Drepturi salariale (banesti). Decizia 227/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 227/R-CM
Ședința publică din 11 Martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin judecător
JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca
JUDECĂTOR 3: Paulina
Grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.822/CM din 28 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor-DGFP A, în baza delegației nr.-, lipsind recurentul-pârât Ministerul Justiției, intimatele-reclamante I, intimații-pârâți Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș, intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și intimata-intervenientă în nume propriu.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Reprezentanta recurentului-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor-DGFP A arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Reprezentanta recurentului-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor-DGFP A, având cuvântul, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a instituției pe care o reprezintă și scoaterea acesteia din cauză.
Arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a recursului formulat de pârâtul Ministerul Justiției.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată la data de 11.10.2007, reclamantele I, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați la calculul și la plata drepturilor reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu luna septembrie 2004, la zi, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
A fost chemat în judecată și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor pentru a fi obligat la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești cuvenite.
S-a solicitat citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în baza art.27 din nr.OG137/2000, modificată și completată.
În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că sunt grefieri în cadrul Tribunalului Argeș și sunt discriminate, contrar prevederilor art.1-6 din nr.OG137/2000, art.5 și al art.154 alin.3 din Codul muncii față de restul personalului din sistemul bugetar prin neacordarea sporului de confidențialitate.
La data de 13.11.2007 a formulat cerere de intervenție în interes propriu numita (), solicitând, în contradictoriu cu aceiași pârâți, plata acelorași drepturi bănești, începând cu ianuarie 2005 și până la data pronunțării hotărârii, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare achitării drepturilor acordate.
Cererea de intervenție în interes propriu a fost încuviințată în principiu la data de 28.11.2007.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii, arătând că sporul solicitat nu este stabilit prin lege în beneficiul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor.
Pentru a exista discriminare este necesară prezența recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale diferit față de alte categorii ori nereglementarea anumitor aspecte care țin de statutul profesional nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000.
Pe de altă parte, arată pârâtul, situația personalului auxiliar de specialitate al instanțelor nu poate fi considerată comparabilă personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională date fiind statutul diferit, instituțiile din care fac parte și categoriile de informații pentru care se acordă sporul de confidențialitate.
Aceasta înseamnă că prin neacordarea sporului de confidențialitate nu s-a creat o situație discriminatorie așa cum pretind reclamanții.
Prin sentința civilă nr.822/CM/28.11.2007, Tribunalul Argeșa admis în parte acțiunea formulată de reclamante și cererea de intervenție în interes propriu și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș să plătească titularelor drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 15% din salariul de încadrare pentru perioada cuprinsă între data 11.10.2004 în ceea ce le privește pe reclamante și data de 01.01.2005 în ceea ce o privește pe intervenienta în interes propriu și data pronunțării prezentei hotărâri în raport de timpul efectiv lucrat de reclamante și intervenienta în interes propriu, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș fondurile necesare achitării drepturilor bănești mai sus menționate.
Totodată, a obligat pe pârâta Curtea de APEL PITEȘTI să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor și intervenientei în interes propriu.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că potrivit art.2 alin.1 din G nr.137/2000, în calitatea invocată de reclamante și intervenientă de persoane discriminate, acestea au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedete că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii.
În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art.295 alin.1 Codul muncii, precum si ale art.5 din Codului muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Cu privire la fondul cauzei, s-a reținut că reclamantele și intervenienta fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, unități finanțate de la bugetul de stat, raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamantelor și intervenientei, s-a reținut că potrivit Directivei 2000//78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii si constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații similare.
În speță, reclamantelor și intervenientei le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 și art.4 alin.1 din Legea nr.303/2004 raportat la art.15 din Codul deontologic și art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul deontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă. Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamante și intervenientă implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale, unele chiar clasificate sau secrete de serviciu, constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperite, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr.677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art.18 lit.c din Legea nr.108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc.
În celelalte unități bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut si dreptul corelativ salarial.
Astfel, conform art.13 din nr.OUG57/2000, art.30 alin.3 din nr.OG137/2000, art.3 din nr.OG38/2003, art.13 alin.1 din nr.OUG123/2003, art.3 din nr.OG19/2006, art.15 alin.1 din nr.OG6/2001, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, art.15 din nr.OG64/2006, art.13 din nr.OG10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Conform art.26 raportat la art.1 și art.295 alin.2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează munca îi revine obligația de confidențialitate.
Raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic. Din acest motiv, obligația și prestația de confidențialitate de "non facere" reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale corelative îndeplinirii prestației de confidențialitate de către reclamante și intervenientă.
Instituind obligația sinalagmatică profesională de confidențialitate, implicit legiuitorul a instituit și o obligație de plată, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial.
Reclamantele și intervenienta se află, sub aspectul analizat, într-o situație identică, nu doar comparabilă, cu celelalte categorii de personal din unitățile bugetare, ba chiar și cu personalul din unitățile private, deoarece și reclamantele și intervenienta sunt parte a unui raport de muncă și îndeplinesc, în urma executării acestui raport, o obligație de confidențialitate.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Pe de altă parte, nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii reclamantelor și intervenientei de la acordarea acestui spor.
Pârâții invocă elementul categoriei socio-profesionale pentru justifica tratamentul diferit.
Singurele criterii care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul/ indemnizația de bază, parte fixă a salariului, nu și în sporurile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale de acordare.
Reclamantele și intervenienta sunt discriminate în sensul art.2 alin.1, art.6 din nr.OUG137/2000, întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția existenței obligației legale de confidențialitate, ci sub pretextul că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din nr.OG137/2000).
Existența discriminării directe a reclamantelor și intervenientei a fost reținută și din perspectiva dispozițiilor art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974, art.14 din Convenția Europeană privind Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție; art.4 din Carta socială europeană revizuită ratificată prin Legea nr.74/1999, art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și f, art.54 alin.3, art.65 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003; art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantelor și intervenientei, instanța a aplicat, prin analogie, procentul sporului de confidențialitate prevăzut de art.13 alin.I din nr.OUG123/2003, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Cât privește decizia nr.232/29.08.2007 a Consiliului Director al, instanța a reținut că aceasta nu are caracter obligatoriu, întrucât instanțele judecătorești sunt independente și se supun numai legii, fiind suverane în cercetarea stării de fapt și în aplicarea legii.
Nu au relevanță nici deciziile Curții Constituționale deoarece deciziile de respingere a unor excepții de neconstituționalitate au efecte doar " pares".
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Cererea de actualizare a drepturilor salariale cuvenite cu indicele de inflație a fost admisă în temeiul art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Instanța a reținut pentru aceasta că pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea acestor discriminări.
Legat de cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor, s-a reținut ca fiind întemeiată, întrucât potrivit art.1.9 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, acesta coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Potrivit art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005, privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și proiectul legii de rectificare bugetară, în lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamante și intervenientă.
Împotriva sentinței au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Ministerul Justiției.
Se arată, în recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
În mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și a admis acțiunea, obligându-l să vireze fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților au celelalte instituții pârâte.
Pe de altă parte, ministrul economiei și finanțelor este ordonator principal de credite, așa cum este și ministrul justiției iar creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite.
În drept, recursul este întemeiat pe disp. art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Primul motiv de recurs invocat de recurentul-pârât Ministerul Justiției este cel prevăzut de art.304 pct.4 Cod procedură civilă, conform căruia instanța de fond a consacrat drepturi care nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Exercitarea unor drepturi la care se referă nr.OG137/2000, art.1, atunci când interzice discriminarea, vizează modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, nu examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Aceasta înseamnă că în afara legii nu putem vorbi de discriminare în sensul nr.OG137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
În măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art.16 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești, cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Pornind de aici, recurentul formulează un al doilea motiv de recurs, prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, arătând că nu ne aflăm în fața unui drept la sporul de confidențialitate, ca drept recunoscut și protejat de lege.
Sistemul de salarizare instituit prin lege specială pentru personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești nu include plata unor sporuri cum este cel de confidențialitate.
apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații. De aceea s-a formulat greșit teza ridicată la de principiu al dreptului muncii de către instanța de fond potrivit căreia fiecărei îndatoriri privită analitic îi corespunde un spor.
Nu se poate reține existența tratamentului discriminatoriu decât în privința recunoașterii folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
Pe de altă parte, se susține, exercitarea drepturilor enunțate în art.1-3 din nr.OG137/2000 privește persoane aflate în situații comparabile.
Situația magistraților și personalului auxiliar nu poate fi considerată comparabilă în niciun fel cu cea a personalului militar și a funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare naționale, ordine publică și siguranță națională, al căror statut este reglementat de Legea nr.360/2002.
Aceasta deoarece statutul menționat prevede drepturi și îndatoriri diferite, instituțiile din care face parte personalul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională constituie o categorie distinctă de autorități publice, iar categoriile de informații pentru care se acordă sporul de confidențialitate prevăzut de nr.OG19/2006, și anume informațiile clasificate, sunt diferite de cele la care se referă Hotărârea nr.328/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii. Informațiile clasificate au un regim special, reglementat de Legea nr.182/2002.
Ca urmare, se arată, discriminarea despre care vorbește instanța de fond nu există, iar pretențiile reclamantelor și intervenientei referitoare la acordarea unui spor de confidențialitate suplimentar, față de cele prevăzute de lege, sunt neîntemeiate.
Recursul pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat.
În conformitate cu prevederile art.19 și următoarele din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor bănești cuvenite salariaților altui minister, în mod corect tribunalul a reținut, fără a adăuga la lege, calitatea procesuală pasivă a acestuia.
Primul motiv de recurs invocat de pârâtul Ministerul Justiției vizând soluționarea cauzei cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești nu este fondat.
Caracteristic personalului din autoritățile și instituțiile publice, este că salariile se suportă din fonduri defalcate de la bugetul de stat, cu consecința stabilirii prin lege, a modului de salarizare - art.157 alin.2 Codul muncii.
Este însă atributul instanței de judecată a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării, în executarea raporturilor juridice de muncă, este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.
Aceleași considerente au fost avute în vedere și de Înalta Curte de Casație și Justiție la pronunțarea deciziei nr.VI/2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat cu privire la aplicarea dispozițiilor art.11 alin.1 din nr.OUG177/2002, art.28 alin.4 din nr.OUG43/2002, modificată prin nr.OUG24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr.601/2004.
Astfel, s-a arătat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind acte de corupție, s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii, consacrat de art.16 alin.1 din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală, instituit prin normele internaționale.
Legat de motivul de recurs vizând soluționarea cauzei cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale, din actele și lucrările dosarului rezultă neîndoios că reclamantele și intervenienta funcționează ca grefieri în cadrul Tribunalului Argeș, iar potrivit dispozițiilor art. 78 alin.1 din Legea nr. 567/2004 și art. 9 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.145/2005 pentru aprobarea Codului deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea au obligația de a păstra secretul profesional, în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
Mai mult, nerespectarea secretului profesional sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit art. 84 lit.e) din Legea nr. 567/2004.
Și în cazul altor categorii de personal, legea instituie obligativitatea păstrării secretului profesional însă pentru asigurarea confidențialității datelor, lucrărilor și informațiilor dobândite în exercițiul atribuțiilor conferite de lege, beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din salariul/indemnizația de încadrare.
În acest sens instanța a făcut referire la funcționarii publici cu statut special și militarii angajați pe bază de contract, funcționarii publici care constituie aparatul de lucru al Guvernului, cei din Administrația Președințială, din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
În această situație se pune problema de a aprecia dacă personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se află în situația comparabilă cu persoanele amintite, pentru a concluziona dacă neacordarea acestui spor în beneficiul lor constituie o discriminare sub acest aspect, prima instanță făcând corect trimitere la Directiva 2000/CE/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile angajării.
Tot astfel, a motivat că prin art.26 din Codul muncii se instituie obligația de confidențialitate a oricărei persoane care prestează o muncă, aceasta fiind o clauză a raporturilor juridice de muncă care având caracter sinalagmatic presupune și obligația corelativă a unității bugetare de a plăti o contraprestație.
S-a reținut corect că reclamantele și intervenienta se află într-o situație comparabilă cu celelalte categorii de personal care beneficiază de sporul în discuție, prin prisma faptului că și în sarcina acestora este prevăzută de lege obligația de confidențialitate, având, în general, același conținut. Ca și pentru categoriile profesionale beneficiare ale sporului în discuție, obligația de confidențialitate nu vizează numai informațiile clasificate.
Iar excluderea lor de la plata acestui drept nu este justificată decât prin reglementarea diferențiată a salariilor.
Așa cum s-a arătat și la judecata în fond, diferențierea salariilor se face numai în raport de nivelul studiilor, de treptele și gradele profesionale, calitatea și cantitatea muncii, iar aceasta se reflectă în partea fixă a salariului, respectiv în indemnizația de încadrare lunară sau în salariul de încadrare lunar, neavând nicio legătură cu sporurile salariale, care alcătuiesc partea variabilă a salariului/indemnizației și au drept scop recompensarea muncii prestate în anumite condiții.
Diferențierea salariilor, cu privire la care s-a reținut că nu justifică tratamentul deosebit, conduce mai degrabă la criteriul de discriminare al categoriei socio-profesionale menționat expres în dispozițiile legale la care s-a făcut referire în motivarea sentinței-art.2 alin. 1 din nr.OG137/2000.
De aici rezultă existența discriminării directe a reclamantelor și intervenientei și încălcarea normelor interne și internaționale care consacră dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitatea de tratament în salarizare, fără nicio distincție.
Față de cele arătate, este inexact că acordarea sporului de confidențialitate nu are suport legal pentru magistrați.
În privința cuantumului stabilit de instanța de fond, a fost avută în vedere stabilirea prin legile amintite în considerente a aceluiași procent de 15% din indemnizația de încadrare lunară, precum și lipsa criteriilor după care să fie justificată de către angajator acordarea unui procent mai mic decât maximul prevăzut de lege.
Reținând că nu sunt întrunite condițiile de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, așa cum au fost invocate de către pârâți, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de aceștia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, împotriva sentinței civile nr.822/CM din 28 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantele I, intervenienta în nume propriu, pârâții CURTEA DE APEL PITEȘTI și TRIBUNALUL ARGEȘ, respectiv intervenientul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./11.04.2008
Jud.fond:
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Ion Rebeca, Paulina
