Obligație de a face. Decizia 3692/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - obligație de face -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3692
Ședința publică de la 04 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Doina Vișan
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul, domiciliat în Tr.S, Al. nr. 2, - 9,.2,.2,.9, jud. M împotriva sentinței nr. 208 din 10 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA, cu sediul în Tr. S, jud. M având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat cererea formulată de recurentul reclamant, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, după care;
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentinta nr. 208 pronunțată în ședința publică de la 10 Februarie 2009 de TRIBUNALUL MEHEDINȚI, SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei SC SA.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost salariatul pârâtei SC SA.
Potrivit înscrierilor din carnetul de muncă și din adeverința nr. 8721/02.09.2008, acesta a fost retribuit pentru un program de muncă de 8 ore pe zi, normă reglementată atât de vechiul cod al muncii, aplicabil pentru perioada 1965-1985, cât și de actualul text de lege.
Pentru orele prestate peste programul normal de lucru reclamantul a fost retribuit suplimentar, fapt constatat prin compararea dintre drepturile salariale înscrise în carnetul de muncă și cele de care a beneficiat în fapt, reieșite din adeverința depusă.
Solicitarea acestuia de a-i fi recunoscută o normă de lucru de 10-12 ore pe zi este neîntemeiată, legea stabilind în mod imperativ norma de lucru pe săptămână, normă ce nu putea fi depășită nici în vechea și nici în actuala reglementare.
Instanța de fond constat că reclamantul nu solicită a-i fi recunoscute și plătite orele suplimentare prestate, ore pentru care oricum a fost retribuit suplimentar, și nici acordarea sporului pentru regim de lucru prelungit, ci solicită schimbarea și recunoașterea unui alt program de lucru de 10.12 ore pe zi, solicitare ce nu are un suport legal atâta timp cât, așa cum anterior a fost dezvoltat, norma de lucru era imperativ stabilită la 8 ore pe zi.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului s-au arătat următoarele:
1. În mod greșit, instanța a omis a se pronunța referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu;
2. Instanța de fond nu a înțeles conținutul cererii de chemare în judecată, nerecunoscând drepturile petentului pe care chiar pârâta i le-a recunoscut prin adeverința depusă la dosar. S-a precizat, în continuare, că petentul a solicitat instanței să i se recunoască programul de lucru prelungit la unitatea pârâtă pentru anumite perioade de timp, întrucât în alți ani i s-a recunoscut acest drept.
Petentul nu a solicitat instanței să i se acorde sau să i se recunoască o normă de muncă peste cea legală ci a arătat că a prestat ore suplimentare peste programul normal de lucru, muncă pentru care trebuie să fie remunerat și care trebuie avută în vedere și la stabilirea drepturile de pensie.
Prima instanță a făcut o greșită încadrare juridică a cerereii dedusă judecății, pronunțându-se asupra a aceea ce petentul nu solicitat.
Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată recursul nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente.
Referitor la obiectul cererii dedusă judecății, Curtea constată că, din modul de formulare a cererii de chemare în judecată, prima instanță a reținut, în mod corect, că nu se solicită plata unor drepturi bănești ci,așa cum precizează însuși petentul prin chiar motivele de recurs, doar recunoașterea, de către intimata SC SA Dr. T S, a programului de lucru prelungit la unitatea pârâtă pentru anumite perioade de timp din intervalul cuprins între luna oct. 1965/ august 1985, motivând că în alți ani i s-a recunoscut acest drept.
Prin urmare, nu pot fi primite ca relevante susținerile recurentului potrivit cărora s-ar fi schimbat, de către instanță, obiectul cererii dedusă judecății ori că instanța s-a pronunțat pe ceea ce nu s-a cerut.
În acest context, nepronunțarea asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu de către instanță, nu afectează hotărârea de nelegalitate și nu este în măsură să producă petentului o vătămare care să atragă modificarea ori casarea hotărârii.
Față de aceste considerente, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 cod. pr. civ. să respingă recursul ca nefondat, menținând, ca temeinică și legală hotărârea pronunțată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 208 din 10 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Iunie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
red. jud. /2 ex./6 iulie 2009
jud. fond.,
Președinte:Sorin PascuJudecători:Sorin Pascu, Ligia Epure, Doina Vișan
