Drepturi salariale (banesti). Decizia 361/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU -
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 361/
Ședința publică din 1 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M-C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr. 10 din 9 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Văzând lipsa părților la termenul de astăzi și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Prin sentința civilă nr. 10 din 9 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, precum și excepția prematurității formulării cererii, invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
S-a admis acțiunea reclamantei, formulată împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL TÂRGU -M, Tribunalul Harghita și Ministerul Finanțelor Publice, obligând pârâții, în solidar, să plătească reclamantei suma de 875 lei, reprezentând prima de vacanță aferentă perioadei 2005-2006, actualizată cu indicele de inflație până în momentul plății.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice H în reprezentarea intereselor pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și a solicitat casarea sentinței pronunțate de tribunal și pe cale de consecință admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, iar pe fond respingerea acțiunii introductive.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor s-a invocat faptul că acest minister nu poate fi obligat la plata unor drepturi de orice natură, către salariații altor instituții. În cazul reclamantei raportul de serviciu a fost stabilit între aceasta și Tribunalul Harghita, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor să aibă vreo calitate în cadrul acestui raport juridic clar definit. Rolul ministerului este printre altele acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor de buget depuse de ordonatorii principali de credite, respectând procedura reglementată prin Legea nr. 500/2002, însă acest minister nu are atribuții cu privire la elaborarea altor acte normative, cu caracter special, care se aplică strict într-un anumit domeniu.
S-a mai învederat faptul că în cauză nu s-a reținut și nu s-a dovedit că Ministerul Economiei și Finanțelor ar fi prejudiciat într-o formă sau alta, prin diverse acțiuni sau inacțiuni drepturile și interesele salariaților altor instituții sau că ar fi reținut pentru sine o parte din fondurile alocate altor ministere și ca atare nu poate să subziste în sarcina acestuia nicio obligație de despăgubire față de reclamantă.
În concluzie, s-a susținut că pentru aceste motive se justifică admiterea excepției privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În acest sens s-a invocat faptul că aplicarea prevederilor legale referitoare la acordarea primei de vacanță pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești a fost suspendată succesiv prin OUG nr. 33/2001, Legea nr. 743/2001, Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003, Legea nr. 511/2004 și Legea nr. 379/2005, până la data de 31 decembrie 2006. S-a apreciat, de asemenea, că este neîntemeiat și capătul de cerere referitor la actualizarea sumelor pretinse cu rata inflației.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate și în raport de prevederile art. 3041Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța de recurs reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat obligarea, în solidar, a pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL TÂRGU -M, Tribunalul Harghita și Ministerul Economiei și Finanțelor la plata drepturilor bănești cuvenite pentru anii 2005 și 2006, cu titlu de primă de vacanță, actualizate în funcție de rata inflației, acțiunea formulată de reclamantă fiind admisă prin sentința atacată cu recurs de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Față de recursul declarat de pârât se impune a se analiza în primul rând excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor.
Potrivit Legii nr. 500/2000 și HG nr. 208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar, respectiv pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Rolul ministerului este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete. De asemenea, ministerul în virtutea dispozițiilor art. 1 din OUG nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, răspunde de executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii, din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli.
Recurentul a fost obligat alături de ceilalți pârâți la plata sumelor solicitate de reclamantă nu în virtutea unui raport de muncă, ci în baza atribuțiilor ce revin ministerului, atribuții ce decurg din legea sa de organizare și funcționare. Una dintre aceste atribuții este aceea de a asigura instituțiilor bugetare care nu au venituri proprii, cum este Ministerul Justiției, respectiv Tribunalul Harghita, sursele financiare necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, surse prevăzute fie prin bugetele anuale, fie prin rectificările bugetare. Altfel, orice hotărâre judecătorească dată în cauze similare nu poate fi executată nici benevol și nici silit.
Prin urmare, în mod nejustificat se susține că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
În acest sens trebuie avut în vedere faptul că prin art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se instituie dreptul la un proces echitabil, drept ce presupune printre altele ca procesul să se finalizeze printr-o punere în executare într-o perioadă rezonabilă, or cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor are menirea de a asigura punerea în executare în cel mai scurt timp a obligației de plată a drepturilor bănești stabilită în sarcina ordonatorilor de credite.
În ceea ce privește criticile formulate de recurent referitoare la fondul cauzei, trebuie precizat că drepturile pretinse de reclamantă au fost recunoscute prin dispozițiile art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, introduse prin art. I pct. 38 din nr.OG 83/2000, textul menționat prevăzând că "magistrații și celelalte categorii de personal. au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat."
Este adevărat că prin dispozițiile art. III alin. 2 din nr.OUG 33/2001, aplicarea prevederilor legale anterior menționate a fost suspendată până la data de 1 ianuarie 2002, iar ulterior acest termen a fost prelungit succesiv, prin art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 și art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005, până la data de 31 decembrie 2006.
Trebuie precizat însă, că suspendarea acordării primei de vacanță prin actele normative menționate, contravine prevederilor art. 41 alin. 2 din Constituția României, care garantează dreptul salariaților la măsuri de protecție socială, printre care "concediul de odihnă plătitși alte situații specifice", precum și dispozițiilor art. 53 alin. 2 din legea fundamentală, care limitează restrângerea exercițiului unor drepturi doar la situații în care măsura este necesară într-o societate democratică, aceasta trebuind a fi, însă, proporțională cu situația care a determinat-o, aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a se aduce atingere existenței dreptului.
Or, actele normative prin care a fost suspendată acordarea dreptului la prima de vacanță anuală în favoarea personalului auxiliar de specialitate din instanțele judecătorești, nu pot fi apreciate decât ca fiind date cu eludarea prevederilor constituționale anterior enunțate, cu atât mai mult cu cât acestea prevăd posibilitatea restrângerii unor drepturi sau libertăți, iar nu suspendarea lor.
Pe de altă parte, actele normative la care s-a făcut referire nu prevăd desființarea dreptului la prima de concediu, ci doar suspendarea exercițiului acestuia, ceea ce nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.
Prin urmare, suspendarea exercițiului unui drept nu poate atrage suprimarea acestuia, în caz contrar ajungându-se la situația ca un drept prevăzut de lege să devină o obligație lipsită de conținut, redusă la "nudum jus", ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.
În atare situație, concluzia ce se impune este aceea de a se constata că beneficiul primei de concediu pentru personalul auxiliar de specialitate din instanțele judecătorești, salarizat, până la apariția nr.OG 8/24 ianuarie 2007, conform Legii nr. 50/1996, se cuvine a fi recunoscut și pentru perioada în care exercițiul dreptului a fost suspendat, prin urmare și pentru perioada 2005 - 2006, aflată în litigiu.
Instanța de recurs apreciază că în mod corect a fost admisă și cererea de actualizare în funcție de rata inflației a drepturilor bănești solicitate de reclamant. Astfel, instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 1082 cod civil conform cărora orice debitor este obligat la plata unor daune-interese pentru neexecutarea obligației de plată sau executarea întârziată, cu toate că nu este rea-credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină și neimputabilă. În cauza dedusă judecății, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea primei de vacanță la care reclamanta era îndreptățită pentru perioada 2005-2006. În sensul art. 1084 Cod civil daunele-interese cuprind prejudiciul efectiv suferit, precum și beneficiul de care creditorul a fost lipsit pe perioada de referință, or, în speță este notoriu că sumele de bani datorate reclamantei s-au devalorizat în mod continuu, fiind legal ca ele să fie actualizate în momentul plății.
Inițial reclamanta s-a adresat instanței prin acțiunea înregistrată sub nr- la 24 aprilie 2007.
Instanța a pronunțat sentința civilă nr. 2141 din 21 iunie 2007, prin care a respins acțiunea reclamantei, motivat de faptul că prin Decizia nr.XXIII - pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 31/2005, s-a stabilit dreptul magistraților și personalului auxiliar la plata primei de vacanță, numai pentru anii 2001-2002.
Această sentință a fost ulterior casată de Curtea de APEL TÂRGU -M, prin decizia civilă nr. 1102 din 12 octombrie 2007, pronunțată în soluționarea recursului reclamantei.
Cauza a fost trimisă pentru rejudecare aceleiași instanțe în conformitate cu prevederile art. 312 pct. 5 Cod procedură civilă, art. 329 din același cod, recomandând instanței de rejudecare, analizarea fondului cererii formulate.
În rejudecare s-a pronunțat sentința civilă nr. 10 din 9 ianuarie 2008, analizată în prezentul recurs.
Față de cele ce preced, pentru considerentele arătate, instanța de recurs reține că recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H este nefondat și în consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr. 10 din 9 ianuarie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Harghita.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 1 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
pentru, fiind
în concediu medical, semnează
președintele instanței,
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond: E;
-4.06.2008--
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
