Drepturi salariale (banesti). Decizia 4933/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.3622/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4933/
Ședința publică de la 01 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulată de recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I împotriva sentinței civile nr.287/F din data de 07.04.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr- (688/2009), în contradictoriu cu intimata-reclamantă și intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Ialomița, având ca obiect:"drepturi bănești - spor de 50%".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurenții-pârâțiMinisterul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I,intimata-reclamantă și intimații-pârâțiCurtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Ialomița.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, având în vedere împrejurarea că recurenții-pârâți prin cererile de recurs deduse judecății au solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 cod proc. civilă și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor civile deduse judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.287/F/07.04.2009, pronunțată în dosarul nr- (688/2009) Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamanta împotriva pârâților Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Ialomița și Ministerul Finanțelor Publice; a obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Ialomița și Curtea de APEL BUCUREȘTI să recunoască și să plătească reclamantei contravaloarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar începând cu luna ianuarie 2008 și până la data pronunțării sentinței, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective; a respins cererea reclamantei privind actualizarea sumelor și cu dobânda legală; a respins capătul de cerere cu privire la plata acestor drepturi și în continuare; a obligat pârâții să facă mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei, și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății drepturilor acordate prin menționata hotărâre.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, reclamanta are calitatea de personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Slobozia.
Potrivit art.47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art.47 din Legea nr. 50/1996 și art.231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
De altfel, a mai reținut instanța de fond, problema acordării sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și implicit a pretențiilor reclamanților a fost tranșată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care, soluționând recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 21 din data de 10.03.2008, pronunțată în dosarul nr. 5/2008, a decis că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
A fost găsită neîntemeiată cererea reclamantei privind acordarea pe viitor a acestor drepturi.
Astfel, a reținut Tribunalul, cât timp recunoașterea dreptului reclamat în prezenta cauză s-a făcut printr-o decizie dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, decizie obligatorie și având în vedere și Decizia nr. 117/06.03.2009 a Președintelui Curții de Apel București, prin care s-a decis ca, începând cu data de 01.03.2009, personalului auxiliar de la instanțele din circumscripția Curții de APEL BUCUREȘTI sa i se recunoască și să i se acorde sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, reclamanta nu va fi prejudiciată pentru viitor, deoarece acordarea acestui drept a fost reglementată.
Referitor la capătul de cerere privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație și a dobânzii legale, de la data nașterii drepturilor și până la data plății efective, instanța de fond a constatat că, în speță, ceea ce face obiectul reparației este prejudiciul real, suferit de către reclamantă ca urmare a neacordării unor drepturi bănești de natură salarială.
Repararea prejudiciului se face în condițiile răspunderii civile contractuale.
Beneficiul nerealizat, ca parte a prejudiciului suferit de către reclamantă este datorat devalorizării monetare survenite intre data când aceste drepturi ar fi trebuit acordate, și data plătii efective; pe cale de consecință, măsura reparatorie adecvată este actualizarea sumelor cu indicele de inflație, de la data scadenței fiecărei sume la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs motivat, în termenul legal, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice - Direcția generală a Finanțelor Publice I, în baza mandatului nr. 56167/12.05.2009, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, Ministerul Justiției și Libertăților a arătat, în esență, pe de o parte, că sporul de 50% nu mai subzistă pentru personalul auxiliar de specialitate începând cu luna februarie 2007, când a intrat în vigoare G nr. 8/2007, act normativ prin care dispozițiile Legii nr. 50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar au fost abrogate în întregime, iar pe de altă parte, că instanța de fond în mod eronat a dispus actualizarea sumelor cu indicele de inflație până la data plății efective, câtă vreme în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1088 din Codul civil, text legal în raport de care dobânda legală este datorată numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată.
În plus, recurentul a apreciat că, în cauză, nu poate fi acordată nici dobânda legală, având în vedere că una din condițiile necesare este ca debitorul să nu fi executat obligația sa față de creditor. Or, în speță, nu există o astfel de obligație a Ministerului Justiției față de reclamanți.
În dezvoltarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 din Codul d e procedura civilă, recurentul Ministerul Finanțelor Publice a arătat, în esență, următoarele:
Instanța a reținut în mod eronat că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală, în raport de obligațiile acestui minister de elaborare a proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite.
În plus, Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, ordonatorii principali de credite fiind cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu si pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare.
A mai arătat recurentul că între menționatul minister și reclamanți nu există raporturi de muncă, așa încât acesta nu poate fi obligat la plata unor eventuale sume ce ar decurge dintr-un asemenea raport care există între Ministerul Justiției și reclamanți.
Totodată, s-a arătat că Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi confundat cu bugetul de stat, fiind invocate în acest sens dispozițiile art. 35 și 36 din Legea nr. 500/2002 și ale art. 3 din nr.HG 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice.
Pe fond, s-a susținut că reclamanții nu sunt îndreptățiți la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, arătându-se că, în raport de dispozițiile art. 4, art. 14 și art. 15 din Legea nr. 500/2002, pe de o parte, nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetul de stat și nici angajată și efectuată din acest buget, dacă nu există o bază legală pentru respectiva cheltuială, iar pe de altă parte, că ordonatorii principali de credite au obligația să se încadreze în cheltuielile de personal.
Cu privire la actualizarea sumelor solicitate, recurentul a susținut că nu sunt incidente în cauză condițiile prevăzute de art. 1082 și 1088 din Codul civil, întrucât nu se poate reține o culpă a MFP în alocarea acestora, cât timp ele nu au fost aprobate prin legile bugetare.
A mai arătat recurentul că hotărârea recurată a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, întrucât instanța a dispus acordarea sporului pentru o perioadă pentru care nu exista o reglementare legală care să prevadă acordarea acestor drepturi, precum și pentru viitor, substituindu-se legiuitorului.
Intimații nu au depus întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate probe.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, precum și în conformitate cu dispozițiile art. 3041.pr.civ. Curtea constată că recursurile sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În mod just instanța de fond a constatat că Ministerul Economiei și Finanțelor (Ministerul Finanțelor Publice) are calitate procesuală pasivă și a dispus obligarea sa la alocarea fondurilor necesare plății sumelor datorate reclamanților cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, din indemnizația de încadrare brută lunară.
Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, acest minister coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Totodată, nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
De asemenea, în raport de dispozițiile art. 3 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, potrivit cărora, în procesul executării sumelor datorate de către instituțiile publice în baza titlurilor executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.
În plus, dispozițiile art.131 din Legea nr.304/2004, republicată privind organizarea judiciară sunt în sensul că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Prin urmare, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale atunci când a constatat că se impune obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale cuvenite reclamantei cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, tocmai în considerarea atribuțiilor ce revin menționatului minister potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice în circuitul sumelor datorate personalului auxiliar de specialitate al instanțelor.
Așa fiind, Curtea reține că, în cauză, nu se regăsește motivul de modificare a sentinței recurate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Sub aspectul criticilor privind caracterul neîntemeiat al cererii reclamantei și depășirea atribuțiilor conferite puterii judecătorești de Legea fundamentală, Curtea reține următoarele:
În mod corect prima instanță, în raport de dispozițiile art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, a avut în vedere decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Așadar, nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Prin urmare, în cauză nu subzistă nici motivul de recurs subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă.
În ce privește actualizarea cu indicele de inflație a sumelor pretinse de reclamantă, Curtea constă că este lipsită de relevanță absența vreunei culpe a Ministerului Finanțelor Publice, câtă vreme obligația de plată a fost stabilită în sarcina celorlalți pârâți, iar Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat doar la alocarea fondurilor necesare plății sumelor datorate, cu respectarea dispozițiilor legale mai sus evocate.
În ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea reține că nu pot fi primite criticile formulate de acesta, pentru următoarele motive:
Instanța de fond, cu respectarea dispozițiilor art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, și-a însușit concluzia instanței supreme exprimată în decizia nr. 21/2008 în sensul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
În plus, se reține, pe de o parte, că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - prin care se statuează că nici în prezent dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu și-au încetat aplicabilitatea - este ulterioară datei intrării în vigoare a nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, iar pe de altă parte, în ce privește abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin nr.OG 8/2007, își păstrează valabilitatea același raționament dezvoltat de instanța supremă cu privire la abrogarea menționatului text legal prin nr.OG 83/2000.
Astfel, prin Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, act normativ evocat în preambulul nr.OG 8/2007, Guvernul nu a fost abilitat să abroge Legea nr. 50/1996.
Așa fiind, Curtea constată că sunt lipsite de suport susținerile recurentului în sensul că drepturile pretinse de reclamantă nu mai pot fi recunoscute și plătite după data intrării în vigoare a nr.OG 8/2007.
Referitor la aplicarea prevederilor art. 1088 din Codul civil, Curtea constată că instanța de fond nu a dat eficiență acestei dispoziții legale, în sensul că a respins cererea reclamantei privind acordarea dobânzii legale, considerând că prejudiciul produs prin neplata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică este integral reparat prin obligarea pârâților la plata sumelor restante actualizate cu indicele de inflație.
În mod corect instanța de fond a reținut că beneficiul nerealizat, ca parte a prejudiciului suferit de către reclamantă este datorat devalorizării monetare survenite între data când aceste drepturi ar fi trebuit acordate, și data plătii efective, creditorul fiind îndreptățit la repararea integrală a prejudiciului.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, care urmează a fi menținută, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții-pârâțiMinisterul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iîmpotriva sentinței civile nr.287/F din data de 07.04.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr- (688/2009), în contradictoriu cu intimata-reclamantă și intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Ialomița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
27.07.2009
Jud. fond.:
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu
