Drepturi salariale (banesti). Sentința 19/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 19
Ședința publică din 10 septembrie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan Mariana Andraș
ASISTENȚI JUDICIARI: - -
: -
GREFIER: -
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanții, -, A, -, și cererile formulate în interes propriu de intervenienții, -, - -, și, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, TRIBUNALUL Arad și MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au fost lipsă reclamanții, A, și, pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice și intervenienții, -, - -, și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța admite în principiu cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții, -, - -, și.
Instanța, invocă din oficiu lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, având în vedere că atribuția în angajarea și salarizarea reclamanților, respectiv a intervenienților aparține Ministerului Justiției.
Constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza a fost lăsată în pronunțare.
A,
Asupra acțiunii civile de față.
Reclamanții, A, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâților, în solidar, la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de stres ( în procent de 50 % calculat la salariul de bază brut lunar ) începând cu data de 8.10.2004 și până în prezent, precum și acordarea lunară a acestui spor în continuare.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că potrivit art.47 din Legea nr. 50/19969 republicată, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar", spor de care au beneficiat și ei până la intrarea în vigoare a nr.OUG 177/2002 care, prin art. 50 abrogat dispozițiile acestui articol.
Însă, prin intrarea în vigoare a nr.OUG27 din 29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și a altor categorii de personal din sistemul justiției a fost abrogată nr.OUG177/2002.
În cauză au formulat cereri de intervenție în interes propriu intervenienții, -, - -, și, solicitând admiterea lor așa cum au fost formulate.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că art.47 din Legea nr.50/1996 învederat de reclamanți în susținerea pretențiilor, a fost abrogat total și expres prin art.1 pct.42 din nr.OG83/2000, ordonanță aprobată prin Legea nr.334/2001
Pârâtul Ministerul Justiției, prin notele scrise depuse la dosar, solicită de asemenea, respingerea acțiunii reclamanților, cu motivarea că aprozii și agenții procedurali au fost incluși în categoria personalului conex, odată cu intrarea în vigoare a Legii 567/2007, astfel că nu beneficiază de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin întâmpinarea formulată la cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții a, și -, Ministerul Justiției, solicită respingerea cererilor de intervenție ca nefiind admisibile în principiu, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.52 din Cod procedură civilă, având în vedere și caracterul personal al raporturilor de muncă ce impune o asemenea soluție.
Totodată, invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 8.10.2004 - 21.11.2004 ( pentru intervenienții și ) și 8.10.2004 - 29.11.2004 pentru intervenienta, potrivit art.3, art.7 alin.1 și art.12 din Decretul nr.167/1958, art.283 alin.1 lit.c din Legea 53/2003 și art.166 alin.1 din Codul muncii.
Pe fond a solicitat respingerea pretențiilor formulate de intervenienții și pentru perioada ulterioară datei de 01.05.2007 și pe viitor, întrucât aceștia și-au încetat activitatea prin pensionare începând cu data de 01.05.2007.
Prin cererea formulată la data de 17.06.2008, existentă la fila 46 din dosarul nr-, reclamanții, A, și, au declarat că renunță la judecata acțiunii.
Examinând actele și lucrările dosarului, cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 8.10.2004 - 21.11.2004 ( pentru intervenienții și ) și 8.10.2004 - 29.11.2004 pentru intervenienta, potrivit art.3, art.7 alin.1 și art.12 din Decretul nr.167/1958, art.283 alin.1 lit.c din Legea 53/2003 și art.166 alin.1 din Codul muncii, instanța constată că aceasta este nefondată.
Astfel, Guvernul României, prin nr.HG232/30.03.2005 privind aprobarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pentru perioada 2005-2007, recunoscut efectul imperfecțiunilor legislative în domeniul salarizării magistraților și a personalului auxiliar și s-a obligat să aducă o reparațiune acestui personal prin plata drepturilor salariale restante și asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților.
Prin anexa nr.2 pct.VI/3.2, Guvernul României s-a angajat să efectueze și plata sumelor datorate ca drepturi salariale magistraților și personalului auxiliar de specialitate pentru care nu există hotărâri judecătorești aferente perioadei 2000-2004.
Acest act normativ reprezintă o recunoaștere a dreptului în sensul prevederilor art.16 alin.1 lit.a din Decretul nr.167/1958 și, conform acestora, întrerupe cursul prescripției, iar potrivit dispozițiilor art.17, curge o nouă prescripție ștergându-se prescripția începută înainte de a se fi emis nr.HG232/2005, aspecte reținute de instanța de fond care, respingând excepția prescripției, a făcut o aplicare corectă a acestor dispoziții legale.
În legătură cu prescrierea dreptului la acțiune se cuvine menționat și faptul că actele normative de drept internațional la care România este parte, precum și deciziile și actele normative adoptate de Uniunea Europeană prin instituțiile sale se aplică deopotrivă tuturor cetățenilor statelor semnatare sau membre ale Uniunii, influențându-i în mod direct, inclusiv în domeniul muncii și securității sociale.
Atunci când este cazul, normele de drept comunitar european se aplică direct de către instanțele naționale, în activitatea lor de judecată.
Acest aspect rezultă din practica judiciară, - obligatorie pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, - aCurții de Justiție a ComunitățilorEuropene,care a statuat că:judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional(Hotărârea din 9 martie 1978, dată în cauza Amministrazione delle finanze dello Stato/-thal, nr. C 106/77).
În același sens, prin Hotărârea din 19 iunie 1990, Qeen Secretary of for Transport, ex parte:, C-213/89, s-a statuat că:
1. Instanțele naționale sunt acelea cărora le revine, în temeiul art. 5 din Tratat, obligația să asigure protecția juridică ce decurge pentru justițiabili din efectul direct al dreptului comunitar.
2. Ar fi incompatibilă cu cerințele inerente naturii înseși a dreptului comunitar orice dispoziție a unui sistem juridic național sau orice practică legislativă, administrativă sau judiciară, care ar avea ca efect diminuarea eficacității dreptului comunitar prin faptul ca ar refuza judecătorului competent să aplice acest drept și puterea de a face, în chiar momentul acestei aplicări, tot ceea ce este necesar pentru a înlătura dispozițiile legislative naționale ce ar putea împiedica, chiar și numai temporar, aplicarea deplină a normelor comunitare.
Fără nici o îndoială, dreptul care face obiectul judecății în cauza de față este protejat, complementar, și deart. 1al Protocolului nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în conformitate cu careorice persoană fizică sau juridică "are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internțional.
Rezultă deci că protecția instituită de acest text se realizează prin includerea în cuprinsul noțiunii de proprietate a bunurilor mobile și imobile ce pot aparține unei persoane fizice sau unei persoane juridice(CEDO, 8 februarie 1979, nr.7456/1976, Wiggins c/-).
În raport de această accepțiune și de protecția dreptului de proprietate consacrate de practica judiciară a CEDO, dreptul la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pretins prin acțiunea introductivă este imprescriptibil, situație reglementată de prevederile art. 21 din Decretul nr. 167/1958, în conformitate cu care dispozițiile acestui act normativ nu se aplică dreptului la acțiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitațiune, servitute și superficie.
De altfel, obligativitatea respectării de către toate instituțiile Statului Român, inclusiv de Curtea Constituțională, a actelor normative de drept internațional ratificate de România rezultă neechivoc și din conținutul art. 11, art. 20, și art. 148 din Constituție, potrivit cărora statul se obligă să respecte cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, fiind garantată constituțional aducerea la îndeplinire a acestora.
Sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, drept subiectiv civil constituit în materia dreptului muncii, consacrat printr-o normă juridică organică, face parte din categoria drepturilor câștigate, iar deposedarea abuzivă cu privire la un bun, în sensul art.1 din Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, face ca acțiunii în justiție care tinde la valorificarea lui să nu-i poată opune prescripția
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, invocată din oficiu de instanță, s-a reținut că este întemeiată, acest minister nefiind chemat în judecată pentru alocarea fondurilor necesare plății drepturilor bănești, ci pentru a răspunde în solidar alături de ceilalți pârâți, iar atribuția în angajarea și salarizarea reclamanților, respectiv a intervenienților aparține Ministerului Justiției, raportul de muncă existând între reclamanți și această instituție, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor să fie implicat în vreun fel.
Reținând că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă, în baza art.137 Cod procedură civilă, Curtea va admite excepția invocată din oficiu.
Pe fondul cauzei, dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 prevăd că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul brut de bază lunar, iar abrogarea prin art. 42 al G nr. 83/2000 a acestui text de lege, nu poate produce efecte juridice, fiind un act normativ inferior legii, existând o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Procedându-se la abrogarea expresă prin art.1 pct. 42 din G nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, a art. 47 din Legea nr. 50/1996, au fost încălcate atât normele constituționale referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite Ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție"Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și condițiile prevăzute de aceasta".
Ori, prin art.1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită Ordonanțe doar cu privire la"modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată".
Cu toate acestea, prin G nr. 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56 - 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,modificarea, completarea și abrogareaconstituie evenimente legislativedistincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare. Astfel, de exemplu, conform art.1 pct. Q3 din aceeași Lege nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru"Abrogarea art. 2 alin. 3 pct. b lit. d din Decretul nr. 247/1997".
Analizând prevederile privind tehnica legislativă în concret ale art.56 "Evenimentele legislative" - care arată că: "(1) după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea. (2) Evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv, evenimentul respectiv,dar și prin alte acte normative ulterioare care, în principal, reglementează o anumită problematică, iar ca măsură conexă dispun asemenea evenimente pentru a asigura corelarea celor două acte normative interferente", se constată că abrogarea nu a fost dispusă în mod legal.
Înlăturarea acestui drept ar contraveni și dispozițiilor art. 49 (actualul art. 53 din Constituția revizuită) privind cazurile în care poate fi restrânsă acordarea unui drept, dar și prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens, art. 1 din Protocol, prevede că: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional". Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția europeană a drepturilor omului, iar prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Ori, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul G nr. 83/2000 prin care s-a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare.
Potrivit art. 20 alin 2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate de aplicare reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne ar conține dispoziții mai favorabile.
Existând un conflict de legi între art. 1 pct. 42 din G nr. 83/2000, care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenție, se va da preponderență și se va face aplicarea acestui din urmă act.
Totodată se constată că prin decizia nr. XXI (21) a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, din 10 martie 2008, în dosar nr. 5/2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 444 din 13 iunie 2008, fost admis recursul în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Potrivit acestei decizii, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, dezlegarea dată asupra problemelor de drept fiind obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
Față de cele ce preced, instanța va lua act de renunțarea reclamanților, A, și la judecata acțiunii, va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât, va admite în parte cererile formulate în interes propriu de intervenienții, -, - -, și și și va obliga pe pârâții Ministerul Justiției B, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Arad, să plătească intervenienților drepturile salariale reprezentând sporul de 50 % din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică după cum urmează:
-pentru intervenienții și cu începere de la 8.10.2004 și până la 1.05.2007;
-pentru intervenienții -, și cu începere de la 8.10.2004 și până la 31.12.2004;
-pentru intervenienta cu începere de la 8.10.2004 și până la 1.01.2006.
Va respinge cererile de intervenție formulate împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor Publice
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘT E:
Ia act că reclamanții, A, și, toți cu domiciliul procedural ales în I,- Jud.A, renunță la judecata acțiunii.
Admite în parte cererile formulate în interes propriu de intervenienții, domiciliat în I, str.-.- nr.2. Jud.A, -, domiciliată în I, str.- nr.49 Jud.A, - -, și, cu domiciliul procedura ales în I,-, Jud.A și, domiciliată în I,- A, nr.2. Jud.
Obligă pe pârâții Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de Apel Timișoara, cu sediul în T, nr. 2 Jud.T și Tribunalul Arad,--4 Jud.A, să plătească intervenienților drepturile salariale reprezentând sporul de 50 % din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică după cum urmează:
-pentru intervenienții și cu începere de la 8.10.2004 și până la 1.05.2007;
-pentru intervenienții -, și cu începere de la 8.10.2004 și până la 31.12.2004;
-pentru intervenienta cu începere de la 8.10.2004 și până la 1.01.2006.
Respinge cererile de intervenție formulate împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor Publice
Definitivă și executorie de drept.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică, azi 10 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, - - - -
ASISTENȚI JUDICIARI: - -
:
GREFIER: -
Red./27.10.2008
Thred./27.07.2008
Ex. 28
SENTINȚA SE:
-reclamanți
-
-
-
-
-A
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- - toți cu domiciliul procedural ales în I,- Jud.
-pârâții -Ministerul Justiției B --, sector 5
-Curtea de Apel Timișoara - nr.2 A, Jud.
- Tribunalul Arad ---4 Jud.
-Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B --, sector 5.
-intervenienți -
- - domiciliat în I, str.-.- nr.2. Jud.A,
- - - domiciliată în I, str.- nr.49 Jud.
- - -
-
-
- - toți cu domiciliul procedura ales în I,-, Jud.A și
- - domiciliată în I,- A, nr.2. Jud..
Ex. 26 com.
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Ioan Jivan Mariana Andraș
