Drepturi salariale (banesti). Decizia 450/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.450/R-CM

Ședința publică din 09 Martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Georgiana Nanu

JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu

JUDECĂTOR 3: Ion

Grefier:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanta, domiciliată în Râmnicu V,-, -.1,.D,.14, județul V, împotriva sentinței civile nr.1147 din 23 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU DEȘEURI, cu sediul în,-, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns G, în calitate de președinte, pentru intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Deșeuri, lipsind recurenta-reclamantă.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar s-a depus întâmpinare din partea intimatei, întâmpinare care este însoțită de un set de acte.

Reprezentantul intimatei-pârâte, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Reprezentantul intimatei-pârâte, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat, pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar și susținute oral în ședință.

Motivul real pentru care reclamanta a plecat din unitate îl constituie faptul că aceasta a terminat facultatea și s-a angajat ca jurist la o primărie. Data desfacerii contractului de muncă a fost cea solicitată de reclamantă în cererea sa de demisie, în absența unei cereri scrise fie ea și verbală, unitatea nu putea dispune încetarea contractului de muncă cu o dată ulterioară.

Solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, la data de 25.06.2007, reclamanta a chemat în judecată Agenția Națională pentru Deșeuri, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se desființeze decizia nr.44 din 31.05.2007, ca urmare a înscrierii în conținutul acesteia a unor texte greșite în baza cărora s-a dispus încetarea raporturilor de muncă cu intimata, urmând a fi rectificat în acest sens și carnetul de muncă.

S-a mai solicitat a se constata că pe anul 2007, contestatoarea avea dreptul la un concediu de odihnă de 15 zile, urmând astfel obligarea intimatei la plata diferenței pentru cele 10 zile neefectuate, la plata daunelor morale, precum și plata primei de vacanță pe anul 2007.

În motivarea acțiunii s-a arătat că în temeiul art.79 alin.8 din Codul muncii, contestatoarea a solicitat încetarea raportului de muncă la cerere, însă în mod greșit intimata a dispus prin decizia contestată încetarea raporturilor de muncă prin convenția părților, data încetării acestora fiind la 4.06.2007 și nu data înscrisă în carnetul de muncă.

De asemenea s-a mai arătat că pentru anul 2007, contestatoarea beneficia de un concediu de 15 zile, însă nu a efectuat decât 5 zile, fiind lipsită de plata indemnizației pentru cele 10 zile neefectuate, precum și de plata primei de vacanță pe 2007.

Prin sentința civilă nr.600/3.10.2007 a fost declinată competența materială soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Tribunalul Vâlceaa admis în parte acțiunea reclamantei prin sentința civilă nr.1147/23.12.2008, în sensul că a anulat în parte decizia, încetând raporturile de muncă dintre părți în baza art.55 litera b Codul muncii, text de lege ce urmează să fie trecut și în carnetul de muncă al contestatoarei.

A fost respinsă cererea contestatoarei de plată a primei de vacanță și a diferenței de drepturi bănești, reprezentând indemnizația de concediu, precum și plata daunelor morale.

A fost respinsă, de asemenea, cererea contestatoarei de modificare a datei la care au încetat raporturile de muncă.

Pentru a pronunța o astfel de soluție, instanța de fond a reținut că raporturile de muncă dintre părți au încetat ca urmare a acordului lor de voință și nu a demisiei, ca rod al voinței unilaterale a angajatului.

Urmare a încetării raportului e muncă prin acordul părților, în conținutul deciziei trebuia să se facă mențiunea aplicării dispozițiilor art.55 din Codul muncii și nu a dispozițiilor art.79 ce reglementează demisia, ca act unilateral de voință al salariatului.

Data încetării raportului de muncă nu este data de 1.06.2007, deoarece din probele administrate în cauză nu a rezultat că reclamanta și-a îndeplinit obligații profesionale la acea dată.

Tribunalul a mai reținut că în perioadele 3.01.2007 - 9.03.2007, 16.04.2007 - 25.04.2007, 14.05.2007 - 18.05.2007, reclamanta a beneficiat de concedii medicale, motiv pentru care nu a mai putut beneficia de concediul de odihnă pentru acest an, astfel că zilele de concediu au fost diminuate cu timpul efectiv lucrat și nici de plata primei de vacanță.

Cu privire la cererea de plată a daunelor morale, instanța de fond a apreciat că nu s-a dovedit prejudiciul moral invocat de către contestatoare.

Împotriva sentinței a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru motivele prevăzute de art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, în dezvoltarea cărora s-a arătat că:

Hotărârea instanței de fond cuprinde o motivare contradictorie și a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale, în sensul că au fost aplicate dispozițiile Codului muncii atunci când s-a reținut diminuarea numărului de zile de concediu de odihnă și nu dispozițiile Hotărârii Guvernului nr.250/1992, care se referă la lipsa de la serviciu pe un întreg an calendaristic.

S-au interpretat, de asemenea greșit, dispozițiile art.140 alin.6 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, care condiționează plata primei de vacanță, numai de calitatea de angajat a beneficiarului.

Cu privire la plata daunelor morale, tribunalul a făcut o apreciere eronată, atunci când a reținut inexistența prejudiciului moral, de asemenea, aprecierea instanței a fost eronată și în privința datei la care a încetat raportul de muncă.

Analizând recursul în limita motivului invocat se apreciază ca nefondat pentru argumentele ce urmează:

Prin decizia nr.44 emisă la data de 31.05.2007, intimata Agenția Națională pentru Deșeuri a încetat contractul individual de muncă, încheiat cu recurenta, în baza art.55 lit.b și c din Codul muncii, începând cu data de 1.06.2007.

Data încetării contractului de muncă este reglementată de dispozițiile art.56 din Codul muncii, precum și de dispozițiile art.55 litera b din același cod, ce se referă la încetarea raporturilor de muncă prin acordul părților.

Potrivit acestui text de lege, data încetării raportului de muncă este data convenită de către angajator și salariat, astfel că, prestarea unor servicii după această dată nu are nici o relevanță juridică cât privește momentul încetării contractului de muncă, așa după cum s-a apărat recurenta.

Data de 01.06.2007, trecut în conținutul deciziei contestată este aceea la care părțile au convenit să înceteze raportul de muncă și nu o dată ulterioară, motiv pentru care instanța de fond în mod corect a făcut aplicație dispozițiilor art.55 litera b din Codul muncii.

Dreptul la concediul de odihnă și plata unei prime de vacanță au făcut obiectul reglementării în contractul colectiv de muncă 2007-2008, potrivit căruia concediul anual plătit salariaților se acordă proporțional cu activitatea efectiv prestată într-un an calendaristic.

Durata concediului de odihnă de care a beneficiat recurenta s-a stabilit în raport cu activitatea efectiv prestată, ținându-se cont de perioada concediilor medicale în cursul anului 2007.

Recurenta a invocat cu privire la durata concediului de odihnă dispozițiile speciale cuprinse în nr.HG250/1992, care potrivit apărării acesteia, durata de timp nu este condiționată decât de condiția calității de salariat.

Hotărârea Guvernului nr.250/1992, reglementează concediul de odihnă pentru salariații din administrația publică, regiile autonome cu specific deosebit și unitățile bugetare.

Și acest act normativ stabilește durata concediului de odihnă în raport de perioada efectiv lucrată potrivit dispozițiilor art.5, conform căruia salariații care au lipsit de la serviciu întregul an calendaristic, urmare a concediului medical sau a acelora fără plată nu mai pot beneficia de concediu de odihnă.

Dispozițiile cuprinse în Hotărârea Guvernului nu sunt derogatorii de la dispozițiile cuprinse în contractul colectiv de muncă pentru a se aplica având în vedere caracterul lor special cu prioritate, ci dimpotrivă și aceste norme se referă la principiul proporționalității în stabilirea duratei concediului de odihnă față de perioada efectiv lucrată.

De acest principiu al proporționalității a ținut cont și instanța de fond atunci când a apreciat durat concediului de odihnă la care a fost îndreptățită recurenta făcând o aplicație corectă dispozițiilor din contractul colectiv de muncă.

Recurenta a criticat de asemenea aplicarea greșită a dispozițiilor art.140 alin.6 din Contractul colectiv de muncă ce reglementează dreptul la prima de vacanță reprezentând plata unui salariu mediu lunar brut calculat la momentul plecării în concediu.

Același text condiționează plata primei de vacanțe de luarea unei tranșe de minimum 15 zile de concediu de odihnă. Aprecierea cu privire la numărul de zile de concediu de odihnă a fost avută în vedere de instanța de fond atunci când a apreciat că recurenta nu are dreptul la plata primei de vacanță, nefiind îndeplinită această condiție.

O altă critică a sentinței se referă la aprecierea eronată cu privire la condițiile răspunderii intimatei pentru prejudiciul moral cauzat recurentei ca urmare stresului la care a fost expusă.

Pentru ca intimata să răspundă patrimonial în baza art.998-999 Cod civil, pentru prejudiciul moral cauzat recurentei aceasta de pe urmă trebuia să facă dovada condițiilor răspunderii civile delictuale. În lipsa unei astfel de dovezi, intimata nu putea fi obligată la plata de despăgubiri, așa după cum în mod corect a reținut instanța de fond.

Soluția pronunțată de tribunal a fost motivată în fapt și în drept, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.261 Cod procedură civilă, motiv pentru care, nici critica întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.7 cod procedură civilă nu este întemeiat.

Pentru toate aceste argumente, recursul este nefondat, urmând să fie respins în baza art.312 Cod procedură civilă, cu această mențiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de reclamanta, domiciliată în Râmnicu V,-, -.1,. D,.14, județul V, împotriva sentinței civile nr.1147 din 23 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU DEȘEURI, cu sediul în,-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

Red.

/2 ex/18.03.2009

Jud.fond:;;

Președinte:Georgiana Nanu
Judecători:Georgiana Nanu, Paula Andrada Coțovanu, Ion

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 450/2009. Curtea de Apel Pitesti