Drepturi salariale (banesti). Decizia 4269/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-(2760/2009)

DECIZIA CIVILĂ NR. 4269/

Ședința publică de la 10.06.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu

JUDECĂTOR 2: Amelia Farmathy

JUDECĂTOR 3: Lizeta Harabagiu

GREFIER - -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr.407/05.12.2008 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-(7419/2008) în contradictoriu cu intimații-reclamanți, C-, MARI, I, -, A și și intimații-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații-reclamanți și, personal, lipsă fiind recurenta ceilalți intimații-reclamanți și intimații-pârâți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Intimații-reclamanți și arată că nu au calitate în cauză.

Curtea constată că recurenta a formulat recurs împotriva sentinței civile nr.407/05.12.2008 în contradictoriu cu intimații-pârâți, iar ceilalți reclamanți din cauză au la rândul lor calitatea de intimați.

Având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.407/05.12.2008 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte, acțiunea completată și precizată formulată de reclamanții, Mari, I, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

A obligat pârâții la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50 %, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, după cum urmează: pentru reclamanta pe perioada octombrie 2004 - 01.01.2007; pentru reclamantele și pe perioada 01.03.2007 - 30.10.2007 și în continuare lunar pentru ceilalți reclamanți pe perioada octombrie 2004 - 30.10.2007 și în continuare, lunar.

A obligat pârâții să actualizeze sumele susmenționate, în raport de rata inflației, pe perioada cuprinsă între data nașterii dreptului și data plății efective.

A obligat pârâtul TRIBUNALUL BUCUREȘTI la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților; a respins pretențiile reclamantei, aferente perioadei octombrie 2004 - 28.02.2007, ca neîntemeiata.

A obligat pârâții la 2.520 lei, cheltuieli de judecată către reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit deciziei nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, pronunțată în secții unite, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.

Dispozițiile deciziei de mai sus, în privința sporului pentru risc și solicitare neuropsihică sunt obligatorii pentru instanțe potrivit art. 329 al.3 Cod pr. civilă.

În temeiul art. 1084 și următoarele cod civil și art. 161 al.5 ale Codului muncii, instanța a obligat pe pârâți la plata sumelor cuvenite reclamanților, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii drepturilor și până la momentul plății efective.

Curtea a obligat pe pârâți la plata către reclamanți, cu excepția reclamantei, în raport de principiul disponibilității a acestui spor și în continuare în raport de dispozițiile deciziei nr. 21/10.03.2008.

În temeiul art. 6 și 7 din Decretul nr. 92/1976 a obligat pe pârâtul TRIBUNALUL BUCUREȘTI la menționarea acestui spor în carnetul de muncă al reclamanților.

Curtea a respins ca neîntemeiate pretențiile reclamantei aferente perioadei octombrie 2004-28 februarie 2007, deoarece în această perioadă potrivit mențiunilor adeverinței nr.1887/C/8.05.2008, aceasta a funcționat ca judecător al Judecătoriei Constanța și Judecătoriei Buftea, neavând raporturi de serviciu cu pârâtul TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamanta, criticând soluția pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 pr. civ.

În motivarea recursului se arată că, deși din motivarea instanței rezultă de fapt că motivul respingerii l-ar constitui lipsa de calitate pasivă a Tribunalului București, soluția este de respingere a acestor pretenții ca neîntemeiate, în condițiile în care nu există motive de respingere pe fond a pretențiilor, în perioada octombrie 2004-28.02.2007 recurenta îndeplinind tot funcția de judecător, aspect care face aplicabile toate considerentele pentru care acțiunea a fost admisă pe perioada ulterioară.

În perioada de octombrie 2004-28.02.2007, perioadă aferentă pretențiilor respinse, recurenta a avut calitatea de judecător la Judecătoria Constanța - perioada octombrie 2004-15 martie 2005 și la Judecătoria Buftea - perioada 15 martie 2005-28.02.2007.

În aceste condiții, respingerea pretențiilor pentru această perioadă este total nejustificată, fiind pe deplin aplicabile toate considerentele admiterii acțiunii, așa cum de altfel a fost admisă pe perioada ulterioară, de la data de 01.03.2007.

În ceea ce privește perioada octombrie 2004-15 martie 2005, în care a îndeplinit funcția de judecător la Judecătoria Constanța, recurenta arată că, deși doar pentru această perioadă, era justificată respingerea acțiunii în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL BUCUREȘTI și Curtea de APEL BUCUREȘTI, pe considerentul lipsei calității pasive și nu pe fondul lor, respingerea acțiunii în contradictoriu cu pârâtul Ministerul d e Justiție nu este legală.

Astfel, Ministerul Justiției este ordonator principal de credite, indiferent de instanța la care și-a desfășurat activitatea, astfel încât toate considerentele avute în vedere de Curtea de Apel la admiterea acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.03,2007 sunt pe deplin aplicabile.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, dar și a dispozițiilor art. 3041pr. civ. Curtea reține următoarele:

În mod greșit au fost respinse pretențiile formulate de către recurenta-contestatoare.

Așa cum rezultă din adeverința nr. 1887C/08.05.2008 emisă de Tribunalul Călărași, reclamanta a îndeplinit funcția de judecător la C în perioada 22.04.2004-15.03.2005, în perioada 15.03.2005-01.03.2007la Judecătoria Buftea, iar de la data de 01.03.2007 - la zi la TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Având în vedere data introducerii acțiunii (08.11.2007) și dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la termenul de prescripție, pretențiile reclamantei sunt întemeiate pentru perioada ulterioară lunii octombrie.

Curtea reține că în raporturile deduse judecății Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, iar Curtea de APEL BUCUREȘTI și TRIBUNALUL BUCUREȘTI (având în vedere instanțele la care a funcționat reclamanta) au calitatea de ordonator secundar și respectiv terțiar de credite, astfel că acești pârâții vor fi obligați să plătească sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la indemnizația brută lunară, pentru intervalul cuprins între octombrie 2004 și 28.02.2007, contravaloare ce va fi actualizată în raport de rata inflației aplicată la data plății efective, pentru aceleași considerente avute în vedere de către prima instanță la admiterea cererii celorlalți reclamanți.

Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 pr. civ. recursul va fi admis, iar sentința atacată va fi modificată în parte, în sensul mai sus arătat, celelalte dispoziții ale sentinței fiind menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr.407/05.12.2008 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-(7419/2008) în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Modifică în parte sentința recurată în sensul că:

Obligă pârâții să plătească reclamantei contravaloarea sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la indemnizația brută lunară, pentru intervalul cuprins între octombrie 2004 și 28.02.2007, contravaloare ce va fi actualizată în raport de rata inflației aplicată la data plății efective.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.06.2009.

Președinte Judecător Judecător

Grefier

Red.LH/th.red.

2ex-23.06.2009

Jud. fond:

Președinte:Maria Ceaușescu
Judecători:Maria Ceaușescu, Amelia Farmathy, Lizeta Harabagiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 4269/2009. Curtea de Apel Bucuresti