Drepturi salariale (banesti). Decizia 5024/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 3715/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5024R
Ședința publică de la 06 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Enache Daniela Georgeta
JUDECĂTOR 2: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurenții:, ( ), -, ( ), MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.2161 din data de 13.03.2008 pronunțată Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații:, MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, având ca obiect - drepturi bănești spor de 30%-40%.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin cererea de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2
Curtea, având în vedere faptul că prin cererea de recurs declarată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civila nr.2161 din data de 13.03.2008 pronunțată Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- a fost admisa in parte actiunea formulată de reclamantii, (), -, (), in contradictoriu cu pârâtii Parchetul de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie, Parchetul de pe langa Curtea de Apel B, Parchetul de pe langa Tribunalul
Au fost obligati paratii la plata catre reclamanti a unei despagubiri constând în suma echivalentă sporului de 30% pentru perioada 11.04 2002- 27 aprilie 2004 și 40% pentru perioada aprilie 2004- decembrie 2004 din indemnizația de încadrare brută lunara, spor acordat pentru magistrații care efectuează urmărirea penală și judecă fapte de corupție, cu titlu de prejudiciu pentru discriminare, tinand seama de perioadele in care reclamantii au avut calitatea de magistrati in cadrul institutiilor parate si de sumele incasate de reclamanti pe aceasta perioada cu acest titlu, despagubiri ce urmeaza a fi actualizate pana la plata efectiva.
Totodata, au fost obligati paratii sa efectueze cuvenitele mentiuni in carnetele de munca ale reclamantilor cu privire la aceste drepturi.
Prin aceeasi sentinta prima instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Ministerul Economiei si Finantelor si a respins cererea formulata impotriva paratului Ministerul Economiei si Finantelor, ca introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
A fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a chematului in garantie Ministerul Economiei si Finantelor, a fost admisa cererea de chemare in garantie formulata de paratul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie si s-a dispus obligarea chematului in garantie sa aloce paratilor sumele necesare platii drepturilor reclamantilor.
A fost admisa exceptia prescriptiei extinctive a dreptului la actiune pentru pretentiile reclamantilor aferente perioadei mai 2000-martie 2002 si au fost respinse aceste pretentii de prescriptia extinctiva a dreptului la actiune.
Au fost respinse pretentiile reclamantilor aferente perioadei 1-10 aprilie 2002, ca neintemeiate.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca pretentiile aferente perioadei mai 2000-martie 2002 s-au prescris, intrucat Ordinul nr. 556/2033 al Procurorului General al Parchetului de pe langa ICCJ nu a intrerupt termenul de prescriptie, prin acest ordin fiind recunoscut dreptul la plata sporului numai incepand cu 01.01.2003. Acest act normativ nu recunoaste dreptul reclamantilor la plata sporului in discutie nici in baza Legii nr. 78/2000, si nici a OUG nr. 43/2002. Se arata ca prin HG nr. 232/2005, adoptata la 30.03.2005, s-au intrerupt numai termenele de prescriptie care nu erau deja implinite, ceea ce nu este cazul pentru pretentiile aferente perioadei mai 2000-martie 2002. Pentru aceleasi considerente, bazate pe efectul intreruptiv de prescriptie al HG nr. 232/2005, prima instanta a respins exceptia prescriptiei pentru pretentiile ulterioare datei de 30.03.2002.
Pe fondul cauzei, tribunalul a apreciat ca neintemeiate pretentiile aferente perioadei 1-10 aprilie 2002, cu motivarea ca temeiul de drept al acestor pretentii il constituie prevederile Legii nr. 78/2000, care nu au fost avute in vedere de ICCJ la pronuntarea Deciziei nr. VI din 15.01.2007 in solutionarea recursului in interesul legii, si nu au fost apreciate ca fiind discriminatorii nici prin Hotararea nr. 185/22.07.2005 a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii.
Pentru restul pretentiilor, tribunalul a retinut ca sporul pretins de reclamanti a fost reglementat prin art. 28 alin. 4 din OUG nr. 43/2002, fiind acordat in cuantum de 30% numai magistratilor care compun complete specializate in infractiunile de coruptie si personalului din cadrul Parchetului National Anticoruptie, iar ulterior a fost majorat la 40%, ca urmare a modificarilor survenite prin OUG nr. 24/2000, iar prin Legea nr. 601/2004 de aprobare a OUG nr. 24/2000 sporul a fost acordat si tuturor judecatorilor ICCJ si tuturor procurorilor Parchetului de pe langa ICCJ, fara nicio distinctie.
Prin Hotararea nr. 185/22.07.2005 a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii s-a constatat existenta unei discriminari directe si s-a recomandat Ministerului Justitiei initierea unui proiect de act normativ care sa inlature situatiile de inegalitate.
Prin Decizia nr. VI din 15.01.2007 pronuntata de Inalta C de Casatie si Justitie-Sectiile Unite si publicata in Monitorul Oficial nr. 327/15.05.2007 a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, stabilindu-se aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilorart. 11alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și a dispozițiilorart. 28alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, modificată prinOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2004, modificată și aprobată prinLegea nr. 601/2004, in sensul ca, drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se cuvintuturor magistraților.
Instanta suprema a retinut ca,urmare a demersului legislativ, inițiat pe baza constatării acestei discriminări, a fost adoptatăOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 27 din 29 martie 2006privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de magistrați și de personal din sistemul justiției, pentru eliminarea inegalității ce s-a creat, fiind reglementate unitar salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți și ale personalului asimilat acestora.
În acest fel, tratamentul salarial discriminatoriu a fost înlăturat, pentru viitor, prin ordonanța de urgență menționată nemaifiind reglementate sporuri și diferențieri la indemnizațiile magistraților în raport cu natura cauzelor pe care le instrumentează, ci numai pentru delimitarea firească a gradului profesional și a funcției îndeplinite.
Până la adoptarea și intrarea în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, însă, aplicarea textelor de lege constatate discriminatorii prin hotărârea la care s-a făcut referire a creat o inegalitate vădită între nivelul indemnizațiilor acordate magistraților, în contradicție cu principiul egalității cetățenilor în fața legii, consacrat înart. 16alin. (1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală, instituit prinart. 23alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și cu cel al interzicerii oricărei discriminări prevăzut înart. 2din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și înart. 14din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Inalta a mai retinut ca indeplinirea cerinței de îmbunătățire substanțială a actului de înfăptuire a justiției, nu ar putea fi asigurată în condiții de inegalitate de tratament salarial în cadrul acestor categorii, determinate de o apreciere diferită a implicării magistraților și a responsabilității lor în înfăptuirea actului de justiție. De altfel, nu se poate justifica folosirea unui criteriu arbitrar de diferentiere intre magistrati doar pe considerentul că domeniile în care activeaza reclama o specializare particularizată și un risc deosebit atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile la care s-a făcut referire.
Ca urmare Inalta C de Casatie si Justitie a constatat ca tratamentul diferentiat intre cele doua categorii de magistrati astfel cum este stabilit prin actele normative mentionate este discriminatoriu în sensulart. 2din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și alart. 14din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice. Astfe, retine Curtea case impune ca, pentru perioada în care o parte dintre magistrați nu au beneficiat de sporul specific de 30% și, respectiv, 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, acei magistrați să aibă dreptul la întregirea veniturilor lor salariale cu acel spor, obligația autorității care nu l-a acordat tuturor magistraților fiind întemeiată pe ideea de răspundere pentru tratament discriminatoriu.
de prevederile art. 329 alin. 3 proc.civ. in conformitate cu care dezlegarea data de ICCJ in solutionarea recursului in interesul legii problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante, tribunalul a admis pretentiile aferente perioadei 11.04.2002-dec. 2004, a obligat paratii la plata sumelor solicitate, actualizate cu indicele de inflatie, admiterea pretentiei accesorii fiind motivata pe disp. art. 1082 si 1084 civ. Obligarea la efectuarea mentiunilor in carnetul de munca a fost motivata pe prevederile art. 1 si 6 din Decretul nr. 92/1976.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs, (Nitar), (), MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, Ministerul Finanțelor Publice, criticand solutia primei instante pentru urmatoarele motive:
Prin recursul-său, recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice susține ca este incident motivul de casare a hotararii prevazut de art.304 pct.4 Cod procedură civilă, sustinand ca instanta a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Considera ca pronunțarea unei hotărâri prin care Ministerul Economiei și Finanțelor sa fie obligat la alocarea fondurilor către Parchetul de pe langa Inalta C de Casație si Justiție ar duce la nesocotirea Legii nr.500/2002, prin care este reglementata procedura bugetara si totodată ar pune instituția recurenta in imposibilitatea punerii in executare a acestei hotărâri(decizia finala privind conținutul bugetului nu aparține acestui minister).
Potrivit art.6 din Legea nr.500/2002, in conformitate cu care "Legile bugetare anuale pot fi modificate in cursul exercițiului bugetar prin legi de rectificare, elaborate cel mai târziu pana la data de 30 noiembrie. Legilor de rectificare li se vor aplica aceleași proceduri ca si legilor anuale inițiale, cu excepția termenelor din calendarul bugetar."
Responsabilitatea instituției recurente se limitează la faza de proiect bugetar. Ministerul Economiei si Finanțelor are atribuții in elaborarea bugetului de stat, funcție de propunerile tuturor ordonatorilor principali de credite, de necesitățile estimate pentru anul respectiv si in principal tinand cont de prioritățile stabilite de Guvern.
Bugetul de stat este aprobat prin lege organica de Parlamentul României, acesta reprezentând puterea legislativa, prin urmare pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care sa se impună elaborarea bugetului sub o anumita forma si conținut, decizie luata de puterea judecătoreasca, reprezenti o implicare in atribuțiile puterii legislative.
Acelasi recurent a invocat si motivul de modificare a hotarii prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila -hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal si a fost data cu incalcarea si aplicarea greșita a legii.
Recurentul invoca excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei si Finanțelor in calitate de chemat in garanție, in dezvoltarea acestui motiv de recurs aratand urmatoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu si pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare.
Parchetul de pe langa Inalta C de Casație si Justiție are calitate de ordonator principal de credite, iar in conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr.500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu si pentru bugetele instituțiilor publice ierahic inferioare.
Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice stabilește principiile, cadrul general si procedurile privind formarea, administrarea, angajarea si utilizarea fondurilor publice, precum si responsabilitățile instituțiilor publice implicate in procesul bugetar si care la lit. d ) - e) stipulează faptul ca, "proiectele legilor bugetare anuale si ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza politicilor si strategiilor sectoriale, a priorităților stabilite in formarea propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite si pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale I ordonatorilor principali de credite".
Prin urmare, este lipsit de relevanta ca, Ministerul Economiei si Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, atâta timp cat aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite si a proiectelor bugetelor locale.
Solicita a se observa ca intre reclamanți si Ministerul Economiei si Finanțelor nu exista niciun fel de raporturi legale sau contractuale care sa justifice chemarea in judecata a instituției recurente.
În susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive, recurentul invoca si dispozițiile art. 1 si 2 din OG nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, invederand ca obligațiile de plata ale Parchetul de pe langa Inalta C de Casație si Justiție in temeiul unui titlu executoriu, (cum ar fi si o hotărâre judecătoreasca prin care s-ar admite pretențiile reclamantului) se realizează din sumele aprobate prin bugetul acestuia fara nici o legătura cu competentele Ministerului Economiei si Finanțelor in materie de buget.
Totodată, prin art.25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul bugetar, ordonatorii principali de credite au fost abilitați sa introducă in structura bugetelor proprii si ale instituțiilor din subordine subdiviziuni bugetare de la care urmează sa fie puse in plata sentințele judecătorești, asigurând fondurile necesare prin redistribuire de sume, pe tot parcursul anului.
Curtea constata ca recursul declarat de Ministerului Economiei si Finanțelor (actual Ministerul Finantelor Publice) este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OG 22/2002, executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, in temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plata respectiva.
Potrivit art. 2 din nr.OG 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația sa dispună toate masurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, in condițiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale instituțiilor publice din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin urmare, obligațiile de plata ale Ministerului Public -Parchetul de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie in temeiul unui titlu executoriu (inclusiv hotărârea judecătoreasca) se realizează din sumele aprobate prin bugetul sau - fara nicio legătura cu competentele Ministerului Finanțelor Publice in materie bugetara.
Recurentii - reclamanti nu se află în raporturi juridice de muncă cu Ministerul Finanțelor Publice. Prezenta cauză reprezintă un conflict de muncă, așa cum este el definit de art. 281 din Codul muncii, iar părțile într-un conflict de muncă nu pot fi decât salariații și angajatorul.
Ca atare, cererea de chemare în garanție formulată de MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie împotriva Ministerului Finanțelor Publice este neintemeiata, in baza art. 60 alin. 1 din Codul d e procedura civila, partea putând sa cheme in garanție doar o alta persoana împotriva căreia ar putea sa se îndrepte, in cazul in care ar cădea in pretenții cu o cerere in garanție sau in despăgubire, ceea ce nu poate fi admis in cauza, in ce privește Ministerul Finanțelor Publice.
Constatand incident motivul de modificare a hotararii prevazut de art. 304 pct. 9 proc.civ. Curtea urmeaza sa admita recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice si sa modifice, in parte, hotararea atacata, in sensul respingerii cererii de chemare in garantie ca neintemeiata. de solutia la care s-a ajuns in privinta cererii de chemare in garantie, Curtea constata ca nu mai este necesara o analiza separata a celuilalt motiv de recurs invocat de MFP, si anume cel prevazut de art. 304 pct. 4 proc.civ.
Prin recursul său, recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, arată că:
Hotărârea judecătorească atacată este nelegala si netemeinica, motiv pentru care solicită admiterea recursului pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, cu aplicarea art. 3041din Codul d e procedură civilă. Arata ca, in esenta, critica hotararea primei instante sub aspectul modului de solutionare a capatului de cerere privind actualizarea sumelor cu indicele de inflatie si a exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune.
Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justitie, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 388 din 31 decembrie 2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.(2) din Legea nr. 500/2002 - privind finanțele publice, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art.47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Intrucât MINISTERUL PUBLIC este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, se apreciaza că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
MINISTERUL PUBLIC nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Deci, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - reprezentat prin Procurorul General, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației, nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
Mai mult, actualizarea conform indicelui de inflație apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
Prin urmare, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamanți, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume actualizate conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauză juridică.
In consecință, față de dispoziția instanței privind plata către reclamanți a drepturilor pretinse, actualizate cu indicele de inflație, se apreciază că această obligație nu este întemeiată și nu se justifică.
Mai arata acelasi recurent parat ca instanta de fond a respins in mod gresit exceptia prescriptiei dreptului material la actiune al reclamantilor pentru perioada aprilie 2002-mai 2003, intrucat HG nr. 232/2005 nu a intrerupt termenul de prescriptie, nereprezentand o recunoastere a debitorului in sensul art. 16 din Decrtul nr 167/1958.
Recursul declarat de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este nefondat, urmand a fi respins, pentru urmatoarele considerente:
Prima instanta a facut o corecta aplicare a dispozitiilor legale, atunci cand a dispus ca paratul - sa achite drepturile actualizate in raport de rata inflatiei.
Potrivit art. 161 alin. 4 din Codul muncii, neplata salariului poate determina angajatorul la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Art. 1082 din Codul civil prevede ca debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune-interese pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din partea sa, afară doar dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină, ce nu-i poate fi imputată, iar, in baza art. 1084 din Codul civil, daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea suferită și beneficiul de care a fost lipsit, evident în speță nu se poate contesta faptul că moneda națională a fost și este în continuă devalorizare. In consecinta, aceste dispozitii legale justifica obligarea paratului si la plata actualizarii solicitate de reclamanti.
In ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului material la actiune al reclamantilor pentru perioada apr. 2002-mai 2003, aceasta este neintemeiata, intrucat prima instanta a facut o corecta aplicare a dispozitiilor legale incidente in speta. ermenele de prescriptie de 3 ani aflate in curs la data de 30.03.2005 s-au intrerupt prin mai multe acte de recunoastere facute de cei in favoarea carora curgea prescriptia in sensul art 16 lit a din Decretul nr 167/1958, având ca efect ștergerea prescripției scurse și începutul unor noi termene de prescripție de 3 ani, care curg de la data recunoașterii.
Astfel, prin strategia de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007, s-a propus înlăturarea discriminării, capitolul VI, punctul 3 referindu-se la "asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului asimilat" și 3.3 la "eliminarea discriminării cauzate de acordarea sporului la salariu de 40% pentru anumite categorii de magistrați", ceea ce reprezintă o recunoaștere explicită a discriminării existente la momentul adoptării strategiei - 30.03.2005- prin HG nr 232/2005.
Prin recursurile lor, reclamantii, (Nitar), () critica hotararea instantei de fond pentru urmatoarele motive:
Cu privire la respingerea ca neintemeiata a pretentiilor aferente perioadei 01.04.2002-11.04.2002, recurentii invedereaza ca prima instanta nu a facut o analiza pe fond a acestor pretentii, rezumandu-se sa constate ca Inalta C de Casatie si Justitie si Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii nu s-au pronuntat asupra caracterului discriminatoriu al Legii nr.78/2000. Tribunalul nu a motivat de ce considera ca Legea nr. 78/2000 nu a fost aplicata discriminatoriu, desi considerentele care au intemeiat existenta discriminarii la care au fost supusi magistratii ulterior aparitiei OUG nr. 177/2002 sunt pe deplin valabile si anterior aparitiei acestui act normativ, in perioada in care salarizarea s-a efectuat discriminatoriu in baza Legii nr. 78/2000.
Sub aspectul constatarii intervenirii prescriptiei extinctive pentru drepturile anterioare datei de 01.04.2002, recurentii reclamanti arata ca tribunalul a inlaturat sustinerile lor in sensul ca actele Procurorului General ar fi intrerupt prescriptia extrinctiva, dar a retinut caracterul intrerupator al prescriptiei pe care l-a indeplinit HG nr. 232/2005.
Se arata in continuare ca prin dispozitiile anexei 2, cap. VI pct.3.1 si 3.2 ale HG nr. 232/2005 s-a instituit obligatia de efectuare a platilor catre magistrati a sumelor datorate ca drepturi salariale restante, atat in baza titlurilor executorii, cat si a celor pentru care nu exista hotarari judecatoresti, aferente perioadei 2000-2004. Prin urmare, recunoasterea de datorie pe care a efectuat-o Guvernul Romaniei a privit o perioada de timp mai mare decat termenul general de prescriptie de 3 ani, nefacand nicio distinctie dupa cum acest termen, evident implinit pentru anumite datorii din 2000, 2001, 2002 ar fi fost sau nu intrerupt sau suspendat.
Recursurile declarate de recurentii-reclamanti sunt nefondate, urmand a fi respinse, pentru urmatoarele considerente:
Prima instanta a facut o corecta aplicare a legii, respingand ca neintemeiate pretentiile aferente perioadei 01.04.2002-10.04.2002. Pentru perioada ulterioara datei de 10.04.2002, singurul temei al admiterii pretentiilor reclamantilor l-a constituit efectul obligatoriu al deciziei in interesul legii pronuntata de Inalta C de Casatie si Justitie. Pentru perioada anterioara, instanta trebuie sa analizeze pretinsa discriminare invocata de recurentii reclamanti.
Curtea noteaza ca reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
In afara legii, nu se poate vorbi de discriminare, în sensul Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.
In acest sens sunt și deciziile nr. 818, 819, 820 din 3 iulie 2008 ale Curții Constituționale, prin care s-au admis excepțiile de neconstituționalitate și s-a constatat ca "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) si ale art. 27 alin. (1) din nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul ca instanțele judecătorești au competenta să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Mai mult, prin Decizia nr.1325/4.12.2008, Curtea Constituțională a constatat că înțelesul dispozițiilor OG nr. 137/2000, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor.
Față de toate aceste considerente, pretenția recurenților-reclamanți de a li se acorda sporul de 30% pentru perioada 01.04.2002-10.04.2002, neprevăzut de lege în ceea ce îi privește, pe motiv că legea este discriminatorie, în lipsa arătării criteriilor de discriminare, nu are fundament legal, deciziile Curtii Constitutionale fiind obligatorii.
In ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru pretentiile anterioare datei de 01.04.2002, aceasta a fost solutionata in mod corect de catre prima instanta. Curtea considera ca HG nr. 232/30.03.2005 a putut intrerupe numai termenele de prescriptie care nu erau deja implinite la data aparitiei acestui act normativ, indiferent de perioada indicata in cuprinsul hotararii de guvern, ca fiind cea pentru care urma sa se acorde sporul. Cu alte cuvinte, chiar daca Guvernul recunoaste la modul general dreptul magistratilor la acordarea acestui spor pentru intreaga perioada incepand cu anul 2000, in mod concret, pentru fiecare magistrat in parte sporul s-a acordat numai cu respectarea termenului general de prescriptie de 3 ani.
In consecinta, recursul reclamantilor este nefondat si va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-chemat in garantie MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.2161 din data de 13.03.2008 pronunțată Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații:, MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI si cu recurentii-intimati, (), -, (), MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.
Modifica in parte sentinta atacata, in sensul ca respinge cererea de chemare in garantie ca inadmisibila.
Mentine celelalte dispozitii ale sentintei atacate.
Respinge recursurile declarate de recurenții reclamanti, (), -, () si de recurentul-parat MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr.2161 din data de 13.03.2008 pronunțată Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații:, MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI si cu intimatul-recurent-chemat in garantie MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE,ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.07.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A
GREFIER
Red..
20.07.2009
Jud. fond:
Președinte:Enache Daniela GeorgetaJudecători:Enache Daniela Georgeta, Silvia Georgiana Ignat
