Drepturi salariale (banesti). Decizia 481/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 481
Ședința publică din data 23 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Apetroaie Eufrosina
JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 3: Sas Laura
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta S. SA - GRUP, cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 161 din 2 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal s-a prezentat avocat pentru recurentă, lipsă fiind reclamanta intimată .
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, avocat pentru recurentă, a solicitat cuvântul al dezbateri.
Instanța, constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru recurentă, reiterând motivele precizate în scris, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, întrucât unitatea a achitat toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 12.11.2008, reclamanta, a chemat în judecată pârâta SA B, solicitând ca, aceasta să fie obligată la plata generică a drepturilor salariale cuvenite și neacordate pentru C 2005 și Paști 2006, sume ce urmează a fi actualizate în raport de indicele de inflație și cu dobânda legală.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că potrivit prevederilor contractului individual de muncă, în afară de plata salariului de bază pentru munca prestată mai beneficiază și de toate drepturile acordate pe baza Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate care prevede la art. 168 alin. 1 că, cu ocazia sărbătorilor de C salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe. Că, deși contractul colectiv prevede această obligație și pentru anul 2007 nu a beneficiat de aceste drepturi care se ridică la cuantumul de 20.000 lei. Mai arată că, pentru neacordarea la timp a acestor drepturi salariale pârâta îi datorează corecția sumelor neacordate în baza coeficienților de inflație și a dobânzii legale pentru perioada în discuție.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 166 din Codul muncii și art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății renegociat și editat în anii 2005 - 2007.
Pârâta SA Bad epus întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că în anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariaților prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, reprezentanții și cei ai au convenit ca pentru toți salariații drepturile salariale suplimentare prevăzute de art. 168 alin. 1incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, în acest sens fiind negociat și inserat în alin. 2în art. 168.
De asemenea, a susținut că în timp ce în anul 2004, textul art. 168 alin. 2 reflectat într-o manieră identică celei din 2003, ulterior cu ocazia negocierilor colective din anul 2005 - părțile ar fi modificat însă acest text în sensul că include suplimentările în salariu nu a fost o operațiune cu aplicabilitate temporară limitată doar pentru anul 2003, ci ar fi fost o operațiune care a continuat să producă efecte și în anii următori. Din acest motiv, în fiecare an după negocieri, părțile Contractului colectiv de muncă au procedat la "republicarea" acestuia, textul art. 168 fiind inclus în versiunile republicate anual în forma rezultată din negocierile din 2005.
Întrucât însă, exprimarea oarecum defectuoasă a alin. 1 și 2 din art. 168 din Contractul colectiv de muncă în versiunile din anii 2003 și 2004 dat naștere unor litigii între salariați și angajator, părțile Contractului colectiv de muncă - și au urmat procedura prevăzută de Contractul colectiv de muncă și s-au întrunit în cadrul Comisiei paritare ce funcționează în baza art. 9 din Contractul colectiv de muncă și a anexei 2 la contract. Drept urmare, prin decizia Comisiei paritare nr. 3793/18.06.2007 - obligatorie pentru părți, conform anexei nr. 2 la Contractul colectiv de muncă s-a menționat în mod expres faptul intenția reală a părților la negocierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate fost de a include suplimentările de C și Paște în salariul de bază, începând cu anul 2003.
Așadar, a apreciat pârâta, art. 168 alin. 1 ar fi rămas fără obiect, fiind păstrat însă în textul Contractului colectiv de muncă pentru a sublinia evoluția în timp a prevederilor contractuale, așa încât nu mai datorează reclamantei nici o sumă de bani în baza acestei clauze.
În subsidiar, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că termenul de 6 luni prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii era împlinit la data introducerii prezentei acțiuni.
Prin sentința civilă nr. 161 din 2 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr- a fost respinsă excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de pârâta SA B, admisă acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta care a fost obligată să-i plătească reclamantei sumele reprezentând suplimentările salariale pentru C 2005 și Paști 2006, calculate potrivit art. 168 (1) din Contractul colectiv de muncă.
De asemenea, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei, pentru suplimentările salariale sus-menționate, actualizarea în funcție de indicii de inflație de la data scadenței și până la data plății efective, precum și dobânda legală prevăzută de OG nr. 9/2000, calculată la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 12.11.2008 și până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 168 alin. 1 din CCM aplicabil anilor 2005-2006, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C -salariații SNP vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu unitate, iar cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii concrete a modalității de acordare, a condițiilor, criteriilor și a beneficiarilor.
Alineatul 1 al art. 168 cuprinde aceeași formă în CCM negociat pentru anul 2005 și în CCM negociat pentru anul 2006.
Pârâta nu a făcut dovada plății către reclamant a acestor drepturi conform art. 163 alin. 1 din Legea 53/2003.
Din statele de plată pe care aceasta le-a depus nu rezultă achitarea indemnizațiilor ca drepturi salariale suplimentare.
În apărarea sa, pârâta a invocat faptul că plata acestor drepturi salariale s-a făcut prin includerea în salariul de bază a acestor indemnizații conform acordului părților, acord ce ar rezulta din modul de reglementare a dispozițiilor art. 168 alin. 2 din CCM.
În articolul 168 al. 2 din CCM pe unitate, pentru anul 2005, se precizează că - pentru anul 2004 suplimentările de la alin. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Contractele Colective de Muncă negociate la nivel de unitate pentru anii 2004, 2005 și 2006 au menținut dispozițiile art. 168. fost însă modificat în forma " în anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat". Cum alineatul 2 al acestui articol nu a făcut nici o referire la includerea suplimentărilor salariale în salariul de bază pentru anii ulteriori, respectiv pentru anii 2004, 2005 și 2006 și având în vedere faptul că prevederile articolului 168 alin. 1 s-au menținut pentru acești ani rezultă că părțile semnatare ale CCM au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin. 1 al art. 168 din CCM iar, în cursul anilor 2004, 2005 și 2006 aceste suplimentări să nu fie introduse în salariul de bază al salariaților.
Cât privește nota și decizia Comisiei paritare, deși pârâta pretinde că prin acestea a avut loc o interpretare a disp. art. 168 alin. 1, 2, în realitate s-a procedat modificarea contractelor colective de muncă încheiate la nivel SA pe anii 2004 - 2007, aceasta întrucât, contrar art. 978 Cod civil, părțile au hotărât lipsirea de efect a clauzei contractuale de la art. 168 alin. 1, mai precis anularea dreptului respectiv.
Or, potrivit art. 31 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, modificările aduse acestuia devin aplicabile de la data înregistrării lor la organul care se păstrează contractul sau la o dată ulterioară.
Drept urmare, această modificare nu poate privi suplimentările salariale solicitate de reclamantă, anterioare deciziei Comisiei paritare.
În plus, potrivit art. 31 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, cauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate numai pe parcursul executării lui, or contractele colective încheiate la nivelul SA pentru anii 2005 și 2006, încetaseră deja efectele.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta B, criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art. 299 și următoarele Cod proc. civilă.
În susținerea recursului a invocat prescripția dreptului la acțiune pentru drepturile stabilite conform art. 168 din Contractul colectiv de muncă, acordate cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, enunțând și dispozițiile art. 154 din Codul muncii potrivit căruia salariul cuprinde atât salariul de bază cât și sporurile dar și adaosurile la acesta. Cum reclamanta a solicitat acordarea unor drepturi suplimentare care nu fac parte din salariu, neavând un caracter periodic, a susținut că sunt supuse termenului de prescripție de 6 luni, conform art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
Pe fondul cauzei a susținut că începând cu anul 2003 drepturile salariale suplimentare au fost incluse în salariul de bază, conform contractului colectiv de muncă încheiat între și Federația Sindicatelor Libere Independente, clauză reluată și în cuprinsul Contractului colectiv de muncă, încheiat în anul 2003 modificat în anul 2005 prin act adițional, astfel încât voința părților semnatare a fost aceea de a include în salariu primele la salariu.
Recursul, nemotivat în drept dar care poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel potrivit art. 168 din Contractul colectiv de muncă încheiat între SC SA și Federația Sindicatelor Libere și Independente din Industria Română, s-a stabilit (alin. 1) "cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA", valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile dar și criteriile de acordare, fiind stabilite cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment.
Din analiza textului invocat ca temei legal rezultă cu certitudine că prin negocierea Contractului colectiv de muncă, încheiat la nivelul societății, care potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 constituie "legea părților", s-a prevăzut că salariații vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale la nivelul a încă unui salariu de bază mediu brut pe unitate, pentru fiecare eveniment în parte, acesta fiind deci un drept de natură salarială.
În aceste condiții, sunt aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, conform căruia cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate "în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat", dispoziții ce urmează a fi corelate și cu textul art. 166 alin. 1 din Codul muncii referitor la dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor de plată a salariilor, prin care se stabilește termenul de 3 ani, care curge de la data la care aceste drepturi erau datorate.
Referitor la criticile formulate pe fondul cauzei și anume faptul că sumele pretinse nu sunt datorate întrucât ar fi fost cuprinse începând cu anul 2003, în salariul de bază al fiecărui salariat, din documentația depusă de la dosarul cauzei rezultă că dispozițiile art. 168 se regăsesc și în conținutul contractelor colective de muncă existente la nivelul anilor 2004, 2005, 2006, 2007.
Se reține faptul că prin alin. 2 al art. 168 că în anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al aceluiași articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui angajat, dar cum această prevedere a fost negociată doar pentru anul menționat, este evident că nu poate fi extinsă și pentru anii ulteriori.
Față de cele arătate, sentința instanței de fond fiind legală, nefiind date motive de nelegalitate, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, recursul va fi respins ca nefondat, nefiind date nici motive de casare de ordine publică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Societatea Comercială SA B - Membru GRUP, împotriva sentinței nr. 161 din 2.02.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
ptr judecător -
pensionat semnează
președintele instanței
Red. O:
Jud. fond ,
Tehnored.
Ex.2/14.05.2009
Președinte:Apetroaie EufrosinaJudecători:Apetroaie Eufrosina, Biciușcă Ovidiu, Sas Laura