Drepturi salariale (banesti). Decizia 2732/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2732
Ședința publică de la 04 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.187 din 11 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, -, -, -, -, -a, -, a, ., pârâții Curtea de APEL CRAIOVA, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat faptul că prin cererea de recurs recurentul pârât Ministerul Justiției solicită judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art.242 pct.2 cod pr.civilă.
Instanța apreciind cauza în stare de judecată trecut la examinarea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr.187 din 11 decembrie 2008 Curtea de APEL CRAIOVAa admis în parte acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL CRAIOVA, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Justiției,
A dispus obligarea pârâților Ministerul Justiției și Curtea de APEL CRAIOVA la plata către fiecare dintre reclamanți drepturilor salariale constând în sporul de lucru la calculator în cuantum de 15%, calculat la salariul de bază brut, începând cu luna noiembrie 2004 și până la data rămânerii irevocabile hotărârii judecătorești, sume actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective, precum și în continuare.
A admis cererea de intervenție formulată de intervenienta în nume propriu.
A dispus obligarea pârâților către aceasta la plata drepturilor salariale constând în sporul de lucru la calculator în cuantum de 15%, calculat la salariul de bază brut, începând cu data de 01 ianuarie 2008 și în continuare până la data rămânerii irevocabile hotărârii judecătorești, sume actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective.
A dispus obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
A respins acțiunea având ca obiect obligarea pârâților de acorda 3 zile în plus la concediu de odihnă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că:
Reclamanții au calitatea de "personal auxiliar de specialitate" din cadrul Curții de APEL CRAIOVA, fiind încadrați în baza unor raporturi juridice de muncă întemeiate pe dispozițiile Codului Muncii.
Salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești este reglementată de art. 3 din nr.OG 8/2007, fiind stabilită pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută de nivelul instanței.
Potrivit art. 6 (2) Codul Muncii, tuturor salariaților care prestează muncă le sunt recunoscute dreptul la plată egală, negociere colectivă, protecția datelor cu caracter personal.
Referitor la măsura protecției sănătății și securității în muncă, sporurile la salariu pot fi stabilite până la limita maximă stabilită de lege pentru locurile de muncă cu condiții grele sau vătămătoare, sporuri putând fi cumulate, ele datorându-se unor cauze diferite, fiecare generatoare a unui drept distinct. Rezultă că sporul de calculator de 15 % din salariul de bază solicitat de către reclamanți a fost și este acordat anumitor categorii de salariați din alte domenii, ori, potrivit Constituției, legea este aplicabilă tuturor în mod egal, încălcându-se astfel principiul nediscriminării.
Astfel, personalul auxiliar de specialitate din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Serviciul contabilitate și Informatică, potrivit unui ordin intern, încasează acest spor.
De asemenea, potrivit notei de constatare efectuate de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse - Inspecția - Inspectoratul Teritorial d e Muncă D, buletinului de determinare prin examinare, persoanele care utilizează la calculator sunt expuse la solicitare psiho - senzorială determinată de volumul datelor și informațiilor ce trebuie introduse în calculator, mărimea detaliului, distanța - monitor și poziția.
Ori, în condițiile în care personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curtea de APEL CRAIOVA desfășoară activitatea la calculator 8 ore/zi și chiar mai mult, este supus la o solicitare neuropsihică și senzorială intensă, determinată de mențiunile de mai sus, precum și la nivelul crescut al radiațiilor electromagnetice, nonizate, fiind expus, în consecință, la cumul de noxe potențial activ și solicitarea unor sisteme și organe.
Încadrarea normativă se face în conformitate cu Regulamentul de acordare a sporurilor la salariile bază - nr. 281/1993, Ordin comun al și nr. 1132/63 66 din 1993, completată cu adresa nr. RI 8028 din martie 1993, anexa 2 litera C punctul 5.
Acest spor este acordat pentru munca la calculator în cadrul Casei Județene de Pensii D, în atare situație existând discriminare față de personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curții, ce lucrează la calculator.
Instanța europeană a decis în mod constant că pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilite persoanele plasate în situații analoage sau comparabile, cum este cazul în speță, acestea beneficiind de un tratament preferențial și că această distincție nu își găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea a 3 zile în plus la concediul de odihnă începând cu data introducerii prezentei acțiuni, precum și cu 3 ani înaintea acestei date, se reține de către instanță că reclamanții beneficiază anual potrivit art. 65 din Legea nr. 567/2004 de un concediu de odihnă plătit de 30 zile lucrătoare. Ori, în condițiile în care nici în nr.HG 1028/2006 și nici în Legea nr. 319/2006 nu se prevede obligația angajatorului de a asigura un concediu suplimentar, instanța a constatat acest capăt de cerere neîntemeiat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției în temeiul dispozițiilor art.304 pct.4 și art.304 pct.9 cod pr.civilă.
Prin motivele de recurs susține că prin hotărârea pronunțata s-a dispus obligarea ordonatorilor de credite la plata unor drepturi neprevăzute de actul normativ in vigoare in materia salarizării personalului auxiliar de specialitate, depășind limitele puterii judecătorești.
In acest sens se invoca Decizia nr. 1325/2008 pronunțata de Curtea Constituționala.
Ca prin acordarea sporului instanța a creat noi norme la legea de salarizare, a adăugat la lege, situație în care și-a depășit atribuțiile judecătorești.
Pe de altă parte sporul de lucru la calculator nu reprezintă altceva decât o reglementare sub nomen juris propriu a sporului pentru condiții deosebite de muncă, grele vătămătoare sau periculoase, iar nu un spor distinct.
Cu privire la invocarea prevederilor din OG 137/2000, exercitarea drepturilor se refera la modul de aplicarea a dispozițiilor legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de legiuitor.
Cu privire la cererea de acordare a unui " spor de lucru la calculator", pentru activitate desfășurata in fata calculatorului, Curtea retine ca nu exista o denumire data printr-un act normativ unui astfel de spor.
Prin HG 1028/2006, s-a transpus in legislația interna Directiva 1990/270/CEE privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare, publicată în Oficial al Comunităților Europene () nr. L 156/1990.
Acesta este actul normativ cadru care stabilește cerințele minime de securitate și sănătate în muncă privind utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare si in cuprinsul căruia se face vorbire despre cerințele minime privind lucrul cu calculatorul personal - echipamentul de lucru, mediul de munca si interfața operator/computer, adică activitatea care este invocata de către reclamanti.
Astfel, actul normativ amintit definește următorii termeni: a) echipament cu ecran de vizualizare - ecran de vizualizare grafic sau alfanumeric, indiferent de procedeul de afișare folosit; b) post de lucru - ansamblu care cuprinde un echipament cu ecran de vizualizare, prevăzut cu tastatură, sau un dispozitiv de introducere a datelor și/sau un program care stabilește interfața operator/mașină, accesorii opționale, periferice, inclusiv unitate de dischetă și/sau unitate optică, telefon, modem, imprimantă, suport pentru documente, scaun, masă sau suprafață de lucru, precum și mediul de muncă înconjurător; c) lucrător - orice persoană angajată, definită conform prevederilor art. 5 lit. a) din Legea nr. 319/2006, care folosește în mod obișnuit un echipament cu ecran de vizualizare pe o durată semnificativă a timpului normal de lucru.
Prin capitolele II, II si IV ale HG 1028/2006, s-au reglementat obligațiile angajatorilor, procedurile de informare, instruire, consultare si participare a lucrătorilor in ceea ce privește securitatea si sănătatea la locul de munca, precum si prevenția ochilor si vederii lucrătorilor care lucrează cu echipamentele respective. Trebuie retinut, in acelasi timp, ca reclamantii beneficiaza de legislatie de salarizare proprie domeniului in care isi desfasoara activitatea si anume OG 8/2007, privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției. Aceste acte normative, atat hotararea de reglementare in domeniu, cat si legea proprie de reglementare a drepturilor salariale, nu prevad posibilitatea acordarii unui spor personalului care lucreaza cu echipamente electronice de prelucare a datelor si ca atare, in mod temeinic si legal, reclamantii nu beneficiaza de un spor pentru o astfel de activitate.
In acest sens se retine ca in situatia angajatilor din cadrul autoritatilor si institutiilor publice, se aplica principiul prestabilirii salariilor pesronalului care desfasoara activitatea in astfel de institutii, in sensul ca salarilele si celelalte drepturi de natura salariala sunt stabilite prin acte normative si nu sunt supuse negocierii, stabilirii pe cale interna, decat in masura in care astfel de masuri ar fi prevazute, ca posibile, prin lege.
Reclamantii au invocat existenta unei discriminari in raport cu angajatii din alte domenii.
Potrivit rt. 2(1) din OG 137/2000, privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Se retine ca, pe de o parte, reclamanții nu au dovedit condițiile in care sunt supuși discriminării, subiecții comparabili, situațiile analoge sau comparabile, concrete, care ar conduce la existenta unei fapte discriminatorii.
Existenta discrimnarii in aceasta speta, ar presupune existenta dreptului, respectiv existenta unui astfel de spor si acordarea acestuia in mod discriminatoriu.
Ori asa cum s-a retinut, in cauza, legislatia proprie nu prevede reglementari specifice unui astfel de spor.
Pe de alta parte, se retin si considerentele, cuprinse in Decizia nr. 819/2008 a Curtii Constitutionale, potrivit cu care, referitor la prevederile art.1, art.2 alin.3 si art. 27 alin. 1 din OUG nr. 137/2000 se arata: " un asemenea inteles al dispozitiilor ordonantei, prin care se confera instantelor judecatoresti competenta de a desfiinta norme juridice instituite prin lege si de a crea in locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse in alte acte normative, este evident neconstitutional, intrucat incalca principiul separatiei puterilor in stat.
Ca atare Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile respective sunt neconstitutionale in masura in care din acestea s-ar desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prvederi cuprinse in alte acte normative.
Si din acest punct de vedere, instanța retine ca in legislația menționata, nu sunt cuprinse norme de reglementare a sporului respectiv, existenta unor eventuale prevederi legale proprii altor domenii de activitate si care sa reglementeze un astfel de spor, negăsindu-si aplicare in situația reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.187 din 11 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, -, -, -, -, -a, -, a, ., pârâții Curtea de APEL CRAIOVA, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică sentința în sensul că respinge în totalitate acțiunea și cererea de intervenție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Mai 2009
Președinte, - - | Judecător, - --- | Judecător, - |
Grefier, |
3 ex/
Red.jud..05.2009
Jud.fond /
Președinte:Lucian BuneaJudecători:Lucian Bunea, Manuela Preda Popescu, Elena