Drepturi salariale (banesti). Decizia 41/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 41/R-CM
Ședința publică din 22 Ianuarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
JUDECĂTOR 3: Constantina Duțescu
Judecător - -
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI B și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI împotriva sentinței civile nr. 943 din 12 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, răspuns consilier juridic pentru recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului V, în baza delegației depusă la dosar, lipsind recurentul-pârât Ministerul Justiției, intimații-reclamanți, intimații-pârâți și intimata-intervenientă în nume propriu.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Consilier juridic având cuvântul pentru recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului V, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
La data de 18 octombrie 2007 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea acțiunea formulată de reclamanții, și cererea de intervenție în interes propriu formulată de în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL PITEȘTI, TRIBUNALUL VÂLCEA și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII prin care s-a solicitat ca acestea să fie obligate să plătească drepturile bănești, reprezentând sporul de vechime în muncă începând cu 01 ianuarie 2001 la zi, drepturile cuvenite să fie calculate ca urmare a majorării indemnizației brută lunară, cu 30%, respectiv 40% pentru perioada aprilie 2003 - aprilie 2006, actualizate potrivit cu indicele de inflație, să se achite și pentru viitor drepturile privind sporul de vechime în muncă, să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă, urmând ca Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor către reclamant.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sporul de vechime a fost prevăzut de art.33 din Legea nr.50/1996, republicată, atât pentru magistrați, cât și pentru personalul auxiliar.
Deși în Legea nr.83/2000 nu a mai fost prevăzută expres mențiunea sporului de vechime, dispozițiile art.33 din Legea nr.50/1996 nu au fost abrogate. Legea nr.92/1992 a introdus noțiunea de vechime în magistratură și s-a făcut distincția între sporul de vechime care se acordă în funcție de numărul de ani lucrați indiferent de sectorul de activitate și sporul de fidelitate în magistratură, care se acordă potrivit vechimii efective în funcția de magistrat.
Sporul de vechime este un drept recunoscut de dispozițiile art.155 Codul muncii, fiind incidente și dispozițiile art.16 din Constituția României, potrivit cărora cetățenii sunt egali în fața legii, fără privilegii și discriminări. Prin hotărârea nr.170/2007, Colegiul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat existența unui tratament diferențiat discriminatoriu între categoriile profesionale aparținând aceluiași sistem, în legătură cu acordarea sporului de vechime și a recomandat Ministerului Justiției și Ministerului Public adoptarea unor măsuri în vederea înlăturării tratamentului discriminatoriu.
De asemenea, reclamanții au arătat instanței că, la forma actuală de remunerare, constând în indemnizația stabilită conform art.3 din nr.OUG177/2002, magistrații beneficiază și de celelalte sporuri, inclusiv sporul de vechime în muncă ce a fost prevăzut de art.33 din Legea nr.50/1996, ținând seama și de faptul că dispozițiile nr.OUG177/2002 reprezintă norma specială în raport cu dispozițiile Codului muncii.
Reclamanții mai arată că au solicitat achitarea sporului de vechime în muncă începând cu luna aprilie 2003, deoarece potrivit art.16 din Decretul nr.167/1958, prescripția a fost întreruptă prin cererea de chemare în judecată, soluționată irevocabil prin decizia civilă nr.394/22.11.2005 a Curții de APEL PITEȘTI, prin care ordonatorii de credite au fost obligați la plata sporului de vechime pentru perioada 2001 - ianuarie 2003.
Prin concluziile depuse la fila 2 din dosar, reclamanții au arătat că prin cererea de chemare în judecată au solicitat să li se achite drepturile bănești reprezentând sporul de vechime în muncă recunoscut de lege și nu au contestat modul de stabilire a drepturilor salariale care să atragă competența Curții de APEL PITEȘTI. De asemenea, au arătat că prin decizia civilă nr.394/22.11.2005 a Curții de APEL PITEȘTIs -a întrerupt cursul prescripției extinctive.
Prin cererea de modificare a acțiunii introductive reclamanții au solicitat plata sumelor reprezentând sporul de vechime în muncă pe perioada septembrie 2004 (intrarea în vigoare a nr.OUG24/2004), 2005, 2006 și până la intrarea în vigoare a Legii nr.45/09 martie 2007 privind aprobarea nr.OUG27/2006 privind salarizarea magistraților, având în vedere și sporul de anticorupție de 40% acordat până la intrarea în vigoare a nr.OUG27/2006.
Ministerul Justiției a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile solicitate pentru perioada ce excede celor trei ani calculați de la data introducerii prezentei acțiuni, conform art.1, 3, 7 și 8 din Decretul nr.167/1958 și art.283 din Codul muncii, considerând că drepturile solicitate pentru anul 2003 sunt prescrise, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
De asemenea, pârâtul a precizat că potrivit dispozițiilor nr.OG27/2006 salariul magistraților este format din mai multe elemente componente. Elementul component principal al salariului magistraților îl reprezintă indemnizația de încadrare brută lunară la care se adaugă o serie de sporuri. Or, aplicarea sporului de vechime nu ar cauza o majorare a indemnizației brute lunare, ci doar s-ar mări venitul lunar, întrucât atât sporul de vechime cât și sporul pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor de corupție se calculează prin aplicarea la indemnizația de încadrare brută lunară. A efectua calculul în modalitatea solicitată de reclamanți ar însemna să se aplice un spor la un alt spor, ceea ce este inadmisibil și reprezintă o îmbogățire fără justă cauză.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat, în esență, potrivit Legii nr.50/1996, că magistrații beneficiau de un spor de stabilitate, precum și de un spor de vechime în muncă, sporuri statuate de art.5 alin.1 și art.33 alin.1 din acest act normativ.
Prin G nr.83/2000, această prevedere a fost modificată în sensul că magistrații beneficiau de un adaos la îndemnizația de încadrare lunară în raport cu vechimea efectivă în funcțiile prevăzute la art.42 și art.43 alin.2 din Legea nr.92/1992, republicată. De asemenea, art.33 din Legea nr.50/1996 a fost completat prin introducerea unui nou alineat, care prevedea că dispozițiile referitoare la sporul de vechime în muncă nu se aplică și magistraților.
Ulterior, Legea nr.92/1992 a fost abrogată prin Legea nr.303/2004 și în acest act normativ nu este prevăzut sporul de vechime în muncă.
În prezent salarizarea magistraților se realizează potrivit dispozițiilor nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților care la art.4 alin.1 prevede că acestea beneficiază de o majorare a îndemnizației în raport cu vechimea numai în funcțiile de judecător, procuror și alte categorii de personal din sistemul justiției.
În urma probelor administrate, Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.943 din 12 noiembrie 2007, espins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanți, precum și cererea de intervenție principală și au fost bligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Vâlcea să plătească acestora diferența de spor de vechime pe perioada 01.01.2001 - 12.03.2007, calculat la îndemnizația de încadrare brută lunară majorată cu 30%, respectiv 40%, respectiv sumele brute calculate prin raportul de expertiză întocmit în dosarul nr-, după cum urmează: - 34.915 lei; - 22.048 lei; - 24.168 lei; - 31.760 lei; - 32.869 lei; - 25.595 lei; - 14.698 lei; - 16.559 lei; - 12.385 lei; - 11.311 lei; - 16.558 lei; - 31.131 lei și - 52.083 lei, reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare achitării acestor drepturi.
A fost obligat pârâtul Tribunalul Vâlcea să completeze în carnetul de muncă al reclamanților sporul de vechime cuvenit fiecăruia.
S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, cu privire la excepția dreptului material la acțiune, că potrivit dispozițiilor art.16 al.1 lit.a din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de C în folosul căruia curge prescripția. Asemenea acte de recunoaștere, pe lângă Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din 7 mai 2007, au fost: adrese ale Ministerului Justiției către Ministerul Finanțelor Publice în vederea obținerii fondurilor necesare plăților; includerea în angajamentul cu ocazia încheierii negocierilor de aderarea la Uniunea Europeană a obligației de plată a drepturilor salariale restante și asigurării salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar; includerea în strategia de reformă a sistemului judiciar (HG nr.232/2005) a măsurii vizând plata drepturilor salariale restante, inclusiv pentru personalul instanțelor judecătorești care nu dețin hotărâri judecătorești și eliminarea discriminării.
Consecința unei asemenea întreruperi a dreptului material la acțiune este reglementată de art.17 alin.1 și 2 din Decretul nr.167/1958 și constă în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție, respectiv de la data de 07 mai 2007, când s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin decizia nr.XXXVI/07 mai 2007, statuând: "dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996, în raport de prevederile art.1 pct.32 din nr.OG83/2000, art.50 din nr.OUG177/2002 și art.6 alin.1 din nr.OUG160/2000, se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege".
Instanța a constatat că în speță sunt aplicabile și dispozițiile art.21 alin.1 din nr.OG137/2000, care face referire la faptul că în toate cazurile de discriminare persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun, fiind vizat dreptul substanțial. Sub acest aspect, pretențiile având natură salarială sunt incidente reglementările din dreptul comun, astfel încât dreptul la formularea pretențiilor, respectiv termenul de 3 ani curge pentru acești reclamanți de la data când au cunoscut sau trebuiau să cunoască atât paguba cât și pe C care răspunde de ea, respectiv de la data de 07 mai 2007 când Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia XXXVI a stabilit dreptul magistraților la sporul de vechime în muncă.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții au calitatea profesională de magistrați în cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, iar până la apariția nr.OG83/2000 privind modificarea și completarea Legii nr.50/1996 aprobată prin Legea nr.334/2001 au beneficiat de sporul de vechime în muncă, astfel cum a fost prevăzut de dispozițiile art.33 din Legea nr.50/1996, republicată, atât pentru magistrați, cât și pentru personalul auxiliar. Din interpretarea legii în ansamblu rezultă că, atunci când se face referire la personalul auxiliar, se folosește sintagma celelalte categorii de personal, ceea ce înseamnă că în noțiunea de "personal" utilizată în conținutul art.33 intră atât categoria magistraților cât și categoria personalului auxiliar de specialitate. Asupra dreptului în discuție nu au eficacitate actele normative ulterioare prin care este atinsă existența ori exercitarea acestuia.
Pe de altă parte, nu s-a reținut apărarea în sensul că sporul de vechime în muncă este inclus în calculul indemnizației de încadrare brută lunară prevăzută de art.2 și urm. din nr.OUG177/2002, deoarece art.3 din acest act normativ, atunci când precizează cum se stabilește îndemnizația magistraților pentru activitatea desfășurată, se referă numai la funcții, la nivelul instanțelor, la vechimea în magistratură, nu și la vechimea în muncă.
Dispozițiile art.155 din Legea nr.53/2003, care constituie dreptul comun în materie, prevăd că noțiunea de "salariu" cuprinde: "salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".
Dreptul la salariu, așa cum este definit în art.155 din Codul muncii, este un drept fundamental și este principalul drept al salariatului pe care angajatorul are obligația să-l plătească. Luarea în considerare a salariului ca instrument de sine stătător, fără sporuri și adaosuri, este contrară spiritului prevederii art.155 din Codul muncii. În consecință, sporul de vechime nu este inclus în calculul indemnizației de încadrare brută lunară prevăzută de art.2 și urm. din nr.OUG177/2002.
Nici o altă dispoziție legală nu interzice expres dreptul magistraților la sporul de vechime în muncă.
Instanța a reținut că, art.21 alin.1 din Legea nr.137/31.08.2000, modificat prin Legea nr.48/2002, prevede că în toate cazurile de discriminare menționate în cuprinsul acestuia, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare.
Unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii este și C al nediscriminării, conform art.5 din Codul muncii, potrivit căruia în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Prin decizia nr.36 din 07 mai 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art.1, pct.32 din nr.OG83/2000, art.50 din nr.OUG177/2002 și art.6 alin.1 din nr.OUG160/2000 se interpretează în sensul că "judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege".
În ceea ce privește acordarea sporului de vechime calculat ca urmare a majorării indemnizației brute lunare, tribunalul a constatat că prin nr.OUG177/2002, în art.1, s-a prevăzut că judecătorii care compun completele specializate la infracțiunile de corupție primesc un spor de 30% din indemnizația brută lunară, iar prin nr.OG43/2002, intrată în vigoare la data 27.04.2004 și modificată prin nr.OUG24/2004, s-a prevăzut că magistrații care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție beneficiază de o majorare cu 40% a indemnizației de încadrare brute lunare.
Prin Legea nr.601/16.12.2004 de aprobare a nr.OUG24/2004, intrată în vigoare la data de 23.12.2004, în art.28 alin.5 se menționează că acești magistrați beneficiază de un spor de 40% la indemnizația de încadrare brută lunară.
Prin nr.OUG27/29 martie 2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, intrată în vigoare la data de 10.04.2004, modificată și aprobată prin Legea nr.45/2007, s-a prevăzut în expunerea de motive că asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a judecătorilor și procurorilor este prevăzută la cap.VI pct.3.3 din Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007, aprobată prin nr.HG232/2005, măsură care avea ca termen de finalizare luna decembrie 2005, luând în considerare faptul că atât judecătorii, cât și procurorii care nu au beneficiat de sporul de 40% pentru judecarea și urmărirea penală a infracțiunilor de corupție, criminalitate organizată și terorism au acționat în judecată Ministerul Justiției, iar efortul bugetar pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au admis cererile acestora este de circa 4 ori mai mare decât C rezultat din aplicarea prezentei ordonanțe de urgență.
De asemenea, s-a ținut seama de Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr.185/22 iulie 2005, prin care s-a constatat existența unei discriminări directe între judecătorii și procurorii care beneficiază de sporul de 40% și cei care nu beneficiază de acest spor și s-a recomandat Ministerului Justiției inițierea unor modificări în sensul eliminării acestei inegalități.
În consecință, pe de o parte, s-a adoptat nr.OUG27/2006, iar pe de altă parte, s-a legiferat prin dispozițiile art.41din Legea nr.45/2007 că pentru vechimea în muncă, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți beneficiază de un spor de vechime calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru.
În ceea ce privește acordarea sumelor reactualizate, s-a reținut că cererea reclamanților este întemeiată, fiind incidente și dispozițiile art.161 pct.4 din Codul muncii, potrivit cărora "întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului". Reactualizarea conform indicelui real de inflație intervenit în perioada în care acest drept nu a fost plătit reprezintă C mai fidel prejudiciu real suferit de către reclamanți prin privarea de acest drept.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâții Ministerul Justiției B și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Se arată în recursul formulat de Ministerul Justiției că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică față de motivul de casare prev. de art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă.
1. Referitor la sporul de 30-40 % acordat judecătorilor, instanța de fond nu a avut în vedere că reglementarea generală aplicabilă în materia drepturilor salariale ale judecătorilor și procurorilor era OUG nr.177/2002, situație în care modificarea operată prin art.28 din OUG nr.43/2002 prin includerea sporului de anticorupție în indemnizația brută lunară nu poate fi primită.
Printr-o astfel de interpretare se ajunge la existența a două feluri de indemnizații brute lunare pentru magistrați, după cum aceștia au beneficiat sau nu de sporul anticorupție.
Se arată astfel că, sumele reprezentând sporul de 30 %, respectiv 40 % nu pot intra în baza de calcul a indemnizației brute lunare, așa cum în mod eronat a considerat instanța de fond, ci reprezintă un adaus la această indemnizație.
Ca urmare, în condițiile în care sporul de vechime în muncă se calculează în funcție de indemnizația brută lunară, fără ca din aceasta să facă parte și sporul anticorupție, în mod greșit s-a apreciat că din indemnizația de încadrare brută lunară făcea parte și sporul anticorupție.
2. Instanța de fond nu a avut în vedere existența autorității de lucru judecat pentru perioada 1.11.2003 - 27.04.2004, când reclamanților li s-a acordat sporul de vechime în muncă prin decizia civilă nrt.63 R-CM din 20.02.2007 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI.
Astfel, reclamanții au mai formulat o acțiune pentru plata sporului de vechime în muncă pentru perioada 1.01.2001 până la rămânerea definitivă hotărârii, actualizat cu indicele de inflație, acțiune ce fost admisă prin sentința civilă nr.1006 din 16.11.2006 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, iar prin decizia nr.63-CM din 20.02.2007 Curtea de APEL PITEȘTIa dispus modificarea acestei sentințe, în sensul acordării sporului de vechime pentru perioada 1.11.2003- 27.09.2004.
Cum pentru această perioadă s-a acordat reclamanților sporul de vechime, instanța de fond trebuia să constate existența autorității de lucru judecat față de prev. art.1201 cod civil și art.163 al.1 Cod procedură civilă.
De asemenea se arată că acțiunea reclamanților este parțial prescrisă, avându-se în vedere că a fost formulată la data de 18.10.2007.
Față de prev. art.3 din Decretul 167/1958 dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani, situație în care pentru perioada anterioară datei de 18.10.2004 acțiunea formulată de reclamanți este prescrisă.
Față de motivele invocate solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
În recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor publice se critică sentința ca nelegală, întrucât în mod greșit s-a admis acțiunea față de acesta, deși nu avea calitatea procesuală pasivă.
Faptul că ordonatorul principal de credite, în speță Ministerul Justiției nu a acordat drepturile salariale pe care le pretind reclamanții, nu conferă nicio garanție din partea Ministerul Economiei și Finanțelor să le plătească sume ce izvorăsc dintr-un raport juridic de muncă, având la bază un contract individual de muncă.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât rolul acestuia este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată de Legea 500/2002 privind finanțele publice.
Și în situația în care s-ar fi produs un prejudiciu reclamanților, nu există nici-o culpă din partea Ministerul Economiei și Finanțelor și nici o legătură de cauzalitate cu prejudiciul cauzat acestora, situație în care în mod greșit s-a admis acțiunea.
Față de cele arătate solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii față de acest pârât.
Recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat.
Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă ca și pârât-chemat în garanție. În conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamantului, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a acestuia.
Dealtfel prin sentința pronunțată de instanța de fond, acest recurent a fost obligat numai la alocarea către ceilalți pârâți a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale și nu direct la plata acestor drepturi.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă raportat la art.291 Codul muncii, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.
Recursul declarat de Ministerul Justiției este în parte întemeiat.
Primul motiv de recurs vizează admiterea greșită a acțiunii privind plata diferențelor rezultate din calculul sporului de vechime în muncă, în funcție de indemnizația de încadrare lunară.
Analizând aceasta, se constată că, într-adevăr, așa cum arată și pârâtul în recursul formulat, prin nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, s-a stabilit la art.3 alin.1 că magistrații au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită pe funcții în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură.
Art.28 din nr.OUG43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, așa cum a fost modificată prin nr.OUG24/2004, a prevăzut la personalul prevăzut la alin.1 și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție, beneficiază de o majorare cu 40% a indemnizației brute de încadrare lunară.
Prin art.1 pct.8 din Legea nr.601/2004 pentru aprobarea nr.OUG24/2004 privind creșterea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, precum și intensificarea măsurilor de prevenire și combatere a corupției, art.28 din nr.OUG43/2002 sus arătat a fost modificat, în sensul că s-a precizat că personalul respectiv beneficiază de un spor de 40% la indemnizația brută de încadrare lunară.
Față de dispozițiile art.3 alin.1 și 2 din nr.OUG177/2002 și de dispozițiile care reglementează diversele sporuri ce se acordă magistraților, rezultă că sporurile se calculează ca procent din indemnizația brută lunară.
Or, în art.5 alin.1 din Legea nr.601/2004 sus arătată se precizează un spor de 40% la indemnizația brută de încadrare lunară, ceea ce înseamnă că acest spor se adaugă la indemnizația brută lunară, urmând a face parte din aceasta.
Nu se poate pretinde, așa cum arată pârâtul în recurs, că există două feluri de indemnizații de încadrare brute lunare pentru magistrați, atâta vreme cât acest spor de 40% s-a adăugat la indemnizația de încadrare lunară a tuturor magistraților.
Prin sentința civilă nr.4891/CCM din 26.10.2006, rămasă definitivă, au fost obligați pârâții să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând 30% din indemnizația de încadrare brută lunară și respectiv 40% pentru perioadele arătate. S-a admis astfel cuprinderea în baza de calcul, pentru fiecare reclamant, a majorării de 30%, respectiv 40% a indemnizației brute lunare prin hotărâri judecătorești irevocabile.
Atâta vreme cât sporul de 40% a fost cuprins în indemnizația brută lunară de încadrare, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea reclamanților și a obligat pe pârâți să le plătească acestora și diferența de spor de vechime în muncă, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, majorată în acest mod.
C de-al doilea motiv de recurs este de asemenea nefondat, întrucât prin decizia civilă nr.63 R-CM din 20.02.2007 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr- s-a soluționat recursul declarat împotriva sentinței civile nr.1006 din 16.11.2006 a Tribunalului Vâlcea, prin care au fost obligați pârâții la plata sporului de vechime în muncă pentru perioada 29.11.2001 până la rămânerea definitivă a hotărârii.
Prin decizia civilă nr.63 R-CM din 20.02.2007, sus arătată, Curtea de APEL PITEȘTIa modificat sentința Tribunalului Vâlcea și a obligat pe pârâți la plata sporului de vechime începând cu data de 1.11.2003 până la 27.09.2004.
În sentința și decizia de mai sus se are în vedere însă sporul de vechime ce trebuia acordat reclamanților în baza art.33 din Legea 50/1996 republicată și nu diferența de spor de vechime pentru perioada 1.01.2001 - 12.03.2007 calculat la indemnizația de încadrare brută lunară majorată cu 30 %, respectiv 40 %, situație în care nu se poate pretinde că obiectul cauzei este același.
Nefiind vorba despre același obiect al cauzei nu se poate pretinde existența autorității de lucru judecat.
Referitor la prescripția parțială dreptului la acțiune a reclamanților se constată că, potrivit art.1 din Decretul 167/1958 privind prescripția extinctivă, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege, iar potrivit art.7, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.
Art.3 din același act normativ arată că termenul de prescripție este de 3 ani, dacă nu există prevederi legale derogatorii, iar potrivit art.283 al.1 lit.c din Codul muncii, cererile în materia conflictelor de muncă pot fi formulate în ter4men de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, atunci când obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
În speță, reclamanții au formulat acțiunea de față la data de 15.05.2007, dată față de care pârâtul putea fi obligat la plata drepturilor salariale respective începând cu data de 15.05.2004, situație în care instanța trebuia să respingă ca prescris dreptul la acțiune pentru perioada 1.01.2001 - 15.05.2004.
Așa fiind, față de prevederile art.312 alin.2 Cod procedură civilă, se va admite recursul formulat de Ministerul Justiției și se va modifica în parte sentința civilă atacată, în sensul că se va respinge ca prescris dreptul la acțiune pentru perioada sus-arătată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr. 943 din 12 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții:, intervenienta în interes propriu și pârâții CURTEA DE APEL PITEȘTI, TRIBUNALUL VÂLCEA ȘI CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Modifică în parte sentința în sensul că înlătură ca prescrisă perioada 01.01.2001-15.05.2004.
Menține în rest sentința.
Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 ianuarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Grefier,
Red.
Tehnored..
4 ex./25.01. 2008
Jud.fond:
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Constantina Duțescu
