Drepturi salariale (banesti). Decizia 436/2008. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 436
Ședința publică din data de 22 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Andrianu Virgil
JUDECĂTOR 2: Apetroaie Eufrosina
JUDECĂTOR 3: Gheorghiu Neculai
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, cu sediul în B,-, sector 5 și de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor B, cu sediul în-, sector 5, împotriva sentinței nr. 281 din 7 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții recurenților, a pârâtului intimat Ministerul Public - Direcția Națională Anticorupție B și reclamanții intimați: G,
Procedura este completă.
S-au verificat lucrările dosarului după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 23539/3 din 22 iunie 2007 reclamanții: G, și G au chemat în judecată pârâții Ministerul Public - Direcția Națională Anticorupție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor B, în calitate de chemat în garanție, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata despăgubirilor aferente sporului pentru vechimea în muncă pentru perioada iunie 2004 - 1 august 2005 pentru reclamanții G și și pentru perioada iunie 2004 - 1 noiembrie 2005 pentru reclamantul G și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale pretinse.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost procurori în cadrul Parchetului Național Anticorupție - Structura centrală, devenind ulterior Direcția Națională Anticorupție, pensionați la cerere la data de 1 august 2005, reclamanții G și și la data de 1 noiembrie 2005 reclamantul G, iar sporul de vechime a fost acordat prin Legea nr. 50/1996 și prin OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/6.07.2001 vechimea în muncă nu a mai fost prevăzută dar nici nu a fost abrogat art. 33 din Legea nr. 50/1996 republicată care reglementa acest drept atât pentru magistrați cât și pentru personalul auxiliar de specialitate.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 56/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție aceștia beneficiază de un spor de vechime în muncă de până la 25% din salariul de bază brut, corespunzător timpului efectiv lucrat, în program normal de lucru.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția necompetenței materiale a instanței motivat de faptul că potrivit art. 36 alin. 2 din OUG nr. 27 din 29 martie 2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 45/2007, competența soluționării cererilor judecătorilor, procurorilor, ale personalului de specialitate juridică asimilată judecătorilor și procurorilor și ale asistenților judiciari revine Curții de Apel București.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivat de faptul că dispozițiile art. 33 din legea nr. 50/1996, ale OG nr. 83/2000 și OUG nr. 177/2002 republicată prin Legea nr. 347/2004 nu prevăd acordarea sporului de vechime magistraților, indiferent de nivelul instanțelor, parchetelor sau de funcția deținută, astfel încât acordarea sporului de vechime acestei categorii de salariați ar reprezenta o adăugire la lege.
Prin sentința civilă nr. 281 din 7 februarie 2008, Tribunalul Suceavaa respins excepția necompetenței materiale a instanței, a admis acțiunea formulată de reclamanții G, și G în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Direcția Națională Anticorupție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, chemat în garanție fiind Ministerul Economiei și Finanțelor, a obligat pârâții să plătească reclamanților G și drepturile bănești reprezentând sporul de vechime aferent perioadei iunie 2004 - 1 august 2005 și reclamantului G, drepturile bănești reprezentând sporul de vechime pentru perioada iunie 2004 - 1 noiembrie 2005, actualizate în raport de rata inflației la data plății. De asemenea, tribunalul a admis cererile de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor pe care l-a obligat să includă în buget sumele necesare plății acestor drepturi.
Analizând actele și lucrările dosarului, pe fond, instanța a reținut că salarizarea reclamanților a fost reglementată prin Legea nr. 50/1996, ei beneficiind, asemenea celorlalte categorii de personal, de sporul de vechime în muncă iar potrivit art. 10, magistrații pensionați pentru limită de vârstă, care erau neîncadrați potrivit legii, beneficiau de sporul de vechime totală în muncă. Acest spor ulterior a fost înlăturat prin OG nr. 83/2000, care de altfel a eliminat toate sporurile și îndemnizațiile la salariu de care beneficiau la acea dată magistrații, fiind înlocuite cu o indemnizație lunară, pe funcții, în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor precum și cu vechimea în magistratură.
Art. 16 alin. 3 din Codul muncii stipulează că munca prestată în temeiul unui contract de muncă îi conferă salariatului vechime în muncă, prevederi care se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor respective.
Totodată, art. 6.1 din Carta Europeană privind Statutul judecătorilor prevede, printre altele, că " remunerația acestora poate să varieze "funcție de vechime".
Măsura de a nu se mai acorda sporul de vechime magistraților nu poate fi așadar apreciată că ar avea scop legitim, că este obiectivă și rezonabilă, atâta timp cât categoria acestora a fost plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale, între care și funcționarii publici.
În plus nu se poate reține însă că îndemnizația lunară și vechimea magistratură constituie unica formă de remunerare a magistraților câtă vreme OG nr. 83/2000 stabilește acordarea unor sporuri cum ar fi sporul de pentru condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase.
În conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. 1 din legea nr. 304/2004 republicată, instanțele și parchetele sunt finanțate de le bugetul de stat, iar potrivit art. 9 și 19 din Legea nr. 500/2002, Ministerul Finanțelor Publice este obligat să vireze fondurile necesare plății drepturilor salariale. Totodată, potrivit art. 1 din OUG nr. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetul acestora, cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația respectivă de plată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și chematul în garanție - Ministerul Economiei și Finanțelor
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, pe care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Temeiul de drept l-a constituit dispozițiile art. 304 pct. 4.pr.civ. cu aplicarea dispozițiilor art. 3041din același cod.
În dezvoltarea motivelor, recurenta s-a referit la Decizia nr. XXXVI pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție B prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție și drept consecință și-a restrâns motivul de recurs numai în ce privește acordarea de către instanța de fond drepturilor bănești, actualizate cu rata inflației cât și a cheltuielilor de judecată.
În acest sens, recurenta a arătat că în cazul executării hotărârii, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără temei legal.
Ori, rata inflației se concretizează în niște cheltuieli nedeterminabile pe care bugetul statului nu le poate include întrucât, exced limitelor bugetare anuale aprobate.
În aceste condiții, o atare plată devine imposibil de executat, încât se impune admiterea recursului modificarea sentinței și respingerea pretențiilor ce vizează plata despăgubirilor legale, ale coeficientului de inflație pretinse de reclamanți.
Verificând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs, cu prevederile legale în materie și cu probatoriul administrat în cauză, curtea reține că recursul nu este fondat.
Analizând pretențiile invocate de reclamanți, se constată că acestea au natura unor drepturi salariale.
Ori, art. 78 din Codul muncii, prevede că în cazul obligării angajatorului la plata unor despăgubiri, acestea constau în salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul încât admiterea unei acțiuni nu poate înlătura pretențiile legate de actualizări.
În atare condiții motivele invocate de recurent nu pot fi însușite, încât în baza art. 312.pr.civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.
Ministerul Economiei și Finanțelor, în recursul declarat susține că nu are calitate procesuală pasivă de vreme ce competența elaborării unor eventuale proiecte de rectificare bugetară aparține ordonatorului principal de credite, anume Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
Este însă de subliniat că, potrivit art. 131 (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, instanțele și parchetele sunt finanțate de la bugetul de stat, iar potrivit art. 9 și 19 din Legea nr. 500/2002, recurentul este obligat să vireze fondurile necesare plății drepturilor salariale.
De asemenea, potrivit art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, executarea obligațiilor de plată a instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetul acestora, cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația respectivă de plată.
Deci, în mod corect a fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor, care a fost obligat să aloce fondurile necesare acestui spor de vechime în muncă.
Nici una dintre aceste critici nu este justificată.
Astfel, prima instanță s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție de vreme ce a obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății acestui spor.
În cauză n-are incidență art. 36 alin. 2 din nr.OUG 27/2006, deoarece nu este vorba de un mod de stabilire a drepturilor salariale, susceptibil de a fi atacat cu contestație, după care cu plângere la Curtea de Apel București, ci de un drept salarial stabilit de lege și neacordat (conflict de drepturi).
Prin decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, a admis recursul în interesul legii și a statuat că dispozițiile art. 33(1) din legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. 1 pct. 32 din nr.OG 83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2002 și art. 6(1) din nr.OUG 160/2000 se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiază și de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
Or, potrivit art. 329 alin. 3 teza finală din Codul d e procedură civilă <<Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe>>.
Drepturile bănești solicitate au fost actualizate cu indicele de inflație în considerarea principiului acoperirii integrale a prejudiciului cauzat. Împrejurarea că recurentul nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială, sub aspectul examinat (actualizarea creanței) apare lipsită de vreo relevanță juridică).
Cum ambele recursuri sunt nefondate, în temeiul art. 312 Cod proc. civilă, urmează să fie respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor B, împotriva sentinței nr. 281 din 7 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 aprilie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
Judec. fond: Gh.
2 ex. 15.05.2008
Președinte:Andrianu VirgilJudecători:Andrianu Virgil, Apetroaie Eufrosina, Gheorghiu Neculai
