Drepturi salariale (banesti). Decizia 231/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ nr. 231/2010-
Ședința publică din 08 februarie 2010
PREȘEDINTE: Cigan Dana | - - | - JUDECĂTOR 2: Galeș Maria |
- - | - JUDECĂTOR 3: Popa Aurora | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat derecurenții reclamanți, -, -, toți cu domiciliul ales procedural ales în O- județul S M, în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, ambii cu sediul în B sector 5-, CONSILIUL NAȚIONAL pentru COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B sector 1 p-ța - - nr 1-3, Curtea de Apel Oradea, cu sediul în O parc nr. 10 județul B, Tribunalul Satu Mare, cu sediul în S M- județul S M,împotriva sentinței civile nr. 422/din 27 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-,având ca obiect: drepturi bănești,
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, după care:
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 422/D din 27 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, a fost respinsă acțiunea reclamanților, -, -, -, în contradictoriu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL pentru COMBATEREA DISCRIMINĂRII, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Satu Mare, având ca obiect calcularea și plata unor diferențe salariale dintre indemnizațiile reclamanților și cele ale procurorilor de la DNA și DIICOT.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond areținut următoarele:
Acțiunea reclamanților se fundamentează pe susținerea conform căreia sunt discriminați față de procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul DIICOT și DNA, raportat atât la modul de promovare cât și la tratamentul salarial diferențiat, creându-se astfel, o inegalitate vădită între nivelul indemnizațiilor acordate judecătorilor și procurorilor de la instanțele și parchetele obișnuite față de procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul DIICOT și DNA, care pentru a ajunge la un nivel de salarizare mai M trebuie să parcurgă prin examene trepte ierarhice, fiind în contradicție cu principiul egalității cetățenilor în fața legii, consacrat în art. 16 alin. (1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală, instituit prin art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a Dreptului Omului, cu cel al interzicerii oricărei discriminării prevăzut în art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și în art. 14 din Convenția pentru apărarea dreptului omului și a libertăților fundamentale, cu dispozițiile art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, privind protecția proprietății, precum și cu prevederile OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Prin Decizia Curții Constituționale 818/2008, obligatorie pentru instanță, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 și ale art. 27 alin. (1) din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În cauză, reclamanții au solicitat tocmai înlocuirea dispozițiilor legale în vigoare ce le sunt aplicabile în materie salarială cu alte dispoziții aferente unei alte categorii salariale cu care nu sunt într-o situație analogă sau comparabilă în sensul dat de jurisprudența CEDO, a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale, care au statuat în practică că principiul egalității de tratament în stabilirea drepturilor salariale nu exclude, ci dimpotrivă presupune soluții diferite pentru situații diferite, justificate pe baza unor criterii obiective.
În consecință, instanța a respins acțiunea ca nefondată, reținând apărările cuprinse în întâmpinare, considerând că în caz contrar ar însemna să aplice și să recunoască drepturi care au fost instituite în beneficiul altor categorii profesionale, prin încălcarea normelor constituționale.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, au declarat recurs reclamanții, -, -, -,solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii, ori casarea cu trimitere la instanța de fond pentru o nouă judecată.
În motivarea recursului critică sentința ca fiind nelegală și netemeinică, dată prin aprecierea eronată a dispozițiilor legale, motivarea sentinței fiind contradictorie.
Astfel, în esență, arată că instanța a respins ca nefondată acțiunea deși în considerente a apreciat că nu este competentă să elimine discriminarea magistraților față de procurorii de la DNA și DIICOT, iar pe de altă parte s-au reținut doar apărările pârâților care au invocat excepția de inadmisibilitate, nepusă în discuția contradictorie a părților - motiv de nulitate prevăzut de articolul 105 Cod de procedură civilă și, respectiv, de casare prevăzut de articolul 304 punctul 7 Cod de procedură civilă, soluția pronunțată fiind contrară practicii judiciare în materie, inclusiv deciziei nr. VI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Consideră că acțiunea formulată este întemeiată, deoarece asimilarea salarizării procurorilor din cadrul DNA și DIICOT cu salarizarea procurorilor de la ICCJ s-a făcut în detrimentul reclamanților în condiții de aceeași vechime și de judecare a cauzelor anchetate de aceeași procurori, apărând astfel un tratament discriminatoriu, știind că ancheta efectuată de procurori pentru fapte de corupție, crimă organizată și terorism este finalizată printr-o hotărâre judecătorească pronunțată de judecători potrivit legii, astfel că, atât procurorii DNA și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cât și magistrații, se află în situații identice (anchetă - judecată) și nu în situații diferite, așa cum greșit reține instanța de fond, fiind aplicabil astfel principiul egalității de tratament în stabilirea drepturilor salariale (la muncă egală - salariu egal) conform articolului 16 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, articolului 2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și publice, drepturilor omului și libertăților fundfamentale, dispozițiilor articolului 1 aliniatul 1 din Protocolul adițional la Convenție și OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, texte de lege pe care instanța le-a ignorat, motivându-și soluția pe necompetența generală deși a respins acțiunea ca nefondată, motiv de modificare prevăzut de articolul 304 punctul 9 Cod de procedură civilă, întrucât sentința a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În drept s-au invocat dispozițiile articolului 304 punctele 5, 7 și 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR a solicitat respingerea recursului ca nefondat deoarece soluția prionunțată este legală și temeinică, acțiunea formulată de reclamanți fiind inadmisibilă, întrucât se tinde la modificarea unor acte normative, reclamanții nefiind într-o situație identică cu procurorii DNA și DIICOT, neputându-se pune în discuție o situație de discriminare.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu conform articolului 3041Cod de procedură civilă, instanța de recurs constată că recursul este fondat și urmează să-l admită pentru următoarele considerente:
Criticile aduse sentinței sunt întemeiate, soluția pronunțată de instanța de fond fiind bazată pe aprecierea sumară a dispozițiilor legale aplicabile în materie, dispoziții care se impuneau a fi coroborate cu Normele Uniunii Europene, potrivit articolului 292 din Legea nr. 53/2003, Codul muncii.
Prin acțiunea formulată, reclamanții au solicitat plata diferențelor salariale dintre indemnizațiile încasare lunar de către aceștia și cele ale procurorilor DNA și DIICOT.
Curtea de Apel Oradea reține că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, având funcția de judecători, instanțele fiind finanțate de la bugetul de stat, conform dispozițiilor Legii nr. 304/2004, salarizarea acestora fiind stabilită prin Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, urmată de OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și a altor categorii de personal din sistemul justiției.
Conform expunerii de motive din OUG nr. 27/2006, această reglementare a fost emisă pentru a se asigura salarizarea adecvată și nediscriminatorie a judecătorilor și procurorilor, așa cum s-a stabilit și prin capitolul VI punctul 33 din Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pentru perioada 2005 - 2007, aprobată prin HG nr. 232/2005, ținându-se cont și de Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 185 din 22 iulie 2005 prin care s-a constatat existența unei discriminări directe între judecătorii și procurorii care au beneficiat de sporul de 40 % și cei care nu au beneficiat de acest spor.
Conform articolului 11 aliniatul 1 din OUG nr. 27/2006 și articolului 2 din Legea nr. 45/2007, procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism li se acordă o salarizare corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (nr. 6 - 13 de la litera a din anexă), precum și toate celelalte drepturi de salarizare stabilite numai pentru aceștia, prin alte acte normative.
Analizând sistemul de salarizare instituit prin OUG nr. 27/2006, instanța de recurs a remarcat faptul că, potrivit articolului 3 aliniatul 1 din această ordonanță, salarizarea personalului prevăzut de acest act normativ a fost stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură (noțiune definită de articolul 86 din Legea nr. 303/2004), toate aceste criterii reflectându-se în mod unitar în coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței. Aceste elemente sunt unitare, interdependente și se intercondiționează reciproc.
Astfel, în primul rând, criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor își pierde orice relevanță fără criteriul vechimii în magistratură, care reprezintă condiția "sine qua non" pentru promovarea sau numirea într-o funcție judiciară la o instanță sau la un parchet de un anumit nivel. De asemenea, criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor nu are nici o relevanță pentru salarizarea funcționarilor publici de specialitate judiciară, precum cei din aparatul administrativ al Ministerului Justiției, Școlii Naționale de Grefieri și Institutul Național de, funcționari care sunt doar asimilați magistraților numai strict pe durata îndeplinirii funcției lor (conform articolului 87 din Legea nr. 303/2004) și care în mod evident nu funcționează în cadrul instanțelor sau parchetelor, dar sunt salarizați în baza OUG nr. 27/2007 (în funcție de vechimea în magistratură).
Nici criteriul funcției deținute nu are o relevanță proprie, deoarece este posibilă o salarizare identică, în baza OUG nr. 27/2006, pentru funcții diferite, de exemplu, una și aceeași salarizare prevăzută la litera A nr. crt. 28 din anexa ordonanței, poate reveni deopotrivă specialiștilor din domeniul informativ, ofițerilor de poliție judiciară, personalului de instruire de la Școlara Națională de Grefieri, personalului de specialitate juridică asimilat din aparatele administrative, procurorilor, asistenților judiciari, judecătorilor, potrivit articolului 11 aliniatele 2 și 3, articolului 16 din OUG nr. 27/2006, litera A nr. crt. 28 și litera B nr. crt. 13 și 10 din anexa ordonanței.
Așadar, vechimea în magistratură reprezintă criteriul definitoriu, omniprezent și esențial în stabilirea salarizării personalului prevăzut de OUG nr. 27/2006, acest element explicit și implicit, de la caz, aflându-se în corelație directă, necesară și obligatorie cu celelalte două criterii, nivelul instanțelor sau parchetelor, respectiv funcția deținută.
Se confirmă astfel, sub aspectul criteriilor de salarizare, un dublu sistem de salarizare atât în raport cu interiorul aceluiași nivel al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cât și în raport cu personalul de la celelalte nivele, nerespectându-se criteriile de tratament egal în salarizare, deoarece procurorilor din cadrul DNA și DIICOT li s-a acordat în mod privilegiat o salarizate corespunzătoare nivelului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu toate că nu îndeplinesc condiția de vechime minimă necesară acestui nivel.
Din acest motiv, restul personalului salarizat prin OUG nr. 27/2006, este pus în imposibilitatea, în mod discriminatoriu, de a beneficia de această salarizare majoră, sub pretextul că nu are vechime necesară pentru a accede la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar în același timp, altor persoane (procurorii din cadrul DNA și DIICOT) li se recunoaște această salarizare majoră deși nu li se mai solicită vechimea minimă necesară pentru acest nivel.
În plus, nu toți procurorii din cadrul DNA și DIICOT funcționează efectiv în aparatul propriu al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției, ci doar în structuri teritoriale, această teritorialitate fiind analogă structurii celorlalte instanțe și parchete (potrivit aliniatului 1 din OUG nr. 43/2002 și articolului 4 aliniatul 3 din Legea nr. 508/2004). De asemenea, competența în instrumentarea acestor structuri revine, de regulă, în primă instanță tribunalelor, iar nu Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Mai trebuie relevat și faptul că apartenența procurorilor DNA și DIICOT la aceste structuri este doar temporară conform articolului 87 aliniatul 9 și articolului 75 aliniatul 11 din Legea nr. 304/2004, deci acești procurori nici nu dispun în mod real și definitiv de gradul profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Conform articolului 1 din OUG nr. 27/2006, salarizarea procurorilor din cadrul DNA și DIICOT se face doar prin procedeul asimilării cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu pe baza acelorași criterii care se aplică direct și nemijlocit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (persoană juridică distinctă de DNA și DIICOT) care au gradul profesional definitiv aferent acestui nivel.
În aceste condiții, este discriminatorie asimilarea salarizării doar a procurorilor din cadrul DNA și DIICOT cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în detrimentul celorlalte persoane salarizate în baza OUG nr. 27/2006 care au aceeași vechime minimă în magistratură ca și cea cerută procurorilor din DNA și DIICOT, motivele invocate prin acțiune de către reclamanți, cu privire la discriminarea acestora în salarizare, fiind întemeiate.
În același sens trebuie luate în considerare argumentele reținute în cuprinsul Deciziei nr. 6 Secțiilor Unite a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 15.02.2007, referitor la salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și ale dispozițiilor articolului 28 aliniatul 4 din OUG nr. 43/2002 publicată în ul Oficial nr. 327 din 15.05.2007 în care Înalta Curte reține: "criteriul pe baza căruia s-a făcut această distincție, ( sporul de 30 % respectiv 40 %) în acordarea drepturilor salariale menționate, l-a reprezentat doar luarea în considerare a naturii unor cauze pe care o parte dintre procurori și judecători erau desemnați să le soluționeze pe un anumit parcurs al carierei lor, ceea ce nu a avut justificare atât timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți magistrații din parchetele și instanțele judecătorești în întregul lor, procurori, judecători și magistrați asistenți la Înalta Curte de Casație și Justiție necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu. Opinia potrivit căreia prevederile legale care au creat această diferențiere nu ar fi discriminatorie ignoră nu numai dispozițiile articolului 16 aliniatul (1) din Constituția României, republicată, pe cele ale articolului 23 aliniatul 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit cărora "toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal, pentru muncă egală", precum și pe cele ale articolului 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, ale articolului 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, așa cum s-a făcut referire la acestea, dar și dispozițiile articolului 1 aliniatul 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, privind protecția proprietății. Îndeplinirea cerinței de îmbunătățire substanțială actului de înfăptuire a justiției care impune criterii noi de competență și performanță pentru toate categoriile de magistrați, nu ar putea fi asigurată în condiții de integritate de tratament salarial în cadrul acestor categorii, determinate de o apreciere diferită a implicării magistraților și a responsabilităților în înfăptuirea actului de justiție. Mai mult, folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particulară și un risc deosebit, nu se poate justifica atâta timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile la care s-a făcut referire. Rezultă deci că, distincția ce se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică, este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în sensul articolului 2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice și al articolului 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice.
Așadar, prin decizia enunțată, instanța supremă a statuat că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial constând în apartenența la categoria celor implicați în soluționarea unor cazuri de o anumită natură (cum sunt cazurile privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și terorism), ori doar în includerea în anumite structuri pe scara ierarhică sau în anumite segmente restrânse de realizare a justiției. . acest lucru s-a produs în cazul procurorilor din cadrul DNA și DIICOT, care sunt salarizați prin asimilare, datorită criteriului implicării în soluționarea unor cauze de o anumită natură, precum și datorită includerii lor temporare în anumite structuri pe scara ierarhiei corespunzător anumitor segmente restrânse de realizare a justiției.
Doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Existența discriminării directe a reclamanților rezultă din dispozițiile articolului 7 și articolului 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecția legală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație satisfăcătoare), articolului 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție), articolului 14 din Convenția Europeană privind Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 din această Convenție (care interzice discriminările), articolului 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; articolului 5, articolului 6, articolului 8, articolului 39 aliniatul 1 litera a, articolului 40 aliniatul 2, litera c și litera f, articolului 154 aliniatul 3, articolului 165, articolului 155 raportat la articolul 1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări), articolului 20, articolului 16 aliniatul 1, articolului 53 și articolului 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex a dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit articolului 16 aliniatele 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio-profesională și locul de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate) criterii de diferențiere injuste a personalului salarizat în baza OUG nr. 27/2006 și cu vechime în funcțiile deținute de cel puțin 6 ani, față de procurorii DNA și DIICOT.
Potrivit articolului 2 punctul 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform articolului 29 punctul 2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Articolul 2 punctul 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pe o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță, neacordarea salarizării solicitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece procurorii DNA și DIICOT nu primesc salarizarea superioară (prin asimilare) pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că salarizarea acestora este asimilată în mod arbitrar, cu cea a procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, asimilare care are la bază criteriul naturii cauzelor instrumentate.
Fiecare judecător soluționează un anumit gen de cauze care sunt deduse judecății, ori pentru cele de natură civilă, comercială, fiscală, contencios administrativ, și nici pentru cele din infracțiuni de corupție, nu se cere o calificare superioară, aparte, a unora față de ceilalți. Nu s-a prevăzut faptul că pentru a participa la soluționarea unor cauze privind infracțiuni de corupție și criminalitate organizată, procurorul trebuie să aibă calificări superioare, condiții superioare de vârstă, vechime, doctorate, cunoașterea unei limbi străine, etc. ci dimpotrivă, tot personalul de specialitate juridică salarizat în baza OUG nr. 27/2006 are aceeași calificare.
Dacă legiuitorul ar fi prevăzut că pentru a beneficia de asimilarea salarială superioară, în speță, este necesară o calificare superioară și un volum de muncă ridicat, s-ar fi justificat diferența de tratament, dar aceste condiții nu au fost prevăzute de legiuitor pentru procurorii DNA sau DIICOT.
Potrivit articolului 6 aliniatul 2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatoriu o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Articolul 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, pentru soluționarea unor cauze de o anumită natură (cum ar fi cea din domeniul combaterii corupției și a criminalității organizate) nu poate fi considerată ca superioară celei a restului personalului salarizat în baza OUG nr. 27/2006.
Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește, la articolul 19 punctul 3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar în speță nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unei salarizări superioare (prin asimilare), doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a aplicat, doar prin analogie, prevederile articolului 11 aliniatul 1 din OUG nr. 27/2006, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri.
Așa fiind, acțiunea reclamanților apare ca întemeiată în parte, astfel că se impune a fi admis recursul, urmând a fi modificată sentința în sensul de a fi admisă acțiunea, însă numai în ce privește pretențiile emise pentru perioada ultimilor trei ani înainte de formularea acțiunii, respectiv pentru perioada 01 aprilie 2006 - 12 noiembrie 2009, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Oficial nr. 762 din 09 noiembrie 2009.
Reclamanții recurenți au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă ținând cont și de prevederile articolului 1082 din Codul civil și articolului 161 aliniatul 4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau întârzierea executării, cu toate că nu este rea credință din partea sa, afară numai că nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea acestor discriminări.
Potrivit articolului 1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului, cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constante în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
Având în vedere că instanța doar constată existența discriminării, sens în care acordă despăgubiri și nu stabilește salarizarea reclamanților, instanța de recurs va respinge capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale acestora.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, instanța constată că potrivit articolului 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, acesta coordonează acțiuni care sunt responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar, pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Răspunderea Ministerul Economiei și Finanțelor Publice rezultă și din prevederile articolului 3 din HG nr. 208/2005 și ale articolului 3 din HG nr. 386/2007.
Rolul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Calitatea procesuală a Ministerul Economiei și Finanțelor Publice se justifică și prin dispozițiile articolului 1 din OG nr. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002 potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
În atare situație, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice va fi obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor acordate reclamanților, nu în virtutea unor raporturi de muncă între pârât și reclamanți, ci avându-se în vedere că acest pârât, prin atribuțiile ce-i revin, este cel care trebuie să asigure fondurile necesare plății sumelor la care au fost obligați pârâții, Ministerul Justiției dispunând de fonduri salariale numai în limitele sumelor prevăzute în bugetul de stat întocmit la propunerea Ministerului Economiei și Finanțelor, sume ce pot fi majorate, evident tot la propunerea acestuia.
Pentru toate aceste motive, instanța de recurs, în temeiul articolului 312 aliniatul 1 Cod de procedură civilă, raportat la dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod de procedură civilă, va admite ca fondat recursul declarat de reclamanții recurenți, va modifica sentința în sensul că va admite în parte acțiunea formulată de către reclamanți în sensul reținut mai sus, în baza articolului 5, articolului 6, articolului 8, articolului 39 aliniatul 1 litera a, articolului 40 aliniatul 2, litera c și litera f, articolului 154 aliniatul 3, articolului 165, articolului 155 raportat la articolul 1 din Legea nr. 53/2003, articolului 7 și articolului 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, articolului 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, articolului 14 din Convenția Europeană privind Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 din această Convenție, articolului 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999), articolului 20, articolului 16 aliniatul 1, articolului 53 și articolului 41 din Constituție.
Se constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza articolului 312 aliniat 1, combinat cu articolele 296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITE ca fondat recursul civilintrodus de recurenții reclamanți recurenții reclamanți, -, -, toți cu domiciliul ales procedural ales în O- județul S M, în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, ambii cu sediul în B sector 5-, CONSILIUL NAȚIONAL pentru COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B sector 1 p-ța - - nr 1-3, Curtea de Apel Oradea, cu sediul în O parc nr. 10 județul B, Tribunalul Satu Mare, cu sediul în S M- județul S M,împotriva sentinței civile nr. 422/D din 27 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o modifică în totalitate în sensul că:
ADMITE în parte acțiuneaformulată de reclamanții, -, -, împotriva pârâților Tribunalul Satu Mare, Curtea de Apel Oradea, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Obligă pârâții de rând 1-3să plătească reclamanților diferențele salariale dintre indemnizațiile încasate de aceștia lunar și cele ale procurorilor cu funcție de execuție din cadrul DNA și DIICOT din perioada 01 aprilie 2006 - 19 noiembrie 2009, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data plății.
Obligă pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICEsă aloce fondurile necesare plății sumelor mai sus arătate.
Respinge restul pretențiilor reclamanților.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 08 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
decizie: GM/03.03.2010
Complet fond: MG,
în 2 ex.: ID/03.03.2010.
10comunicări:
1. ,
2. ,
3. -,
4. -,
5. ,toți cu domiciliul ales procedural ales în O- județul S M,
6. MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR,
7. MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, ambii cu sediul în B sector 5-,
8. CONSILIUL NAȚIONAL pentru COMBATEREA DISCRIMINĂRII,cu sediul în B sector 1 p-ța - - nr 1-3,
9. Curtea de Apel Oradea, cu sediul în O parc nr. 10 județul B,
10. Tribunalul Satu Mare,cu sediul în S M- județul S M,
Președinte:Cigan DanaJudecători:Cigan Dana, Galeș Maria, Popa Aurora
