Drepturi salariale (banesti). Decizia 4134/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 683/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4134R
Ședința publică de la 05 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Nițu Petronela Iulia I
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursurile formulate de recurenta-intimată - - și de recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.7423 din 28.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.14121/3/LM/2006, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-reclamantă, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009, și recurenta-intimată, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.59/2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Recurenta-intimată, prin avocat, solicită admiterea recursului său, astfel cum a fost formulat arătând că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, prin obligarea societății la plata concediului de odihnă presupus neefectuat, dar reclamanta nu a formulat acest capăt de cerere, ci doar cu privire la contractul de muncă. Susține oral motivele de recurs.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, solicită admiterea recursului său, arătând că la momentul încheierii contractului de muncă acesta este semnat întâi de angajat și apoi de angajator, care îl înregistrează la ITM, reclamanta fiind plătită pentru această perioadă. Susține oral motivele de recurs.
Pe recursul formulat de recurenta-intimată solicită respingerea acestuia pentru motivele arătate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.
Recurenta-intimată, prin avocat, solicită respingerea recursului formulat de către recurenta-reclamantă, arătând că drepturile salariale decurg din contractul valabil încheiat între părți, care este cel înregistrat la ITM.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7423 din 28.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.14121/3/LM/2006, a fost admisă, în parte, cererea privind pe reclamanta, formulată în contradictoriu cu pârâta - SRL, a fost obligată pârâta să-i achite reclamantei diferențele salariale rezultate dintre sumele cuvenite și cele încasate, respectiv dintre salarul de 3332,8 lei, pentru perioada 01.08.2003 - 01.02.2004, și 3340 lei, pentru perioada 01.02.2004 - 1 iunie 2006 și suma de 500 Euro, echivalent în lei, încasate lunar, inclusiv compensarea în bani a concediului de odihnă, neefectuat în anii 2005 și 2006, corespunzător perioadei efectiv lucrate.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, celelalte capete de cerere, pârâta fiind obligată să-i plătească reclamantei și suma de 250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, potrivit contractului individual de muncă înregistrat sub nr.-/18.08.2005 la ITM S, reclamanta a fost salariata pârâtei, pe durată nedeterminată, începând cu data de 01.08.2005, îndeplinind funcția de cercetător științific gradul II, cu un salariu de bază de 3340 lei.
Anterior încheierii contractului individual de muncă mai sus menționat, reclamanta a fost salariata B, iar în perioada 01.02.2003 -01.08.2005 a fost detașată la pârâta - SRL, cu un salariu de încadrare de 1539,4 lei, majorat din 21.08.2003 la suma de 3332 lei, și la suma de 3340 lei din 01.02.2004, așa cum rezultă din datele înscrise în carnetul de muncă și adresa ITM I nr.760/10.08.2006.
În perioada 01.08.2005 - 06.07.2006, reclamanta a fost salariata pârâtei, conform contractului individual de muncă înregistrat la ITM I, cu un salariu de încadrare de 3340 lei.
Reclamanta, prin cererea de chemare în judecată, recunoaște că în perioada cât a fost salariata pârâtei a primit lunar doar echivalentul în lei a 500 EURO, pentru care a semnat stat de plată întocmit nominal, solicitând diferența între ceea ce a primit și ceea ce a convenit prin contract.
Reclamanta prin formularea "ceea ce am convenit prin contract" se referă la contractul individual de muncă care, la capitolul "salarizare", prevede alte sume decât cele inserate în contractul individual de muncă, semnat de ambele părți și înregistrate la ITM
Contractul individual de muncă, pe care-l invocă reclamanta, poartă doar semnătura acesteia, iar din partea angajatorului, nu este semnat, fiind aplicată doar ștampila societății și nu este înregistrat la ITM.
Din punct de vedere juridic, acest contract, pe care-și întemeiază reclamanta pretențiile, nu produce efecte juridice, nefiind întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 (1) din Codul muncii.
De altfel, în perioada de începere a activității reclamantei, ca salariată a pârâtei, așa cum este prevăzută în contract, 01.06.2003, aceasta avea calitatea de salariată a B, detașată la pârâtă.
Calitatea de salariată a pârâtei a fost dobândită la data de 01.08.2005, când a fost încheiat contractul individual de muncă înregistrat la ITM sub nr.-/2005, contract semnat de reclamantă, așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză criminalistică nr.65/22.02.2007.
Ca atare, drepturile salariale ce i se cuvin reclamantei sunt cele ce derivă din contractul individual de muncă nr.-/2005, iar pentru perioada în care reclamanta a fost detașată, drepturile salariale stabilite prin deciziile de detașare.
Pentru suma de 13.168 EURO, reclamanta indică ca temei legal clauza de la lit.i pct.4 din același contractul individual de muncă și art.5 (1) litera a din Legea nr.64/1991, nesemnat de angajator.
Clauza din contractul individual de muncă invocată de reclamantă se referă la plata orelor suplimentare, clauză care se regăsește și în contractul individual de muncă nr.-/2005 și potrivit căreia orele suplimentare se compensează cu timp liber corespunzător sau se plătesc cu sporuri conform Codului Muncii.
Pe acest capăt de cerere reclamanta a depus la dosar fișe de prezență în care sunt individualizate orele suplimentare, dar care nu pot fi avute în vedere, deoarece sunt întocmite în mod unilateral de către reclamantă și nu a făcut dovada că angajatorul a dispus efectuarea acestora, în acest sens fiind și depozițiile martorilor audiați în cauză.
In același timp instanța a avut în vedere și precizarea ITM, din adresa nr.7601/10.08.2006, din care rezultă că urmare verificării foilor colective de prezență, s-a constatat că începând cu data de 01.08.2005, au fost evidențiate ore suplimentare sau spor pentru orele suplimentare.
Susținerea reclamantei că există diferențe între sumele înscrise în fișa fiscală și cele încasate, diferențe ce nu i-au fost achitate, a fost apreciată ca neîntemeiată, având în vedere că în fișa fiscală din total venituri, este dedus numai impozitul pe venit, nu și CAS, CASS și fondul de șomaj, care sunt considerate venituri ale salariatului.
În cauză a fost dispusă și efectuarea unei expertize contabile, probă ce nu a fost avută în vedere la pronunțarea sentinței, datorită ambiguităților și neclarității concluziilor.
Având în vedere faptul că angajatorul nu a dovedit plata în totalitate a drepturilor salariale către reclamantă, conform art.163 (1) din Codul muncii, prima instanță a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, după cum s-a arătat mai sus.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs reclamanta și pârâta - SRL.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.299 și urm. și art.304 pct.7 și 9 și 3041.pr.civ. reclamanta a arătat, în esență, următoarele:
- nstanța de fond a considerat, fără temei legal, că actul juridic intitulat "contractul individual de muncă" în 01.06.2003, nu este valabil pentru că nu respecta dispozițiile art.16 (1) din Codul muncii, fără a avea în vedere articolul 16 în integralitatea sa. Acesta statuează la alin.11 și faptul că "obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului", iar la alin.2 că, "în situația în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe o durată nedeterminată, iar părțile pot face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă", în speță, contractul de muncă încheiat la data de 01.06.2003, din punct de vedere formal, poartă forma scrisă, deci fără putință de tăgadă nu se poate contesta existenta materialității lui, este semnat, deci însușit de subsemnata în calitate de angajat, și stampilat de angajator, valabilitatea acestuia nefiind condiționată de înregistrarea lui la ITM.
- dovada indubitabilă a existentei contractului de muncă din data de 01.06.2003, o constituie îndeplinirea de către reclamantă a tuturor atribuțiilor postului enumerate limitativ în cuprinsul contractului la litera E intitulată "atribuțiile postului", iar finalizarea muncii sale s-a materializat, prin emiterea de către OSIM a brevetului de invenție nr.-, care poarta titlul "supliment proteic cerealier cu proprietăți antimicrobiene pentru furajarea animalelor și procedeul de obținere al acestuia, cu data de depozit 28.12.2005, titularul de brevet fiind pârâta, ceea ce înseamnă, pe cale de consecință, că între părțile cauzei exista o relație contractuală.
- prin contractul din data de 01.06.2003 au fost stabilite atribuțiile reclamantei de către angajator, atribuții care vizau exclusiv domeniul cercetării conform obiectivelor acestor proiecte de cercetare, care sunt dovada îndeplinirii prestațiilor și prevederilor contractului încheiat la data de 01.06.2003, în timp ce în contractul din august 2005 nu se face nici o mențiune cu privire la atribuții.
- instanța de fond nu a luat in calcul un înscris olograf, care a emanat de la reprezentantul legal al societății parate dl., semnat de către acesta, și necontestat pe parcursul judecării fondului, în care se scrie: " D-na 500 Euro acum. 1000 euro daca ne-a reușit demonstrația pilot. 1500 euro când vine cu cealaltă", iar martora a relatat că reclamanta a lucrat la societatea pârâta "din anul 2003.și a prestat activități de cercetare în locația din. Sumele care sunt enumerate în acest înscris și condițiile prevăzute, se regăsesc și în cuprinsul contractului încheiat la data de 01.06.2003, la capitolul intitulat "Salarizarea", lit.I, iar rezultatele muncii sale, pentru care ar fi trebuit să fie recompensată, s-au materializat în brevetul de invenție eliberat de OSIM.
- instanța de fond face interpretarea total greșita a dispozițiilor Codului Muncii, referitoare la detașare, cu privire tot la primul capăt de cerere, i anume, susține că ".iar pentru perioada în care reclamanta a fost detașată, drepturile salariale au fost stabilite prin deciziile de detașare." Aceasta susținere nu are suport legal, deoarece, conform art.47 alin.1, din Codul muncii, "drepturile cuvenite salariatului detașat se acordă de angajatorul la care s-a dispus detașarea", iar conform alin.2 din același text de lege "pe durata detașării salariatul beneficiază de drepturile care îi sunt mai favorabile, fie de drepturile de la angajatorul care a dispus detașarea, fie de drepturile de la angajatorul la care este detașat. Concluzia care rezultă din interpretarea acestor texte de lege este următoarea: pe întreaga durata a detașării angajatul detașat își desfășoară activitatea sub autoritatea angajatorului care a solicitat detașarea sa și care are obligația corelativă de plata a drepturilor salariale pe care trebuie să le negocieze în conformitate cu specificul activității acestuia, cu condițiile în care angajatul își va desfășura activitatea, și evident în funcție de atribuțiile de serviciu pe care le va avea angajatul.
- din interpretarea alin.2 al art.47 Codul muncii reiese explicit că trebuie să coexiste doua contracte, și anume: unul încheiat cu angajatorul de la care s-a efectuat detașarea și unul încheiat cu angajatorul la care s-a dispus detașarea, pentru a da posibilitatea angajatului de a se bucura de alternativa prevăzuta de textul de lege.
- deciziile emise de, în materialitatea lor nu fac dovada existentei negocierii salariale intre angajator si angajat, ele reprezintă numai acordul unității de la care s-a făcut detașarea, urmând ca, potrivit art.47 alin.2. din Codul muncii, drepturile cuvenite să fie acordate de angajatorul unde s-a dispus detașarea.
- instanța de fond a dat o interpretare contradictorie fișelor de prezență depuse la dosar, în sensul că inițial susține că aceste fișe nu pot fi luate în considerare, deoarece au fost întocmite unilateral de angajat, și nu s-a dovedit că angajatorul a dispus efectuarea acestora, iar ulterior reține că ITM I, cu ocazia controlului în urma căruia s-au verificat evidentele angajatorului, a constatat faptul că au fost efectuate ore suplimentare. Recurenta-reclamantă în calitate de Director Compartiment Cercetare supraveghea și coordona activitatea care se desfășura continuu, 24 de ore în ture de 8 ore, și pe cale de consecință avea obligația de a întocmi aceste fișe. Dispozițiile art.5 alin.1 din Legea nr.64/1991, invocate de reclamantă, nu au fost în nici un fel interpretate de instanță.
- instanța de fond a săvârșit o eroare regretabilă în modul de administrare a probelor, neluând în considerare proba cu expertiză contabilă. În mod nejustificat nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.212 pr.civ. care statuează că "dacă instanța nu este lămurită prin expertiza făcuta, poate dispune întregirea expertizei, sau o nouă expertiză. Expertiza contrarie va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării". Deși expertiza efectuată a fost apreciată ca ambiguă și neclară, instanța a respins obiecțiunile formulate de reclamantă la termenul din data de 19.11.2008.
În motivarea recursului său, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.6, 7 și 3041.pr.civ. recurenta-intimată - SRL, a arătat că, în mod nemotivat, s-a constatat faptul că angajatorul nu a dovedit plata în totalitate a drepturilor salariale către reclamantă.
De asemenea, a fost criticată dispoziția privind plata în bani a concediului de odihnă presupus neefectuat de reclamantă în perioada 2005 și 2006, fără a se motiva și fără ca reclamanta să aibă capăt de cerere pe o astfel de pretenție.
Întreaga motivare a cererii de chemare în judecată și probatoriul administrat s-a dezvoltat pe cererea având ca obiect obligarea la plata sumei de 30.000 EURO, reprezentând diferența dintre salariul aferent perioadei iunie 20036 - iunie 2006, și echivalentul în lei al sumei de 13.168 EURO, reprezentând remunerație suplimentară datorată în baza art.I pct.IV din contractul individual de muncă, reclamanta considerând ca producând efecte între părți contractul individual de muncă semnata doar de aceasta și neînregistrat la ITM.
Or, instanța de fond a stabilit fără tăgadă faptul că "drepturile salariale ce i se cuvin reclamantei sunt cele ce derivă din contractul individual de muncă nr.-/2005 și nu din contractul individual de muncă invocat de aceasta, iar pentru perioada în care reclamanta a fost detașată, drepturile salariale stabilite prin deciziile de detașare."
Ca atare, pronunțând această hotărâre instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, în speță o sumă de bani pe care reclamanta nu a solicitat-o precum și o compensare a concediului de odihnă presupus neefectuat pe care de asemenea reclamanta nu a solicitat-
Hotărârea instanței de fond este greșită deoarece nu cuprinde motivele pe care se sprijină, simpla afirmație că nu s-a dovedit plata în totalitate a drepturilor salariale cuvenite reclamantei, nefiind probată, în condițiile în care prin statele de plată, societatea a dovedit că reclamanta și-a primit drepturile salariale cuvenite și stabilite prin contractul individual de muncă nr.-/2005.
Prin întâmpinarea formulată recurenta-reclamantă a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-intimată - SRL, ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
În ceea ce privește recursul declarat de reclamantă, Curtea apreciază că nu poate fi reținută valabilitatea actului juridic intitulat "contract individual de muncă" din 01.06.2003, întrucât, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, acesta nu este semnat de reprezentantul legal al societății și, prin urmare, nu exprimă consimțământul valabil al angajatorului.
În aceste condiții, față de dispozițiile art.16 alin.1 din Codul muncii, actului juridic în cauză nu poate produce efecte juridice, dispozițiile art.16 alin.2 din Codul muncii, pe care recurenta le invocă, fiind lipsite de relevanță sub aspectul supus judecății, întrucât se referă la situația în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă.
Nevalabilitatea contractului individual de muncă sus menționat nu poate fi complinită prin faptul că în contractul din data de 01.06.2003 au fost stabilite atribuțiile reclamantei, în timp ce în contractul din august 2005 nu se face nici o mențiune cu privire la atribuții, și nici prin probele la care recurenta face referire, respectiv un înscris olograf, emanând de la reprezentantul legal al societății semnat de către acesta și declarația martorei.
În ceea ce privește drepturile cuvenite recurentei pe perioada detașării, este corectă susținerea recurentei, în sensul că acestea se acordă de angajatorul la care s-a dispus detașarea, în conformitate cu dispozițiile art.47 alin.1 din Codul muncii, însă nu se poate aprecia, pornind de la prevederile alin.2 din același text legal, că angajatorul la care s-a dispus detașarea este obligat să poarte negocierii salariale cu angajatul detașat.
Sunt nefondate și criticile referitoare la capătul de cerere prin care s-a solicitat plata orelor suplimentare, întrucât, potrivit clauzei cuprinse în contractul individual de muncă nr.-/2005, acestea se compensează cu timp liber corespunzător sau se plătesc cu sporuri, conform Codului Muncii sau contractului colectiv de muncă.
Fișele de prezență în care sunt individualizate orele suplimentare au fost întocmite în mod unilateral de către reclamantă și nu s-a dovedit că acestea au fost efectuate la solicitarea angajatorului. Sub același aspect,în mod corect a fost avută în vedere și precizarea ITM, din adresa nr.7601/10.08.2006, din care rezultă că, urmare a verificării foilor colective de prezență, a statelor de plată și a clauzelor din contractul individual de muncă, s-a constatat că, începând cu data de 01.08.2005, nu au fost evidențiate ore suplimentare (fila 51 dosar fond).
De asemenea, instanța de fond nu putea primi concluziile expertizei contabile efectuată în cauză, referitoare la sumele care ar fi trebuit achitate reclamantei în baza contractului individual de muncă nesemnat de angajator, întrucât, așa cum s-a arătat anterior acesta este lipsit de efecte juridice.
Potrivit contractului individual de muncă înregistrat sub nr.-/18.08.2005 la ITM S, recurenta-reclamantă a fost salariata pârâtei, pe durată nedeterminată, începând cu data de 01.08.2005, îndeplinind funcția de cercetător științific gradul II, cu un salariu de bază de 3340 lei.
Anterior încheierii contractului individual de muncă sus menționat, recurenta a fost salariata B, iar în perioada 01.02.2003 -01.08.2005 a fost detașată la pârâta - SRL, cu un salariu de încadrare de 1539,4 lei, majorat la suma de 3332 lei, din data de 21.08.2003, și la suma de 3340 lei, din data de 01.02.2004, așa cum rezultă din datele înscrise în carnetul de muncă și adresa ITM I nr.760/10.08.2006.
Tribunalul a obligat însă angajatorul, în condițiile nedovedirii achitării integrale a drepturilor salariale datorate și în condițiile în care reclamanta, recunoscut că în perioada cât a fost salariata pârâtei a primit lunar echivalentul în lei a 500 EUR, să plătească reclamantei diferențele salariale rezultate dintre sumele cuvenite și cele încasate, respectiv dintre salarul de 3332,8 lei, pentru perioada 01.08.2003 - 01.02.2004, și 3340 lei, pentru perioada 01.02.2004 - 1 iunie 2006, și suma de 500 Euro, echivalent în lei, încasate lunar, inclusiv compensarea în bani a concediului de odihnă, neefectuat în anii 2005 și 2006, corespunzător perioadei efectiv lucrate.
În raport de cele anterior expuse, sunt nefondate și criticile invocate de recurenta-pârâtă - SRL, referitor la faptul că instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut și că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Astfel, se reține că reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată, la data de 13.09.2006, arătând că intimata nu i-a achitat în totalitate drepturile salariale cuvenite și compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat.
De asemenea, adresa nr. 760/10.08.2006, emisă de ITM, precizează că angajatorul nu a dovedit în totalitate plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei și nici a compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat, iar la dosar a fost depus un înscris, respectiv statul de salarii pentru luna noiembrie 2006, care confirmă susținerile reclamantei, în sensul că a primit lunar doar echivalentul în lei a 500 EUR, statele de plată depuse la dosar nefiind semnate de aceasta.
Or, în conformitate cu prevederile art.287 din Codul muncii, raportat la dispozițiile art.163 din același act normativ, sarcina probei plății drepturilor salariale revenea angajatorului
Pentru considerentele mai sus expuse, Curtea va respinge, recursurile, ca nefondate, în temeiul art.312 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenta-intimată - -, și de recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.7423 din 28.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.14121/3/LM/2006.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
07.07.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Nițu Petronela Iulia
