Drepturi salariale (banesti). Decizia 359/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 359/CM
Ședința publică din data de 16 iunie 2009
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Vanghelița Tase
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenții - reclamanți:, I, și, încadrați ca personal auxiliar de specialitate la Judecătoria Tulcea, cu domiciliul ales în T,-, împotriva sentinței civile nr.93/CM/02.12.2008, pronunțate de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți:MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-,GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în B, sector 1,-,CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-,TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județul T șiMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,- și intimatul - chemat în garanțieCONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, sector 1,--3,.A,.10,având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție - sporuri salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. pr.civ.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța constată că din eroare s-a dispus a se reveni cu adresă la TRIBUNALUL TULCEA pentru a obține relații cu privire la majorările salariale de care au beneficiat reclamanții în temeiul Ordonanței nr.8/2007, întrucât TRIBUNALUL TULCEAa răspuns solicitărilor instanței prin adresa nr.475/1A/13.04.2008(fax), aflată la fila 48 dosar.
Curtea, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului, luând act că s-a solicitat judecata în lipsă, conform art. 242 al.2 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr- la TRIBUNALUL TULCEA, reclamanții, I, -, și, personal auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei Tulcea în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Guvernul României, Curtea de APEL CONSTANȚA, TRIBUNALUL TULCEA și Ministerul Economiei și Finanțelor B, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la acordarea creșterilor salariale prevăzute de -.10/2007,actualizate cu indicele de inflație de la data când trebuiau acordate și până la plata efectivă, astfel:
- Cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007,față de nivelul din luna decembrie 2006.
- Cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007,față de nivelul din luna martie 2007
- Cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007,față de nivelul din luna septembrie 2007.
Totodată, s-a solicitat obligarea pârâților la calcularea valorii de referință sectorială și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure disponibilitățile bănești necesare plății acestor drepturi salariale, precum și obligarea la plata eventualelor cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-au invocat următoarele:
Reclamanții au invocat faptul că prin -.6,10,11/2007, au fost prevăzute creșteri salariale pentru funcționarii publici și pentru personalul din sectorul bugetar,aceștia fiind excluși de la aceste creșteri salariale.Această situație constituie în opinia reclamanților un caz de discriminare în condițiile în care -.8/2007 a stabilit salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea,pe baza valorii de referință sectorială cuprins în art.39 din OUG.27/2006,în cuantum de 280,64 lei nemodificată până în prezent,și a coeficientului de multiplicare,pe grad de trepte profesionale,în raport de funcția deținută,de nivelul studiilor,de vechime în specialitate,precum și de nivelul instanței sau al parchetului,astfel,modificându-se doar coeficienții de multiplicare.
Reclamanții au mai afirmat că și magistrații au promovat acțiuni asemănătoare în care au solicitat creșteri salariale socotindu-se discriminați față de alte categorii din cadrul unităților unde își desfășoară activitatea,acțiuni admise de instanțele de judecată.
În susținerea și dovedirea celor solicitate reclamanții au depus înscrisuri la dosarul cauzei.
Pârâtul Guvernul României a invocat pe calea întâmpinării, excepția lipsei capacității procesual pasive în cauza dedusă judecății, motivat de faptul că în cauzele care au ca obiect litigii de muncă, părți nu pot fi decât salariații, angajatorii, sindicatele sau patronatul, conf. art. 282 din Codul muncii. Cum între reclamanții personal auxiliar de specialitate și Guvernul României nu există raporturi contractuale, acest pârât nu are capacitate procesual pasivă în prezenta cauză.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate, motivat de faptul că reclamanții și-au fundamentat pretențiile pe art.1 alin.2 și art.27 alin.1 din OUG.137/2000 articole declarate neconstituționale prin decizia din 3 iulie 2008 de Curtea Constituțională.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, deși legal citat nu a depus întâmpinare.
Prin încheierea din 15.07.2008 pronunțată de TRIBUNALUL TULCEAs -a trimis dosarul la Curtea de Apel Constanța unde a fost înregistrat sub nr- la Secția comercială, maritimă și fluvială precum și pentru cauze de contencios administrativ, făcându-se aplicarea art. I și II din - nr. 75/2008. Prin încheierea nr. 746/CA/11.09.2008 s-a înaintat cauza la Secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie precum și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, unde a primit nr-.
Prin sentința civilă nr. 93/CM/02.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanțas -a admis excepția lipsei capacității juridice civile a Guvernului României, s-a respins acțiunea promovată în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI ca formulată împotriva unei persoane fără capacitate juridică civilă și s-a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, TRIBUNALUL TULCEA, și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR
Pentru a se pronunța această soluție s-au reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei capacității procesual pasive a pârâtului invocată de acesta, instanța a reținut că potrivit art.1 alin.1 din.90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor-"Guvernul este autoritatea publică a puterii executive,care funcționează în baza votului de încredere acordat de Parlament și care asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice."
Conform prevederilor constituționale și a dispozițiilor legii speciale de organizare și funcționare i se acordă pârâtului capacitatea de a sta în judecată în calitate de pârât,dar numai când instanțele judecătorești specializate exercită controlul legalității actelor sale.
Potrivit art. 282 din Codul muncii, pot fi părți în conflictele de muncă:
a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;
b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod;
c) sindicatele și patronatele.
Pârâtul Guvernul României nu are vocația de parte în conflictul de muncă dedus judecății,așa cum este prevăzută de art.282 din Codul muncii și nici măcar nu este ordonator principal,secundar sau terțiar de credite, așa cum este Ministerul Justiției,Curtea de APEL CONSTANȚA sau Tribunalul Constanțaa cărei funcționare și organizare se realizează numai în subordinea Guvernului, astfel cum este prevăzut în art.35 alin.1 din.90/2001
Chiar dacă are în atribuțiunile conferite de.90/2001 și de Constituție și pe aceea de a emite hotărâri pentru organizarea executării legilor,ordonanțe în temeiul unei legi speciale de abilitare și ordonanțe de urgență potrivit Constituției, asta nu îi conferă și calitatea procesuală pasivă într-un litigiu în care reclamanții și solicită acordarea de drepturi salariale în baza unei ordonanțe emisă de pârât. Cu privire la fondul cauzei s-au reținut următoarele:
Cu privire la reclamanții personal auxiliar de specialitate:
Prin cererea formulată reclamanții în calitate de personal auxiliar de specialitate la Judecătoria Tulcea, au arătat că sunt discriminați comparativ cu personalul din sectorul bugetar, întrucât acestora li s-au acordat majorările salariale prev. de OG10/2007, OG16/2007 și respectiv OG27/2007, în timp ce reclamanții au fost exceptați de la aceste creșteri salariale.
Art. 16 al.1 din constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale nu și identitate de tratament juridic în privința unor măsuri în considerarea unor situații speciale.
Principiul egalității în fața legii consacrat de art. 16 al.1 din Constituție nu înseamnă o uniformitate așa încât dacă la situațiile egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât fi diferit.
În speță, nu poate fi vorba despre existența vreunei comparabilități între categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate și celelalte categorii profesionale, ceea ce justifică un tratament diferențiat în stabilirea și acordarea majorărilor salariale aferente anului 2007.
Potrivit art. 59 din Legea nr. 567/2004 stabilirea drepturilor personalului auxiliar se face ținându-se seama de locul și rolul acestuia în desfășurarea activității în justiție, de răspunderea și complexitatea fiecărei funcții, de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege pentru persoanele care sunt încadrate.
Salarizarea personalului auxiliar de specialitate este reglementată prin nr.OG 8/2007 prin care s-a prevăzut o creștere a drepturilor salariale a personalului auxiliar de specialitate, astfel încât legiuitorul a apreciat că nu se mai impune pe anul 2007 acordarea altor creșteri salariale.
Având în vedere sistemele de salarizare diferite ale personalului auxiliar de specialitate față de alte categorii profesionale, nu poate fi vorba de existența vreunei comparabilități între categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate și celelalte categorii profesionale, ceea ce justifică existența unui tratament diferențiat.
De altfel, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul egalității în fața legii și a nediscriminării este constantă și recunoaște că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitate și că situațiile diferite impun un tratament juridic diferit, recunoscându-se astfel dreptul la diferențiere.
Reclamanții solicită în realitate extinderea dispozițiilor legale ale ordonanțelor care prevăd majorări salariale pentru alte categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și pentru personalul auxiliar de specialitate, așadar, pentru alte situații decât cele avute în vedere prin dispozițiile acestor acte normative.
Prin deciziile nr. 818/3.07.2008, nr.819/3.07.2008, nr. 820/3.07.2008, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1, art.2 al.3 și art. 27 al.1 din nr.OG 37/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești, au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În considerentele acestor decizii s-a reținut că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor consacrat în art. 1 al.4 din Constituție, precum și prevederile art. 61 al.4 în conformitate cu care parlamentul este unica putere legiuitoare a țării.
Art. 11 al.3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, prevede faptul că deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
În consecință, deciziile Curții Constituționale produc efecte " erga omnes", iar dispoziția din lege sau ordonanță declarată neconstituțională nu se mai poate aplica în nicio altă cauză.
Împotriva acestei soluții au formulat recurs reclamanții. În motivare au reiterat motivele cererii introductive arătând următoarele: personalului auxiliar nu i-au fost acordate creșterile salariale acordate altor categorii profesionale remunerate din fonduri bugetare, în mod discriminatoriu; principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă; personalul auxiliar se regăsește într-o situație identică cu celelalte categorii de personal bugetar; nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă pentru tratamentul diferențiat; potrivit OUG nr. 137/2000 au dreptul la despăgubiri pentru că au suferit un tratament discriminatoriu; prin cererea formulată nu se urmărește a se adăuga la lege ci se solicită a se face aplicarea art. 269 din Codul muncii; pentru o justă și integrală despăgubire trebuie aplicate prin analogie prevederile - nr. 10/2007 în sensul aplicării acelorași procente de creștere salarială.
Ministerul Justiției și Libertăților și Guvernul României au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Constanța sub nr-.
1. Cu privire la competența Curții de APEL CONSTANȚA în soluționarea recursului:
Cauza a fost soluționată în fond tot de către Curtea de Apel Constanța, respectiv un complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă, în baza prevederilor art. I din OUG nr. 75/2008.
Prin decizia nr. 104/20.01.2009 pronunțată de Curtea Constituțională, s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și II din OUG nr. 75/2008 care stabileau și competența de soluționare a recursurilor în cauzele privind drepturile salariale solicitate de personalul din justiție în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. În consecință, într-o practică constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a declinat competența de soluționare a recursurilor formulate împotriva unor hotărâri pronunțate în această materie către curțile de apel. Nemai existând un temei legal, derogatoriu, care să atribuie competența de soluționare a acestor recursuri Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul urmează a se soluționa de către instanțele competente potrivit normelor aplicabile anterior adoptării OUG nr. 75/2008, respectiv curțile de apel.
Faptul că recursul este soluționat de către aceeași instanță care a pronunțat și fondul cauzei nu constituie o încălcare a art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale atâta vreme cât recursul este soluționat de un alt complet de judecată decât cel care a pronunțat sentința recurată, fiind asigurată imparțialitatea instanței, astfel cum a stabilit și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa (hotărârea din 7 februarie 2008 în cauza Silimon și împotriva României). În cauză au fost respectate prevederile art. 24 (1) Cod.pr.civ.
2.nalizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Între reclamanți și pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Constanța și TRIBUNALUL TULCEA există raporturi de muncă, iar reclamantele invocă o situație discriminatorie ivită în legătură și în cadrul raporturilor de muncă.
Argumentele invocate în cererea de recurs se subsumează în realitate unui singur motiv, care se referă la existența unei situații discriminatorii rezultate din modul de acordare a unor creșteri salariale în cazul personalului salarizat din fonduri bugetare.
Într-adevăr, astfel cum reține și instanța de fond și recurenții, - nr.10/2007 a prevăzut creșteri salariale pentru alte categorii de persoane, nu și pentru personalul conex din instanțe și parchete.
Aplicarea unor majorări salariale care se aplică altor categorii de angajați, ar contraveni unor decizii cu caracter obligatoriu pronunțate de Curtea Constituțională. Faptul că se solicită aplicarea altor coeficienți de majorare a salariilor decât cei stabiliți de lege pentru situația reclamanților nu este contestată, reclamanții înșiși făcând referite la acest aspect.
Astfel, prin deciziile nr. 818/3.07.2008, nr.819/3.07.2008 și nr. 820/3.07.2008 pronunțate de Curtea Constituțională, s-a statuat că prevederile art. 1, art.2 al.3 și art. 27 al.1 din nr.OG 37/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești, au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Ulterior, prin Decizia nr. 1325/2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Și în acest caz, s-a motivat decizia prin aceea că "dispozițiile ordonanței lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății" și că "un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării".
Aceste decizii ale Curții Constituționale au avut în vedere așadar nu doar situația în care instanțe ar anula prevederi legale ci și situațiile în care ar aplica prevederi din acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății, indiferent de forța lor juridică întrucât s-ar încălca principiul separației puterilor în stat.
Ca urmare, instanța nu poate avea în vedere motive care se referă la existența unui tratament discriminatoriu pentru a aplica în cazul recurenților prevederi ale - nr. 10/2007, care nu reglementează salarizarea reclamanților în perioada de referință.
Pe de altă parte, în mod corect instanța de fond a reținut că reclamantele au beneficiat în perioada de referință de creșteri salariale similare, astfel încât nu se regăsesc într-o situație discriminatorie și ca urmare nu sunt îndreptățite la despăgubiri.
Astfel, prin art. 1 alin. 1 din - nr. 10/2007, s-a stabilit ca personalul bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalul salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică să beneficieze de creșteri salariale în anul 2007 după cum urmează: a) cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; b) cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; c) cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
Dar, prin - nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, s-au acordat majorări salariale similare.
Astfel, prin adoptarea acestui act normativ s-a realizat o nouă grilă de salarizare, cu coeficienți de multiplicare și o valoare de referință sectorială diferite și majorate față de Legea nr. 50/1996 care reglementa până la acel moment salarizarea personalului auxiliar.
În plus, în Anexele la - nr. 8/2007 s-au prevăzut grile diferite de coeficienți de multiplicare, majorați în trei etape, respectiv pentru perioada ianuarie - 31 martie 2007, pentru perioada 1 aprilie - 30 septembrie 2007 și de la 1 octombrie 2007 în continuare.
Calculând diferențele procentuale rezultate din aceste majorări salariale, astfel cum rezultă și din adresa nr. 475/1A/13.04.2008 emisă de TRIBUNALUL TULCEA, rezultă că reclamantele au beneficiat de următoarele majorări salariale în temeiul - nr. 8/2007: 5% începând cu luna ianuarie 2007 față de decembrie 2006; 2% începând cu aprilie 2007 față de martie 2007 și 12% începând cu octombrie 2007 față de septembrie 2007.
Rezultă astfel că personalul auxiliar a beneficiat de o majorare chiar mai mare cu 1% față de personalul căruia i s-a aplicat - nr. 10/2007.
Or, pentru ca o faptă să fie calificată drept discriminatorie în sensul - nr. 137/2000 trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții, o condiție esențială fiind aceea ca acesta să genereze un tratament diferențiat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, în cazul de față fiind vorba de o excludere a unei părți a persoanelor care sunt plătite din fonduri publice de la acordarea unor drepturi bănești în cuantum superior.
Din această perspectivă este relevantă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în legătură cu art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Astfel, Curtea a stabilit că diferența de tratament devine discriminatorie în sensul acestui articol din Convenție, când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. În acest sens s-a decis că pentru ca o încălcare a art. 14 din Convenție să se producă, trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. Curtea a apreciat în jurisprudența sa, că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate (hotărîrea din 18.02.1991 în cauza Fredin contra Suediei, din 23.06.1993 în cauza Hoffman contraAustriei, din 28.09.1995 în cauza Spadea și Scalambrino contra Italiei, din 22.10.1996 în cauza Stubbings și alții contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord). În Hotărârea din 06.04.2000, în cazul Thlimmenos contra Greciei, Curtea a concluzionat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite.
Se constată însă că reclamantele nu au fost supuse unui tratament discriminatoriu, beneficiind la rândul lor de creșteri salariale similare și chiar superioare celor prevăzute în - nr. 10/2007 pentru alte categorii de personal.
În consecință, pentru motivele expuse anterior, cererea principală este nefondată. Cererea de acordare a despăgubirilor rezultate din actualizarea cu rata inflației a sumelor pretinse în cererea principală, având caracter accesoriu, este de asemenea nefondată pe cale de consecință.
Ca urmare, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurenții - reclamanți:, I, și, încadrați ca personal auxiliar de specialitate la Judecătoria Tulcea, cu domiciliul ales în T,-, împotriva sentinței civile nr.93/CM/02.12.2008, pronunțate de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți:MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-,GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în B, sector 1,-,CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-,TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județul T șiMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,- și intimatul - chemat în garanțieCONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, sector 1,--3,.A,.10.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.06.2009.
Ptr.Președinte - - Judecători,
A în semnează cf. art. 261 al.2 - -
Președintele instanței
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
redactat jud. - 10.07.2009
Tehnored.dispoz.-gref.-
2 ex./13.07.2009
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Mariana Bădulescu, Vanghelița Tase
