Drepturi salariale (banesti). Decizia 1748/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1748/R-CM

Ședința publică din 23 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Paula Andrada Coțovanu JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca

JUDECĂTOR 3: Georgiana

Judecător: -

Grefier: -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtulMUNICIPIUL CURTEA DE A - PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr.732/CM din 06 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile, respectiv recurentul-pârât Municipiul P - prin primar, intimatul-reclamant Sindicatul Personalului din Învățământul Preuniversitar în numele și pentru membrii, G, -, intimații-pârâți Școala cu clasele I-VIII nr.5 Curtea de A, Centrul Colegiul Național - Curtea de A, intimații-chemați în garanție Ministerul Educației Cercetării și, Ministerul Finanțelor Publice, Direcția -ă a Finanțelor Publice A, Directorul Direcției -ă a Finanțelor Publice A, Consiliul Județean A și Inspectoratul Școlar

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimații-chemați în garanție Ministerul Educației Cercetării și, Ministerul Finanțelor Publice, Direcția -ă a Finanțelor Publice A, și Inspectoratul Școlar A au depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită judecata cauzei în lipsă, potrivit disp.art.242 pct.2 Cod procedură civilă.

Curtea, față de această situație, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.

CURTEA

Constată că rin p. acțiunea înregistrată la data de 2.12.2008, Sindicatul Învățământ Preuniversitar Curtea de Aaf ormulat acțiune în numele și pentru reclamanții-membri de sindicat, G, în contradictoriu cu pârâții Școala cu Clasele I-VIII nr.5, Centrul Bugetar Colegiul Național - și Municipiul Curtea de A, prin Primar, solicitând obligarea acestora să calculeze și să acorde personalului didactic, didactic auxiliar, precum și personalului nedidactic salariul de bază după cum urmează:

- Pentru personalul didactic și didactic auxiliar căruia i se aplică nr.OG11/2007, aprobată prin Legea nr.220/4.07.2007 să se ia ca și coeficient de multiplicare pentru perioada 1.01.2007, suma de 255,899 lei, pentru perioada 1 aprilie - septembrie 2007 suma de 261,005 lei și pentru perioada 1 octombrie 2007- decembrie 2007 suma de 300,156 lei.

- Pentru personalul nedidactic căruia i se aplică nr.OG10/2007 aprobată prin Legea nr.231/06.07.2007, să se calculeze salariul de bază pentru perioada 1 ianuarie 2007- martie 2007, în cazul în care salariul de bază din nr.OG10/2007 aprobată prin Legea nr.231/6.07.2007 este sub minimul prevăzut în Contactul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010, după cum urmează: muncitori calificați - 528 lei și necalificați - 440 lei; personal administrativ încadrat în funcții pentru care condiția de pregătire este liceală - 528 lei, postliceală - 550 lei; personal de specialitate încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este școala de maiștri - 572 lei, studii superioare de scurtă durată - 660 lei; personal încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare - 880 lei.

- Pentru perioada 1.04.2007 - 1.09.2007 salariul de bază minim pentru personalul nedidactic să fie majorat cu 2% față de nivelul lunii martie 2007, iar pentru perioada 1.10.2007- 1.12.2007 salariul de bază minim pentru personalul nedidactic să fie majorat cu 11% față de perioada septembrie 2007.

Reclamantul mai solicită ca pârâții să fie obligați să reactualizeze sumele cuvenite la data plății efective, precum și obligarea pârâților cu care salariați, membrii de sindicat, au contract de muncă, să consemneze în carnetele de muncă și în celelalte evidențe salariale și de muncă a modificărilor salariale acordate de instanță.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin prevederile art.40 din Contactul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010, înregistrat la. cu nr.2895/29.12.2006 se stabilesc coeficienții minimi de ierarhizare, care se aplică la salariul minim negociat pe unitate, având în vedere încadrarea, calificarea și condiția de pregătire profesională a salariaților, precum și standardele ocupaționale corespunzătoare ocupației respective.

Personalul didactic și didactic auxiliar este retribuit conform Legii nr.128/1997 modificată prin nr.OG11/2007, aprobată prin Legea nr.220/2007 - Anexa 2, luându-se ca și valoare a coeficientului de multiplicare 1,000, pentru perioada ianuarie-martie 2007, suma de 221,307 lei, pentru perioada aprilie-septembrie 2007, suma de 225,733 lei, pentru perioada octombrie-decembrie 2007, suma de 259,593 lei. Aplicând coeficienții de multiplicare rezultă un salariu de bază sub minimul prevăzut de Contactul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național, drept pentru care se impune majorarea lui cel puțin la acest minim.

De asemenea, coeficientul de ierarhizare a fost majorat conform nr.OG11/2001 aprobată prin Legea nr.220/04.07.2007 și conform nr.OG10/2007 aprobată prin Legea nr.231/6.07.2007, care stabilește salariul de bază fix și salariul de bază variabil în funcție de natura postului și pregătirea profesională, precum și majorările care se aplică la aceste salarii de bază la anumite intervale de timp.

Reclamantul a mai arătat că salariul este unul din elementele esențiale ale contractului individual de muncă, astfel că prin neacordarea salariului de bază minim brut reglementat de art.40 din, începând cu 1.01.2007, unitățile de învățământ încalcă dispozițiile art.101 din acest contract colectiv de muncă.

La data de 10.02.2009 pârâtul Municipiul Curtea de Aaf ormulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației Cercetării și, a Ministerului Economiei și Finanțelor, a Direcției -e a Finanțelor Publice A, a Directorului Direcției -e a Finanțelor Publice A, a Consiliului Județean A și a Inspectoratului Școlar A, solicitând, în cazul în care ar cădea în pretenții, obligarea chemaților în garanție la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor bănești solicitate de reclamanți.

În motivarea cererii de chemare în garanție sunt invocate dispozițiile art.167 alin.1 din Legea nr.84/1995, art.7 alin.4 din Legea nr.388/2007 și art.7 alin.5 din același act normativ, dispoziții în raport de care este evident că reparația pretențiilor salariale solicitate de reclamanți nu poate fi acoperită de Municipiul Curtea de A din veniturile sale proprii, ci de Ministerul Educației Cercetării și, Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția -e a Finanțelor Publice A și Directorului Direcției -e a Finanțelor Publice A, instituție ce distribuie sumele alocate de la bugetul de stat defalcate din taxa pe valoarea adăugată destinate finanțării cheltuielilor de personal din instituțiile de învățământ preuniversitar de stat.

La data de 16.03.2009 chemații în garanție Directorul Executiv al Direcției -e a Finanțelor Publice A, Direcția -ă a Finanțelor Publice A și Ministerul Finanțelor Publice au depus la dosarul cauzei întâmpinări prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, arătând că nu există nicio reglementare normativă sau convenție între Municipiul Curtea de A și aceștia, în baza căreia să poată fi obligați să aloce din bugetul propriu, Primăriei Curtea de A, fonduri necesare finanțării învățământului preuniversitar.

Faptul că Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul de buget și proiectul de rectificare a bugetului nu poate duce la concluzia că pe această cale se naște o obligație de garanție față de primării, obligație în baza căreia chematul în garanție poate fi obligat să aloce fonduri din bugetul propriu pentru finanțarea învățământului preuniversitar.

La data de 30.03.2009 chematul în garanție Consiliul Județean Aaf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât nu are calitatea de ordonator principal de credite, secundar ori terțiar față de Municipiul Curtea de A, și nici de angajator față de cadrele didactice, ci numai un rol consultativ.

La data de 31.03.2009, chematul în garanție Ministerului Educației Cercetării și, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție, arătând că între acest minister și Municipiul Curtea de A nu există niciun raport juridic de coordonare sau subordonare.

Mai arată chematul în garanție că nu are atribuții în finanțarea cheltuielilor de personal pentru personalul din învățământul preuniversitar de stat, unitățile de învățământ având obligația să-și întocmească bugetul propriu care se fundamentează pe baza finanțării proporționale cu numărul de elevi sau preșcolari, pentru cheltuielile de personal, în faza de elaborare a proiectului bugetului local, respectiv a bugetului de stat.

Prin sentința civilă nr.732/CM/6 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean A, Ministerului Finanțelor Publice, a Direcției -e a Finanțelor Publice A și a Directorului Direcției -e a Finanțelor Publice A și în consecință a respins cererile de chemare în garanție a acestora.

A fost admisă acțiunea formulată de Sindicatul Învățământ Preuniversitar Curtea de A, în numele și pentru reclamanții-membri de sindicat și au fost obligați pârâții Școala cu clasele I-VIII nr.5 " " și Centrul Bugetar Colegiul Național " -" să calculeze și să acorde personalului didactic și didactic auxiliar salariul de bază după cum urmează:

1) pentru personalul didactic și didactic auxiliar căruia i se aplică nr.OG11/2007 aprobată prin Legea nr.220/2007 pentru perioada 1.01.2007-1.03.2007 să se ia în calcul ca valoare a coeficientului 1 suma de 255,889 lei; pentru perioada 1.04.2007-09.2007, suma de 300,156 lei;

2) pentru personalul nedidactic căruia i se aplică nr.OG10/2007 aprobată prin Legea nr.231/2007, în cazul în care salariul de bază este sub minimul prevăzut de Contractul Colectiv de muncă la Nivel Național, astfel:

a) muncitori necalificați -440 lei, muncitori calificați -528 lei;

b) personal administrativ încadrat în funcții pentru care condiția de pregătire este liceală - 528 lei, iar postliceală-550 lei;

c) personal de specialitate încadrat pe funcție pentru care condiția de pregătire este de studii superioare -880 lei;

Pentru perioada 1.04.2007-31.09.2007 salariul de bază minim pentru personalul nedidactic va fi majorat cu 2% față de nivelul lunii martie 2007, iar pentru perioada 1.10.2007-31.12.2007, cu 11% față de nivelul lunii septembrie 2007.

Au fost obligați pârâții Școala cu clasele I-VIII nr.5 " " și Centrul Bugetar Colegiul Național " -" să actualizeze drepturile salariale enunțate de mai sus în raport de indicele de inflație la data plății efective.

A fost obligată pârâta Școala cu clasele I-VIII nr.5 " " să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.

A fost obligat pârâtul Municipiul Curtea de A să vireze celorlalte pârâte fondurile necesare achitării drepturilor salariale de mai sus și a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării și și a Inspectoratului Școlar Județean

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a analizat excepțiile invocate în cauză reținând următoarele:

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.

În ceea ce-l privește pe chematul în garanție Consiliul Județean A nu se regăsește această identitate, întrucât acesta nu are calitatea de ordonator de credite față de Municipiul Curtea de A, nu are calitatea de angajator al reclamanților - membri de sindicat, având doar un rol consultativ. În consecință, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de acest chemat în garanție prin întâmpinare și a fost respinsă cererea de chemare în garanție a acestuia.

Tribunalul a apreciat ca întemeiate și excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de chemații în garanție Directorul Executiv al Direcției -e a Finanțelor Publice A, Direcția -ă a Finanțelor Publice A și Ministerul Finanțelor Publice, întrucât, potrivit art.167 din Legea nr.84/1995, finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar se asigură, în primul rând, din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea. Întrucât Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de angajator al reclamanților și nu este nici ordonator de credite, având atribuții doar în ceea ce privește elaborarea proiectului bugetului de stat, acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauză. De asemenea, Direcția -ă a Finanțelor Publice acordă doar asistența tehnică de specialitate necesară în repartizarea sumelor deja alocate unităților de învățământ preuniversitar de stat.

În consecință instanța a admis și excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de chemații în garanție Directorul Executiv al Direcției -e a Finanțelor Publice A, Direcția -ă a Finanțelor Publice A și Ministerul Finanțelor Publice, și a fost respinsă cererea de chemare în garanție a acestora formulată de pârâtul Municipiul Curtea de

În ceea ce privește fondul cauzei, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța a reținut că reclamanții - membri de sindicat -sunt salariați ai Școlii cu clasele I-VIII nr. 5 " " Curtea de A, desfășurându-și activitatea in calitate de personal didactic și didactic auxiliar, precum si în calitate de personal nedidactic.

Cadrul legal in raport de care membrii de sindicat sunt retribuiți este dat de Legea nr.128/1997, cu modificările și completările ulterioare, care stipulează asupra modalității de calcul a drepturilor salariale ale personalului in discuție, prin raportare la coeficienții de multiplicare dar și la valoarea de referință, respectiv valoarea coeficientului de multiplicare I, stabiliți conform anexelor acestui act normativ.

Prin cererea introductiva de instanță, reclamantul, în numele membrilor săi de sindicat, reclama existența unei încălcări de către pârâții chemați în judecată, a dispozițiilor Contactului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010, înregistrat la sub nr.2895/29.12.2006, în raport de care salariile de bază ale personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic se situează sub minimul prevăzut de actul normativ menționat, precum și neacordarea majorărilor salariale astfel cum acestea au fost stabilite prin dispozițiile nr.OG10/2007 și nr.OG11/2007.

Instanța a fost chemată să decidă, în mod concret, asupra necesitații aplicării efectelor pe anii 2007-2010 și membrilor de sindicat în numele cărora reclamantul a formulat acțiunea, precum și asupra excluderii de către angajator a acestor membri de la beneficiul acordării unor creșteri salariale, pentru a căror existență legiuitorul a avut în vedere aspecte de natură economico-financiară, dar mai ales socială.

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată, tribunalul a apreciat acțiunea ca întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit dispozițiilor art.154 alin.1 din Codul muncii, salariul, ca element esențial al contractului individual de muncă, reprezintă contraprestația muncii depuse de un salariat în baza unui astfel de contract, în noțiunea de salariu legiuitorul (art.155 Codul muncii ) incluzând salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.

Reclamantul a susținut în motivarea acțiunii sale incidența în cauză a dispozițiilor art.40 din care prevăd coeficienții minimi de ierarhizare pentru diferitele categorii de personal, precum și, în alin.4 al aceluiași articol, salariul de bază minim negociat începând cu data de 1.01.2007.

În ceea ce privește sfera de aplicare a contractului colectiv de muncă unic la nivel național, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art.3 alin.1 lit.a din acest act, coroborate cu cele ale art.11 alin.1 lit.d din Legea nr.130/1996, acest contract se aplică tuturor salariaților încadrați în unitățile din țară, indiferent de forma de capital social de stat sau privat, R sau străin/mixt.

În același sens sunt și prevederile art.241 alin.1 lit.d din Codul muncii, care reiterează obligativitatea producerii efectelor față de toți salariații încadrați la toți angajatorii din tara.

De asemenea, instanța a reținut și faptul că raporturile de muncă dintre membri de sindicat și unitățile angajatoare sunt guvernate, în temeiul art.8 din Codul muncii, de principiile consensualismului și al bunei-credințe.

pe anii 2007-2010 stipulează prin dispozițiile art.8 alin.2 ca în raporturile de muncă dintre angajat și angajator se aplică cu prioritate reglementările mai favorabile salariatului, indiferent că acestea se găsesc în contractul colectiv de muncă sau în reglementările legale, acestea completându-se reciproc.

Caracterul imperativ al contractului colectiv de muncă, indiferent de nivelul la care a fost încheiat, se impune părților semnatare, efectele sale producându-se față de toți salariații vizați printr-un atare contract.

În speța dedusă judecății a fost semnat și de către Ministerul Educației Cercetării și, astfel că personalul didactic, didactic auxiliar și personalul nedidactic sunt în mod direct beneficiari ai clauzelor mai favorabile ale acestui act normativ.

Prin urmare, instanța a apreciat că interpretarea legală corectă este cea potrivit căreia prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivel național reprezintă un izvor normativ prioritar și direct aplicabil reclamanților pentru plata drepturilor salariale prin raportare la minimul stabilit de art.40 alin.4 din.

În ceea ce privește al doilea aspect dedus judecății, instanța a reținut că prin cele doua acte normative, nr.OG10/2007 și nr.OG11/2007, în acord cu principiile statuate de Convenția nr.95/1949 a OIM, ce vizează protecția salariului ca parte componenta a obligațiilor asumate de angajator, legiuitorul delegat, în exercitarea atribuțiunilor și obligațiilor sale de politică financiară, dar și socială, a înțeles importanța necesității păstrării unei proporții adecvate între salariul nominal, ca reprezentând suma de bani pe care salariatul o primește efectiv pentru munca depusă, și salariul real ce semnifică acea cantitate de bunuri și servicii ce poate fi achiziționată de persoane fizice cu salariul nominal.

Or, așa cum în mod judicios s-a arăt în practica judecătorească în domeniu și în literatura de specialitate, în mod firesc raportul dintre salariul nominal și salariul real trebuie să fie același în diferite perioade ale vieții economico-sociale. Acesta este și motivul pentru care legiuitorul a prevăzut creșterile salariale stipulate de nr.OG10 și nr.11 din anul 2007 și care sunt în deplin consens cu principiile statuate în Convenția nr.131/1970 și în nr.135/1970 ale OIM, care fac trimitere, între altele, la nevoile salariaților și familiilor lor, la nivelul de viață al grupurilor sociale și la factorii economici, inclusiv exigentele dezvoltării economice.

Efectul celor doua ordonanțe de urgență este similar, legiuitorul delegat urmărind să compenseze eventuala pierdere suferită de salariați ca urmare a creșterii prețurilor de consum și a tarifelor la servicii, prin acordarea unor creșteri salariale sub forma unor procente cu care se majorează salariul de bază.

Sub aspect matematic, având în vedere și modalitatea de determinare a salariului de bază sau a salariului funcției didactice, corespunzătoare algoritmului stabilit de Legea nr.128/1997, instanța a reținut că prin aplicarea coeficienților de multiplicare prevăzuți de nr.OG11/2007 sau prin calcularea salariilor conform nr.OG10/2007, se ajunge la existența unui salariu minim de bază sub nivelul celui prevăzut de prin alin.4 al art.40.

Potrivit dispozițiilor art.101 din același contract colectiv de muncă, drepturile prevăzute în contractele individuale de muncă nu se pot situa sub nivelul celor stabilite prin contractele colective de muncă.

Forța obligatorie a clauzelor menționate mai sus este garantată si de art.11 alin.1 lit.b și c și art.30 din Legea nr.130/1996, respectiv art.41 alin.5 din Constituție, prevederi pe care instanța este obligată să le aplice, conform art.1 alin.5 și art.124 alin.1 din Legea fundamentală.

În consecință, cererea reclamantului s-a considerat întemeiată, astfel că instanța a admis acțiunea în modul arătat mai sus.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Municipiul Curtea de A împotriva Ministerului Educației, Cercetării și și a Inspectoratului Școlar al Județului A, instanța a apreciat-o ca neîntemeiată, având în vedere că nu există un text de lege care să reglementeze o obligație de garanție a acestora față de Municipiul Curtea de A, raportat la drepturi salariale cuvenite salariaților din învățământul preuniversitar, având în vedere și dispozițiile art.167 alin.1 din Legea nr.84/1995 și dispozițiile art.13 din nr.OUG32/2001.

Împotriva sentinței nr.732/CM/6 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeșa formulat recurs pârâtul Municipiul Curtea de A prin Primar, pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în dezvoltarea căruia s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a soluționat cererea de chemare în garanție, neavând în vedere prevederile art.167 alin.1 și pe cele ale art.167 alin.2, 3 și 5 din Legea învățământului nr.84/1995, după cum nu a avut în vedere nici pe cele ale art.7 alin.5 lit.a din Legea nr.388/2007.

Față de aceste prevederi legale, instanța trebuia să constate că pretențiile salariale solicitate de reclamante nu pot fi acoperite de Municipiul Curtea de A din veniturile sale proprii, ci de Ministerul Educației, Cercetării și în calitate de ordonator principal de credite, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția -ă a Finanțelor Publice, instituție ce distribuie sumele alocate de la bugetul de stat, defalcate din taxa pe valoarea adăugate, destinate finanțării cheltuielilor de personal din instituțiile de învățământ preuniversitar de stat.

Analizând recursul se apreciază ca fondat în parte pentru argumentele ce urmează:

Potrivit art.167 din Legea nr.84/1995 privind învățământul, cheltuielile de personal fac parte din finanțarea de bază ce se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, din sumele defalcate ori din unele surse prevăzute de lege de la bugetul de stat.

Sumele destinate finanțării cheltuielilor de personal pentru învățământul preuniversitar defalcate din taxa pe valoarea adăugată se repartizează prin decizia directorului direcției generale a finanțelor publice județene în urma consultări: consiliului județean, primarilor și cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare.

Drepturile salariale ce se cuvin unei anumite categorii profesionale, respectiv personalului didactic se încadrează în categoria cheltuielilor de personal și pe cale de consecință sunt supuse aceluiași regim juridic privitor la sursa de finanțare ori repartizare.

Din textele de lege enunțate rezultă că Ministerul Finanțelor Publice în calitate de autoritate responsabilă în aplicarea politicii financiare a statului pentru execuția cheltuielilor bugetare are obligația de a declanșa procedura prin deschiderea creditelor bugetare la cererea ordonatorilor de credite în sensul alimentării cu fonduri a conturilor deschise la trezoreriile publice, pentru a se putea repartiza aceste credite ordonatorilor secundari și terțiari.

Pentru aceste considerente se apreciază că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție față de Ministerul Finanțelor Publice, ignorând obligațiile legale ce asigură executarea efectivă a dreptului salarial în favoarea reclamanților în lipsa cărora acest drept ar fi doar unul iluzoriu.

Consultarea prealabilă a consiliului județean, primarilor și inspectoratelor școlare de către direcția județeană a finanțelor publice ca structură desconcentrată în teritoriu a Ministerului Finanțelor Publice nu angajează nicio răspundere juridică față de reclamanți și nici față de recurent, având în vedere conținutul operațiunii consultării pe de o parte, iar pe de altă parte, dacă ar fi posibilă angajarea unei astfel de răspunderi, recurentul ar fi pus în situația de a-și invoca propria culpă contrar unui principiu fundamental al dreptului.

Nu se poate reține nici în sarcina Ministerului Educației, Cercetării și vreo obligație în legătură cu plata drepturilor salariale ale reclamanților în raport de atribuțiunile sale prevăzute de art.140 din Legea învățământului, precum și dispozițiile art.167 alin.17 din același act normativ ce reglementează principalele cheltuieli aferente unităților de învățământ preuniversitar asigurate de la bugetul de stat prin bugetul ministerului, printre care nu figurează și cele de personal.

Pentru toate aceste considerente, recursul este fondat numai în parte, astfel că, în baza art.312 Cod procedură civilă, se va admite cu această mențiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de pârâtul MUNICIPIUL CURTEA DE A - prin PRIMAR, împotriva sentinței civile nr.732/CM/6 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR CURTEA DE A, în numele și pentru membrii de sindicat, G, -, toți cu domiciliul ales în Curtea de A,-, județul A, intimați fiind pârâții ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR.5, cu sediul în Curtea de A,-, județul și CENTRUL BUGETAR COLEGIUL NAȚIONAL, cu sediul în Curtea de A, str.--- nr.131, județul A și chemații în garanție MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI, cu sediul în B,--30, sector 1, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B-, sector 5, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, cu sediul în P,-, CONSILIUL JUDEȚEAN A, cu sediul în P-, DIRECTORUL DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE și INSPECTORATUL ȘCOLAR A, cu sediul în P--6, județul

Modifică în parte sentința, în sensul că admite cererea de chemare în garanție numai față de Ministerul Finanțelor Publice pe care îl obligă să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale.

Menține în rest sentința.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 2009, la Curtea de Apel Pitești, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Președinte, Judecător, Judecător,

--- - - - -

Grefier,

-

Red./2.12.2009

GM/38 ex.

Jud.fond:

Președinte:Paula Andrada Coțovanu
Judecători:Paula Andrada Coțovanu, Ion Rebeca, Georgiana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 1748/2009. Curtea de Apel Pitesti