Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 58/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.58/
Ședința publică din 09 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgiana Nanu
JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul civil declarat de reclamanta DIRECTIA GENERALA DE PAȘAPOARTE DIN MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.144 din 12 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul, cu domiciliul în B,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit apelanta-reclamantă Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor și intimatul-pârât.
Procedura este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că părțile au solicitat soluționare cauzei în lipsă, potrivit disp.art.242 Cod procedură civilă.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii cererii de restrângere a dreptului la liberă circulație față de intimatul-pârât pe o perioadă de 3 ani.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 23.01.2009 pe rolul Tribunalului Vâlcea, sub nr-, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Danemarca pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pârâtului.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Danemarca la data de 19.09.2008, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr.66/2000, publicată în Of. nr.187/2000, ocazie cu care s-a întocmit înscrisul denumit "Talon", care este însoțit de declarația acestuia.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.5, art.38 lit.a și art.39 alin.1 din Legea nr.248/2005, art.2 alin.3 din Protocolul adițional nr.4 la. și ale Codului d e procedură civilă.
Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.144 din 12 februarie 2009, respins cererea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că, otrivit p. declarației acestuia, pârâtul a ieșit din țară la data de 17.08.2008 prin Vama Nădlac, a tranzitat Ungaria, Austria și Germania și a ajuns în Danemarca, unde a locuit în orașul.
În data de 18.08.2008 a fost reținut de poliție, pe motiv că a cumpărat haine furate, fiind judecat și condamnat la 30 de zile de închisoare.
La data de 18.09.2008 a fost eliberat, iar la data de 19.09.2008 a fost returnat în România, punându-i-se în vedere să se prezinte, în cel mai scurt timp, la sediul poliției din raza de domiciliu.
Este adevărat că dispozițiile art.38 din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările ulterioare, prevăd posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, numai în condițiile și cu privire la următoarele categorii de persoane: a) cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat; b) cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat, însă acestea trebuie să fie interpretate și aplicate în conformitate cu legislația europeană și cu Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și a protocoalelor adiționale la aceste convenții.
Astfel, potrivit art.18 din Tratatul de instituire a comunităților europene (versiunea consolidată prin Tratatul d l Amsterdam ):
"Orice cetățean al Uniunii are dreptul la liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de prezentul tratat și de dispozițiile de aplicare a acestuia.
Consiliul poate adopta dispoziții care urmăresc facilitarea exercitării drepturilor prevăzute la alineatul 1; cu excepția unor dispoziții contrare din prezentul tratat, Consiliul hotărăște în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251. Consiliul hotărăște în unanimitate pe parcursul procedurii respective."
De asemenea, potrivit art.39 din Tratatul de instituire a comunităților europene (versiunea consolidată prin Tratatul d l Amsterdam ):
,Libera circulație a lucrătorilor este garantată în cadrul comunității.
Libera circulație implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetățenie între lucrătorii statelor membre, în ceea ce privește încadrarea în muncă, remunerarea și celelalte condiții de muncă.
Sub rezerva restricțiilor justificate de motive de ordine publică, siguranță publică și sănătate publică, libera circulație a lucrătorilor implică dreptul:
de a accepta ofertele reale de încadrare în muncă;
de a circula liber în acest scop pe teritoriul statelor membre;
de ședere într-un stat membru pentru a desfășura o activitate salarizată în conformitate cu legile, regulamentele și normele administrative, care reglementează încadrarea în muncă a lucrătorilor statului respectiv;
de a rămâne pe teritoriul unui stat membru, după ce a fost încadrat în muncă în acel stat, în condițiile care vor face obiectul unor regulamente de aplicare adoptate de comisie.
Dispozițiile prezentului articol, nu se aplică încadrării în administrația publică".
Tot astfel, potrivit art.27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, privind dreptul la liberă circulație și ședere, pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii uniunii și membrii familiilor acestora:
,Sub rezerva dispozițiilor prezentului capitol, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice.
Măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri.
Conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.
Pentru a stabili dacă persoana respectivă reprezintă un pericol pentru ordinea publică sau siguranța publică, la eliberarea certificatului de înregistrare sau, în absența unui sistem de înregistrare, în termen de cel mult trei luni de la intrarea persoanei respective pe teritoriul său sau de la data la care persoana și-a semnalat prezența pe teritoriul său în conformitate cu articolul 5 alineatul (5) ori la eliberarea permisului de ședere, statul membru gazdă poate, în cazul în care consideră indispensabil, să ceară statului membru de origine sau, dacă este necesar, altor state membre să îi furnizeze informații privind antecedentele persoanei respective. Această consultare nu poate avea un caracter sistematic. Statul membru consultat răspunde în termen de două luni.
Statul membru care a eliberat pașaportul sau cartea de identitate permite titularului documentului care a fost expulzat din motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică de pe teritoriul altui stat membru să reintre pe teritoriul său fără nici o formalitate, chiar dacă documentul nu mai este valabil sau dacă cetățenia titularului este contestată".
Din dispozițiile textelor citate anterior, care se aplică direct (principiul efectului direct al dreptului comunitar a fost consacrat în Hotărârea Curții din 5 februarie 1963, en Loos Adminitratie der, 26/62, 3) și cu prioritate față de dreptul intern (principiul supremației dreptului comunitar a fost consacrat prin Hotărârea Curții din 15 iulie 1964, Costa, 6/64, 1964, p. 1141), a rezultat că restrângerea dreptului la liberă circulație se poate dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, respectându-se totodată principiul proporționalității.
În interpretarea acestor dispoziții, CJCE de la Luxembourg s-a pronunțat în cauza Jipa (C-33/07) în sensul că: "Orice limitare a dreptului la circulație a persoanelor trebuie adoptat în scopul protecției securității publice a statului care adoptă măsura. Astfel, o asemenea limitare nu poate fi bazată numai pe motive furnizate de către un alt stat membru care a decis repatrierea unui cetățean al Uniunii de pe teritoriul său în statul de origine, care dorește să impună măsura de restrângere. Asemenea motive pot fi luate în considerare numai în măsura în care se constată că măsura de repatriere se bazează pe conduita persoanei în cauză și că prezența sa pe teritoriul statului în cauză reprezintă o amenințare prezentă și suficient de gravă la adresa unei valori fundamentale ale societății".
Tot CJCE a reținut, în cuprinsul aceleiași hotărâri, că: "art.18 din și art.27 din Directiva 2004/38/CE nu interzic existența legislației naționale care permite restrângerea dreptului unui cetățean al unui stat membru de a călători în alt stat membru, pe motivul că inițial a fost repatriat pe motiv de ședere ilegală. Aceasta numai dacă conduita persoanei în cauză constituie o amenințare prezentă și suficient de gravă la adresa unei valori fundamentale ale societății și cu respectarea principiului proporționalității. De asemenea, revine instanței naționale de a decide dacă aceste condiții sunt îndeplinite într-o situație concretă dedusă spre soluționare".
În prezenta cauză, s-a dispus returnarea pârâtului din Danemarca, fără să se invoce și să se dovedească existența vreunuia dintre motivele pentru care se poate dispune restrângerea dreptului la libera circulație a persoanelor. Singurul motiv invocat de reclamantă a fost cel potrivit căruia pârâtul a fost returnat din Danemarca. Acesta nu poate duce, prin el însuși, la restrângerea dreptului de circulație al pârâtului în Italia. Nici afirmația pârâtului din declarația dată la sosirea în țară, potrivit căreia a fost judecat și condamnat, nu a fost avută în vedere, instanța neavând niciun fel de probe din care să rezulte acest lucru și pe care să le aprecieze, în vederea restrângerii dreptului la liberă circulație.
Tot astfel, potrivit art.2 din Protocolul nr.4 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale:
, se găsește în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul să circule în mod liber și să-și aleagă în mod liber reședința sa.
Orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa.
Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.
Drepturile recunoscute în paragraful 1 pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică".
Și din acest text, care, potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, se aplică cu prioritate față de reglementările interne, a rezultat că restrângerea dreptului la liberă circulație se poate dispune numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și a protocoalelor adiționale la această convenție, ratificată prin Legea nr.30/1994, respectiv pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor, protecția sănătății sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora și numai dacă aceasta constituie o măsură necesară într-o societate democratică.
Din nici una din probele administrate în cauză nu a rezultat vreunul dintre aceste cazuri, în care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulație a persoanelor.
De altfel, dreptul la liberă circulație este garantat și de Constituția României, care prevede, în art.25 că:
,Dreptul la liberă circulație în țară și în străinătate, este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept.
cetățean îi este asigurat dreptul de a-și stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din țară, de a emigra, precum și de a reveni în țară".
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor, criticând-o ca netemeinică și nelegală, întrucât, în mod greșit, prima instanță a respins cererea privind limitarea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate, a pârâtului.
Astfel, pârâtul a fost returnat din Danemarca la data de 19.09.2008, iar decizia de expulzare luată de autoritățile competente ale statului danez continuă să producă efecte juridice în ceea ce îl privește pe pârât atâta timp cât ea nu a fost desființată.
Este adevărat că potrivit art.25 din Constituție dreptul la libera circulație în țară și în străinătate este garantat, însă legea stabilește condițiile exercitării acestui drept.
Prin urmare, libertatea de circulație a cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare unor reguli strict stabilite în cuprinsul Legii nr.248/1995 privind regimul la liberă circulație a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare.
În același sens, art.29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului stipulează că, în exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare om este supus doar îngrădirilor stabilite prin lege exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaștere și respectare a drepturilor și libertăților altora.
Prin urmare, autoritățile române, luând act de măsura expulzării pârâtului, în speță, instanța română era în drept să se pronunțe printr-o măsură de restrângere a dreptului la liberă circulație în temeiul unui act normativ intern care prevede luarea unor măsuri drept consecință a măsurii dispusă de statul din care este returnat cetățeanul român.
Pe de altă parte, nu se poate reține că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat, ar încălca prevederile Constituției sau ale altor instrumente juridice internaționale referitoare la dreptul la liberă circulație, aceasta constituind o măsură justificată de necesitatea apărării securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern.
Analizând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate și a normelor comunitare în domeniu, aplicabile în mod direct și prioritar față de legislația națională care ar cuprinde dispoziții contrare, Curtea constată că apelul este nefondat, urmând a fi respins.
Astfel, potrivit art.17 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, aplicabil României începând cu 01.01.2007 - data aderării la Uniunea Europeană, este cetățean al Uniunii, orice persoană care are cetățenia unui stat membru.
Cetățenia Uniunii nu înlocuiește cetățenia națională, ci o completează.
Astfel cum s-a apreciat în jurisprudența Curții Europene de Justiție, prin instituirea Comunității, statele au creat un drept aplicabil resortisanților lor și lor însele, respectiv o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la intrarea în vigoare a Tratatului și care se impune jurisdicțiilor acestora.
În acest sens, prevederile dreptului comunitar se aplică în ordinea juridică internă a unui stat așa cum au fost adoptate, indiferent că este vorba despre dispoziții originare sau derivate, fără să fie nevoie de asimilarea sau transformarea lor în drept intern.
Efectul direct al dreptului comunitar conferă acestuia capacitatea generală de a completa patrimoniul juridic al persoanelor particulare (resortisanți ai statului) cu drepturi și obligații noi, astfel încât, orice persoană, cetățean al Uniunii Europene, dobândește dreptul de a cere judecătorului național să i se aplice dispozițiile din tratate, regulamente, decizii și directive comunitare, pentru protecția unui drept conferit de acestea.
Deosebit, strâns legat de principiul efectului direct al dreptului comunitar, principiul supremației sale presupune aplicarea de către judecătorul național, a dreptului comunitar în totalitatea sa, pentru protejarea drepturilor pe care le conferă cetățenilor și neaplicarea oricărei prevederi din dreptul național care ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioară, fie ulterioară regulii comunitare.
În virtutea acestor principii, în domeniul liberei circulații, cetățenii români vor fi supuși legislației naționale (în speță, Legii nr.248/2005), numai în măsura în care aceasta este concordantă cu legislația comunitară, în caz contrar, aceasta din urmă aplicându-se în mod direct și prioritar.
În acest sens, urmează a se observa că, la art.1, Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr.2004/38/CE din data de 19.04.2004, stabilește condițiile care reglementează exercitarea dreptului la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, de către cetățenii Uniunii și membrii familiilor lor precum și restrângerile acestui drept, din motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.
Potrivit art.27 din același izvor de drept comunitar secundar, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică sau de siguranță publică, cu respectarea principiului proporționalității și cu condiția de a se baza exclusiv pe conduita personală a individului în cauză.
Condamnările penale anterioare nu constituie motive în sine pentru luarea unor asemenea măsuri.
Conduita personală a individului în cauză trebuie să reprezinte o amenințare reală și suficient de serioasă la adresa unui interes fundamental al societății, nefiind acceptate justificări care nu iau în considerare particularitățile cazului sau care se bazează pe considerații de prevenire generală.
Prin urmare, în măsura în care dispozițiile art.38 lit.a din Legea nr.248/2005, modificată prin nr.OG5/2006, potrivit cu care, Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat și instanța de fond a respins restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului, i-ar crea o situație mai grea acestuia și nu i-ar conferi garanția respectării dreptului la libera circulație în calitate de cetățean al Uniunii și, în condițiile în care, în sarcina pârâtului nu s-a reținut vreuna din situațiile prevăzute de art.27 din Directiva Parlamentului European si a Consiliului nr.2004/38/CE, ele nu își vor mai găsi aplicabilitate în speță, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță.
În ceea ce privește argumentul apelantei, în sensul că se impune totuși restrângerea pârâtului la libera circulație pe teritoriul Danemarcei, doar pentru aceea că pârâtul a fost returnat de pe teritoriul acestui stat în baza unui acord de readmisie, acesta nu își găsește eficiența în speță.
Pe de o parte pentru că, așa cum s-a arătat mai sus, nici una din situațiile de excepție prevăzute de art.27 din Directivă, în care s-ar putea dispune restrângerea dreptului la libera circulație nu îl vizează pe pârât, iar pe de altă parte, nerespectarea condițiilor prevăzute de legea daneză referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul său a unui cetățean român nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine, siguranță sau sănătate publică.
Simpla încălcare de către pârât a termenului de ședere pe teritoriul Danemarcei nu echivalează cu o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății care să justifice luarea acestei măsuri. În același sens, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, CJCE de la Luxemburg s-a pronunțat în cauza Jipa (C-33/07) în sensul căorice limitare a dreptului la circulație a persoanelor trebuie adoptat în scopul protecției securității publice a statului care adoptă măsura. Astfel, o asemenea limitare nu poate fi bazată numai pe motive furnizate de către un alt stat membru care a decis repatrierea unui cetățean al Uniunii de pe teritoriul său în statul de origine, care dorește să impună măsura de restrângere. Asemenea motive pot fi luate în considerare numai în măsura în care se constată că măsura de repatriere se bazează pe conduita persoanei în cauză și că prezența sa pe teritoriul statului în cauză reprezintă o amenințare prezentă și suficient de gravă la adresa unei valori fundamentale ale societății.
Tot CJCE a reținut, în cuprinsul aceleiași hotărâri, că art.18 din și art.27 din Directiva 2004/38/CE nu interzic existența legislației naționale care permite restrângerea dreptului unui cetățean al unui stat membru de a călători în alt stat membru, pe motivul că inițial a fost repatriat pe motiv de ședere ilegală. Aceasta numai dacă conduita persoanei în cauză constituie o amenințare prezentă și suficient de gravă la adresa unei valori fundamentale ale societății și cu respectarea principiului proporționalității. De asemenea, revine instanței naționale de a decide dacă aceste condiții sunt îndeplinite într-o situație concretă dedusă spre soluționare.
Or în prezenta cauză, s-a dispus returnarea pârâtului din Danemarca, fără să se invoce și să se dovedească existența vreunuia dintre motivele pentru care se poate dispune restrângerea dreptului la libera circulație a persoanelor.
Motivul invocat de reclamantă, potrivit căruia pârâtul a fost returnat din Danemarca nu poate duce, prin el însuși, la restrângerea dreptului de circulație al pârâtului în această țară. Nici afirmația pârâtului din declarația dată la sosirea în țară, potrivit căreia a fost judecat și condamnat, nu va fi avută în vedere, atâta timp cât nu există niciun fel de probe din care să rezulte acest lucru.
În ceea ce privește compatibilitatea acordului de readmisie încheiat între România și Danemarca cu dispozițiile Tratatului CEE, Curtea reține că, ea trebuie apreciată prin prisma dispozițiilor art.234, par.I și II din Tratat, potrivit cărora, acestea din urmă nu aduc atingere drepturilor și obligațiilor care rezultă din convențiile încheiate anterior intrării în vigoare a prezentului tratat între unul sau mai multe state membre pe de o parte și unul sau mai multe state terțe pe de altă parte.
În măsura în care aceste convenții nu sunt compatibile cu prezentul tratat, statul sau statele membre în cauză recurg la toate mijloacele corespunzătoare pentru a elimina incompatibilitățile constatate.
În speță, se constată, mai întâi, că acordul de readmisie încheiat între România și Danemarca nu vizează pentru cea dintâi vreo obligație de restrângere a libertății de circulație a cetățenilor români expulzați de pe teritoriul statului danez și chiar dacă o asemenea obligație ar fi fost asumată de România, ea ar fi fost incompatibilă cu Tratatul, impunându-se constatarea inaplicabilității acesteia, de către instanță.
Față de cele expuse mai sus, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul reclamantei Direcția Generală de Pașapoarte B și va menține ca legală și temeinică sentința civilă nr.144/12.02.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul civil declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE din MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI SI INTERNELOR, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.144 din 12 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul, domiciliat în B,-, județul
Definitivă.
Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 09 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
5 ex./13.03.2009
Jud.fond:
Președinte:Georgiana NanuJudecători:Georgiana Nanu, Paula Andrada Coțovanu
