Drepturi salariale (banesti). Decizia 178/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
Secția Civilă, Minori și familie, Conflicte de muncă și asigurări sociale
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.178/2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2008
PREȘEDINTE: Petrina Manuela Aștefănesei judecător
- - - - - JUDECĂTOR 2: Doru Octavian Pîrjol
- - judecător
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine au venit spre soluționare recursurile civile formulate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor - prin N împotriva sentinței civile nr.868 din 16 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns nicio parte.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, în sensul că recurentul-pârât Ministerul Justiției a depus la dosar, prin compartimentul arhivă, note scrise, după care:
Având în vedere că prin cererile de recurs formulate pârâții au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința civilă nr.868/16 octombrie 2007 Tribunalului Neamțs -a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de A fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanții
Au fost obligați Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU și Tribunalul Neamț să plătească reclamanților, indemnizația de 10% din salariul brut pentru perioada 1 iulie 2004 - 1 iulie 2007 sume reactualizate la data executării, cu indicele de inflație.
Pentru reclamanții, și obligația de plată a fost stabilită avându-se în vedere și perioada în care aceștia au încasat această indemnizație, precum și pe viitor.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, aceasta a fost respinsă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.1 din OUG22/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Totodată prin art.15 din HG83/2005, instanțele judecătorești sunt recunoscute ca instituții publice în sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat, sens în care stipulează și atr.118 din Legea 304/2004 privind reorganizarea judiciară potrivit căruia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat. De asemenea importante sunt atribuțiile conferite Ministerului Economiei și Finanțelor prin art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, în sensul coordonării acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
În același sens, se înscriu și dispozițiile art.3 alin.1 pct.2 din HG208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrivit cărora, în realizarea funcțiilor sale, are în principal ca atribuții: "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul de lege a rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
În lumina acestor atribuții, nu pot fi invocate doar competențele ordonatorului principal de credite, Ministerul Justiției, pentru a ignora răspunderea legală ce îi revine F, pretinzând astfel lipsa calității sale procesuale pasive în prezenta cauză.
Pe fondul cauzei, analizând probatoriul administrat în cauză, s-a constatat că acțiunea formulată este întemeiată, în parte, motivat de următoarele considerente de fapt și de drept:
În baza dispozițiilor art.19 pct.3 din Legea nr.50/1996 cu modificările ulterioare, " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități. De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară".
Aceste prevederi introduc o discriminare ce nu are la bază un criteriu obiectiv și rațional între personalul auxiliar de specialitate care desfășoară activități din cele enumerate mai sus și ceilalți grefieri (care în fapt au aceeași pregătire profesională), fiind în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art.16 alin.1 din Constituție.
Astfel, dispozițiile legii fundamentale prevăd că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări.
Situația creată face incidente dispozițiile nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Potrivit dispozițiilor art.1 alin.2 lit.i din nr.OUG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării, sunt garantate și în exercitarea dreptului la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare. Aliniatul 3 al art.1 din actul normativ menționat prevede că exercitarea drepturilor enunțate în acest articol privește persoanele aflate în situații comparabile.
În art.2, OG nr.137/2000 definește discriminarea ca fiind orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen etc. care au ca scop sau ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în orice domeniu al vieții publice.
În speță, prin indemnizația lunară de 10% din salariul brut acordată, nu s-a făcut decât să se creeze o discriminare între persoanelecu aceeași pregătire profesională. Ca atare, având în vedere principiul nondiscriminării persoanelor care au aceleași obligații și interdicții profesionale, se apreciază că reclamanții nu pot fi tratați diferit, având dreptul să le fie recunoscute toate drepturile salariale aferente profesiei.
În conformitate cu Directiva nr.2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal pentru ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații comparabile, nu neapărat similare. Ori, în speță, reclamanții se află într- situație mai mult decât comparabilă, chiar similară sub aspectul obligațiilor profesionale. De asemenea, existența discriminării directe reclamanților rezultă și din dispozițiile art.7 și ale art.23 din Declarația Universală Drepturilor Omului, ale art.7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974, ale art.14 din Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această convenție, ale art.6, 8, 39 (1) lit."a", 40(2) lit."c" și "f" și ale art.155 din Codul muncii și ale art.20, art.16(1) și art.41 din Constituție.
S- apreciat, astfel că indemnizația solicitată fost acordată discriminatoriu numai pentru personalul auxiliar de specialitate care își desfășoară activitatea într-un anumit loc de muncă, această situație diferențiind clar și injust personalul auxiliar, prin aceasta introducându-se discriminare ce nu are la bază un criteriu obiectiv, rațional și rezonabil.
Împotriva sentinței s-a formulat recurs atât de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice cât și de Ministerul Justiției.
În recursul său Ministerul Economiei și Finanțelor prin Nai nvocat în esență faptul că nu poate fi confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat, atât Ministerul Economiei și Finanțelor cât și Ministerul Justiției fiind ordonatori de credite.
În aceste condiții acțiunea a fost formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Recursul promovat de Ministerul Justiției este argumentat, în esență, astfel:
- Obligarea Ministerului Justiției la plata drepturilor salariale reprezentând 10% din salariul brut și altor categorii de persoane decât cele prevăzute de lege, reprezintă o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
Art.19 alin.3 din Legea nr.50/1996 a prevăzut că doar care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de indemnizația de 10% calculată în raport cu timpul efectiv lucrat. Deci, doar personalul auxiliar prevăzut în mod expres și numai în raport cu timpul efectiv lucrat, beneficiază de acest drept.
- Reclamanții nu sunt în situații analoage sau comparabile, ei nedepunând o muncă egală cu cei care îndeplinesc aceste sarcini diferite și suplimentare.
- Acordarea pentru viitor a sporului este nelegală câtă vreme drepturile solicitate de reclamantă nu sunt prevăzute de legislația în vigoare.
Recursurile sunt fondate urmând a fi admise pentru cele ce succed:
Conform art.19 al.3 din Lg.50/1996( în vigoare până la apariția OG) " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii consiliilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10 % din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități."
OG nr.8/2007, în art.3 al.8 prevede că: " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități".
Reclamanții nu fac parte din această categorie, neîndeplinind vreuna din atribuțiile prevăzute pentru delegați la biroul de executări civile sau penale sau cei care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare sau falimentului, respectiv cele prevăzute de art.55, 56, 57, 109 al.2 și 7 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești (aprobat prin Hot. nr.278/2005).
În aceste condiții, nu poate fi vorba despre muncă egală. Situațiile avute în vedere de reclamanți la formularea acțiunii nu sunt identice sau analoage pentru a constata existența unei discriminări.
Este opțiunea legiuitorului de a aprecia favorabil, prin acordarea unor stimulente financiare, munca desfășurată de delegați la compartimentele prevăzute de art.9 al.3 din nr.OG8/2007, respectivi desfășurând munca în alte condiții de responsabilitate și complexitate.
Faptul că temporar, în funcție de necesități( este un fapt notoriu că delegați la biroul executării penale stau cu mult peste programul normal de lucru, nefiind întotdeauna pontați suplimentar) conducerea instanței decide pentru a nu repartiza acești grefieri în ședințe de judecată, nu poate duce la concluzia că reclamanții sunt îndreptățiți la acest spor.
Astfel, pentru aceste considerente, se apreciază că prima instanță a făcut o aplicare greșită a legii, admițând acțiunea. Recursul Ministerului Justiției este, deci, întemeiat.
Recursul Ministerului Economiei și Finanțelor va fi și el admis dar nu pentru că acesta nu ar avea calitate procesuală, date fiind dispozițiile art.19 din Legea nr.500/2002 ci ca efect al admiterii recursului Ministerului Justiției. Astfel, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate rămâne obligat la alocarea unor fonduri în condițiile în care nu mai există obligația principală de plată.
Cu opinie majoritară, instanța admițând recursurile, va modifica sentința în sensul respingerii acțiunii ca nefondate.
Va menține doar dispoziția privind respingerea excepției lipsei calității procesuale (art.19 din Legea nr.500/2002 dându-i Ministerului Economiei și Finanțelor o asemenea calitate).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - prin N împotriva sentinței civile nr.868 din 16 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, și.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Menține, din sentință, doar dispoziția privind respingerea excepției lipsei calității procesuale.
Cu opinia separată a domnului judecător care este pentru respingerea recursurilor ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2008.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
GREFIER,
red.sent.
red.dec.rec./25.03.2008
tehnored./25.03.2008/3 ex.
CU OPINIA SEPARATĂ
a domnului judecător - - -
Recursurile trebuiau respinse în ceea ce îi privește pe reclamanțiicare îndeplinesc funcția de grefier de ședință,pentru următoarele considerente:
Discriminarea invocată de aceștia rezultă nu din lege, ci dintr-un act administrativ prin care ordonatorii de credite au aplicat normele legale, recte art.19 alin.3 din Lg. nr.50/1996.
În opinia noastră (analizând obligațiile profesionale ale acestora) acești reclamanți se află într-o situațieanaloagăcu care participă la activitățile menționate în art.19 alin.3 din Lg.nr.50/1996.
În acest context trebuie reținut că în lipsa unei justificărirezonabile și obiectivediferența de tratament juridic între situații similare constituie discriminare.
Complexitatea atribuțiilor de serviciu nu poate fi reținută ca argument atâta timp cât nu sunt identificate criterii obiective care să facă diferența.
Nu în ultimul rând se constată că nu există un temei rezonabil în a considera că diferența de tratament salarial urmărește un scop legitim și/sau că raportul de proporționalitate dintre scop și mijloacele utilizate este lipsit de importanță.
În ceea ce-i privește pe reclamanții care nu sunt grefieri de ședință, acțiunea acestora este nefondată întrucât ei nu sunt într-o situație identică sau similară cu cărora li s-a acordat sporul de 10 %.
JUDECĂTOR,
Președinte:Petrina Manuela AștefăneseiJudecători:Petrina Manuela Aștefănesei, Doru Octavian Pîrjol
