Drepturi salariale (banesti). Decizia 23/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 23
Ședința publică de la 12 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursurile declarate de
MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I împotriva sentinței civile nr. 1478 din 2 X 2009 Tribunalului Iași, intimați fiind:-, G, G, SECȚIA PARCHETELOR MILITARE (UM 02520 B) DIN CADRUL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ ICCJ.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, intimații persoane fizice au depus la dosar concluzii scrise. Prin cererile de recurs s-a solicitat judecata în lipsă.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursurilor potrivit căruia sunt două recursuri declarate în termen și motivate.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursurilor de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1478 din 2 octombrie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Iașia hotărât:
A respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
A admis acțiunea formulată de reclamanții, G, G, și, cu domiciliul ales la Parchetul Militar Iași, cu sediul în I,-, jud. I, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, cu sediul în B,- - 5, sector 5, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare, cu sediul în B, bd. - nr. 12 - 14, sector 5 și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul procedural ales la Direcția Generală a Finanțelor Publice din I, str. - nr. 26, jud.
A obligat pârâții Ministerul Apărării Naționale și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare să achite reclamanților, G, și o despăgubire egală cu diferența dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. curent 6 - 13 de la lit. A din anexa OUG 27/2006, la care se adaugă sporurile prevăzute de acest act normativ, în raport cu funcțiile pe care le dețin, și drepturile salariale încasate efectiv, începând cu data de 01.04.2006 și în continuare, pentru viitor, până la înlăturarea stării de discriminare, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâții Ministerul Apărării Naționale și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare să achite reclamantului o despăgubire egală cu diferența dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. curent 6 - 13 de la lit. A din anexa OUG 27/2006, la care se adaugă sporurile prevăzute de acest act normativ, în raport cu funcția pe care o deține, și drepturile salariale încasate efectiv, începând cu data de 01.11.2007 și în continuare, pentru viitor, până la înlăturarea stării de discriminare, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâții Ministerul Apărării Naționale și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare să achite reclamantului God espăgubire egală cu diferența dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. curent 6 - 13 de la lit. A din anexa OUG 27/2006, la care se adaugă sporurile prevăzute de acest act normativ, în raport cu funcția pe care o deține, și drepturile salariale încasate efectiv, pentru perioada 01.04.2006 - 20.01.2009, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor la care au fost obligați pârâții prin prezenta hotărâre.
A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 2796/99/10.04.2009, reclamanții, G, G, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apărării, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiți - Secția Parchetelor Militare și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea acestora la calcularea și plata unei despăgubiri egală cu diferențele salariale dintre indemnizațiile încasate și cele echivalente ale procurorilor de la. și T, începând cu data de 01.40.2006 și pentru viitor, până la încetarea stării de discriminare, despăgubire actualizată cu rata inflației la data plății efective. De asemenea, reclamanții au solicitatși obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor solicitate.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că sunt procurori militari la Parchetul Militar d e pe lângă Tribunalul Militar Iași, având coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa nr. 1 lit. A, pct. 28 din nr.OUG 27/2006. Potrivit disp. art. 11 din nr.OUG 27/2006, procurorii din cadrul și cei din cadrul sunt salarizați potrivit nr. crt. 6 - 13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii. La nr. crt. 6 - 13 de la lit. A sunt prevăzuți coeficienții de multiplicare pentru procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în art. 75 și 87 din Legea nr. 304/2004 sunt prevăzute condițiile de numire a procurorilor din cadrul și Mai susțin reclamanții că discriminarea rezidă atât în modul diferit de salarizare a acestor categorii de procurori față de restul magistraților, cât și datorită condițiilor efective de promovare și numire în și În fapt, salarizarea acestora a fost justificată prin prisma faptului că, odată numiți în aceste structuri, acești procurori dobândesc, de multe ori omissio medio, grad de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. De asemenea, modul de selecție al procurorilor în cadrul și ridică aspecte de discriminare față de ceilalți procurori.
Reclamanții au mai învederat faptul că modul de salarizare diferit creează o inegalitate vădită între nivelul indemnizațiilor acordate judecătorilor și procurorilor de la instanțele și parchetele obișnuite care, pentru a ajunge la un nivel de salarizare mai mare, trebuie să parcurgă, prin examene, trepte ierarhice, modul de salarizare și promovare fiind în contradicție cu principiul egalității cetățenilor în fața legii, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituție, cu cel al egalității de tratament, cu cel al interzicerii oricărei discriminări. Mai mult, un procuror selectat la. și și salarizat la nivelul unui procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție își păstrează aceeași indemnizație după revenirea la parchetul de unde provine sau la un alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii. Astfel, ipotetic, toți procurorii pot ajunge la nivelul de salarizare al unui procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pe baza unui simplu interviu, eludând prevederile legale ce reglementează promovarea la acest nivel.
Au mai susținut reclamanții că, potrivit dispozițiilor nr.OUG 134/2005 și Legii nr. 508/2004, procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul și sunt asimilați procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Primele instanțe competente să instrumenteze rechizitoriile sau sesizările din faza de urmărire penală ale acestor structuri sunt, în marea lor majoritate, tribunalele, Înalta Curte de Casație și Justiție fiind instanță doar de recurs. În aceste condiții, se creează o diferențiere nejustificată între procurori care instrumentează astfel de cauze în faza de urmărire penală și judecătorii investiți ulterior cu judecarea lor. Această discriminare vizează în egală măsură și procurorii de ședință, întrucât în cauzele instrumentate de T nu este obligatorie participarea la ședințele de judecată din această structură. Reclamanții arată și faptul că, deși prin actuala reglementare s-a eliminat sporul de 30%, respectiv 40%, modul de salarizare nu reprezintă altceva decât acordarea în continuare a acestor sporuri. Înlăturarea sporului de 40%, dar acordarea de drepturi salariale sporite doar magistraților procurori care efectuează urmărirea penală, poate conduce la concluzia că faza judecății nu ar fi la fel de importantă ca și cea a urmăririi penale, constituind totodată și o încălcare a art. 14 CEDO. Mai mult, în faza de urmărire penală, judecătorul are atribuții extrem de importante, fiind chemat să se pronunțe asupra unor cereri urgente sau asupra măsurilor preventive inclusiv în cauzele instrumentate de T și, competența materială în primă instanță în aceste cauze revenind, în cea mai mare măsură, tribunalelor. Or, luarea în considerare doar a naturii unor cauze pe care o parte dintre procurori sunt desemnați să le soluționeze, fără a ține seama de faptul că toți magistrații necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională echivalentă și isc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu, constituie un criteriu subiectiv și discriminatoriu. Reclamanții mai susțin faptul că nu este justificată folosirea, drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați, a apartenenței la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, precum și faptul că distincția făcută este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind discriminatorie. Respectarea dreptului fiecărui cetățean la egalitate de tratament remuneratoriu pentru aceeași muncă, în condiții de responsabilitate identică, implică obligația firească a autorității care a generat acordarea discriminatorie a coeficienților de salarizare pentru procurorii din cadrul și, de a repara prejudiciul creat categoriei de magistrați ce a fost lipsită de echivalentul acestor drepturi salariale începând cu luna aprilie 2006.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă. În motivarea poziției sale procesuale, pârâtul a susținut că cererea reclamanților este inadmisibilă raportat la decizia nr. 821/2008 a Curții Constituționale prin care s-a constatat că dispozițiile art. 2 alin. 1 și alin. 11 și disp. art. 27 din nr.OUG 137/2000 sunt neconstituționale. Mai mult, instanța nu poate dispune plata în continuare, în favoarea reclamanților, a indemnizației corespunzătoare coeficientului 19 conform anexei 1 la.OUG nr. 27/2006, adăugând la legea specială de salarizare a magistraților, deoarece numai legiuitorul poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi. Referitor la cererea reclamanților de obligare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata de despăgubiri, pârâtul susține că această cererea este inadmisibilă și raportat la decizia Curții Constituționale nr. 818/2008 prin care s-a constatat că prevederile art. 27 din nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Având în vedere și dispozițiile nr.OUG 75/2008, rezultă că orice acțiune ce are ca obiect drepturi salariale ale personalului bugetar, care se întemeiază pe dispozițiile nr.OG 137/2000, deci prin care se solicită acordarea de despăgubiri, este inadmisibilă.
Mai susține pârâtul că legea specială de salarizare a magistraților nu face referire în mod expres la procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul, după cum nici Legea nr. 508/2004 nu cuprinde prevederi speciale referitoare la salarizarea magistraților cuprinși în structura centrală sau în structurile teritoriale ale acestei direcții. Referitor la susținerile reclamanților în sensul că există un nivel de salarizare diferit, iar acesta are un caracter discriminatoriu, susține pârâtul că în cauză nu sunt aplicabile disp. art. 2 alin. 2 din nr.OG 137/2000. Astfel, în cazul în care ar exista o astfel de salarizare, nu s-ar putea considera că aceasta constituie o discriminare întrucât nu reprezintă o deosebire, excludere, restricție sau preferință efectuată pe bază de rasă, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare sau categorie defavorizată. Mai mult, prevederile criticate au un scop legitim, respectiv combaterea corupției, iar metodele prin care se ajunge la realizarea acestui scop, respectiv acordarea unui astfel de spor, sunt adecvate și necesare. Pârâtul mai învederează faptul că funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar salarizarea se efectuează potrivit coeficienților de multiplicare aplicabili procurorilor din cadrul acestui parchet. Discriminarea nu rezidă în posibilitatea magistraților procurori de a participa la soluționarea unor asemenea cauze, ci eventual în îndeplinirea efectivă a acelorași acte de cercetare și soluționare ca și procurorii
În ceea ce privește cererea reclamanților privind plata drepturilor bănești actualizate cu rata inflației, pârâtul a solicitat respingerea acestei cereri întrucât, ca instituție bugetară, nu poate înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare a formulat și o cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând ca, în cazul admiterii acțiunii principale, să se dispună prin aceeași hotărâre ca Ministerul Finanțelor Publice să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. În motivarea acestei excepții, pârâtul a susținut că între această instituție și reclamanți nu există raporturi de muncă și că, în conformitate cu prevederile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. În consecință, Ministerul Finanțelor Publice nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare unui alt ordonator principal de credite pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii. Mai mult, ordonatorul principal de credite nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate în prezenta acțiune, sens în care Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat să aloce fonduri în vederea efectuării plăților pretinse. Mai mult, susține pârâtul că în ipoteza admiterii prezentei acțiuni, nu există nici un motiv să nu fie asigurate fondurile necesare plăților, având în vedere și faptul că hotărârile judecătorești irevocabile în domeniul drepturilor salariale, sunt executorii, iar neexecutarea acestora constituie infracțiune.
Pârâtul Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. În motivarea poziției sale procesuale, pârâtul a susținut că legea specială de salarizare a magistraților este nr.OUG 27/2006 modificată prin Legea nr. 45/2007, iar salarizarea procurorilor din cadrul este reglementată prin Legea nr. 504/2004 și prin Legea nr. 304/2004. Astfel, salarizarea se realizează prin aplicarea coeficienților de multiplicare aplicabili procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Mai mult, procurorii sunt asimilați procurorilor încadrați la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar reclamanții nu fac parte din categoria acestora din urmă. Pârâtul mai învederează faptul că nu există o discriminare, ci stabilirea unei salarizări diferite este un drept exclusiv al legiuitorului de a dispune care sunt categoriile de personal care beneficiază de acești coeficienți de ierarhizare, în virtutea complexității activităților pe care le desfășoară. Astfel, prin lege, pot fi stabilite tratamente juridice diferite, în considerarea complexității activităților desfășurate de o anumită categorie de personal și în raport cu natura deosebită a raporturilor reglementate. Practic, principiul egalității în fața legii nu înseamnă uniformitate, ci doar faptul că la situații similare trebuie aplicat un tratament similar, iar în situații diferite tratamentul aplicat nu poate fi decât diferit.
Considerentele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat hotărârea instanței de fond au fost următoarele:
În privința excepției inadmisibilității acțiunii, Tribunalul a constatat că este neîntemeiată și prin urmare a respins-o, având în vedere dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și ale art. 21 din Constituția României referitoare la accesul liber la justiție și la dreptul la un proces echitabil, precum și faptul că motivele invocate de pârât în susținerea acestei excepții reprezintă în realitate apărări pe fondul cauzei.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul a constatat că și aceasta este neîntemeiată și prin urmare a respins-o, având în vedere disp. art. 3 alin. 1 lit. A pct. 2 din nr.HG 386/2007, precum și disp. art. 1 din nr.OG 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Astfel, pentru realizarea drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul ordonatorului principal de credite, acesta având obligația, potrivit art. 2 din aceeași ordonanță, de a dispune toate măsurile necesare, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetului propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Pe fond, Tribunalul a reținut că reclamanții, G, și sunt procurori militari la Parchetul Militar Iași, iar reclamantul Gao cupat funcția de procuror militar la Parchetul Militar Iași până la data de 01.01.2009. Prin acțiunea introductivă, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata unei despăgubiri egală cu diferențele salariale dintre indemnizațiile încasate și cele echivalente ale procurorilor de la. și T, începând cu data de 01.40.2006 și pentru viitor, până la încetarea stării de discriminare, despăgubire actualizată cu rata inflației la data plății efective. În motivare, reclamanții au invocat existența unei discriminări în raport cu procurorii și
În prezent, salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției sunt reglementate prin nr.OUG 27/2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007. Potrivit art. 3 alin. 1 din acest act normativ, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență. Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, pentru judecătorii și procurorii militari, indemnizația de încadrare brută lunară stabilită potrivit prezentei ordonanțe de urgență reprezintă solda de funcție. De asemenea, potrivit art. 1 alin. 2 din nr.OUG 27/2006, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor militari se asigură de Ministerul Apărării Naționale, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență. Din cuprinsul anexei la.OUG nr. 27/2006 rezultă că la stabilirea coeficienților de multiplicare se au în vedere două criterii: gradul instanței sau parchetului și funcția deținută.
Din cuprinsul Legii nr. 508/2004, rezultă că este o structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. De asemenea, potrivit disp. art. 1 alin. 1 și 2 din nr.OUG 43/2002, Direcția Națională Anticorupție se înființează ca structură cu personalitate juridică, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin reorganizarea Parchetului Național Anticorupție. își exercită atribuțiile pe întregul teritoriu al României prin procurori specializați în combaterea corupției. Astfel, instanța reține că și sunt structuri distincte, cu personalitate juridică, care nu se confundă cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar procurorii care își desfășoară activitatea în cele două structuri nu sunt procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Potrivit disp. art. 11 alin. 1 din nr.OUG 27/2006, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați potrivit nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii. La lit. A din anexă, nr. crt. 6-13, sunt prevăzuți coeficienții de multiplicare pe baza cărora se stabilește indemnizația de încadrare brută lunară a procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În consecință, la stabilirea indemnizațiilor brute lunare ale procurorilor din cadrul și nu se are în vedere primul criteriu prevăzut în art. 3 alin. 1 din nr.OUG 27/2006, cel al nivelului instanței sau parchetului, ci, în realitate, ceea ce se are în vedere este criteriul naturii cauzelor pe care aceștia le instrumentează, atât, cât și fiind calificate, chiar prin lege, ca structuri specializate, prima în domeniul combaterii infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, iar a doua în domeniul combaterii corupției. Or, acest criteriu nu este prevăzut de lege la stabilirea indemnizațiilor brute lunare ale judecătorilor și procurorilor. Mai mult, instanța reține și faptul că instanța supremă, prin Decizia în interesul legii nr. VI/2007, obligatorie pentru instanțe, a constatat că "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial", iar "distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în senul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice".
În plus, Tribunalul a reținut și faptul că din preambulul nr.OUG 27/2006 rezultă că acest act normativ a fost adoptat tocmai pentru a se asigura o salarizare adecvată și nediscriminatorie a judecătorilor si procurorilor, luându-se în considerare faptul că atât judecătorii, cât și procurorii care nu au beneficiat de sporul de 40% pentru judecarea și urmărirea penală a infracțiunilor de corupție, criminalitate organizată și terorism, au acționat în judecată Ministerul Justiției, iar efortul bugetar pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au admis cererile acestora este de circa 4 ori mai mare decât cel rezultat din aplicarea prezentei ordonanțe de urgență. Totodată, s-a ținut seama de Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 185 din 22 iulie 2005, prin care s-a constatat existența unei discriminări directe între judecătorii si procurorii care beneficiază de sporul de 40% și cei care nu beneficiază de acest spor, recomandând Ministerului Justiției inițierea unor modificări în sensul eliminării acestei inegalități. Or, această inegalitate a fost înlăturată doar aparent prin nr.OUG 27/2006. Este adevărat că art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 și art. 24 alin. 4 din Legea nr. 508/2004, care prevedeau acordarea sporului de 40%, au fost abrogate prin G nr. 27/2006, însă, prin același act normativ s-a prevăzut, în art. 11 alin. 1, salarizarea diferențiată a procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și a celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în raport cu ceilalți judecători și procurori. Indemnizația lor brută lunară este mai mare, dar nu prin acordarea unui spor de 30%, respectiv 40%, așa cum se întâmpla anterior, ci prin luarea în calcul a unor coeficienți mai mari, corespunzători nivelului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În consecință, s-a reținut de către Tribunal că, în conformitate cu art. 2 alin. 3 din nr.OG 137/2000, art. 11 alin. 1 din nr.OUG 27/2006 este discriminatoriu, fiind o prevedere aparent neutră, dar care dezavantajează judecătorii și ceilalți procurori, față de procurorii din cadrul și A, pe baza criteriului naturii cauzelor soluționate, cu consecința restrângerii dreptului recunoscut de lege al egalității de tratament în domeniul salarizării, fără ca această prevedere să fie justificată obiectiv de un scop legitim. Constatând existența discriminării indirecte, instanța a reținut că reclamanții, care fac parte din categoria magistraților excluși de la aplicarea prevederilor art. 11 din nr.OUG 137/2000, sunt îndreptățiți la acordarea despăgubirilor, în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, egale cu diferența dintre drepturile salariale încasate și drepturile salariale de care au fost lipsiți prin neaplicarea coeficienților prevăzuți la lit. A din anexa la.OUG nr. 27/2006, nr. crt. 6-13, în raport cu funcțiile pe care le dețin.
În ceea ce privește cererea reclamanților de obligare a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea sumelor necesare plății drepturilor solicitate, Tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată, având în vedere dispozițiile nr.HG 83/2005 și ale Legii nr. 304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, Ministerul Finanțelor Publice coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare.
Cât privește susținerile pârâtului Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare referitoare la faptul că s-a constatat de către Curtea Constituțională că prevederile nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, tribunalul a reținut că acestea nu prezintă relevanță în cauză. Astfel, instanța nu anulează și nici nu refuză să aplice un act normativ, care să fie înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, ci constată doar tratamentul discriminatoriu, sancționat nu numai prin nr.OG 137/2000, ci și prin Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 5 din Codul muncii. În acest sens, instanța reține că prin jurisprudența, în cauza Von Kamann Nord - 16/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în cauzele de pe rolul tribunalelor naționale.
Cât privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, Tribunalul a reținut că aceasta este neîntemeiată având în vedere faptul că prin această cerere s-a solicitat obligarea chematului în garanție de a lua act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantei. Or, obligațiile Ministerului Finanțelor Publice sunt stabilite prin lege și numai în măsura în care acesta nu-și îndeplinește obligațiile legale se poate solicita obligarea sa la alocarea fondurilor necesare pentru plata unor sume.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în esență, sub următoarele aspecte:
Recurentul Ministerul Apărării Naționale invocă următoarele motive de recurs:
1.Sentința recurată constată o discriminare în ceea ce privește salarizarea unor categorii de magistrați în raport cu alte categorii de magistrați, astfel că pricina trebuia să fie judecată cu citarea obligatorie a Consiliului Național al Discriminării iar hotărârea trebuia să fie comunicată Consiliului potrivit disp. art. 27 alin. 3 și 6 din nr.OG 130/2000, obligații procedurale ce nu au fost însă îndeplinite de către in stanța de fond.
2.Tribunalul a reținut și constatat existența unei discriminări indirecte, baza acestei discriminări fiind "criteriul naturii cauzelor soluționate". Instanța a înlocuit parte din legea de salarizare cu prevederi ale nr.OUG 27/2006 ce sunt aplicabile altei categorii de magistrați (procurori ai Parchetului de pe lângă, coeficient 19,00). Această interpretare este de natură să uniformizeze artificial salarizarea în chiar sistemul din care provine reclamanții-intimați.
3.Sentința recurată nu este temeinică și nici în spiritul și litera legii. Instanța a devenit legiuitor și a înlocuit norma existentă cu una ad-hoc discreționară și nerealistă, care ea se dovedește generatoare de discriminare în domeniul salarizării, prin lipsa de viziune generală.
4.Instanța de fond nu a ținut cont de criteriul ierarhiei funcțiilor în instituția angajatoare, ierarhia unor organigrame neputând fi redusă la uniformizarea salarizării la coeficientul 19,00. Nu poate fi explicată aprecierea instanței ca fiind identice condițiile de responsabilitate pe care le implică activitatea fiecăruia dintre reclamanți relativ la cea a unor omologi din cadrul sau Fiecare post implica responsabilități diferite, fiind o certitudine faptul că reclamanții nu ocupă potențiale posturi.
5.Regula generată de sentință recurată nu este acoperită de Protocoalele la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de Declarația Universală a Drepturilor Omului ori de Jurisprudența națională sau europeană. Tribunalul avea prerogativa de a interpreta legea și nu de a adăuga la aceasta.
În drept, recurentul invocă dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
Recurentul Ministerul Finanțelor Publice invocă următoarele motive de recurs:
1.În mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Pentru a fi aplicabile dispozițiile art.1 din nr.OG 22/2002, pe care s-a întemeiat, în mod greșit instanța de fond, trebuia să fi existat un titlu executoriu la momentul pronunțării sentinței de admitere, condiție neîndeplinită în cauza de față.
Obligația acordării diferitelor sporuri și beneficii nu poate fi reținută decât în sarcina angajatorului sau a ordonatorului principal de credite care, în cazul de față, nu este Ministerul Finanțelor Publice. Acesta din urmă reprezintă statul ca subiect de drepturi și obligații în fața organelor de justiție, precum și în alte situații în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice civile, numai dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ (potrivit nr.HG 34/2009). În plus, potrivit disp. art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, creanțele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
2.În data de 27 mai 2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul și Guvernul României pe de altă parte, statuând că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituție și că nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționale al acestora.
În drept, recurentul invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
Intimații nu au depus întâmpinare, însă au depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, arătând că sentința primei instanțe este legală și temeinică, reiterând în apărare, în esență, motivele invocate în cererea introductivă și afirmând, cu privire la necitarea Consiliului Național de Combatere a Discriminării, că această împrejurare nu este de natură să atragă sancțiuni procedurale, instituția nefiind parte în proces în sensul art. 41-451Cod procedură civilă.
Nu s-au depus înscrisuri noi în faza recursului.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, în raport de criticile formulate prin cererile de recurs, cât și din oficiu potrivit disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursurile întemeiate pentru următoarele considerente:
Analizând cu precădere motivul de recurs privitor la necitarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Curtea are în vedere dispozițiile art. 27 alin. 3 din nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, modificată și completată, potrivit cu care "Judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului",precum și disp. art. 27 alin. 6 din același act normativ, potrivit cu care"Hotărârea pronunțată de instanța de judecată se comunică Consiliului".
Întrucât punerea în aplicare efectivă a principiului tratamentului egal necesită protecție juridică adecvată, norma legală imperativă sus-enunțată este edictată în scopul citării Consiliului în proces, în calitatea sa de expert în domeniul combaterii discriminării și de instituție abilitată și investită să pună în aplicare legislația antidiscriminare, internă și internațională, în acele pricini în care se reclamă direct în instanță încălcarea principiului nediscriminării, astfel cum este și cauza de față.
Reținând, prin urmare, caracterul special, derogatoriu, al reglementărilor legale imperative sus-arătate, este incident motivul de casare cu trimitere spre rejudecare, prevăzut de art. 81 alin. 2 lit. b din Legea nr. 168/1999 și Decizia nr. XXI/2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, Curtea fiind împiedicată a mai cerceta celelalte motive de recurs invocate, ce vizează fondul cauzei.
Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 81 alin. 2 lit. b din Legea nr. 168/1999, raportat la art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursurile, va casa în tot sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe care se va conforma obligației legale prevăzute de art. 27 din nr.OG 137/2000 și va avea în vedere la soluționarea pricinii și celelalte critici expuse în cererile de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 1478 din 2 X 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o casează în tot.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 ex./15 02 2010
Tribunal -
- I
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Nelida Cristina Moruzi, Cristina
