.2.

Prin acțiunea introdusă, reclamanta solicită acordarea drepturilor salariale prevăzute de art.168 din CCM cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, deși practic timp de trei ani, prin atitudinea pasivă a salariaților dar și a sindicatului, au recunoscut indirect introducerea acestora la salariul de bază și nu le-au solicitat.

Apariția problemelor legate de interpretarea art.168 alin.2 din CCM a dus la declanșarea procedurii de întrunire a Comisiei Paritare, scopul fiind acela de a interpreta în mod corespunzător clauzele CCM, prin clarificarea intenției reale a părților la momentul negocierii respectivelor clauze.

Și această Comisie Paritară a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori, menționând în mod expres faptul că intenția reală a părților la negocierea CCM a fost aceea de a include bonusurile de C și Paști în salariul de bază, începând cu anul 2003.

Decizia obligatorie a Comisiei Paritare CCM - confirmă că salariații nu sunt îndreptățiți să primească separat drepturi salariale suplimentare de Paști și C, acestea fiind incluse în salariu.

Prin sentința civilă nr.1756/05 octombrie 2007 Tribunalul Tulceaa respins excepția de prematuritate a introducerii acțiunii ca nefondată.

A admis excepția prescrierii dreptului la acțiune și a respins acțiunea formulată de reclamanta ca fiind prescrisă.

Excepția privind prematuritatea acțiunii, a fost respinsă ca nefondată având în vedere că drepturile salariale solicitate de către reclamantă erau prevăzute în CCM încheiat între și salariați, reprezentați de pentru anii 2004, 2005 și 2006.

Față de excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a constatat următoarele:

Potrivit art.283 alin.1 din muncii: "Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a invocat nerespectarea art.168 din CCM încheiat între, pe de o parte și salariați, reprezentanți de către, pe de altă parte.

Având în vedere că pretențiile reclamantei izvorăsc din clauzele Contractului Colectiv de Muncă la nivelul societății și, întrucât reclamanta solicită suplimentări salariale de C și Paști pentru lunile: decembrie 2004, mai 2005, dec.2005 și apr.2006, față de dispozițiile art.283 alin.1 lit.e) din muncii, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea ca fiind prescrisă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta reclamantă care a formulat critici in raport de dispozițiile art. 304 pct.9 cod procedura civila.

Recurenta apreciază că, odată ce instanța a respins excepția prematurității, aceasta a stabilit că in speță avem de-a face cu un drept actual si în acest caz nu se mai pune problema unei negocieri anuale care ar fi trebuit să aibă loc cu 15 zile înainte de fiecare eveniment, respectiv C si Paște.

Prin urmare, nu ne aflăm in prezența unui conflict de muncă ce ar putea aduce in discuție prescripția de 6 luni prevăzută de art.283(1) litera "e" din Codul muncii.

Actualitatea dreptului face aplicabil art. 166(1) Codul muncii care prevede un termen de 3 ani pentru plata salariilor, termen ce se calculează de la data la care aceste drepturi sunt datorate.

Chiar pârâta a susținut că aceste adaosuri la salariu au fost prinse in salariul de bază ceeace înseamnă că, nu ne aflăm intr-un conflict de muncă în sensul art. 283(1) litera "e" Codul muncii si nici nu se poate pune problema prescrierii dreptului la acțiune.

Intimata pârâtă, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece primele solicitate nu intră in sfera noțiunii de "salariu" reglementată de CCM astfel că, acțiunea pentru neexecutarea unei clauze se prescrie intr-un termen de 6 luni de la data nașterii acestui drept, astfel cum prevede art. 283 alin 1 litera"e" Codul muncii.

Analiând sentința recurată in raport de criticile formulate si textele legale invocate, Curtea constată că recursul este fondat.

Potrivit art. 283 alin. 1 litera "c" Codul muncii " cererile in vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate in termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune in situația in care obiectul conflictului individual de muncă, constă in plata unor drepturi salariale neacordate"

Art. 283 alin. 1 litera "e" din același cod prevede un "termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, in cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.

În cauză nu se poate pune problema "neexecutării" unor clauze ale contractului atâta vreme cât însăși intimata recunoaște dreptul reclamantei la suplimente salariale constând in prima de Paște si de C, și susține că a respectat toate clauzele CCM prin includerea acestor drepturi în salariul de baza.

Aceasta înseamnă că obiectul litigiului nu este "neexecutarea clauzelor CCM" ci plata drepturilor salariale neacordate, potrivit acestor clauze, ceeace înseamnă că nu era nevoie de o noua negociere.

Dealtfel, nu s-a pus problema că drepturile solicitate de reclamantă nu ar reprezenta un drept salarial, astfel încât trimiterea la disp. art.283 litera"e"nu se justifica.

Cum pretențiile formulate se referă la drepturile salariale in sensul in care este definit salariul de art.155 Codul muncii, cuprinzând salariul de baza, indemnizații, sporuri si adaosuri, rezulta ca acestea pot fi valorificate in termenul general de prescripție de 3 ani.

Față de aspectele reținute mai sus, Curtea constată că în mod greșit prima instanță a admis excepția prescripției dreptului la acțiune prin raportare la disp. art. 283 alin. 1 litera "e" Codul muncii, care nu e aplicabil speței, astfel că, în temeiul disp. art. 312 pct. 5 Cod procedura civila, va casa hotărârea atacată si va trimite cauza la instanța de fond pentru a analiza cererea pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul civil formulat de reclamanta, domiciliată în T,-, -. A,. 20, județul T, împotriva sentinței civile nr. 1756 din 5 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtăSC SA - MEMBRU GRUP, cu sediul în B, Calea nr. 239, sector, 1.

Casează sentința recurată și trimite cauza la ribunalul Tulcea pentru soluționarea pe fond a cauzei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.03.2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond: Șt.;

Red.dec.jud. -/07.04.2008

- gref.-

4 ex./ 07.04.2008

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

CĂTRE,

TRIBUNALUL TULCEA

Vă înaintăm alăturat dosarul civil nr. -/2007, având ______file, întrucât prin decizia civilă nr. 170/CM/17.03.2008 s-a admis recursul civil formulat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 1756 din 5 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtăSC SA - MEMBRU GRUP, a fost casată sentința recurată și trimisă cauza la ribunalul Tulcea pentru soluționarea pe fond a prezentului dosar.

Președinte complet,

- -

Grefier,

- -

Președinte:Maria Apostol
Judecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 170/2008. Curtea de Apel Constanta