Drepturi salariale (banesti). Decizia 3671/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 1435/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3671R
Ședința publică de la 22 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nițu Petronela Iulia
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind cererea de recurs formulată de recurenții, G, a, ( ), împotriva sentinței civile nr.4106 din 15.05.2008 pronunțată de Tribunalul București secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.46489/3/LM/2007 în contradictoriu cu intimații CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect-drepturi bănești spor de vechime.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții prin avocat, lipsind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Recurenții, prin avocat solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile pentru motivele arătate în concluziile scrise pe care le depune.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4106/15.05.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis excepția de prescripției extinctive a dreptului la acțiune invocata de parata prin întâmpinare.
A respins acțiunea formulata de reclamanții, G, a, ( ),in contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, fata de prescripția extinctivă a dreptului la acțiune.
A respins cererea de chemare in garanție formulata de pârâta Curtea de Conturi a României in contradictoriu cu Ministerul Economiei si Finanțelor, ca rămasa fara obiect.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin acțiunea introductiva de instanța formulata la data de 20.12.2007, reclamanții au sesizat Tribunalul cu pretențiile lor având ca obiect plata sporului de vechime cuvenit pentru perioada 1.11.2000-31.12.2003.
Aceste pretenții au ca obiect drepturi bănești echivalente drepturilor salariale, fata de dispozițiile art. 155 Codul muncii, motiv pentru care, in cauza, sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c Codul muncii privind prescripția extinctivă a dreptului la acțiune având obiect plata unor drepturi salariale neacordate.
Termenul de 3 ani prevăzut de art.283 alin.1 lit.c Codul muncii este un termen de prescripție, termen ce incepe sa curgă la data nașterii dreptului la acțiune. Având in vedere caracterul drepturilor salariale, inclusiv al sporurilor aplicabile, acestea sunt datorate pentru munca prestata in fiecare luna si se plătesc cel puțin odată pe luna, la data stabilita in contractul individual de munca, in contractul colectiv de munca sau in regulamentul intern,dupa caz, in temeiul art. 161 Codul muncii. Fiind vorba de o obligație succesiva, dreptul la acțiune pentru fiecare prestație lunara se naște la data scadentei pentru plata drepturilor salariale.
In aceste condiții, pentru ultima luna din intervalul la care se refera pretențiile reclamanților s-a născut cel mai târziu in ianuarie 2004, urmând ca termenul de trei ani sa se implineasca cel târziu in ianuarie 2007 pentru drepturile cuvenite in luna decembrie 2003.
Fiind vorba de un termen de prescripție extinctiva, acestuia ii sunt aplicabile cauzele de intrerupere si de suspendare prevăzute de Decretul 167/1958.
In baza art. 16 alin.l lit.a din acest act normativ, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția. Potrivit art. 17 din același act normativ, întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt- După întrerupere începe să curgă o nouă prescripție.
Aceasta cauza de intrerupere este prevăzuta si de legislația muncii, având in vedere art. 166 alin.2 Codul muncii, potrivit căruia termenul de prescripție este intrerupt in cazul in care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale.
Reclamanții au invocat aceasta cauza de intrerupere a termenului de prescripție, respectiv recunoașterea dreptului făcuta de debitorul obligației, parata din prezenta cauza prin Hotărârea nr.27/25.04.2007 adoptata de Plenul Curții de Conturi.
Potrivit acestei hotărâri adoptate in data de 27.03.2007, parata a hotărât sa renunțe la judecata in recursurile formulate impotriva hotărârilor in care a fost obligata la plata sporului de vechime si sa nu mai promoveze aceasta cale de atac impotriva hotărârilor nerecurate, sa-i indrume pe cei ce nu au avut castig de cauza sa promoveze alte acțiuni pentru perioada ulterioara respingerii, sa susțină admiterea recursului in interesul legii promovat pe aceasta chestiune de drept.
Dar, pentru ca aceasta recunoaștere indirecta sa producă efectul intreruptiv de prescripție prevăzut de art. 17, trebuia sa fie făcuta pana Ia împlinirea termenului (ianuarie 2007 pentru drepturile aferente lunii decembrie 2003), deoarece numai in acest fel putea impiedica efectul prescripție extinctive, respectiv stingerea dreptului la acțiune. Recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția dupa implinirea termenului de prescripție nu mai are niciun efect, deoarece acțiunea nu a fost exercitata pana la implinirea temenului respectiv.
Pentru aceste motive, fata de dispozițiile art. 1, 16 si 17 din Decretul 167/1958 si art. 283 alin.l lit.c Codul muncii, instanța a constatat ca susținerile reclamanților cu privire la prescripție nu sunt intemeiate si Hotărârea nr.27/25.04.2007 adoptata de Plenul Curții de Conturi nu a intrerupt termenul de prescripție menționat.
Nici Hotărârea nr.75/8.11.2006 adoptata de Plenul Curții de Conturi nu a intrerupt termenul de prescripție, deoarece aceasta nu conține o recunoaștere a dreptului de către debitorul din raportul juridic dedus judecații, prevăzând doar ca se vor pune in executare hotărârile judecătorești având ca obiect plata sporului de vechime. Executarea creanțelor prevăzute in titluri executorii nu reprezintă o recunoaștere a dreptului, debitorul fiind constrâns sa recurgă la executarea hotărârii judecătorești.
In concluzie instanța a constatat ca nu a intervenit nicio cauza de întrerupere sau de suspendare a termenului de prescripție, motiv pentru care, dreptul la acțiune ce a făcut obiectul cererii introduse la data de 20.12.2007 s-a stins prin prescripție, în condițiile art.1 din Decretul 167/1958 raportat la art.166 si 283 lit.c din Codul muncii.
Împotriva aceste sentințe, în termenul legal au formulat recurs motivat reclamanții susținând hotărârea ca fiind lipsită de temei legal și ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, susținând că Hotărârea este nelegala, fiind pronunțata cu incalcarea dispozițiilor Decretului 167/1958, dispozițiilor OG 137/2000 si cu nerespectarea probelor de la dosar.
Prin Hotărârea 75/8.11.2006 si Hotărârea 27/25.04.2007 Plenul Curții de Conturi a României a recunoscut in mod expres dreptul controlorilor financiari la plata sporului de vechime. Nu are relevanta faptul ca prin hotărârea din 2006 Curtea de Conturi a României a dispus plata doar către controlorii financiari care au obținut o hotărâre judecătoreasca de recunoaștere a dreptului la plata sporului de vechime, intrucat toti cetățenii care se afla in aceeași categorie sunt egali in fata legii, iar recunoașterea obligației de plata a sporului de vechime vizează toti controlorii Curții de Conturi a României.
Pe de alta parte, instanța a nesocoti faptul ca acțiunea s-a întemeiat si pe dispozițiile art.1 si 2 din OG 137/2000 raportate la art.6(2) din muncii.
Potrivit OG 137/2000, art. 1(2) coroborat cu art. 2(1) este interzisa orice discriminare intre persoane care se afla in situații similare cu privire Ia drepturi economice iar potrivit art.22(l) din același act normativ persoana care se considera discriminata poate formula in fata instanței de judecata o cerere pentru acordarea de despăgubiri si restabilirea situației anterioara discriminării sau anularea situației creata prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Potrivit alin.2 din același art.27 termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani si curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesata putea sa ia cunoștința de săvârșirea ei.
Prin Hotărârile Plenului Curții de Conturi a României 75/8.11.2006 si 27/25.04.2007 se recunoaște practic dreptul controlorilor financiari la plata sporului de vechime si dupa intrarea in vigoare a OUG 160/2000, insa Curtea de Conturi dispune plata sporului de vechime doar către controlorii financiari al căror drept a fost recunoscut de către instanța, creând astfel o paguba in patrimoniul celorlalți controlori financiari fara sa existe un motiv rezonabil pentru aceasta excludere.
Conform art.2(4) din OG 137/2000 republicata orice comportament activ sau pasiv care prin efectele pe care le generează favorizează/defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust o persoana/un grup de persoane fata de alta persoane constituie discriminare si atrage răspunderea prevăzuta de art.27(l) din OG 137/2000.
Prin urmare recurenților le-a fost produsa o paguba prin neacordarea sporului de vechime aferent perioadei 01.11.2000 - 31.12.2003, in timp ce alti controlori financiari din aceeași instituție au obținut acest drept. Curtea de Conturi a României, care se face vinovata de tratament discriminatoriu aplicat angajaților urmează sa fie obligata la acordarea de despăgubiri noua, reclamanților, persoane discriminate.
Termenul pentru introducerea acțiunii este de 3 ani si, prin derogare de la dreptul comun, art. 166 muncii. incepe sa curgă de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesata putea sa ia cunoștința de data săvârșirii faptei, respectiv 8.11.2006, data adoptării Hotărârii 75/2006 a Plenului Curții de Conturi a României.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor invocate și în raport de dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, în privința criticilor referitoare la modul de soluționare de către instanța fondului al excepției prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile recurenților aferente perioadei, 1.11.2000-31.12.2003 în mod corect a stabilit instanța fondului că în raport de obiectul cererii de chemare în judecată ce îl constituia plata unor despăgubiri de către intimatul pârât pentru neacordarea sporului de vechime recurenților erau aplicabile dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, precum și cele ale art. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Curtea apreciază că instanța fondului a calificat corect obiectul cererii introductive ca fiind reprezentat de o acțiune în restituire a unor pretinse drepturi de natură salarială în raport de dispozițiile art. 84 și art. 129 alin.6 Cod pr.civilă, instanța având posibilitatea de a califica acțiunea în raport de motivele de fapt și de drept ale cererii și de scopul urmărit de parte, în cauză acesta fiind reprezentat de obligarea angajatorului la plata drepturilor bănești solicitate, în acest fel acestea fiindu-le recunoscute recurenților.
Mai mult, în cauză, față de scopul urmărit de părți, constând în restituirea unor drepturi bănești pretins cuvenite, erau aplicabile dispozițiile art. 283 al.1 lit.c din Codul muncii referitoare la acțiunea în răspundere patrimonială, iar nu dispozițiile art. 27 alin 2 ale OG nr.137/20000sau ale dis part. 8 din decretul nr.167/1958, referitoare la obligația de despăgubire pentru prejudiciile cauzate prin fapta ilicită delictuală,respectiv prin discriminare; or potrivit dispoz.art. 269 al.1 din Codul muncii, răspunderea patrimonială a angajatorului este o răspundere contractuală iar nu una de natură delictuală.
În raport de aceste considerente, dreptul la acțiune al recurenților s-a născut la dat când acestora nu li s-au achitat de către angajator drepturile bănești pretinse și s-a împlinit corespunzător fiecărei rate de creanță în perioada noiembrie 2003- ianuarie 2007 pentru pretențiile aferente anilor 2000-2003, acesta fiind prescris la 20.12.2007 când a fost introdusă acțiunea.
Nici împrejurările emiterii de către Curtea de Conturi a României a Hotărârilor Plenului Curții de Conturi a României 75/8.11.2006 si 27/25.04.2007 și nici solicitarea de către intimată pârâtă a rectificării bugetare pentru plata drepturilor stabilite prin hotărâri judecătorești nu semnifică o recunoaștere a dreptului pretins de către intimata pârâtă, în sensul dispoz.art.13 din Decretul nr.167/1958 și nu întrerupe cursul prescripției, câtă vreme solicitarea de rectificare bugetară și comunicarea cuantumului drepturilor stabilite prin hotărâri judecătorești au intervenit ulterior împlinirii termenului de prescripției și nu reprezintă o recunoaștere expresă și directă a drepturilor pretinse prin acțiune și în consecință nu produce efect întreruptiv de prescripție, contrar susținerilor recurenților ce apar ca nefondate.
Mai mult, în cauză dreptul la acțiune referitor la drepturile pretinse de recurenți fiind stins prin prescripție în conformitate cu disp.art.1 din Decretul nr 167/1958 ce prevede că "reptul la acțiune, avînd un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege" nu pot fi primite susținerile recurenților referitoare la fondul pricinii deduse judecății în sensul că neacordarea sporului de vechime si dupa intrarea in vigoare a OUG 160/2000, de către Curtea de Conturi și prin emiterea Hotărârilor Plenului Curții de Conturi a României 75/8.11.2006 si 27/25.04.2007 prin care se recunoaște practic dreptul controlorilor financiari la dispune plata sporului de vechime doar către controlorii financiari al căror drept a fost recunoscut de către instanța, creând astfel o paguba in patrimoniul celorlalți controlori financiari fara sa existe un motiv rezonabil pentru aceasta excludere.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții, G, A, ( ), împotriva sentinței civile nr.4106 din 15.05.2008 pronunțată de Tribunalul București secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.46489/3/LM/2007 în contradictoriu cu intimații CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 22.05.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex/16.06.2009
Jud fond:
Președinte:Nițu Petronela IuliaJudecători:Nițu Petronela Iulia, Scrob Bianca Antoaneta
