Drepturi salariale (banesti). Decizia 4860/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1998/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA Nr. 4860/
Ședința publică de la 29 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Călin Dragoș Alin A
JUDECĂTOR 2: Enache Daniela Georgeta
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol fiind, soluționarea recursurilor formulate de către recurenți: MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.230 din data de 05.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații: G, intimat MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, având ca obiect "drepturi bănești spor de vechime".
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin cererea de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 De asemenea, prin serviciul registratură s-a depus la data de 26.06.2009, de către recurentul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, concluzii scrise.
Curtea având în vedere faptul că prin cererile de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.230 din data de 05.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, instanța de fond a respins, ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității acțiunii și necompetentei materiale a instanței, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 31.10.2000 - 31.12.2004 și respinge acțiunea pentru această perioadă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției și a respins acțiunea, față de acest pârât, ca fiind introdusă Împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis acțiunea formulată de reclamantul G in contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, Ministerul Finanțelor Publice si a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție la plata sporului de vechime pe perioada 01.01.2005 - 12.03.2007. A admis cererea de chemare in garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, care a fost obligat să aloce sumele necesare efectuării plății.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că excepția necompetentei materiale a instanței este neîntemeiată, având in vedere că reclamantul a investit instanța cu judecarea unui conflict de muncă (acordarea drepturilor salariale, constând În spor de vechime), de competența in primă instanță a Curții de APEL BUCUREȘTI, conform art. l-II din OUG nr.75/2008.
Excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată, in ceea ce privește perioada 31.10.2000 - 31.12.2004, având in vedere că la data sesizării instanței februarie 2008 era împlinit termenul de prescripție pentru solicitarea drepturilor salariale aferente acestui interval, prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, dar și de art.166 din muncii, art.283 muncii, cunoscut fiind că drepturile cuvenite pentru luna ianuarie 2005 deveneau scadente in următoarea lună (februarie 2005), potrivit art.53 din Legii 500/2002, iar potrivit prevederilor art.7 din Decretul Lege nr.167/1958, prescripția a început să curgă de la data când s-a născut dreptul la acțiune.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției este întemeiată, având in vedere faptul că nu au existat raporturi juridice intre acesta și reclamant, încadrat in funcția de procuror.
Ca atare, cererea reclamantului îndreptată împotriva pârâtului Ministerul Justiției a fost respinsă, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestui pârât.
Excepția de inadmisibilitate a acțiunii invocată de către pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este neîntemeiată pentru că cele invocate sunt apărări ce antamează fondul cauzei, întrucât țin de interpretarea și aplicarea legii, și care urmează a fi cercetate odată cu soluționarea cauzei.
In privința fondului cauzei, sporul de vechime a fost acordat magistraților și personalului auxiliar prin art.31 din Legea nr.50/1996.
OUG nr.83/2000 de completare și modificare a legii menționate nu a mai prevăzut pentru magistrați acest spor de vechime. Art.9 alin. 4 din OG nr.83/2000 stipula că orice dispoziții contrare acesteia se abrogă, aceeași formulare regăsindu-se și in art.50 din OUG nr.177/2002, insă art.31 din Legea nr.50/1996 nu conținea o dispoziție contrară acestor acte normative care reglementează salarizarea magistraților, fiind complementar, deci in vigoare după adoptarea lor.
Nu se poate reține că sporul de vechime in muncă este inclus in calculul indemnizației lunare prevăzute la art.2 și urm. din OUG nr.177/2002, întrucât la art.3 din aceeași ordonanță, se precizează modalitatea de stabilire a indemnizației cuvenită magistraților pentru activitatea desfășurată, făcându-se referire doar la funcții, nivelul instanțelor și vechimea in magistratură, nu și la vechimea in muncă.
De altfel, problema de drept in discuție a fost dezlegată prin decizia nr. XXVI din 07.05.2007, pronunțată intr-un recurs in interesul legii de către ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prin care s-a hotărât că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996, in raport de prevederile art.1 pct.32 din OG nr.83/2000, art.50 din OUG nr.177/2002 și art. 6 alin. 1 din OUG nr.160/2000 se interpretează in sensul că judecătorii, procurorii precum și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de procuror financiar sau de controlor financiar in cadrul curții de conturi beneficiau și de sporul de vechime in cuantumul prevăzut de lege.
Instanța supremă a reținut că Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 nu conține nici o dispoziție de abrogare a art. 31 (devenit 33 după republicare) din Legea nr. 50/1996, pe care a modificat-o și completat-
De asemenea, s-a arătat că nici Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002, privind salarizarea, nu conține vreo mențiune expresă de abrogare a prevederilor art. 33 alin. 1 și 2 din Legea nr. 50/1996 referitoare la dreptul personalului din organele autorității judecătorești de a beneficia de un spor de vechime in muncă.
S-a considerat că stabilirea indemnizației lunare, ca unică formă de
remunerare, nu poate înlătura un drept cu caracter general, dobândit pentru vechimea in muncă, din moment ce valoarea procentuală la care se referă nu a fost înlăturată printr-o dispoziție expresă a legii, adoptată in forma impusă prin normele de tehnică legislativă instituite prin Legea nr. 24/2000.
S-a menționat că acest drept salarial, de natură personală, este generat de activitatea desfășurată in muncă, indiferent de funcția ocupată, cu condiția să fie acordat printr-o dispoziție legală, iar beneficiarul să îndeplinească cerințele prevăzute in acea dispoziție.
S-a constatat că prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, sporul de vechime În muncă nu a mai fost prevăzut pentru magistrați, fără să se abroge insă art. 31 (devenit art. 33) din Legea nr. 50/1996, care iI prevedea, iar acordarea sporului respectiv nu este incompatibilă cu raporturile de muncă ale acestei categorii profesionale, deoarece au devenit incidente dispozițiile art. 16 alin. (3) și ale art. 295 din Codul muncii.
S-a mai apreciat că dispoziția din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, prin care nu a mai fost prevăzut sporul de vechime in muncă pentru magistrați, ci numai pentru personalul auxiliar, nu poate avea relevanță câtă vreme dispoziția de la art. 31 (devenit art. 33) din Legea nr. 50/1996 nul poate fi considerată abrogată expres și nici implicit prin art. 1 sau art. 9 alin. ultim, din acea ordonanță, pentru că nu constituie o prevedere contrară, ci una complementară.
Așa fiind, in raport și cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din Codul muncii anterior, ce erau aplicabile cu titlu de drept comun și raporturilor juridice nu erau întemeiate pe un contract individual de muncă, s-a considerat activitatea prestată de magistrați le conferea vechime in muncă pentru care trebuiau să beneficieze de sporurile cuvenite ca orice alți salariați.
In fine, ÎNALTA CURTE de Justiție și Casație a concluzionat interpretarea sistematică a art. 31 (33) din Legea nr. 50/1996, după ieșire lui din vigoare, in raport cu alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime in muncă și pentru magistrați, iar nu doar pentru personalul auxiliar de specialitate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, motivat în termen legal, recurenții parați Ministerul Finanțelor Publice si MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe langa ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție.
Prin recursul formulat, Ministerul Finanțelor Publice a arătat ca hotărârea primei instanțe nu este motivata si este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motive prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 si 9 din Codul d e procedura civila.
Pentru a admite cererea de chemare in garantie in contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice si a-l obliga la alocarea sumelor necesare platii drepturilor reclamantilor, instanta de fond a retinut faptul ca acesta "gestioneaza bugetul de stat", avand in vedere dispozitiile art. 4 din Legea finantelor publice nr. 500/2002, in conformitate cu care, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat Ministerului Justitiei se face in limita creditelor aprobate.
In baza acestei motivatii si confundand bugetul de stat cu bugetele institutiilor parate, prima instanta a admis cererea de chemare in garantie a Ministerul Finanțelor Publice.
Se apreciaza ca argumentele prezentate de catre instanta nu pot fi considerate ca o motivare a hotararii, in sensul pe care aceasta notiune il are potrivit art. 261 alin.1 pct.5 Cod proc.civ. - "hotărârea se dă În numele legii și va cuprinde. (5) motivele de fapt și de drept care au format convingerea instantei. cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părtilor. "
Simpla enumerare a mai multor articole din nr.HG 386/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Economiei si Finantelor, precum si din Legea nr. 500/2002, nu poate fi considerata o motivare a hotararii, respectiva solutiei de admitere a cererii de chemare in garantie.
In aceste conditii, se invoca inadmisibilitatea cererii de chemare in garantie formulata de catre MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe langa ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție si dispozitiile art. 60 alin. 1 din Codul d e procedura civila, in conformitate cu care partea poate sa cheme in garantie o alta persoana impotriva careia ar putea sa se indrepte, in cazul in care ar in pretentii cu o cerere in garantie sau in despagubire.
Avand in vedere textul de lege mai sus citat, precum si obiectul cererii de chemare in judecata - acordarea de drepturi salariale, este inadmisibila chemarea in garantie a unei persoane, printr-o cerere prin care se solicita cu totul altceva decat garantarea sau despagubirea.
Dispozitiile legale pe care isi intemeiaza paratul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe langa ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție cererea de chemare in garantie (legi ale bugetului de stat, art. 4 din Legea nr. 500/2002), nu pot fi retinute ca temei pentru o astfel de cerere, atata timp cat, legiuitorul a reglementat, prin nr.OG 22/2002, modalitatea de executare a obligatiilor de plata ale institutiilor publice stabilite prin titluri executorii, modalitate care reprezinta singurul mijloc legal de plata a sumelor stabilite prin titluri executorii, la care sunt obligate institutiile publice, Astfel, potrivit dispozitiilor art. 1 din nr.OG 22/2002, executarea
obligatiilor de plata ale institutiilor publice in temeiul titlurilor executorii se
realizeaza din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli, la care se incadreaza obligatia de plata respectiva.
Potrivit art. 2 din nr.OG 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligatia sa dispuna toate masurile ce se impun, inclusiv virari de credite bugetare, in conditiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale institutiilor publice din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea platii sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin recursul formulat, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, consideră nelegală și netemeinică hotărârea judecătorească atacată și solicită admiterea recursului pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă cu aplicarea art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, modificarea sentintei civile nr. 230 din 5 noiembrie 2008. pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în sensul respingerii ca neîntemeiat a capătului de cerere privind actualizarea cu indicele de inflatie a drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime în muncă.
Față de practica neunitară a instanțelor judecătorești în materia având ca obiect plata sporului de vechime în muncă, Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - în temeiul art.329 alln.I din Codul d e procedură civilă - a formulat recurs în interesul legii pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii asupra tuturor cauzelor având acest obiect.
Recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a făcut obiectul dosarului nr. 4/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite și a fost soluționat în ședința din 7 mai 2007, conform Deciziei nr. XXXVI. Astfel, potrivit Deciziei menționate ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului pe lângă ÎNALTA CURTE de Casatie și Justitie. Dispozitiile art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct.32 din Ordonanta Guvernului nr.83/2000, art. 50 din Ordonanta de Urgentă a Guvernului nr. nr.177/2002 și art.6 alin. 1 din Ordonanta de Urgentă a Guvernului nr. 160/2000 se interpretează, în sensul că: Judecătorii, procurorii și ceilalti magistrati, precum și persoanele care au îndeplinit functia de judecător financiar în cadrul Curtii de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
Instanta de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflatiei, în situatia în care MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casatie și Justitie ca institutie bugetară. nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 388 din 31 decembrie 2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
Totodată, în conformitate cu prevederile art.29 alin.3 din Lege nr.500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art.7 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Întrucât MINISTERUL PUBLIC este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâie a unei obligații imposibile.
MINISTERUL PUBLIC nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Deci, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - reprezentat prin Procurorul General, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației, nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
Mai mult, Actualizarea conform indicelui de inflație apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
Prin urmare, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamant, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume actualizate conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauză juridică.
Prin urmare, având în vedere aceste aspecte și Decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a soluționat recursul în interesul legii, instanța de fond - chiar în cazul în care a admis pretențiile reclamantului cu privire la indexarea acestor sume cu indicele de inflație - nu putea admite capătul de cerere privind actualizarea decât până la data de 7 mai 2007, când s-a pronunțat această decizie. Aceasta este data la care a intervenit recunoașterea dreptului, ce nu putea fi făcută în lipsa temeiului legal decât de instanța supremă sau de legiuitor.
În consecință, față de dispoziția instanței privind plata către reclamant a drepturilor pretinse, actualizate cu indicele de inflație, această obligatie nu este întemeiată și nu se justifică.
Față de considerentele expuse, se solicită instanței admiterea recursului pentru motivul prevăzut de arte 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă cu aplicarea arte 304 indice 1 Cod procedură civilă, modificarea sentintei civile nr. 230 din 5 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în sensul respingerii ca neîntemeiat a capătului de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime în muncă.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
In ce privește atribuțiile chematului in garanție Ministerul Finanțelor Publice, potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OG 22/2002, executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, in temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plata respectiva.
Potrivit art. 2 din nr.OG 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația sa dispună toate masurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, in condițiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale instituțiilor publice din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin urmare, obligațiile de plata ale Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție in temeiul unui titlu executoriu (inclusiv hotărârea judecătoreasca) se realizează din sumele aprobate prin bugetul sau - fara nici o legătura cu competentele Ministerului Finanțelor Publice in materie bugetara.
Reclamanții intimați nu se află în raporturi juridice de muncă cu Ministerul Finanțelor Publice. Prezenta cauză reprezintă un conflict de muncă, așa cum este el definit de art. 281 din Codul muncii, iar părțile într-un conflict de muncă nu pot fi decât salariații și angajatorul.
Ca atare, cererea de chemare în garanție formulată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție împotriva Ministerului Finanțelor Publice nu este admisibilă, in baza art. 60 alin. 1 din Codul d e procedura civila, partea putând sa cheme in garanție doar o alta persoana împotriva căreia ar putea sa se îndrepte, in cazul in care ar cădea in pretenții cu o cerere in garanție sau in despăgubire, ceea ce nu poate fi admis in cauza, in ce privește Ministerul Finanțelor Publice.
In ce priveste recursul formulat de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, otrivit p. art. 161 alin. 4 din Codul muncii, neplata salariului poate determina angajatorul la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Art. 1082 din Codul civil prevede ca debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune-interese pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din partea sa, afară doar dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină, ce nu-i poate fi imputată, iar, in baza art. 1084 din Codul civil, daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea suferită și beneficiul de care a fost lipsit, evident în speță nu se poate contesta faptul că moneda națională a fost și este în continuă devalorizare. de inflatie reprezinta un calcul matematic aplicabil in cazul unui fenomen specific economiei de piata si prin intermediul caruia se masoara gradul de depreciere a valorii banilor aflati in circulatie, adusi astfel la actuala lor putere de cumparare.
In cauza insa prima instanta nu a obligat MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție la plata sumelor indexate, asa incat, Curtea, în baza art. 312 din Codul d e procedură civilă va respinge recursul, ca nefundat, acesta fiind formulat impotriva unei dispozitii care nu exista in sentinta recurata.
Va admite recursul declarat de Ministerului Finanțelor Public, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va respinge cererea de chemare în garanție, ca inadmisibilă.
Va menține celelalte dispoziții ale sentintei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.230 din data de 05.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații G, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.
Modifica în parte sentința recurată, în sensul că va respinge cererea de chemare în garanție, ca inadmisibilă.
Menține celelalte dispoziții ale sentintei recurate.
Respinge recursul declarat de recurentul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr.230 din data de 05.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații G, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
tehnoredCDA
2.ex./17.07.2009
Jud. fond:,
Președinte:Călin Dragoș AlinJudecători:Călin Dragoș Alin, Enache Daniela Georgeta
