Drepturi salariale (banesti).
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
ECIZIA NR. 1267
Ședința publică din data de 24 iunie 2008
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Alexandru Bobincă Cristina Mihaela
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SRL, cu sediul în B,--5, având domiciliul ales la.Av. și, cu sediul în P,-, -.3,.3, jud.P, împotriva sentinței civile nr1217 din 15 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Sindicatul SRL, cu sediul în P, -, - 10,.7, jud.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-pârâtă SRL prin avocat din cadrul Baroului P, intimatul-reclamant Sindicatul SRL prin reprezentant legal asistat de avocat din cadrul Baroului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat, iar pentru termenul de astăzi, prin intermediul serviciului registratură s-a depus întâmpinare formulată de intimatul-reclamant.
S-a înmânat avocatului recurentei-pârâte un exemplar al întâmpinării formulate de intimatul-reclamant.
Avocat pentru recurenta-pârâtă, avocat pentru intimatul-reclamant, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-pârâtă, arată că deși s-a invocat de către recurentă prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește acordarea sporului de vechime pentru perioada aprilie-octombrie 2004, această excepție nu a fost pusă în discuția părților iar instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la ea.
Pe fondul cauzei, arată că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, respectiv a acordat sporul de vechime pe perioada aprilie 2004-martie 2007.
Mai arată că sporul de vechime a fost negociat cu fiecare salariat și introdus în salariul de bază, iar expertul care a efectuat expertiza în cauză a avut în
vedere un contract colectiv de muncă din anul 2004 ce nu este aplicabil în cauza de față.
Solicită în principal admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii ca prescrise a acțiunii pentru sumele aferente vechimii în muncă pentru perioada aprilie-septembrie 2004, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și respingerea ca neîntemeiate a acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Avocat având cuvântul pentru intimatul-reclamant, arată că acțiunea a fost precizată la momentul când în cauză s-a dispus efectuarea expertizei și s-au stabilit obiectivele expertizei, părțile nu au formulat obiecțiuni cu privire la experiza efectuată în cauză sau cu privire la obiectivele stabilite pentru aceasta.
Mai arată că expertul a stabilit că nu a fost negociat cu fiecare salariat sporul de vechime, fiind neadevărată susținerea recurentei-pârâte că expertul a avut în vedere o grilă de salarizare neaplicabilă contractului colectiv de muncă în vigoare.
Solicită respingerea ca nefondat a recursului pârâtei, menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată.
Reclamantul Sindicatul SRL P din cadrul SC SRL B pentru a fi obligată această din urmă societate în calitate de pârâtă la plata drepturilor salariale către membrii de sindicat care își desfășoară activitatea la punctuul de lucru P, reprezentând spor de vechime pentru perioada 2004-2006, drepturi refuzate a fi plătite de către pârâtă în mod nelegal.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, referitor la sporul de vechime față de prevederile art. 166 din codul muncii și art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, drepturile salariale fiind plătite, iar sub aspectul prescripției nu mai pot fi solicitate pentru perioada ianuarie-noiembrie 2004, pe fond solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece anterior nu au avut loc negocieri colective sub acest aspect, ci numai pentru anul 2007.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri și cu expertiză de specialitate.
Tribunalul Prahova, prin sentința nr. 1217 din 15 aprilie 2008, a admis acțiunea precizată și a obligat societatea pârâtă să le plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând spor de vechime pentru perioada solicitată, așa cum reiese din raportul de expertiză întocmit în cauză și înscrisurile de la dosar, pentru perioada 1 aprilie 2004 - 31 martie 2007, când nu au fost acordate astfel de sporuri.
Împotriva acestei sentințe, societatea pârâtă a declarat recurs, critocând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii, reiterând totodată și excepția prescripției acțiunii pentru perioada aprilie-octombrie 2004, asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat, iar pe fond reclamanților nu li se cuvin acest spor de vechime, în același timp acordându-se reclamanților mai mult decât au solicitat prin acțiune.
Curtea, analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, probele administrate și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul de față este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Într-adevăr, la fond societatea pârâtă a formulat întâmpinare, invocând excepția dreptului la acțiune pentru perioada ianuarie-noiembrie 2004, dar prima instanță nu s-a pronunțat în niciun fel cu privire la această excepție, care într-adevăr este întemeiată.
Astfel, acțiunea a fost introdusă la data de 16 octombrie 2007 și deci până la data de 16 octombrie 2004 nu mai pot fi solicitate retroactiv drepturi salariale reprezentând sporul de vechime cerut prin acțiune, în raport de art. 166 din codul muncii și art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Referitor la celelalte motive de recurs, instanța de fond în mod corect a reținut că reclamanților li se cuvine sporul de vechime în raport de dispozițiile art. 52 din contractul colectiv de muncă pe anul 2004 și în continuare, care în mod nejustificat nu a fost acordat reclamanților, așa cum s-a stabilit de altfel și prin expertiza întocmită în cauză, neavând nici o bază legală și faptică, celelalte susțineri din motivele de recurs, față de prevederile legale aplicabile în speță.
Așa fiind, și în raport de disp.art. 304 și 312 Cod pr.civilă, Curtea va admite recursul de față, va modifica în parte sentința în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, cu înlăturarea obligării pârâtei la plata drepturilor salariale, reprezentând spor de vechime pentru perioada aprilie - septembrie 2004, menținând restul dispozițiilor hotărârii care sunt legale și temeinice.
Cu prilejul dezbaterilor, recurenta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SRL, cu sediul în B,--5, având domiciliul ales la.Av. și, cu sediul în P,-, -.3,.3, jud.P, împotriva sentinței civile nr1217 din 15 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Sindicatul SRL, cu sediul în P, -, - 10,.7, jud.P și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune și înlătură obligarea recurentei-pârâte la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime pentru perioada aprilie-septembrie 2004, respingând în parte acțiunea introductivă și precizată formulată de reclamanți pentru această perioadă.
Menține restul dispozoțiilor sentinței.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Alexandru Bobincă Cristina Mihaela
- - - - ---
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored.TL/SȘ
2 ex./27.06.2008
f- Tribunalul Prahova
Președinte:Traian LogojanJudecători:Traian Logojan, Alexandru Bobincă Cristina Mihaela