Drepturi salariale (banesti). Decizia 480/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 480/CM

Ședința publică din data de 19 august 2009

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu

JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Mihaela Ganea Vanghelița Tase

- -

Grefier - - -

S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta pârâtă "" - GRUP B, cu sediul în Calea nr. 239, sector 1, împotriva încheierii de ședință din 24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, toți cu domiciliul procesual ales în C,-, -. 1, județul C, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurenta pârâtă, avocat, în baza delegației de substituire din 18.08.2009, depusă la dosar, lipsind intimații reclamanți.

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat.

Întrebată fiind, partea prezentă susține că nu mai are acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.

Instanța, luând act de susținerile acesteia, în sensul că nu are înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul recurentei pârâte, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate invocată și suspendarea cauzei până la soluționarea excepției.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin încheierea din 24.06.2009 a Tribunalului Constanța -secția civilă pronunțată în dosarul nr- a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea prevederilor art. 298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, prin raportare la dispozițiile constituționale statuate prin art. 1 al. 4 și 5, art. 73 al. 3 lit. p și art. 79 al. 1.

S-a apreciat că excepția invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei și nu este admisibilă, prin raportare la prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât de soluționarea acestei chestiuni nu depinde judecarea excepției de necompetență teritorială invocată în considerarea Legii nr. 168/1999.

Statuând asupra cererii, Tribunalul a reținut - în raport de prevederile art. 29 al. 1 din Legea nr. 47/1992 - că potrivit acestui text, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, iar al. 3 al art. 29 menționează că nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Textul apreciat ca fiind neconform cu legea fundamentală nu are însă nici o relevanță pentru judecata în fond a prezentului litigiu, deoarece soluționarea excepției de necompetență teritorială invocată de pârâtă nu face necesar controlul de constituționalitate, ci doar pe cel privind aplicarea în timp a legii. Or, acesta este doar atributul instanțelor judecătorești.

S-a conchis în sensul că excepția de neconstituționalitate ridicată în legătură cu prevederile art. 298 al. 2 ultimul pct. din Legea nr. 53/2003 nu are nici o legătură cu soluția prefigurată în cauză, întrucât analiza intervenției în timp a legilor și determinarea normei incidente în materie ( inclusiv sub aspectul competenței materiale și/sau teritoriale ) intră în atributul exclusiv al instanței de judecată - putând constitui în egală măsură temei de contestare a soluției în fața instanțelor de control judiciar.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, - GRUP B, care a criticat soluția prin prisma greșitei aplicări a legii în corelare cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992

S-a precizat că din conținutul textului menționat rezultă condițiile ce trebuie îndeplinite pentru invocarea excepției de neconstituționalitate a unei prevederi legale, anume: excepția să fie invocată în fața instanței de judecată sau a tribunalului arbitral, să aibă ca obiect prevederi cuprinse în lege sau ordonanță de urgență a guvernului, să aibă în vedere prevederi legale ce nu au mai fost declarate anterior neconstituționale, precum și ca obiectul sesizării să vizeze prevederi legale ce au legătură cu cauza. Recurentul a apreciat că în speță toate aceste condiții sunt întrunite.

Soluționarea excepției de necompetență teritorială presupune analizarea ipotezei în care Legea nr. 168/1999 mai este în vigoare sau nu, întrucât art. 298 alin. 2 Codul muncii vizează la ultima liniuță abrogarea a oricăror "alte dispoziții contrare".

Recurentul a arătat că după intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 nu mai există temei legal pentru a opera abrogarea implicită, fiind abrogat expres actul normativ care reglementase acest mod de stingere a efectelor legii - Decretul nr. 16/1967.

S-a arătat, astfel, că art. 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 au impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă.

S-a apreciat că, din acest punct de vedere, este evident că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate cerute de Legea nr. -, motiv pentru care încheierea tribunalului, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă, este nefondată.

Deliberând asupra temeiurilor de nelegalitate fondate pe disp. art. 304 pct. 9 cod proc. civilă - greșita aplicare a legii - se va reține că recursul este nefondat.

Astfel, în mod eronat se consideră de către recurentul-pârât că norma față de care s-a invocat neconstituționalitatea are relevanță în cauză, fiind indisolubil legată de litigiul dedus judecății, întrucât condiția legală impusă prin textul art. 29 din Legea nr. 47/1992 este ca sesizarea de neconformitate cu legea fundamentală să se refere la o prevedere ce poate induce o soluție asupra fondului dreptului.

În speță, excepția de neconstituționalitate s-a raportat la dispozițiile art. 298 alin. 2 ultimul punct din Legea nr. 53/2003, în susținerea excepției de necompetență teritorială a instanței sesizate, iar nu a unei apărări pe fondul raportului litigios. Cu toate că, de principiu, orice normă cuprinsă într-o lege sau ordonanță de urgență poate face obiectul verificării Curții Constituționale pe textul art. 29 din Legea nr. 47/1992, textul este neechivoc în stabilirea cerințelor de admisibilitate a unei astfel de apărări procesuale. În concret, în cauză, problema ridicată de către autorul excepției nu viza neconformitatea cu Constituția, ci interpretarea corectă a normei procedurale din perspectiva legislației adiacente referitoare la tehnica legislativă.

Astfel, în mod corect prima instanță a reținut că această operațiune nu intră în atributul Curții Constituționale, ci al instanței de judecată sesizate, cât și că greșita evaluare a competenței materiale/teritoriale constituie fundamentul criticilor de reformare a soluției, în căile de atac.

Pentru toate aceste considerente, constatând că în mod corect instanța de fond a dat o dezlegare problemei de drept cu care a fost învestită, în temeiul art.312 al. 1 cod proc. civilă recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenta pârâtă "" - GRUP B, cu sediul în Calea nr. 239, sector 1, împotriva încheierii de ședință din 24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, toți cu domiciliul procesual ales în C,-, -. 1, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 august 2009.

PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu

JUDECĂTOR 2: Mihaela Ganea Vanghelița Tase

Judecător,

Grefier,

- -

Jud.fond. /

Jud.

2 ex./07.09.2009.

Președinte:Mariana Bădulescu
Judecători:Mariana Bădulescu, Mihaela Ganea Vanghelița Tase

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 480/2009. Curtea de Apel Constanta