Drepturi salariale (banesti). Decizia 2845/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 2845
Ședința publică de la 09 Mai 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 3: Marin Covei
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Consiliul Județean O împotriva sentinței civile nr. 65/24.01.2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamanta, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal, recurentul solicitând și judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ
Curtea, având în vedere că se solicită judecarea în lipsa părților, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrarilor dosarului, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrată la nr- pe rolul Tribunalului O l t, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Județean O, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestora la plata sumelor de bani, reprezentând contravaloarea tichetelor de masă prevăzute de Legea nr. 142/1998, sume ce nu au fost acordate pe ultimii trei ani, actualizate la zi cu indicele de inflație până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în baza Legii nr. 142/1998 salariații din cadrul sectorului bugetar beneficiază de alocații individuale de hrană și de bilete de valoare sub forma tichetelor de masă, însă pârâtul nu i-a achitat aceste drepturi, deși a avut calitatea de salariata, lucrând într-un sector bugetar, iar prin neacordarea unor asemenea drepturi s-a produs o discriminare în raport cu celelalte categorii de salariați bugetari care primesc asemenea tichete, astfel încât sunt încălcate dispozitiile art. 41 din Constituția României și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. A mai arătat reclamanta că acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și nici suspendat, având caracterul de drept câștigat.
La dosarul cauzei reclamanta a depus adeverinta cuprinzand angajatii cu contract individual de munca si copia cartii de identitate.
Prin sentința nr. 65 din 24 ianuarie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Olta admis acțiunea formulată de reclamanta si obligat pârâtul Consiliul Judetean O să achite acesteia contravaloarea reactualizată a tichetelor de masă pentru perioada 1.04.2006 - 31.12.2006.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că reclamanta are calitatea de personal contractual în cadrul Muzeului Judetean O - Consiliul Judetean O- instituție bugetară ce face parte din sistemul bugetar datorită alocării veniturilor de către stat, prin organele sale abilitate.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 142/1998, salariatii din cadrul societatilor comerciale, regiilor autonome si din sectorul bugetar, precum si din cadrul unitatilor cooperatiste si al celorlalte persoane juridice si fizice care incadreaza personal prin incheierea unui contract individual de munca denumite angajatori pot primi o alocatie individuala de hrana acordata sub forma tichetelor de masa suportata integral pe costuri de angajatori, iar tichetele de masa se acorda in limita prevederilor bugetului de stat sau, dupa caz, ale bugetelor locale pentru unitatile din sectorul bugetar si in limita bugetelor de venituri si cheltuieli aprobate conform legii pentru celelalte categorii de angajatori.
Prin neplata drepturilor prevăzute de Legea 142/1998, ca urmare a voinței unilaterale a pârâtulu s-a produs o restrângere a dreptului de protecție socială a reclamanților, fără a exista o dovadă în sensul că s-a impus, la nivelul unității, luarea unei asemenea măsuri.
Prima instanță a considerat, de asemenea, că acordarea tichetelor de masă reprezintă o măsură de protecție socială privind securitatea la locul de muncă al reclamanților, ce constă în desfășurarea activității în condiții optime, întrucât vizează asigurarea hranei zilnice a fiecărui reclamant sub forma unei alocații pentru cazurile în care angajatorul nu oferă la locul de muncă posibilitatea pentru salariați de a-și procura hrana în mod direct.
S-a reținut și faptul că pârâtul nu au făcut dovada că neacordarea tichetelor de masă s-a datorat faptului că în buget nu au fost prevăzute sume cu această destinație.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Județean O, criticând soluția tribunalului pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-a susținut că tichetele de masă nu pot fi acordate nu ca urmare a unui act administrativ al conducerii Consiliului Judetean O, ci ca urmare a vointei legiuitorului, care a impus prin legile bugetului de stat pe anii 2003 - 2006 tutror institutiilor publice interdicita includerii in bugetele locale a sumelor cu aceasta destinatie, instituind, astfel, uncaracter de permanenta acestei masuri ( art. 39 alin. 4 din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002, art. 46 alin. 4 din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003).
Intimata reclamanta nu a depus întâmpinare.
Analizand recursul formulat, Curtea constata ca este fondat, pentru considerentele care se vor arata in continuare.
In speta, este incident motivul de modificare prevazut de art. 304 pct. 9.civ.Cod Penal, in conformitate cu care modificarea unei hotarari se poate cere daca este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii.
Instanta de fond a considerat ca, in considerarea calitatii de personal contractual al unei institutii bugetare si in temeiul art. 1 din Legea nr. 142/1998, reclamanta are dreptul de a beneficia de alocatia de hrana, ca masura de protectie sociala a muncii, aceasta reprezentand o obligatie legala in sarcina paratului Consililul Judetean
Acest punct de vedere este insa gresit, rezultat al interpretarii gresite a legii.
Potrivit art. 1(1) din Legea 142/1998, salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
Textul de lege instituie doar o posibilitate pentru o anumită categorie de personal de a primi alocație individuală de hrană, acordată, în anumite limite, sub formă de tichete de masă, iar nu o obligație legală a angajatorilor.
Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Regula citată se regăsește în dispozițiile Legii 507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004 și este reluată și în prevederile legilor bugetului de stat pentru anii următori până în prezent.
Cum, în speța de față, recurentul Consiliul Județean O face parte din categoriile de instituții bugetare indicate de Legea 142/1998, regula acordării tichetelor de masă se aplică angajaților lor, fără a se încălca prevederile art. 41 alin.2 din Constituție, referitoare la protecția socială a muncii.
În același sens s-au pronunțat deopotrivă Curtea Constituțională prin Decizia nr. 297 din 11 martie 2008 (fiind respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Legea 142/1998) și Înalta Curtea d e Casație și Justiție, prin decizia nr. 14 din 18 februarie 2008, de admitere a recursului în interesul legii cu privire la interpretarea acelorași prevederi.
Ca atare, tichetele de masă nu pot fi acordate atâta timp cât în bugetul Consiliului Județean O nu au fost cuprinse sume cu această destinație, iar instituțiile în cauză nu au venituri proprii din care să acopere aceste cheltuieli.
Așa fiind, în conformitate cu art. 312.pr.civ. raportat la art. 304 pct. 9.civ.Cod Penal, se va admite recursul declarat de recurentul pârât Consiliul Judetean O împotriva sentinței nr. 65 din 24 ianuarie 2008 Tribunalului O l
Se va modifica sentința menționată, în sensul că se va respinge acțiunea formulată de reclamanta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean O împotriva sentinței civile nr. 65/24.01.2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamanta, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 09 mai 2008.
Presedinte Judecator Judecator
- - - - -
Grefier,
-
Red. -
Ex.2/ 09.06.2008
Jud.fond
Președinte:Mihaela MitrancăJudecători:Mihaela Mitrancă, Daniela Vijloi, Marin Covei