Drepturi salariale (banesti). Decizia 217/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 217/R-CM
Ședința publică din 11 Martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin judecător
JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca
JUDECĂTOR 3: Paulina
Grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI și de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.716/CM din 7 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul-chemat în garanție MEF-DGFP A, în baza delegației nr.-, lipsind recurentul-pârât Ministerul Justiției, intimatul-reclamant - și intimata-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Reprezentanta recurentului-chemat în garanție MEF-DGFP A arată că nu are cereri prealabile.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Reprezentanta recurentului-chemat în garanție MEF-DGFP A, având cuvântul, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a instituției pe care o reprezintă și scoaterea acesteia din cauză.
Susține că în mod eronat instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, întrucât între acesta și reclamant nu există un raport de muncă.
Arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a recursului formulat de pârâtul Ministerul Justiției.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 02 august 2007, reclamantul - a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, iar în calitate de chemat în garanție pe Ministerul Economiei și Finanțelor, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de vechime în muncă în cuantum de 25% calculat la indemnizația de încadrare brută lunară pe perioada 01.01 - 01.02.2006, sumă actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.
În motivarea acțiunii se arată de către reclamant că a desfășurat activitate în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și în perioada 01.02.2001 - 01.02.2006 a fost detașat la Ministerul Justiției, fiind numit în funcția de director general al Direcției Generale a Penitenciarelor, în prezent Administrația Națională a Penitenciarelor, pentru perioada 01.02.2001-30.05.2005, iar în perioada 30.05.2005-01.02.2006 a ocupat funcția de consilier juridic la Direcția contencios și director adjunct al Institutului de din cadrul Ministerului Justiției.
În această calitate și în raport de dispozițiile legale privind salarizarea trebuia să beneficieze de sporul de 25% pentru vechimea în muncă de peste 20 de ani.
Acest drept a fost acordat de către instanța de judecată, prin sentința civilă nr.652/CM/17.11.2005, pronunțată de Tribunalul Argeș, irevocabilă prin decizia nr.140/R-CM/14.03.2006 a Curții de APEL PITEȘTI, însă doar pentru perioada anilor 2001-2004.
Astfel, au rămas neacordate drepturile bănești cu acest titlu pentru perioada 01.01.2005 - 01.02.2006.
S-au făcut apărări și față de decizia nr.XXXVI/07.05.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în dosarul nr.4/2007, prin care s-a admis recursul în interesul legii, aducându-se o interpretare unitară cu privire la acest drept solicitat de magistrați, în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau și de sporul de vechime în cuantumul prevăzut de lege.
Mai susține reclamantul că, dacă nu s-ar acorda acest spor, s-ar confirma caracterul discriminatoriu al actelor normative subsecvente Legii nr.50/1996, prin suprimarea unui drept recunoscut inițial, în raport cu celelalte categorii din sistemul bugetar și personalul auxiliar de specialitate din organele autorității judecătorești.
În acest sens s-ar încălca dispozițiile art.16 din Constituție și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la egalitatea în fața legii fără privilegii și discriminări.
Pârâtul Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, întrucât sporul de vechime pentru perioada 1 ianuarie 2001-12 martie 2007 nu constituie un drept recunoscut de lege, motiv pentru care, dacă instanța de fond ar acorda acest spor pentru perioada solicitată în cauză, respectiv 01.01.2005-01.02.2006, ar adăuga la lege și ar depăși în acest mod atribuțiile puterii judecătorești, soluționând o problemă ce poate fi rezolvată numai de către puterea legislativă.
La data de 28.09.2007, același pârât a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, pentru ca, în cazul în care se va admite cererea reclamantului, să se dispună prin aceeași hotărâre obligativitatea chematului în garanție de a adopta un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile solicitate.
Motivând cererea de chemare în garanție, pârâtul susține că potrivit nr.HG386/2007 art.3 alin.1 lit.a pct. 2, privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, acesta elaborează proiectul bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Potrivit art.3 din nr.OUG22/2002, privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii "în procesul executării sumelor datorate de către instituțiile publice în baza unor titluri executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii."
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 06.09.2007, Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție în raport de prevederile art.60-63 Cod procedură civilă, întrucât potrivit acestor dispoziții instituția chemării în garanție reprezintă acea formă de participare a terților la activitatea judiciară care conferă uneia din părți posibilitatea de a solicita introducerea în proces a acelor persoane ce ar avea obligația de garanție sau de despăgubire în ipoteza în care partea respectivă ar cădea în pretenții.
Deci, această instituție se bazează pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire care nu există în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor.
Între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Public nu există nicio obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite al reclamantului nu ar fi acordat drepturile bănești pretinse nu îi conferă Ministerului Public nicio garanție legală din partea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească.
De asemenea, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții, având în vedere că Ministrul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite, așa cum este și Ministrul Justiției, primul neputând fi obligat la plata drepturilor salariale pentru salariații altor instituții.
În conformitate cu dispozițiile art.47 alin.2 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice "creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite."
Pentru aceste motive chematul în garanție susține că cererea de chemare în garanție este și lipsită de interes, drepturile salariale în cauză putând fi solicitate de la angajator.
Prin întâmpinarea formulată la data de 30.08.2007, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în raport de dispozițiile art.2 alin.4 din Legea nr.293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor față de care această instituție este publică, de interes național și are personalitate juridică.
Finanțarea Administrației Naționale a Penitenciarelor și a unităților subordonate se asigură din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul de stat potrivit legii.
Pe fondul cauzei, Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii întrucât potrivit nr.OUG177/2002, indemnizația de încadrare brută lunară a magistraților era stabilită exclusiv pe baza funcțiilor deținute în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură și care nu cuprindea alte sporuri decât sporul de fidelitate nu și alte elemente cum ar fi sporul de vechime în muncă.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.716/CM din 07 noiembrie 2007, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.
A admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor să plătească acestuia drepturile salariale reprezentând sporul de vechime de 25% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 01.01.2005- 01.02.2006, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pe chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze pârâților de mai sus fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate.
S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, că, vând în vedere că Administrația Națională a Penitenciarelor se află în subordinea Ministerului Justiției, precum și calitatea de ordonator principal de credite a acestuia și având în vedere rolul Ministerului Economiei și Finanțelor de a elabora proiectul bugetului de stat și de a repartiza alocațiile bugetare celorlalți ordonatori de credite, este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de aceste instituții.
De asemenea, a fost privită ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor deoarece aceasta a fost chemat în garanție în calitate de reprezentant al statului român și în conformitate cu dispozițiile art.60 Cod procedură civilă și nu de a plăti din bugetul propriu drepturile salariale solicitate de reclamanți.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamantul a desfășurat activitate în funcția de director general la Administrația Națională a Penitenciarelor aflată în subordinea Ministerului Justiției, în perioada 01.02.2001-30.05.2005 și în funcția de consilier juridic la Direcția Contencios și director adjunct al Institutului de din cadrul Ministerului Justiției, în baza Ordinelor Ministrului Justiției nr.203/C/2001, nr.101/C/2004, nr.772/C/2005, nr.898/C/2005 și nr.2020/C/2005.
Prin sentința civilă nr.652/CM/17.11.2005, pronunțată de Tribunalul Argeș, rămasă irevocabilă prin decizia nr.140/R-CM/14.03.2006, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, reclamantului i-a fost recunoscut și acordat sporul de vechime în muncă pentru perioada 2001-2004.
Având în vedere că sporul de vechime în muncă a fost recunoscut pe cale judecătorească, potrivit hotărârilor judecătorești menționate mai sus și că prin nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr.45/2007, s-a revenit asupra sporului de vechime în muncă, fiind expres prevăzut în art.4 și acordat începând cu data de 12.03.2007, ar constitui o discriminare neacordarea sporului de vechime tuturor judecătorilor și procurorilor pentru perioada 01.01.2005-12.03.2007, fiind încălcate astfel dispozițiile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În speța de față, întrucât reclamantul nu a beneficiat de sporul de vechime în muncă în perioada invocată, s-a reținut că acesta este îndreptățit la plata drepturilor bănești cu acest titlu.
În sprijinul acestei interpretări a fost pronunțată Decizia nr.XXXVI din 7 mai 2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general, în sensul că "judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României, beneficiau și de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege."
Potrivit art.60-63 Cod procedură civilă, a fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, reținându-se că în conformitate cu dispozițiile art.736/2003 din HG, privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, coroborate cu prevederile art.131 pct.1 din Legea nr.304/2004 republicată, privind organizarea judiciară, instanțele judecătorești sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Justiției și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Se arată, în recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, că sentința instanței de fond este nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art.304 pctz.9 Cod procedură civilă.
Ministerul Justiției nu poate fi obligat la plata către reclamant a drepturilor bănești solicitate pentru perioada 01 ianuarie 2005 - 30 mai 2005, în care acesta a îndeplinit funcția de Director General al Direcției Generale a Penitenciarelor, deoarece Administrația Națională a Penitenciarelor este instituție publică de interes național cu personalitate juridică din subordinea Ministerului Justiției și finanțarea acesteia se asigură din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, potrivit legii.
Ca urmare, aceasta trebuia să fie obligată la plata drepturilor bănești către reclamant.
Pe fondul cauzei, în mod greșit tribunalul a admis acțiunea reclamantului, fără a avea în vedere că potrivit art.18 din nr.OUG177/2002, magistrații, indiferent de funcția pe care o dețin, detașați în funcții de directori de penitenciare sau directori în cadrul Direcției Generale a Penitenciarelor, beneficiază, pe durata detașării, de indemnizație de încadrare brută lunară de judecător sau, după caz, de procuror, la care se adaugă indemnizația de conducere prevăzută de lege pentru funcția de conducere, precum și drepturile prevăzute de legile speciale.
Întrucât nr.OUG177/2002 stabilește indemnizația de încadrare brută lunară a magistraților exclusiv pe baza funcțiilor deținute în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură, fără alte sporuri, cum ar fi sporul de vechime în muncă, cererea reclamantului este nefondată și trebuia respinsă.
În recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor se critică sentința instanței de fond ca nelegală față de motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive, fără a se avea în vedere că între acest minister și reclamant nu există nicio obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite nu a calculat și acordat în mod corect drepturile bănești, nu conferă reclamantului nicio garanție din partea recurentului.
Cum între recurent și reclamant nu există nici un fel de raporturi de muncă, acțiunea formulată împotriva acestuia trebuia respinsă.
Recursurile declarate sunt nefondate.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, se constată că în mod corect instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamant.
Într-adevăr, pentru perioada 01 ianuarie 2005 - 30 mai 2005, reclamantul a fost detașat ca Director General al Direcției Generale a Penitenciarelor, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii.
Se constată însă că instanța de fond a obligat și Administrația Națională a Penitenciarelor să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând sporul de vechime și nu numai pe pârâtul Ministerul Justiției, de unde rezultă că pentru perioada 01 ianuarie 2005 - 30 mai 2005, plata acestor drepturi se va face de această instituție, urmând ca recurentul să-i plătească drepturile bănești pentru perioada următoare, 30 mai 2005 - 01 februarie 2006.
Și cel de-al doilea motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat, întrucât, așa cum a reținut și instanța de fond, reclamantului i-a fost recunoscut și acordat sporul de vechime în muncă, în calitatea de magistrat pe care o are, pentru perioada 2001-2004.
Au fost avute în vedere și mențiunile din decizia nr.XXXVI din 07 mai 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție B, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general, în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechimea în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
Ulterior, prin nr.OUG27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr.45/2007, s-a revenit asupra sporului de vechime în muncă, fiind expres prevăzut în art.4 și acordat începând cu data de 12 martie 2007.
Neacordarea sporului de vechime tuturor judecătorilor și procurorilor pentru perioada 01 ianuarie 2005 - 12 martie 2007, ar constitui o discriminare, fiind încălcate și dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor omului.
Ambele motive de recurs formulate de pârâtul Ministerul Justiției sunt astfel nefondate, motiv pentru care recursul declarat urmează a fi respins.
Și recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat.
Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă ca pârât-chemat în garanție. În conformitate cu prevederile art.60 Cod procedură civilă, art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamantului, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a acestuia.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă raportat la art.291 Codul muncii, Curtea va respinge recursurile declarate împotriva sentinței civile nr.716/CM/07.11.2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, ca nefondate, menținând-o ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI și de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.716/CM din 07 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./13.03.2008
Jud.fond:
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Ion Rebeca, Paulina
