Drepturi salariale (banesti). Decizia 3441/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 3441

Ședința publică de la 28 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dorina Stoichin Președinte Secție

-- --Vicepreședinte Secție

-- -- Judecător

Grefier-

XXX

Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN G și CONSILIUL LOCAL, împotriva sentinței civile nr. 5547/23.10.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât ȘCOALA GENERALĂ și intimatul reclamant, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursurile sunt declarate și motivate în termenul legal.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat în termenul legal.

S-a arătat că recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 pct. 2 cod procedură civilă.

Curtea constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra recursului civil de față

Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Gorj sub nr- petenta a chemat in judecata intimatii Inspectoratul Scolar Judetean G, Consiliul Local, Scoala Generala pentru ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna obligarea acestora la plata contravalorii tichetelor cadou cuvenite si necaordate pe perioada 2007-2008, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective, cu cheltuieli de judecata.

In motivare, petenta a aratat ca este angajata pe durata nedeterminata,in functia de cadru didactic dupa cum a rezultat din carnetul de munca.

Tribunalul Gorj prin sentința nr. 5547/23.10.2008, a admis actiunea formulata de petenta, in contradictoriu cu intimatii Inspectoratul Scolar Judetean G, Consiliul Local, Scoala Generala.

A obligat intimatii la plata catre petenti a contravalorii tichetelor cadou cuvenite si neacordate pe anul scolar 2007-2008, suma care urmeauă sa fie actualizată la data platii efective

Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Inspectoratul Scolar Judetean G și Consiliul Local, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Inspectoratul Scolar Judetean G, în motivare susține că acțiunea formulată împotriva sa trebuia respinsă întrucât nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Potrivit HG nr. 1317/2006, angajatorii acordă salariaților proprii tichete cadou.

Recurentul solicită respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:

Recursurile formulate vizează modul de soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive invocate de Inspectoratul Școlar Județean G și Consiliul Local.

Asupra calității procesuale pasive Inspectoratul Școlar Județean G:

Instanța de fond a reținut că această instituție are obligația de a asigura finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat.

.-și soluția pe dispozițiile art. 13 din OUG nr. 32/2001, instanța de fond a reținut că finanțarea învățământului preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale, acesta fiind textul pe care îl reține ca justificând concluzia instanței că în cauză Consiliul Local are calitate procesuală pasivă.

Instanța de fond a omis să examineze dispozițiile de excepție ale art. 13 alin. 3 din OUG nr. 32/2001, potrivit căruia cheltuielile privind cluburile, taberele, palatele copiilor, casele corpului didactic și inspectoratele școlare se finanțează de la bugetul de stat prin Ministerul Educației și Cercetării.

Potrivit art. 167 alin. (18) din Legea nr. 84/1995, finanțarea cheltuielilor privind inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele și cluburile copiilor și elevilor, centrele și cabinetele de asistență psihopedagogică, centrele logopedice, cabinetele școlare, cluburile sportive și școlare se asigură din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării.

Se constată astfel că, în situația specială a cluburilor sportive școlare, consiliile locale nu intervin în procedura de finanțare. În concluzie, instanța de fond a soluționat excepția cu aplicarea greșită a legii, iar Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 312 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul, va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea.

Asupra calității procesuale pasive a Inspectoratul Școlar Județean Normele juridice aplicabile sunt:

Legea nr. 193/2006

Art. 1 - Societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale, instituțiile din sectorul bugetar, unitățile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum și persoanele fizice care încadrează personal pe bază de contract individual de muncă pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou și a tichetelor de creșă.

Art. 11 - (1) Angajatorul împreună cu organizațiile sindicale legal constituite sau, acolo unde nu este constituit un sindicat, cu reprezentantul salariaților stabilesc de comun acord unitatea emitentă a tichetelor de creșă cu care vor contracta prestarea serviciilor corespunzătoare și a tichetelor cadou în cazul cheltuielilor sociale.

(2) Unitățile emitente au obligația de a transmite angajatorilor lista unităților corespunzătoare rețelei utilizate, la care salariații pot folosi tichete cadou și tichete de creșă.

HG nr. 1.317 din 20 septembrie 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă

1.1. parte din categoria angajatorilor prevăzuți la art. 1 din Legea nr. 193/2006, cu modificările ulterioare, denumită în cuprinsul prezentelor norme metodologice angajatori:

b) instituțiile din sectorul bugetar, definite de legea privind finanțele publice și de legea privind finanțele publice locale, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv cele care se finanțează integral din venituri proprii;

1.2. Tichetele cadou și tichetele de creșă sunt bilete de valoare.

2.3. persoane fizice care desfășoară o activitate într-o relație de angajare, în baza unui raport de muncă reglementat de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, sau de o lege specială, pot beneficia de tichete cadou acordate de angajatorii lor, numai pentru destinațiile sau evenimentele care se încadrează în cheltuielile sociale. Angajatorii acordă angajaților proprii tichete cadou, în limita sumei prevăzute în bugetul de venituri de cheltuieli aprobat potrivit legii, într-o poziție distinctă de cheltuieli denumită "Tichete cadou " pentru cheltuieli sociale.

Din examinarea dispozițiilor legale expuse anterior, rezultă că atribuții cu privire la acordarea tichetelor cadou au angajatorii, care încheie contracte cu unitățile emitente ale tichetelor cadou și distribuie aceste tichete cadou salariaților proprii.

Neavând calitatea de angajator, Inspectoratul Școlar Județean nu poate interveni direct în procedura de acordare a acestor tichete-cadou.

Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a soluționat în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Educației, Cercetării și

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea va admite recursurile, va modifica sentința și va respinge acțiunea față de Inspectoratul Școlar Județean G și

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâții INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN G și a CONSILIUL LOCAL, împotriva sentinței civile nr. 5547/23.10.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât ȘCOALA GENERALĂ și intimatul reclamant, având ca obiect drepturi bănești.

Modifică sentința nr. 5547/23.10.2008, în sensul că respinge acțiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2009.

PREȘEDINTE: Dorina Stoichin

- -

JUDECĂTOR 2: Mihaela Cotora Ioana Bodri

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.

Tehn. Red. 2ex./4.05.2009

Jud. /

Președinte:Dorina Stoichin
Judecători:Dorina Stoichin, Mihaela Cotora Ioana Bodri

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 3441/2009. Curtea de Apel Craiova