Drepturi salariale (banesti). Decizia 2605/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2089/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2605/
Ședința din ședința publică de la 22.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Amelia Farmathy
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți -, -, -, -, -, împotriva sentinței civile nr.175/28.10.2008 pronunțate de Curtea de Apel București -Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-reclamantă și intimații-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimatul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 16.04.2009, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că părțile au solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 175 /28.10.2008 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civila si pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins acțiunea formulată de reclamanții, și prin reprezentant, în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor,ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins, ca efect al prescripției dreptului material la acțiune, pretențiile formulate de reclamanți, în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL BUCUREȘTI, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției, pentru perioada 1 septembrie 2001-februarie 2005 si a respins restul pretențiilor ca neîntemeiate.
În considerente, instanta de fond a reținut că excepția prescripției invocate de pârâtul Ministerul Justiției este întemeiată, întrucât, față de data certă a formulării acțiunii la 29.02.2008 (fila 1 dosar TRIBUNALUL BUCUREȘTI ), pretențiile reclamantelor sunt prescrise parțial,și anume pe perioada 1.09.2001-februarie 2005 (inclusiv), câtă vreme aceste pretenții au fost formulate cu depășirea termenului de 3 ani, prevăzut de art.283 lit.c din Codul muncii, coroborat cu art.166 același cod, raportat la art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă și care dispune expres că termenul de prescripție este de 3 ani.
Așa fiind, ca efect al prescripției dreptului material la acțiune, pretențiile reclamantelor reprezentând spor de 10% aferent perioadei 1.09.2001-februarie 2005 (inclusiv) au fost respinse.
Curtea a constatat că, potrivit principiului disponibilității, reclamanții au fixat cadrul procesual în ceea ce privește pârâții și în calitate de pârât a fost chemat și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Față de acest pârât acțiunea a fost respinsă, pentru lipsa calității procesuale pasive Ministerului Economiei și Finanțelor, pentru că între reclamanți și acest minister nu există nici un raport de muncă. Altfel spus, între Ministerul Economiei și Finanțelor și cel obligat în raportul juridic de muncă, nu există nici o identitate.
Restul pretențiilor reclamanților au fost considerate nefondate.
Curtea a retinut ca reclamanții îndeplinesc funcția de personal de specialitate (grefier) și solicită obligarea pârâților la plata drepturilor salariale restante reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut, actualizată cu rata inflației, la data plății efective și în continuare, cu efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, sume ce solicită a fi incluse în bugetul de stat de Ministerul Economiei și Finanțelor la prima rectificare de buget.
Curtea a constatat că drepturile bănești reprezentând sporul de 10% sunt reglementate de art.19 alin.3 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată (în prezent abrogată) și de art.3 alin.8 din OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
Aceste dispoziții vizau și vizează categoria de personal ce lucrează efectiv în cauzele judiciare reglementate de legea reorganizării judiciare și a falimentului, în prezent legea insolvenței (Legea nr.64/1995 și Legea nr.85/2006).
În speță, reclamanții nu au desfășurat activitate în cadrul procedurii reglementate de legile arătate în precedent, însă consideră că sunt discriminați, câtă vreme au desfășurat tot activitate de grefier.
Acest punct de vedere al reclamanților nu poate fi primit, pentru că obligatoriu conform art.329 alin.3 teza finală Cod procedură civilă, se impune a se da eficiență deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a interpretat art.19 alin.3 din Legea nr.50/1996 și art.3 alin.8 din OG nr.8/2007 în sensul că indemnizația lunară de 10% di salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres și limitativ prevăzute de normele mai sus amintite.
În altă ordine de idei, pe aspectul discriminării invocate de reclamanți, nici aceste susțineri ale reclamantelor nu au acoperire în lege.Concret, așa cum arată prin întâmpinare Ministerul Justiției, potrivit art.19 alin.3 din Legea nr.50/1996 "(3) care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități. De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară."
Totodată, conform art.3 alin.8 din OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități".
Așa cum rezultă din dispozițiile legale enunțate anterior, beneficiază de procentul de 10% din salariul brut numai personalul auxiliar prevăzut în mod expres de acestea și numai în raport cu timpul efectiv lucrat în activitățile enumerate.
Totodată, prin art.38 alin. (2), art.42 alin.(2) și art.48 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.387/2005 se dispune ca personalul este repartizat pe secții și compartimente de activitate de către președintele instanței, potrivit nevoilor acestora, iar în cadrul secției, de către președintele secției".
Față de dispozițiile menționate anterior cât și față de procedura concretă în care se poate acorda indemnizația de 10% prevăzută de art.19 din Legea nr. 50/1996, personalul auxiliar care nu participă la activitățile prevăzute de aceste dispoziții nu poate primi procentul în discuție, beneficiul acestui drept neputând fi acordat întregului personal auxiliar de specialitate, întrucât este condiționat de activitatea specifică unor secții sau compartimente, cât și de timpul lucrat în aceste condiții.
Așadar, tratamentul diferențiat sub aspectul salarizării personalului auxiliar de specialitate are o justificare obiectivă, un scop legitim, constând în recompensarea unei activități specifice, suplimentare. De asemenea, dispozițiile art.19 din Legea nr.50/1996 nu contravin art.6 alin.2 din Codul muncii, invocat de reclamanți, dispoziție care consacră pentru toți salariații principiul potrivit căruia pentru muncă egală și pregătire profesională egală să fie retribuiți în mod legal, întrucât personalul auxiliar de specialitate care nu desfășoară activitățile prevăzute de art.19 din Legea nr.50/1996 nu pot spune că depun o muncă egală cu cei care îndeplinesc atribuțiile în discuție. Legiuitorul a înțeles să atribuie o indemnizație concretizată printr-un procent la salariu brut în raport cu timpul efectiv lucrat numai personalului care desfășoară activități ce implică un grad sporit de dificultate și responsabilitate, tocmai pentru că activitatea în discuție este diferită de celelalte activități îndeplinite în mod obișnuit de personalul auxiliar.
Pe de altă parte, s-a apreciat că nu se poate reține culpa pârâților pe considerentul că dispozițiile art.19 alin.3 din Legea nr.50/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare sunt considerate de reclamanți ca fiind discriminatorii, știut fiind că activitatea de legiferare aparține Parlamentului.
Legat de acest ultim aspect arătat în precedent, Curtea a avut în vedere că prin decizii succesive- nr.818, 819, 820, 821 din 3.07.2008, judecătorii Curții Constituționale au statuat că a aplica prin analogie, o dispoziție legală ce privește alte categorii de persoane, ar însemna încălcarea principiului constituțional al separării puterilor în stat (art.4 din Constituție), iar acest raționament al Curții Constituționale a condus la declararea ca neconstituționale inclusiv a unor dispoziții din OG nr.137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești nu au competență să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Curtea a respins ca inadmisibile cererile de intervenție formulate de petenții și Nora având în vedere că se deduc judecății pretenții proprii nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art.49-50 Cod procedură civilă, așa cum s-a consemnat și în practicaua sentinței.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs recurentii-reclamanti, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
În motivarea recursului s-a aratat ca, in opinia recurentilor, cursul prescripției a fost interupt in condițiile in care intre părți au existat pricini având același obiect, pricini ce nu au fost anulate ca netimbrate ori respinse ca efect al perimării.
Tot pe cale de excepție a fost rezolvat si capătul de cerere privitor la obligarea Ministerului Economiei si Finanțelor, instanța de fond constatind lipsa calității procesual pasive a acestui pirit, motivat de aspectul ca intre reclamanti si acest minister nu exista raporturi de munca.
In condițiile art.112 pr. civila, pe un capat de cerere accesoriu cererii principale, in obligația de a face au solicitat instanței,obligarea Ministerului Economiei si Finanțelor sa includă in bugetul de stat, respectiv prima rectificare de buget, dupa ramanerea definitive a sentinței, a sumelor datorate de cei trei parati, pentru perioadele susmenționate,
Astfel calitatea procesuala a paratului Ministerul Economiei si Finanțelor nu este data de existenta sau nu a unor raporturi de munca, intre reclamanți si acest parat ci de faptul ca rectificarea de buget se face de acest minister, capătul de cerere fiind obligația de a face, Ministerul Economiei si Finanțelor fiind parte a raportului obligational dedus judecații.
In aceleași condiții art. 105 alin. 2. pr. civila, se critica soluția admiterii lipsei calității procesual pasive atat pe fond cit si vazind disp. art 137. pr. Civila, considerand ca excepția nu a fost pusa in discuție, instanța nu s-a pronunțat asupra probatoriului pe excepție, in mod greșit a fost admisa excepția lipsei calității procesuale pasive in condițiile in care Ministerul Economiei si Finanțelor este coordonator principal de credite, instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecații in contradictoriu cu Ministerul Economiei si Finanțelor reclamantii intelegand sa formuleze un capăt de cerere accesoriu cererii principale in obligația de a face si nu in condițiile art 6. muncii.
de aceste aspecte solicita sa fie avut in vedere cazul de casare invocat, art 304 pct. 5. pr. civila.
de apărarea subsidiara formulata in recurs, se apreciaza de recurenti ca hotarirea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, acestea fiind contradictorii si străine de natura pricinii, cel puțin pe aspectul ca instanța in considerente invoca dispozițiile deciziilor 818, 819, 820,821 ale Curții Constituționale, fara legătura cu pricina cunoscand principiul conform căruia judecătorii se supun numai legii si propriei conștiințe.
Recurentii au aratat ca au dedus judecații un litigiu de munca, solicitind instantelor sa dispună aplicarea legii, respectiv obligarea paratirlor la plata drepturilor salariale cuvenite si neacordate, considerentele sentinței cum ca instanțele judecătorești nu au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, fiind contradictorii si străine de natura pricinii.
Instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, schimband natura si intelesul lămurit si vădit neindoielnic al acestuia.
In condițiile in care era vorba de un litigiu de munca, sarcina probei era răsturnata, angajatorului revenindu-l sarcina sa probeze lipsa de temeinicie a pretențiilor deduse judecații.
Instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecații a incalcat principiul disponibilității si fara sa uzeze de disp. art 129 alin. 4. pr. civila, incalcind si indatorirarea prev. de art 129 alin 5. pr. civila, a pronunțat o hotarire nelegala si netemeinica.
In opinia recurentilor hotarirea pronunțata este lipsita de temei legal si data cu aplicarea greșita a legii.
Pretențiile deduse judecații au fost întemeiate in drept pe disp. art. 6. muncii, la formularea acțiunii avand in vedere principiul conform căruia, pentru munca egala si pregătire profesionala egala salariații urmează a fi retribuiți in mod egal, principiu consacrat si in Constituție, respectiv art 23 din. Au invocat disp. art 53 din Constituția României, conform cărora restringerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Măsura trebuie sa fie proporționala cu situația care a determinat-o sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau libertății.
Plecind de la aceste principii, vazind si disp. art. 6 alin. 2. muncii, OG 137/2000, recurentii apreciaza ca acțiunea e intemeiata, solicitand admiterea recursului modificarea hotaririi, admiterea cererii astfel cum a fost formulata.
Recurentii arata ca soluția nu se sprijină pe un temei legal fiind data cu incalcarea legii. Considerentul instanței in sensul ca in cauza nu se regăsește nici un motiv din cele prevăzute in Codul muncii, OG 137/2000, Constituția României, care sa atragă admiterea acțiunii ii îndreptățește sa invoce disp. art 304 pct. 7, 8 si 9. pr. civila, solicitand a dispune in consecința.
Intimatul Ministerul Justitiei si Libertatilor a formulat intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
In ceea ce priveste solutia pronuntata de instanta de fond pe exceptia prescriptiei extinctive a dreptului la actiune, Curtea retine ca actiunea reclamantilor a fost formulata la data de 29.02.2008, motiv pentru care pretentiile aferente perioadei 2001-februarie 2005 in mod corect au fost respinse ca prescrise, de prevederile art.283 lit.c din Codul muncii coroborat cu art.166 din același cod. Recurentii nu au dovedit intervenirea unor cauze de suspendare sau de intrerupere a termenului de prescriptie, motiv pentru care solutia pronuntata de instanta de fond pe acest aspect este legala si temeinica.
In mod corect, instanta de fond a analizat si solutionat si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finantelor. In acest sens, Curtea reține că reclamantii nu se află în raporturi juridice de muncă cu această autoritate publica.
Prezenta cauză reprezintă un conflict de muncă, așa cum este el definit de art. 281 din Codul muncii, iar părțile într-un conflict de muncă nu pot fi decât salariații și angajatorul. Față de faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de angajator al reclamantilor, instanța de fond in mod corect a dmis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice față de acțiunea reclamanților și, pe cale de consecință, a respinge acțiunea formulată față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Curtea nu va retine sustinerile recurentilor, avand in vedere faptul ca exceptiile au fost puse in discutie in sedinta de la 28.10.2008, cand partile au fost legal citate, fara insa a se prezenta.
Din inscrisurile administrate in cauza, Curtea constata ca reclamanții îndeplinesc funcția de personal auxiliar de specialitate si au sesizat instanta cu pretentiile acestora reprezentand despagubiri constand in sporul de 10% acordat potrivit art. art.19 pct.3 din Legea nr.50/1996 republicată, cu modificările ulterioare, respectiv G nr.83/2000.
In temeiul acestor dispozitii legale, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități. De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară.
În ceea ce privește existența unei discriminări între reclamanți și categoriile de personal auxiliar de specialitate prevăzute de art. 19 din legea nr. 50/1996, respectiv grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, grefierii care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii și conducătorii de carte funciară, Curtea reține următoarele:
Conform art 2 din OG nr 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, sociale si cultural în orice alte domenii ale vieții publice".
Din analiza textului rezultă că pentru a exista discriminarea se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege.
Or, indemnizația prevăzută de art. 19 pct. 3 din legea nr. 50/1996 republicată de 10% din salariul brut nu constituie un drept fundamental al omului în nici o reglementare națională sau internațională și nu trebuie confundat cu dreptul la o remunerație rezonabilă în raport de valoarea muncii depuse. În condițiile în care personalul auxiliar de specialitate care nu desfășoară activitățile prevăzute de art.19 din Legea nr.50/1996 nu poate pretinde în mod fundamentat că depune o muncăegalăcu cei care îndeplinesc și aceste sarcini oricum diferite șisuplimentarefață de cei care nu le au stabilite în fișa postului nu se poate discuta despre excludere bazată pe vreunul din criteriile menționate mai sus.
Legiuitorul a înțeles să atribuie o indemnizație concretizată printr-un procent la salariul brut în raport cu timpul efectiv lucrat numai personalului care desfășoară activități ce implică un grad sporit de dificultate și responsabilitate, tocmai pentru ca activitatea în discuție este diferită de celelalte activități îndeplinite în mod obișnuit de personalul auxiliar.
De asemenea, dispozițiile art.19 din Legea nr.50/1996 nu contravin art.6 al.2 din Codul muncii, invocat de recurentii-reclamanți, dispoziție care consacră principiul potrivit căruia pentru muncă egală toți salariații sunt retribuiți în mod egal, întrucât personalul auxiliar de specialitate care nu desfășoară activitățile prevăzute de art.19 din Legea nr.50/1996 întrucât față de specificul muncii diferit și de atribuțiile suplimentare ale grefierilor și personalului beneficiar al indemnizației cele două categorii de personal auxiliar nu se află în aceeași situație.
Or, în aceste condiții orice discuție despre situații analoage sau comparabile ori despre existența unei discriminări salariale depășește limitele rezonabilului, cu atât mai mult cu cât pretenția concretă a recurentilor-reclamanți constă în solicitarea de a li se acorda un drept pentru simplul considerent ca legea îl prevede pentru o parte din personalul din aceeași categorie profesională deși, pentru a exista discriminare în relațiile de muncă se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertățilorfundamentalerecunoscute de lege, nici un drept fundamental al reclamanților nefiind restrâns sau înlăturat prin textul de lege considerat discriminator.
În plus, recurentii-reclamanți nu aratacriteriul sau criteriile prevazutede lege si care au avut ca scop sau efect neacordarea, restrangerea ori înlaturarea recunoasterii folosintei sau exercitarii drepturilor prevazute în legislatia muncii.
Cu alte cuvinte, recurentii-reclamanți nu arată care sunt acele criterii de discriminare directă sau indirectă pe care s-au întemeiat faptele si actele care au avut ca scop sau ca efect discriminarea lor.
În raport de toate aceste considerente, singura concluzie pertinentă și rezonabilă este aceea că pretenția acestora de a li se acorda sporul de 10% din salariul brut neprevăzut de lege în ceea ce-i privește, pe motiv că legea este discriminatorie, în lipsa arătării criteriilor de discriminare, este lipsită de orice fundament legal, iar prin neacordarea acestuia reclamanților nu s-a încălcat principiul salarizarii egale pentru o muncă de valoare egală consacrat de art 23 pct 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art 4 pct 3 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată de România prin Legea nr 74/1999 " Dreptul la o salarizare echitabilă".
In acelasi sens, trebuie avuta in vedere sidecizia pronuntata in recursul in interesul legiipe aceasta problema de drept, recurs ce a facut obiectul dosarului nr.7/2008, solutionat la data de 12.05.2008.
Față de cele retinute mai sus, avand in vedere prev. art. 329 alin. 3.pr.civ. in conformitate cu care dezlegarea data de ICCJ in solutionarea recursului in interesul legii problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante, Curtea constată că pretentiile reclamantilor sunt neîntemeiate, hotararea instantei de fond fiind temeinica si legala.
Curtea nu poate retine nici criticile recurentilor referitoare la nemotivarea hotararii de fond, din analiza acesteia rezultand faptul ca instanta de fond a analizat raportul juridic dedus judecatii si a pronuntat o hotarare motivata in fapt si in drept, astfel incat nu este incident nici motivul de modificare prevazut de art.304 pct.7 Cod procedura civila.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică urmând să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, recursul declarat de către recurenții-reclamanți, împotriva sentinței civile nr.175 din data de 28.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a-VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în contradictoriu cu intimații, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTATILOR, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red /Tehnored:
2 EX./27.04.2009
Jud. fond:
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Lizeta Harabagiu, Amelia Farmathy
