Drepturi salariale (banesti). Decizia 3693/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3693
Ședința publică de la 04 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Doina Vișan
Grefier - -
*********************************
Pe rol, judecarea recursurilor formulate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DGFP D, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, împotriva sentinței nr. 7 din 8 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția a II-a civilă și pt. conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantele, și pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează cererile formulate de recurentele pârâte MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DGFP D, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, după care;
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Reclamantele și au chemat în judecată pe pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la plata despăgubirilor constând în sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la salariul de bază brut lunar începând 01.02.2007, sumă reactualizată cu coeficientul de devalorizare la care se adaugă și dobânda legală.
În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că acest drept salarial le-a fost acordat pentru perioada 01.04.2004-01.02.2007, prin decizia nr.2556/25.04.2008, pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL CRAIOVA, rămasă irevocabilă.
Că, prin decizia nr.21/10.03.2008, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/200, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin sentința civilă nr.7 din 08 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, s-a admis acțiunea formulată de reclamantele, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
Au fost obligați pârâții către reclamante la plata sumei reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică,calculat la indemnizația brută lunară, începând cu data 01.02.2007 și în continuare, sumă ce va fi reactualizată în raport de indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamantele îndeplinesc funcția de grefier în cadru Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Dolj.
În această calitate, reclamantele au beneficiat de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin decizia nr. 2556/25 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, DIICOT, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, și Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj au fost obligați să plătească reclamantelor sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, pe perioada 01.04.2004 - 01.02.2007.
ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prin decizia nr.21/10.03.2008, pronunțată în Secțiile Unite a admis recursul în interesul legii și a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate din cadrul autorității judecătorești au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OUG nr.83/2000.
Cum potrivit dispozițiilor art. 329 din Codul d e procedură civilă deciziile pronunțate în soluționarea recursurilor în interesul legii de ICCJ sunt obligatorii pentru instanțele judecătorești inferioare, instanța constată că acțiunea este întemeiată, urmând a fi admisă și obligat pârâtul la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică,calculat la indemnizația brută lunară, către reclamante, începând cu data 01.02.2007 și în continuare, sumă ce va fi reactualizată în raport de indicele de inflație la data plății.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen legal și motivat Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Ministerul Finanțelor Publice și-a întemeiat recursul pe dispoz. art. 299, 316 Cod pr.civilă, arătând în esență că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor invocată prin întâmpinare.
Astfel, între reclamanți și MEF nu există raporturi juridice de muncă și acesta nu are obligația de plată efectivă a sumelor pretinse de reclamanți.
Că, reclamanții au solicitat acordarea sporului de 50 % pentru risc și solicitare neuropsihică, însă prin art. 30 lit.a din OG nr. 8/2007 s-a abrogat Legea nr.50/1996, începând cu data de 03.02.2007.
În motivarea recursului său, CNCD a arătat că nu are calitate procesuală pasivă întrucât scopul introducerii sale în astfel de cauze, în sensul voinței reale a legiuitorului este acela de a-și prezenta poziția cu privire la existența sau nu a caracterului discriminatoriu al unei spețe prezentate direct instanței de judecată.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispoz. art. 3041Cod pr.civilă Curtea a reținut următoarele:
În ceea ce privește recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 19 din Legea 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul MEF este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Referitor la cea de-a doua critică care vizează fondul cauzei, se reține că sporul de 50 % solicitat de către reclamanți, a fost reglementat de art.47 din Legea 50/1996, text în conformitate cu care, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar.
Prin articolul 1 pct.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 a fost abrogat expres art.47 din Legea nr.50/1996, dar abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă.
Astfel, potrivit art.107 alin.3 din Constituția României la acea dată, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta.
În baza acestei dispoziții constituționale, prin art.1 din Legea nr.125/2000 guvernul a fost abilitat ca până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996. Cu toate acestea prin OG nr.83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996. În acest fel au fost încălcate prevederile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții care reglementează modificarea, completarea și abrogarea ca evenimente legislative distincte.
Rezultă așadar, că în absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din Legea nr.50/1996, Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ. Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuie prevăzute expres în cuprinsul legii de abilitare.
Indiferent de finalitatea pe care a avut-o OG 83/2000, abrogarea prin acest act normativ a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă, motiv pentru care nu poate produce efecte.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele internaționale și legile interne au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Conform art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, iar acest drept trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
Așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au rămas în vigoare și după adoptarea OG 83/2000, ca urmare a faptului că abrogarea lor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță ce se cere a fi ocrotit există în patrimoniul reclamanților.
Există conflict între art.1 pct.42 din OG nr.83/2000 și art.1 din Protocolul Adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și aplicabilitate juridică acestui din urmă text de lege.
În acest sens, a statuat și ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, care a pronunțat decizia nr.XXI în dosarul nr.5/2008 prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Urmează a fi respinsă critica invocată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ICCJ referitoare la faptul că hotărârea împotriva căreia a declarat recurs este intitulată decizie și nu sentință, întrucât acest aspect nu reprezintă un motiv de nulitate a hotărârii prevăzut de dispoz. art. 105 și următ. Cod pr.civilă.
Nu este întemeiată critica cu privire la faptul că acordarea sporului de 50 % nu se impune pe viitor, întrucât din considerentele și dispozitivul deciziei mai sus amintite, reiese cu claritate ideea că acest drept se cuvine și pentru viitor, în condițiile în care s-a statuat că sporul se cuvine magistraților și celorlalte categorii din sistemul justiției și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000.
In considerentele deciziei arătate, ÎCCJ a statuat că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată și respectiv ale art. 231din legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, rezultând fără echivoc că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Astfel, ÎCCJ a concluzionat că, nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, efect imediat al supraviețuirii normei în discuție fiind acela că, drepturile consacrate legislativ prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. 231din Legea nr. 56/1996, se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prin decizia pronunțată în interesul legii nu a limitat în timp acordarea acestui spor.
Sub acest aspect, al acordării sporului de 50% pentru viitor, nu poate fi vorba de nici o culpă a angajatorului, atâta vreme cât ÎCCJ, prin admiterea recursului în interesul legii, a statuat faptul că abrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost nelegală.
Prima instanță a dispus în mod legal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, întrucât actualizarea sumelor își are izvorul în principiul reparării integrale a prejudiciului sub aspectul factorului obiectiv, cauzat de procesul de devalorizare a monedei naționale, proces exterior raporturilor dintre părți și independent de existența sau inexistența unei culpe.
Obligarea debitorului la plata sumei reactualizate la data plății este de natură să evite o scădere a valorii monedei ca urmare a întârzierii la plată și a acțiunii factorilor de devalorizare, și nu înlătură acordarea și a dobânzii legale.
Urmează a fi respinsă și critica cu privire la faptul că drepturile solicitate de reclamanți nu pot fi menționate în carnetele de muncă, întrucât efectuarea mențiunilor legate de sporul de 50 % în carnetul de muncă este corectă, deoarece se întemeiază pe prevederile art. 11 alin.2 din Decr. Nr. 92/1976, Decr. Nr. 738/1969 și ord. nr. 136/1986 privind metodologia întocmirii, completării, păstrării și evidenței carnetului de muncă (Anexa la Ordin, pct.4 lit. b), final și pct. 5).
Potrivit art.1 și 2 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, înscrierile care se pot face în acesta sunt următoarele; înscrieri cu privire la vechimea în muncă, înscrieri cu privire la vechimea neîntreruptă în muncă, înscrieri cu privire la vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, înscrieri cu privire la vechimea în funcție, meserie sau specialitate, înscrieri cu privire la timpul lucrat în locuri de muncă cu condiții deosebite, înscrieri cu privire la retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta, mențiuni privind starea civilă, mențiuni privind pregătirea școlară și pregătirea profesională a titularului, mențiuni cu privire la recompensele primite,orice alte mențiuni care, potrivit dispozițiilor legale, se menționează în carnetul de muncă.
Recursul CNCD urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 27 din OG nr.137/2000 posibila victimă a unei fapte de discriminare poate introduce acțiune direct în instanță prin care să solicite despăgubiri în restabilirea situației anterioare, fiind obligat să probeze în egală măsură, cu cel acuzat existența sau nu a discriminării.
În această situație judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a consiliului, în sensul stabilirii caracterului discriminatoriu al faptei.
Scopul introducerii CNCD -ului în cauzele de discriminare în sensul voinței legiuitorului este acela de a-și prezenta poziția cu privire la existența sau nu a caracterului discriminatoriu al unei spețe prezentate direct instanței de judecată.
Curtea reține că recursul Ministerului Finanțelor nu este fondat, astfel că-l va respinge, iar în ceea ce privește recursul CNCD că este fondat urmând ca în baza art. 312 Cod pr.civilă să fie admis și modificată în parte sentința în sensul că va fi respinsă acțiunea față de CNCD.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul Ministerului Economiei și Finanțelor prin DGFP D, împotriva sentinței nr. 7 din 8 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția a II-a civilă și pt. conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantele, și pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM.
Admite recursul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, împotriva sentinței nr. 7 din 8 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția a II-a civilă și pt. conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-.
Modifică sentința în parte în sensul că respinge acțiunea față de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
24.06.2009
Red.jud.-
3 ex./AS
Președinte:Sorin PascuJudecători:Sorin Pascu, Ligia Epure, Doina Vișan
