Pretentii civile. Speta. Decizia 4137/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 994/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4137R
Ședința publică de la 05 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Nițu Petronela Iulia
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul declarat de recurenții, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Ministerul Administrației și Internelor, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, împotriva sentinței civile nr.26 din 01.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații a, A, G, a, ( ), G, ( ), Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Direcția Națională Anticorupție, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției și Libertăților, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. J, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj, -, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, Ministerul Finanțelor Publice, intervenient în numele altei persoane Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, având ca obiect-drepturi bănești spor de 50%.
La apelul nominal făcut în ședința au răspuns recurenții Ministerul Administrației și Internelor, prin consilier juridic, cu delegație la dosar, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, prin reprezentant a, cu delegație la dosar, intimata, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009, și intimații persoane fizice, prin avocat, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că, la data de 28.05.2009, apărătorul intimaților persoane fizice depune adresa cabinetului de avocatură, la data de 03.06.2009, MP-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție depune concluzii scrise, la data de 03.06.2009, intimatul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara depune cerere de comunicare a motivelor de recurs, iar la data de 04.06.2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești depune cerere de comunicare a sentinței civile pronunțată la fond.
Curtea pune în discuție admisibilitatea cererii de intervenție formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Părțile prezente arată că lasă soluția la aprecierea instanței.
Curtea, față de dispozițiile art.49 și 51 Cod pr. civ. încuviințează în principiu cererea de intervenție accesorie formulată, după care, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Recurentul MAI, prin consilier juridic solicită admiterea recursurilor, casarea sentinței civile și respingerea acțiunii formulată de, arătând că acesteia i s-au acordat toate sporurile și indemnizațiile calculate la indemnizația lunară brută la salariul de magistrat motiv pentru care nu mai putea beneficia și de sporurile stabilite pentru magistrați.
Recurentul Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, prin consilier juridic solicită admiterea recursului său astfel cum a fost formulat și motivat, precum și a celelalte recursuri.
Intimații persoane fizice, prin avocat, arată că, în ce privește recursul formulat de, lasă soluționarea acestuia la aprecierea instanței, iar în ce privește celelalte recursuri, solicită respingerea acestora.
Intimata, prin avocat solicită respingerea recursurilor și amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 26 din 01.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 22.10.2008, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune acțiune pentru luna septembrie 2004, în privința reclamanților și, pentru perioada septembrie 2004-martie 2005, în privința reclamanților și, și pentru perioada octombrie 2000-1 septembrie 2004, în privința reclamantei, fiind respinsă acțiunea formulată de aceștia pentru perioadele respective, ca prescrisă.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți, cu excepția lui, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, pentru lipsa calității procesuale pasive, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii și a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta, pentru lipsa calității procesuale pasive.
A fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanții, a, A, G, a, ( ), G, ( ), -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Ministerul Administrației și Internelor, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Direcția Națională Anticorupție, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției și Libertăților, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. J, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești.
Au fost obligați pârâții, în raport de perioade le de încadrare, la plata unui spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar, către reclamanții și, pentru perioada octombrie 2004 la 01.10.2008 și în continuare, către reclamanții
și, pentru perioada aprilie 2005 la 01.10.2008 și în continuare, pentru reclamanții, a, A, G, ( ), G, ( ), pentru perioada septembrie 2004 la 01.10.2008 și în continuare, sume care urmează să fie actualizate cu rata inflației până la data plății efective.
Au fost obligați pârâții, în raport de perioade le de încadrare, la plata unui spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar, către reclamanta a, pentru perioada septembrie 2004 până la data încetării raporturilor de muncă, sume care urmează să fie actualizate cu rata inflației până la data plății efective.
S-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
A fost admisă cererea de chemare în garanție Ministerului Finanțelor Publice, acesta fiind obligat să aloce sumele necesare efectuării plăților.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în ceea ce privește excepțiile invocate, conform art.137 din pr.civ. următoarele:
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, potrivit dispozițiilor art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art.12 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, care reprezintă dreptul comun în această materie, în cazul în care debitorul este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită.
În plus, art.53 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, dispune în sensul că salariile din sistemul bugetar se plătesc o dată pe lună, pentru luna precedentă.
În aplicarea acestor dispoziții legale, instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru luna septembrie 2004, în privința reclamanților și, pentru perioada septembrie 2004-martie 2005, în privința reclamanților și, și pentru perioada octombrie 2000-1 septembrie 2004, în privința reclamantei.
De asemenea, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, pentru lipsa calității procesuale pasive, reținându-se că acesta are calitate procesuală pasivă numai față de reclamantul, și a fost reținută lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, față de faptul că acesta este ordonator principal de credite numai față de Institutul Național al Magistraturiii și față de Școala Națională de Grefieri, nu și pentru instanțe și parchete.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că, otrivit p. art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art.47 din Legea nr.50/1996 și prin art.231din Legea nr.56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art.I pct.42 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art.47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr.334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.370 din 9 iulie 2001.
Ordonanța Guvernului nr.83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr.125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
La rândul ei, Legea nr.24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr.83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art.57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr.50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr.83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin.3, cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României.
Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.142/1997, lege organică în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, prevedea în art. 81: magistrații beneficiază de salarii stabilite în raport cu nivelul instanței, de indemnizații pentru stabilitate în magistratură, pentru îndeplinirea unei funcții de conducere, de suporturi pentru vechime în muncă, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art.I pct.42 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, contravine art.81 din Legea nr.92/1992, modificată și completată, lege organică.
În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii.
Prin decizia nr.XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art.329 pct.3 din Codul d e procedură civilă, instanța supremă a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, și, respectiv, ale art.231din Legea nr.56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000.
Sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art.107 alin.3 din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței (art.108 alin.3, în forma republicată în 2003 Constituției României).
Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs reclamanta și pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Ministerul Administrației și Internelor, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Recurenta - reclamantă a criticat soluția instanței de fond cu privire la admiterea, în ceea ce o privește, a excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada octombrie 2000-1 septembrie 2004, arătând că termenul de prescripție nu a început să curgă decât din momentul pronunțării deciziei nr.21/ 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât dreptul magistraților nu a fost niciodată negat sau contestat, ci pur și simplu abrogat în mod expres, ceea ce creează o puternică "aparență de nedrept"
Sub același aspect, recurenta - reclamantă a susținut nu se poate susține că titularul dreptului a fost neglijent în valorificarea dreptului său, odată ce, intervenind abrogarea acestuia, nu mai exista posibilitatea de a acționa pentru ocrotirea dreptului, culpa adoptării OG nr.83/2000 cu nerespectarea dispozițiilor legii speciale de abilitare neputând fi transferată justițiabilului.
În măsura în care ar fi fost previzibil că legea va fi interpretată în sensul recunoașterii dreptului la sporul abrogat în mod expres de OG nr.83/2000, s-ar fi putut aprecia că a început să curgă prescripția la data adoptării acestui act normativ, însă norma legală nu a fost previzibilă, dovadă fiind interpretările diferite date de instanțe.
În recursul său, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 ind.1din Codul d e procedură civilă, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică, întrucât efectele aplicării dispozițiilor Deciziei nr. 21/ 10 martie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, obligatorie potrivit art. 329 alin.3 din Codul d e procedură civilă, încetează după data de 3 februarie 2007, când a intrat în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, act normativ care prin art. 30 abrogă în mod explicit întreaga Lege nr. 50/1996, deci și art. 47.
În condițiile în care Legea nr. 50/1996 a fost abrogată prin Ordonanța Guvernului nr. 8/2007, aprobată prin Legea nr. 247/2007, toate dispozițiile acestui act normativ și-au încetat aplicabilitatea, fiind înlocuite de prevederile cuprinse în actul normativ de abrogare.
A mai arătat recurentul-pârât că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata și pe viitor a drepturilor bănești solicitate, adăugând la legea specială de salarizare a magistraților, ceea ce reprezintă o ingerință gravă în atribuțiile puterii legiuitoare, fiind criticată totodată dispoziția privind actualizarea sumelor acordate reclamanților, în condițiile în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară și în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 388 din 31 decembrie 2007, lege care nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând dobânda legală - nu se justifică.
De asemenea, s-a susținut că actualizarea conform indicelui de inflație apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată, astfel încât aplicarea dobânzii legale este lipsită de cauză juridică.
Față de cererea privind obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate prin sentința anterior menționată în carnetele de muncă, s-a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, deoarece în conformitate cu dispozițiile art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976 - privind carnetul de muncă " Actele pe baza cărora se fac înscrieri în carnet, privind activitatea desfășurată, vor cuprinde: denumirea unității și perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de munca, precum și precizarea modului de încadrare - pe durata nedeterminată sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere -, în toate cazurile cu menționarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de munca; de asemenea, în acte se vor menționa și funcția, meseria sau specialitatea exercitată, retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta și, după caz, locurile de munca cu condiții deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele 1 și 2 de munca la pensie".
Astfel, din dispozițiile legale anterior menționate reiese că singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Sporurile acordate de instanța de fond sunt drepturi salariale ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se includ în aceasta, deci sporurile și adaosurile salariale reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul transcrierii în carnetele de muncă.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.299 și următoarele pr.civ. pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a arătat că intimatei -reclamante, în calitate de procuror detașat la Direcția Generală Anticorupție, i s-au acordat sporurile și indemnizațiile de care beneficiază personalul civil din MIRA, potrivit Legii nr.138/1999, fiind evident că aceasta nu putea să beneficieze și de drepturile stabilite pentru magistrați.
Recurentul-pârât Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a criticat sentința primei instanțe pentru nelegalitate, arătând că judecata în fond a avut loc în lipsa părții care nu a fost legal citată, cu ignorarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității.
De asemenea, a fost invocat faptul că instanța de fond nu și-a îndeplinit obligația de a încerca împăcarea părților, conform art.76 din Legea nr.168/1999, iar hotărârea atacată nu a fost comunicată cu respectarea termenului prevăzut de art.79 din Legea nr.168/1999.
Pe fondul pricinii, recurentul a susținut că acordarea sporului pretins de reclamanți (magistrați detașați) nu este posibilă, întrucât aceasta ar conduce la o situație discriminatorie atât față de ceilalți magistrați, cât și în raport cu restul personalului instituției.
În drept, recurentul-pârât Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și-a întemeiat recursul și pe dispozițiile art.299 și următoarele Cod pr.civ.
În motivarea recursului său, pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoaraa invocat prevederile art.304 pct.9 Cod pr. civ. criticând hotărârea primei instanțe numai sub aspectul actualizării sumelor solicitate și arătând că Ministerul Public nu dispune de fondurile bugetare necesare pentru o astfel de plată, cu atât mai mult cu cât nicio lege specială de salarizare nu prevede aplicarea indicelui de inflație pentru drepturile salariale plătite cu întârziere.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenți, ținând seama și de dispozițiile art.304/1 pr.civ. Curtea reține următoarele:
Referitor la recursul reclamantei, se reține că, potrivit dispozițiilor cuprinse în art.1 alin.1 coroborat cu cele ale art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, "dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", respectiv în termenul de 3 ani.
De asemenea, potrivit art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererea având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate, poate fi formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Cum, în speță, obiectul cererii de chemare în judecată este unul patrimonial, se constată că dreptul la acțiune al reclamantei este prescris pentru perioada octombrie 2000-1 septembrie 2004, în raport cu data introducerii acțiunii, după cum corect s-a reținut prin hotărârea primei instanțe.
Sub acest aspect, nu poate fi reținută susținerea recurentei, în sensul că, față de abrogarea expresă a art.47 din Legea nr.50/1996 prin dispozițiile OG nr.83/2000, cursul prescripției a început doar în momentul în care s-a constatat, prin Decizia nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se cuvine în continuare, întrucât cauzele de întrerupere, respectiv suspendare, a cursului prescripției sunt expres prevăzute în art.13 și 16 din Decretul nr.167/1958, niciuna din ipotezele legale nefiind realizată în cauza dedusă judecății.
De asemenea, momentul de la care începe cursul prescripției extinctive este cel al nașterii dreptului, art.166 alin.1 din Codul muncii stipulând în mod expres că "dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 anide la data la care drepturile respective erau datorate. Termenul de prescripție prevăzut la alin. 1 este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului".
Cum o atare recunoaștere nu a intervenit, iar Decizia nr.21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a stabilit un termen de la care începe să curgă prescripția, fiind obligatorie pentru instanțe doar în ceea ce privește problema de drept dezlegată, Curtea constată că recursul reclamantei este nefondat.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea apreciază că este nefondată critica referitoare la faptul efectele aplicării dispozițiilor Deciziei nr. 21/ 10 martie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, obligatorie potrivit art. 329 alin.3 din Codul d e procedură civilă, încetează după data de 3 februarie 2007, când a intrat în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 8/2007.
Astfel, se reține că Ordonanța Guvernului nr. 8/2007, la care recurentul face referire, reglementează salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, în timp ce intimații - reclamanți din prezenta cauză au calitatea de magistrați, așa încât data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 8/2007 este lipsită de relevanță sub aspectul supus judecății.
De asemenea, dispoziția privind actualizarea drepturilor bănești solicitate, este legală și temeinică, având în vedere faptul că ceea ce face obiectul reparației este prejudiciul real suferit de reclamanți, ca urmare a neacordării unor drepturi de natură salarială la termenele stabilite.
Or, devalorizarea monetară, survenită între data când sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% trebuia acordat și data plății efective, constituie parte a prejudiciului suferit de reclamanți și este datorată de recurentul-pârât, în temeiul art.161 alin.4 din Codul muncii și art.1084 din Codul civil, neputând fi primită ca împrejurare exoneratoare de răspundere apărarea recurentului, în sensul că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Prin urmare, reactualizarea sumelor nu apare ca un mijloc de constrângere a debitorului spre a-l determina să-și execute obligația asumată, cum susține recurentul-pârât, ci o dezdăunare a creditorului, în cauza de față a reclamanților-intimați.
Nefondată este și critica referitoare la operarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă al intimaților-reclamanți, având în vedere faptul că sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, constituie un drept salarial, care trebuie să fie evidențiat în carnetul de muncă al acestora.
Cât privește plata pentru viitor a sporului, Curtea reține că, rin p. decizia nr.21/2008, instanța supremă a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată,în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernuluinr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, și, respectiv, ale art.231din Legea nr.56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000.
Sub acest aspect, s-a constatat că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare, normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art.107 alin.3 din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței (art.108 alin.3, în forma republicată în 2003 Constituției României) .
Concluzia instanței supreme a fost în sensulcă efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Având în vedere faptul că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, mai sus examinată, este obligatorie pentru instanțe, în conformitate cu dispozițiile art.329 pct.3 din Codul d e procedură civilă, Curtea apreciază că și această critică este nefondată, intimații-reclamanți fiind îndreptățiți a beneficia de plata sporului prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996 până la legala abrogare a acestuia.
Recursul declarat de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, care privește exclusiv aspectul actualizării sumelor solicitate de reclamanți, este nefondat, pentru considerentele care au fost anterior expuse, în analiza recursului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Trecând la examinarea recursului formulat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, Curtea constată că nu pot fi primite susținerile acestuia, referitoare la faptul că intimata-reclamantă, în calitate de procuror detașat la Direcția Generală Anticorupție, nu putea beneficia de drepturile stabilite pentru magistrați.
Sub acest aspect, se reține că detașarea are ca efect suspendarea raporturilor de muncă sau de serviciu cu unitatea cedentă, angajatorul cesionar având obligația de a plăti salariul și de a acorda toate celelalte drepturi de detașare, în conformitate cu dispozițiile art. 47 din Codul muncii.
De asemenea, potrivit prevederilor art.58 alin.3 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, "în perioada detașării, judecătorii și procurorii își păstrează calitatea de judecător sau procuror și beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru personalul detașat. Când salariul și celelalte drepturi bănești prevăzute pentru funcția în care este detașat judecătorul sau procurorul sunt inferioare, acesta își păstrează indemnizația de încadrare lunară și celelalte drepturi bănești", astfel încât intimata-reclamantă este îndreptățită la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și pe perioada detașării.
În fine, cu privire la recursul declarat de pârâtul Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, se reține, față de dovada de îndeplinire a procedurii de citarea acestui pârât la prima instanță, pentru termenul de judecată din data de 01.10.2008, aflată la fila 53 dosar fond, că citația a fost primită de Oficiul Național Pentru Combaterea Discriminării, fapt ce rezultă cu evidență din ștampila aplicată pe actul de procedură.
Prin urmare, judecata în fond a avut loc în lipsa acestei părți, care nu a fost legal citată, cu ignorarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, motiv pentru care, văzând și dispozițiile art.3054 pct.5 și 312 alin.5 și 6 Cod pr. civ. Curtea va admite recursul declarat de recurentul-pârât Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și va casa, în parte, sentința atacată, trimițând cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, pentru rejudecarea cererii formulate de reclamanții și în contradictoriu cu acest pârât.
Pentru considerentele mai sus expuse, vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței și, în baza art.312 Cod pr. civ. vor fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Administrației și Internelor, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, împotriva sentinței civile nr.26 din 01.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații a, A, G, a, (), G, ( ), Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Direcția Națională Anticorupție, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției și Libertăților, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. J, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj, -, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, Ministerul Finanțelor Publice, intervenient în numele altei persoane Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Casează, în parte, sentința atacată, trimițând cauza Tribunalului București, pentru rejudecarea cererii formulate de reclamanții și.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Administrației și Internelor, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
16.06.2009
Jud. fond:;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Nițu Petronela Iulia
