Drepturi salariale (banesti). Decizia 412/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar Nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 412/
Ședința publică din 9 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Juravschi
JUDECĂTOR 2: Ligia Vâlcu
JUDECĂTOR 3: Codruța Vodă
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Institutul Național al Magistraturii, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B - și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, împotriva sentinței civile nr. 112 din 25 octombrie 2008, pronunțată de Ca în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul reclamant, lipsind recurenții pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Institutul Național al Magistraturii, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B - și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, precum și intimații reclamanți, și intimatul pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și chematul în garanție Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Intimatul reclamant prezent solicită respingerea recursurilor ca nefondate, invocând practică CEDO în susținerea punctului său de vedere.
CURTEA
Asupra recursului de față,
Constată că, prin sentința civilă 112/2008, Curtea de APEL BRAȘOVa dispus următoarele:
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Consiliul Superior al Magistraturii invocată de acesta.
A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții:, -, procurori, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov,-, corp B, jud.B, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, cu sediul în B, sector 5,-, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, cu sediul în B,-, jud.B, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, cu sediul în B,-, jud.B, Institutul Național al Magistraturii, cu sediul în B, sector 5,-, Consiliul Superior al Magistraturii B, cu sediul în B, sector 6, Calea nr.2.
A obligat pârâții susmenționați: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov să plătească reclamanților creșterile salariale prevăzute de art.1 alin.1 din OG 10/2007 pentru anul 2007, actualizate conform indicelui de inflație și cu aplicarea dobânzii legale până la plata efectivă, începând cu 1.01.2007 pentru reclamanții, și începând cu 5.03.2007 pentru reclamantul.
A respins pretențiile reclamanților formulate în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul ales la reprezentantul în teritoriu DGFP, B-dul - nr.7.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ B împotriva chematului în garanție MEF B și în consecință obligă chematul în garanție MEF prin DGFP B să aloce fondurile bănești necesare plății drepturilor mai sus menționate, în favoarea reclamanților.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Pretențiile reclamanților izvorăsc dintr-un raport de muncă dintre procurori și parchetul în care au activat în perioada pe care se solicită drepturile salariale. În aceste condiții, în raport de prevederile art.1 alin 2 lit. i din OG 137/2000, discriminarea fiind produsă în raporturile de muncă, art.21 a fost interpretat ca, în acest caz, dreptul comun îl constituie normele care reglementează materia dreptului muncii, ceea ce atrage incidența disp.art 284 din Legea 53/2003 rap. la art.2 pct.1. lit.c, instanța de drept comun fiind tribunalul. Pentru aceste motive a fost respinsă excepția.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții au calitatea de procurori.
Prin art.1 din OG 10/2007 s-a stabilit că în anul 2007 salariile de bază ale personalului contractual din sistemul bugetar precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor II și III din Legea 154/1998, să se majoreze în trei etape, respectiv: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
Așa cum rezultă din anexa II din Legea 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, beneficiari ai acestor drepturi sunt și judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție precum și judecătorii Curții Constituționale, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație și adjuncții acestuia.
Așadar, singurii magistrați exceptați de la acordarea majorărilor salariale amintite sunt judecătorii din cadrul curților de apel, tribunalelor și judecătoriilor și procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație, parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii, printre aceștia din urmă numărându-se și reclamanții.
Faptul că de majorarea salariilor au beneficiat numai anumiți magistrați conduce la existența unei discriminări în cadrul aceleiași categorii profesionale, aducându-se astfel atingere principiului pentru muncă egală, plată egală și al egalității în fața legii.
Prin urmare, Curtea de APEL BRAȘOVa constatat și reținut tratamentul diferențiat aplicat unor persoane care efectuează aceiași muncă și se află în situații comparabile, astfel că distincția făcută de legiuitor încalcă drepturile consfințite de art.1 alin.3 din OG 137/2000.
Cât privește actualizarea creanței, instanța a constatat că potrivit prevederilor art.1084 cod civil creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pagubei suferite, reprezentând suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit. Pentru o reală despăgubire, se impune actualizarea creanței în raport de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale, conform art.1084 Cod civil.
În conformitate cu art. 3 alin.1 pct.2 din HG nr. 208/2005, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii anuale bugetare și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Ca urmare, este necesar ca acest minister să pună la dispoziția Ministerului Public fondurile necesare achitării drepturilor salariale restante.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții în termen.
Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP prin motivele de recurs critică sentința instanței de fond pentru greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a MEF.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Se susține că hotărârea cuprinde motive contradictorii în ceea ce privește soluționarea excepției lipsei competenței materiale a instanței.
1. Consideră că în situația în care se stabilește existența
unei discriminări, instanța competentă să acorde despăgubiri și să hotărască asupra repunerii în situația anterioară discriminării este judecătoria, potrivit dreptului comun.
Se reinterează, în acest sens excepția necompetenței materiale a Tribunalului Brașov.
2. Se arată că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești dispunând aceste creșteri salariale fără fundament legal.
Dispozițiile OG 137/2000 cu privire la constatarea situațiilor discriminatorii nu sunt aplicabile în speță.
3. Soluția instanței de fond este lipsită de temei legal și a fost dată cu
încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Acordarea acestor creșteri salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare întrucât nu reprezintă o deosebire, excludere, restricție sau preferință efectuată pe criterii de rasă, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, vârstă, handicap.
4. Instanța a dispus nelegal plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației deoarece obligarea pârâților la plata sumelor rezultate din aplicarea indexărilor ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
În drept recursul se întemeiază 304 pct.3, 4 pe dispozițiile art.299 Cod procedură civilă art.7, 9 Cod procedură civilă.
Analizând recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B instanța constată că nu este întemeiat.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor justifică calitatea procesual pasivă pentru următoarele considerente: Acest minister execută dispozițiile legii bugetare și îi revine sarcina de a face propuneri, de a elabora proiectul legii bugetului de stat, precum și a legilor de rectificare, conform art.28 Legea 500/2002.
În speță, instanța de fond nu a dispus obligarea acestui pârât în solidar cu ordonatorii de credite: Ministerul Justiției, Tribunalul Brașov și Curtea de APEL BRAȘOV, la plata diferențelor de drepturi constând în sporul de vechime, ci conform dispozitivului hotărârii acest pârât are o obligație de rezultat, aceea de a vira fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, tocmai în recunoașterea calității pe care însuși acest recurent și-o invocă în cadrul recursului, respectiv "rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite".
Pentru aceste considerente, recursul formulat de MEF prin DGFP va fi respins.
Cu privire la recursul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța constată că nu este întemeiat.
Normele de competență materială nu au fost încălcate.
Într-adevăr temeiul acțiunii este OG 137/2000 însă instanța trebuie să aplice normele de competență nu doar după temeiul de drept al acțiunii civile, ci și după natura juridică a litigiului. În speță acest litigiu are caracterul unui veritabil litigiu de muncă, drepturile pretinse de reclamanți izvorând din constatarea unei situații discriminatorie în legătură cu munca prestată.
Reglementarea generală în materia discriminării face trimitere implicit la normele cu caracter general în materia competenței materiale a instanțelor, însă nu pot fi ignorate și dispozițiile art.5 alin.4 Codul muncii conform cu care constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin.2, dar care produc efectele unei discriminări directe. Aceste dispoziții apar ca fiind speciale în raport cu dispozițiile OUG 137/2000 fiind aplicabile și în litigii de muncă în care pretențiile formulate cu titlu de drepturi salariale solicitate reprezintă în realitate despăgubirile materiale proporționale cu prejudiciul suferit, de care face vorbire OG 137/2000.
Prin urmare, față de natura juridică a raportului de drept dedus judecății, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut competența materială în soluționarea prezentei cauze ca fiind a completului specializat - litigii de muncă din cadrul Tribunalului Brașov.
În ceea ce privește legalitatea sentinței față de criticile formulate de recurent cu privire la soluționarea în fond a cauzei, instanța, constată că nu sunt întemeiate.
Nu poate fi acceptată critica prin care recurentul - arată că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești recunoscând pe criterii de discriminare - drepturi salariale în favoarea magistraților, fără suport legal.
Nu este vorba de o greșeală de judecată a instanței de fond, ci de o interpretare asupra efectelor unui text de lege asupra sistemului de salarizare a unei categorii de magistrați.
Faptul că instanța a reținut că aceste drepturi salariale izvorăsc din aplicarea coeficienților de indexare și pentru magistrații instanței de drept comun, se cuvin ca echivalent al despăgubirilor rezultate pentru un act juridic discriminator nu echivalează "cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești", însăși ÎCCJ reținând în spețe asemănătoare cu ocazia soluționării recursurilor în interesul legii pronunțate (decizia VI/15.01.2007, decizia XXXVI/7.05.2007) că "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o socializare particularizată, nu se poate justifica".
Soluția instanței de fond nu trebuie interpretată ca rezultatul acordării unor drepturi salariale fără suport legal.
Este atributul instanțelor de judecată potrivit art.27 din OG 137/2000 să soluționeze cererile pentru acordarea de drepturi și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, iar judecata cauzei are loc cu citarea obligatorie a CNCD. A considera că problema de drept cu care reclamanții au sesizat instanța ține de constituționalitatea unor texte de lege și nu de aprecierea ca discriminatorie a unei stări de fapt izvorâtă din lege poate fi interpretată ca o încălcare a dreptului la liberul acces la justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului sancționând statul român pentru aceste încălcări ale dreptului consacrat de art.6 alin.1 al convenției pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului reținând că încălcarea acestui drept rezultat din soluțiile instanței interne care au respins ca inadmisibile unele acțiuni pe considerente procedurale părțile având la dispoziție o altă cale procedurală de urmat în valorificarea dreptului (cauza Gheorghe împotriva României).
Pentru o apreciere discriminatorie situației de fapt invocată de reclamanți, constând îneliminarea dintre categoriile salariaților bugetari care beneficiază de majorarea ori indexarea salariilor în anul 2007, judecătorilor,procurorilor, personalului asimilat, instanța a reținut corect că până în ianuarie 2007 aceste indexări salariale au avut o reglementare juridică pentru toate categoriile de magistrați: atât pentru magistrații instanței de drept comun, prin (OG 27/2006 și OUG 177/2002), cât și magistrații ÎCCJ, ai Curții Constituționale cu calitate de demnitari conform Legii 154/1998.
Pentru anul 2007 sunt recunoscute aceste indexări salariale numai categoriei de magistrați prevăzută în anexa II și III din Legea 154/1998 excluzând magistrații instanței de drept comun, conform dispozițiilor OG 10/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit OG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Așadar, în mod voit legiuitorul nu a mai prevăzut pentru magistrații instanței de drept comun (judecători și procurori ai Parchetelor de pe lângă Judecătorii, Tribunale și Curți de Apel) creșteri salariale pentru valoarea de referință sectorială în cursul anului 2007, deși pentru alte categorii de magistrați, cât și personal bugetar au fost reglementate în continuare, și pentru anul 2007, creșteri salariale - indexări.
Trebuie remarcat că în prezent, respectiv pentru anul 2008, prin ordonanțe de guvern, guvernul a prevăzut din nou creșteri salariale, de data aceasta fără nicio distincție între categorii de magistrați existând: OG 13/30.01.2008 privind creșterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (ordonanța se referă prin alte categorii de personal din sistemul justiției la magistrații instanței de drept comun) și OG 10/2008 care prevede creșteri salariale pentru 2008 pentru personalul contractual din sectorul bugetar și pentru personalul salarizat potrivit anexelor II și III din Legea 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor persoanelor car ocupă funcția de demnitate publică.
Omisiunea reglementării acestor drepturi la creșteri salariale pentru o anumită categorie de personal pentru anul 2007, deși până în ianuarie 2007, cât și din 1.01.2008, au existat și există prevederi cu privire la indexările salariale pentru magistrații instanței de drept comun (judecători și procurori), în comparație cu prevederea cu continuitate a acestor drepturi pentru magistrații ÎCCJ (de exemplu), cât și pentru alte categorii de personal bugetar, echivalează cu aplicarea unui tratament discriminatoriu constând în încălcarea principiului egalității de tratament pentru o situație asemănătoare, principiu protejat de legislația secundară comunitară, respectiv prin Directiva 2000/43/CE/29.06.2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică și prin directiva 2000/78/CE/27.11.2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă care stabilește că "prin principiul egalității de tratament" se înțelege absența oricărei discriminări directe sau indirecte cu privire și la "condițiilede încadrare șide muncă, inclusiv condițiile de concediere și de remunerare"(art.3 lit.c din directivă).
Nu poate fi primită susținerea recurenților prin care se arată că nu poate constitui discriminare situația prezentată de reclamanți. Recurenții se raportează la criteriile de discriminare recunoscute de dispozițiile OG 137/2000 pe care le interpretează restrictiv, fără a ține cont de faptul că modificările aduse acestei ordonanțe prin Legea 324/2003 au drept scop transpunerea în legislația internă a prevederilor directivelor mai sus invocate în respectarea principiului supremației dreptului comunitar și efectului direct al acestuia asupra legislației interne.
În consecință, recunoașterea acordării acestor creșteri salariale pentru anul 2007 de către instanța de fond echivalează cu acoperirea prejudiciului produs prin această formă de discriminare directă.
În ceea ce privește reactualizarea pretențiilor cu indicele de inflație, motivele de recurs nu sunt întemeiate.
Critica recurentului că plata sumei reactualizată cu indicele de inflație reprezintă o obligație imposibilă întrucât nu există prevedere legală care să reglementeze materia actualizării sumelor și nu are la dispoziție surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, nu poate fi acceptată, atâta timp cât această obligație are reglementare în Codul civil, conform celor de mai sus.
Pentru toate aceste considerente recursurile vor fi respinse în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursurile declarate de recurenții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, Institutul Național al Magistraturii, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr. 112/29 octombrie 2008 Curții de APEL BRAȘOV pe care o menține.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 9 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. - 23.04.09
Dact. - 24.04.09
2 ex.
Președinte:Camelia JuravschiJudecători:Camelia Juravschi, Ligia Vâlcu, Codruța Vodă
