Drepturi salariale (banesti). Decizia 37/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 37/CM
Ședința publică din 03 Februarie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurentul reclamant, cu domiciliul în T,-, -S 3,.A,.13, județul T, împotriva sentinței civile nr.2459/07.11.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SRL, cu sediul în C, Bd. 1 - 2. -.28,.A,.13, județul C, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
În referatul oral asupra cauzei, grefierul de ședință învederează instanței, că recurentul pârât a depus la dosar precizări la data de 28.01.2009, iar la data de 02.02.2009 intimata pârâtă a depus întâmpinare.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra soluției, luând act că recurentul reclamant a solicitat judecata în lipsă în conformitate cu dispozițiile art.242 alin.2 cod procedură civilă.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalului Tulcea sub nr. 1791/88/24 iunie 2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta C pentru a se dispune obligarea acesteia la plata drepturilor bănești datorate pentru perioada 1 octombrie 2007 și până la zi.
In motivare, reclamantul arată că la 13 august 2007 fost angajat în funcția de șef mecanic pentru nava MV FRAMA, negociind un salariu de 7000 lei, la care se adaugă celelalte drepturi specifice navigației - diurnă de străinătate - 20 Euro/zi și alocație de hrană - 10 Euro/zi, însă, la 1 octombrie 2007, societatea pârâtă închei, sub semnătură în fals, decizia de încetare a raporturilor de muncă nr. - din 7 noiembrie 2007, fără a se face dovada acordului său, condiții în care se impune obligarea acesteia la plata drepturilor bănești menționate.
In apărare, pârâta a depus întâmpinare, la care a anexat contractul individual de muncă nr. - din 13 august 2007, decizia nr. 2/6 noiembrie 2007, extras din jurnalul de bord, contract individual de muncă nr. - din 15 martie 2008, state de salarii, actul adițional nr. 1/1 noiembrie 2007 și alte înscrisuri, solicitând și audierea a doi martori, probă ce i-a fost respinsă.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a precizat că solicită plata drepturilor bănești indicate, invocând, ca excepție, împrejurarea că a fost dat afară în timp ce se afla în concediu medical și că nu s-a comunicat decizia de încetare a activității, fără acordul său.
Prin sentința civilă nr. 2459/07.11.2008 pronunțată de Tribunalul Tulceas -a admis în parte cererea formulată de reclamant în sensul că a fost obligată societatea pârâtă la plata sumei de 5108 lei, cu titlu de drepturi salariale aferente lunii octombrie 2007, și duratei lucrate din luna noiembrie 2007, către reclamant dar au fost respinse ca nefondate pretențiile referitoare la plata celorlalte drepturi bănești.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, la data de 13 august 2007, Caa ngajat pe reclamant în funcția de șef mecanic, pentru un salariu de bază brut de 7000 lei, ce a fost modificat, ulterior, prin actul adițional nr. 1 din 1 noiembrie 2007, la suma de 2000 lei.
Prin Decizia nr. 2 din 6 noiembrie 2007, emisă de către pârâtă, s-a dispus încetarea raporturilor de muncă, în temeiul art. 55 lit. b) din Codul Muncii.
Conform statelor de salarii anexate, pentru intervalul 1 octombrie 2007 - 6 noiembrie 2007, reclamantul are de încasat, cu titlu de drepturi salariale, sumele de 4880 lei - octombrie 2007 și, respectiv 228 lei - noiembrie 2007, pentru care nu s-a probat plata de către angajator, nesemnându-se de primire.
Relativ la diurna de străinătate, este de relevat că nava nu a efectuat un voiaj în afara țării în perioada în care reclamantul a fost angajatul societății pârâte, așa încât nu se justifică plata unei asemenea diurne care, de altfel, nu era consemnată în contractul individual de muncă încheiat, cum nu era inserat nici dreptul la alocație de hrană, caz în care nu se poate recunoaște și dreptul la aceste sume.
In cauză, pentru că nu a fost contestată de către reclamant decizia de încetare a raporturilor de muncă nr. 2/6 noiembrie 2007, nu poate fi considerat a fi angajatul pârâtei și ulterior acestei date pentru a intra în discuție dreptul la salariul stabilit prin contractul încheiat de părți.
De altfel, din verificările efectuate de către instanță a rezultat că, începând cu 8 decembrie 2007, reclamantul a lucrat la C, ca șef mecanic, iar la 15 martie 2008 s-a angajat la OPERATION C, încheind contractul individual de muncă nr. 177 din 15 martie 2008, situați în care nu poate primi salariu și de la societatea-pârâtă pentru că, potrivit art. 154 alin. 1 din Codul Muncii, salariul reprezentând contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, or, acesta nu a mai lucrat în beneficiul
În ceea ce privește concediul medical, medicul de familie ce eliberase certificatul invocat a comunicat faptul că acesta a fost anulat pentru că în perioada 7 noiembrie 2007 - 12 noiembrie 2007, pentru care fusese eliberat, reclamantul nu mai avea calitatea de salariat.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamantul.
În motivare a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere că încetarea activității s-a făcut prin acordul părților fără a exista însă semnătura sa, fiind "luată în mod unanim sub semnătură în fals de către angajator". În acest sens s-a arătat că prin decizia "de suspendare" din 04.02.2008 s-a recunoscut de către angajator faptul că la data emiterii era încă angajatul societății. Un alt motiv invocat se referă la folosirea "în mod tendențios și fals" a adresei 01/01.11.2007 fără a exista semnătura sa, în sensul că ar fi cerut o diminuare a salariului deși o astfel de cerere a sa nu ar exista în realitate. Sub titlul de "excepție", recurentul a arătat că la data de 06.11.2007 se afla în concediu medical și că a fost "dat afară" în timp ce se afla în concediu medical. Ca urmare, a solicitat să fie obligat angajatorul la plata drepturilor bănești de la data de 01.10.2007 până la zi, făcând referire și la alocația de hrană și diurna de străinătate.
Prin întâmpinarea formulată, intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului arătând că recurentul a solicitat încetarea contractului individual de muncă astfel încât a fost emisă decizie nr. 02/06.11.2007 în baza art. 55 litera b din Codul Muncii și aceeași zi este ultima în care recurentul s-a mai prezentat la locul de muncă, ulterior fiind angajat în cadrul altor societăți. S-a mai arătat că respectivul certificat de concediu medical a fost anulat. Referitor la alocația de hrană a arătat că aceasta nu a fost prevăzută în contractul individual de muncă iar diurna nu poate fi acordată întrucât recurentul nu a efectuat voiaje în afara țării.
Analizând sentința recurată prin prisma susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a fost angajat în cadrul societății pârâte în funcția de șef mecanic în baza contractului individual de muncă înregistrat la ITM C sub nr. -/13.08.2007, cu un salariu de bază brut de 7.000 lei.
Prin actul adițional nr. 01/01.11.2007 salariul a fost redus la 2.000 lei. Acest act adițional a fost înregistrat la ITM C sub nr. -/01.11.2007.
Prin decizia nr. 02/06.11.2007 emisă de intimată s-a dispus încetarea contractului individual de muncă încheiat cu recurentul, începând din 06.11.2007.
Recurentul nu a contestat și nu a solicitat anularea deciziei nr. 2/06.11.2007 în condițiile art. 283 al.1 lit. a din Codul Muncii și nu a solicitat nici anularea actului adițional nr. 01/01.11.2007 în cererea care face obiectul acestei cauzei și nu rezultă a fi formulat astfel de cereri nici în cadrul altor acțiuni.
În consecință, având în vedere limitele sesizării instanței de fond raportat la prevederile art. 129 al.6 și art. 316 raportat la art. 294 Cod.pr.civ. Curtea nu poate verifica legalitatea și temeinicia nici a deciziei nr. 02/06.11.2007 și nici a actului adițional nr. 01/01.11.2007. Ca urmare, motivele de recurs privind nulitatea acestora nu pot fi avute în vedere întrucât exced limitelor sesizării instanței astfel cum au fost ele stabilite chiar de către recurentul - reclamant.
Se reține astfel că în mod corect prima instanță nu a analizat validitatea acestor acte, întrucât nu fusese sesizată cu o astfel de cerere, și, în consecință, și-a întemeiat hotărârea pe datele rezultând din cuprinsul lor.
În aceste condiții, cum raporturile de muncă dintre părți au încetat în data de 06.11.2007, printr-o decizie împotriva căreia nu s-a formulat contestație, recurentul era îndreptățit la plata drepturilor salariale numai până la această dată.
Pârâta a probat încetarea raporturilor de muncă și a prezentat și contracte individuale de muncă încheiat de recurent cu alte societăți comerciale. Recurentul pe de altă parte, nu a probat că după data de 06.11.2007 ar fi continuat să presteze activitate în folosul societății pârâte chiar dacă contractul individual de muncă încetase, astfel încât, în mod corect prima instanță a reținut incidența art. 154 al.1 din Codul Muncii.
Astfel, plata salariului reprezintă contraprestația angajatorului pentru munca depusă de angajat.
În cazul în care angajatul nu a prestat muncă în folosul angajatorului, are dreptul la compensații numai în cazuri anume prevăzute de lege care exclud culpa sa, cum ar fi cazul indemnizației cuvenite în temeiul art. 53 al.1 din Codul Muncii pe perioada întreruperii temporare a activității, sau cazul despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate de care ar fi beneficiat salariatul concediat nelegal - art. 78 al.1 din Codul Muncii.
Cum însă recurentul nu a contestat decizia nr. 02/06.11.2007 și nu s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească faptul că încetarea contractului individual de muncă ar fi fost nelegală, iar acesta nici nu rezultă a fi continuat activitatea în cadrul societății pârâte după data de 06.11.2007, nu poate pretinde plata drepturilor salariale după această dată și în continuare, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
Din notificarea emisă de angajator către recurent și înregistrată sub nr. 04/04.02.2008, invocată de recurent, nu rezultă că acesta ar mai fi activat efectiv în cadrul societății după data de 06.11.2007 ci din contră, în această notificare se face referire la împrejurarea că raporturile de muncă sunt suspendate și recurentul figura absent nemotivat.
Referirea la împrejurarea că raporturile de muncă erau suspendate în opinia angajatorului, la data de 04.02.2008, ulterior datei emiterii deciziei de încetare a raporturilor de muncă, nu poate fi avută, însă, în vedere sub aspectul legalității deciziei de încetare a contractului individual de muncă întrucât, așa cum s-a arătat, reclamantul nu a învestit instanța cu o contestație împotriva deciziei nr. 2/06.11.2007 în condițiile art. 283 al.1 lit. a din Codul Muncii. De asemenea nu se poate avea în vedere motivul invocat de recurent în sensul că a fost concediat în timp ce se afla în concediu medical de vreme ce nu a formulat contestație împotriva deciziei de concediere.
Pentru perioada 01.11-06.11.2007,cum actului adițional nr. 01/01.11.2007 nu a fost anulat, el se prezumă a corespunde voinței părților și produce efecte între acestea potrivit regulilor generale - art. 969 din Codul civil, salariul fiind stabilit în condițiile art. 157 al.1 din Codul Muncii, astfel încât în mod corect instanța de fond a avut în vedere salariul diminuat.
Recurentul susține în motivele de recurs că nu există o cerere a sa pentru a i se diminua salariul la acest nivel însă o astfel de cerere nici nu trebuie să existe, acordul părților în sensul modificării unor clauze ale contractului individual de muncă concretizându-se în actul adițional însușit de acestea.
Recurentul mai susține în cererea de recurs că "se folosește în mod tendențios și fals" actul adițional (la care se referă ca fiind "adresa 01/01.11.2007) "fără a exista semnătura" sa, susținându-se de către pârâtă că ar fi solicitat diminuarea salariului.
Așadar, recurentul susține că nu ar exista semnătura sa în cuprinsul acestui act adițional deși acest act adițional, nr. 1 din 01.11.2007, este semnat în spațiul destinat semnăturii salariatului cu care s-a încheiat, adică recurentul, însă acesta nu a înțeles să conteste semnătura existentă în cuprinsul actului adițional cu respectarea procedurii prevăzute de art. 177 - 184 Cod.pr.civ. și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a susține acuzațiile de fals.
Se mai are în vedere că pârâta a invocat în apărare existența actului adițional nr. 1 din 01.11.2007 în întâmpinare, susținând că prin acest act adițional salariul reclamantului a fost redus din motive economice cu acordul său, fără a depune acest înscris.
În răspunsul la întâmpinare reclamantul a susținut doar că acest act adițional este încheiat unilateral de angajator, fără acordul său.
La termenul din 01.10.2008 pârâta a depus în copie acest act adițional, reclamantul lipsind, fiind termenul la care acest înscris a fost opus reclamantului ca mijloc de probă în sensul art. 177 al.1 Cod.pr.civ..
Ulterior, contrar art. 167 (5) Cod.pr.civ. reclamantul nu a folosit în contraprobă procedura prevăzută de art. 177 și următoarele din Codul d e procedură civilă, în sensul că nu a contestat semnătura din cuprinsul actului adițional care îi este atribuită, devenind aplicabil art. 103 al.1 Cod.pr.civ.
În ceea ce privește alocația de hrană, se are în vedere că HG nr. 185/1994 privind acordarea alocației de hrană zilnice pentru personalul navigant și auxiliar îmbarcat pe nave se aplică, în conformitate cu art. 1 al acestui act normativ, numai personalului navigant și auxiliar îmbarcat pe navele aparținând instituțiilor publice și regiilor autonome.
Pentru personalul navigant încadrat la societăți comerciale se aplică norma cu caracter general, respectiv Lege nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă. Potrivit art. 1(1) din această lege, salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator. Așadar, legea nu instituie o obligație a angajatorului de a acorda această alocație de hrană.
Pe de altă parte, art. 42 al.(3) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2006-2007 (publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 6 din 17.04.2006) prevede că "tichetele de masă sunt acordate conform prevederilor legale și înțelegerii părților".
Așadar, pentru perioada relevantă, nici legea și nici contractul colectiv de muncă aplicabil nu impuneau obligația angajatorului de a acorda alocația zilnică de hrană.
Nici contractul individual de muncă încheiat de părți nu prevedea un drept la alocație de hrană pentru angajat nici în clauzele referitoare la salarizare nici în alte clauze.
Ca urmare, recurentul nu era îndreptățit la alocație de hrană, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
În cererea introductivă, recurentul - reclamant a solicitat în mod expres "diurna străinătate".
Din probele existente la dosarul cauzei nu rezultă ca în perioada relevantă recurentul să fi efectuat deplasări în interes de serviciu în afara țării. De altfel, contrar art. 112 pct. 3 Cod.pr.civ. recurentul - reclamant nu a indicat în concret în ce perioade s-ar fi aflat în deplasare în afara țării și pentru ce zile și în ce cuantum pretinde diurna astfel încât în mod corect instanța de fond a respins acest capăt de cerere.
În consecință recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurentul reclamant, cu domiciliul în T,-, -S 3,.A,.13, județul T, împotriva sentinței civile nr.2459/07.11.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SRL, cu sediul în C, Bd. 1 - 2. -.28,.A,.13, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03.02.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond: /
Tehnored.dec.jud.-/12.02.2009
gref.RD/2ex./13.02.2009
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Maria Apostol, Răzvan Anghel
