Drepturi salariale (banesti). Decizia 559/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.559/
Ședința publică din 18 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 3: Alina Savin
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamantul cu domiciliul ales la sediul Judecătoriei Iași, str.-.-, nr.2, jud.I și pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.65/F/26.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nt- în contradictoriu cu intimații CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII,cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul-reclamant, recurentul- pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR cu sediul în B,intimații-pârâți CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenții au solicitat judecarea recursurilor în lipsă; intimatul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR a depus la dosar întâmpinare;în cauză s-a formulat cerere de abținere de către d-na judecător, cerere soluționată prin încheierea din Camera de Consiliu din 18.05.2009;după care:
S-a dat citire în ședință publică modului de soluționare a cererii de abținere formulată de d-na judecător, încheindu-se proces verbal care s-a atașat la dosar, cauza urmând să fie soluționată de completul constituit conform planificării de permanență.
Curtea,întrucât recursul vizează o sentință civilă pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI, în temeiul disp.art.4 pct.1 Cod procedură civilă invocă excepția de necompetență materială a instanței, urmând să se pronunțe pe excepția invocată.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat sub nr- pe rolul Curții de APEL GALAȚI - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale
Prin cererea introductivă reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și TRIBUNALUL BUCUREȘTI, solicitând obligarea acestora la plata următoarelor drepturi salariale:
1.spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, pe perioada funcționării ca judecător, respectiv 15.08.2005 - 27.03.2007 și în continuare până la încetarea discriminării.
2.spor de confidențialitate de 30% din salariul de bază brut lunar până la încetarea discriminării;
3.creșterea salarială, reprezentând indexările acordate în conformitate cu prevederile legale pe anul 2007 și în continuare până la încetarea discriminării;
4.salarii egale cu procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, și în continuare până la încetarea discriminării.
A solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale enumerate actualizate cu indicele de inflație până la data achitării integrale a sumelor datorate.
În motivarea acțiunii reclamanta a învederat faptul că a fost numită în funcția de judecător în cadrul Judecătoriei sector IV începând cu data de 15.05.2005 și până la data de 27.03.2007
În ceea ce privește sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, a invocat Decizia nr.21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în materia recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În ceea ce privește sporul de confidențialitate de 30% din salariul de bază brut lunar, a invocat prevederile art. 26. muncii privind convenția părților ca pe durata contractului individual de muncă și după încetarea acestuia, să nu transmită date sau informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului, în condițiile stabilite de regulamentele interne, în contractele colective de muncă sau în contractele individuale de muncă.
Nerespectarea acestei clauze de către oricare dintre părți atrage obligarea celui în culpă la plata de daune interese.
În acest sens a invocat prevederile art.10 și 91 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor referitoare la păstrarea secretului profesional, încălcarea interdicției constituind abatere disciplinară potrivit art. 98 al.2 lit.d din Legea nr. 303/2004.
Și-a mai întemeiat pretențiile invocând art.15 din Codul Deontologic aprobat prin Hotărârea nr. 328/2005 a Consiliului Superior al magistraturii, textele de mai sus cuprinse în legile speciale privitoare la statutul judecătorilor constituindu-se în clauze de confidențialitate, a cărei nerespectare angajează răspunderea disciplinară a acestora.
A mai invocat gestionarea de către magistrați a informațiilor clasificate potrivit Legii nr. 182/2002 și nr.HG585/2002.
Obligația de a respecta clauza de confidențialitate este susținută în administrația, în armată, în poliție și alte domenii, prin plata unui spor al cărui cuantum variază de la 15% până la 30%, reglementat prin OG nr. 9/2001, legea nr.444/2006 de aprobare a OG nr.19/2006, OG nr.6/2007 și Legea nr.656/2002.
A invocat astfel tratamentul diferențiat creat prin dispozițiile legale de mai sus, ceea ce confirmă discriminarea judecătorilor față de alte categorii profesionale prin neacordarea sporului de confidențialitate, în condițiile în care obligația rezultă în sarcina acestora din texte de lege cu caracter imperativ.
În ceea ce privește creșterea salarială reprezentând indexările a solicitat acordarea acestora în conformitate cu prevederile legale pe anul 2007, respectiv 5% începând cu 01.01.2007 în raport de luna decembrie 2006, de 2% începând cu 01.04.2007 în raport de luna martie 2007 și de 11% începând cu 01.10.2007 majorări prevăzute de art.1,2,3 și 4 din OG nr.10/31.01.2007.
Deși drepturile de salarizare ale judecătorilor au fost reglementate prin OUG nr.177/18.12.2002 aprobată prin Legea nr.347/2003 și ulterior prin OUG nr.27/7.04.2006, în articolele nr.41 din legea precedentă și art.35 din legea nouă fiind prevăzut expres că drepturile de salarizare vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale, prin Ordonanțele de Urgență nr.10,16 și 27 din 31.01.2007 și prin Legea nr.23206.07.2007 au fost prevăzute creșteri salariale, însă dispozițiile acestor acte normative nu s-au aplicat și pentru judecătorii de la curțile de apel, tribunale și judecătorii.
Discriminarea astfel creată se constituie în prejudiciu cert, actual și viitor pentru judecători prin încălcarea dispozițiilor legale imperative din nr.OUG27/07.04.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
În ceea ce privește salarii egale cu procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, a invocat faptul că remunerația diferită a muncii a acestora creează o stare de discriminare, în condițiile în care toate considerentele avute în vedere de către legiuitor la stabilirea acestora sunt valabile și în faza de judecată a infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism.
Raportat la prevederile nr.OUG 27/2006 privind modalitatea de salarizare ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal, salariul judecătorilor nu poate fi inferior celui primit de o structură specială creată pentru îndeplinirea unor acte prealabile judecății, impunându-se eliminarea discriminării.
În drept au mai fost invocate art. 16 din Constituția României, art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.1 la Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 al.2 lit.e pct. și art. 2 al.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Deciziile nr. 1/8.02.1994 și nr.135/5.11.1996 ale Curții Constituționale, art. 5, 154 al.3 și 295 Codul muncii.
În dovedirea acțiunii reclamantul s-a folosit de proba cu înscrisuri depunând copii după carnetul de muncă, practică judiciară în materie.
A solicitat citarea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în conformitate cu dispozițiile art.27 al.3 din nr.OG137/2000.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției a solicitat constatarea acțiunii în parte ca neîntemeiată și respingerea acesteia ca atare.
Cu privire la starea de discriminare, din interpretarea dispozițiilor nr.OG 137/2000 rezultă că exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi iar nu la examinarea soluțiilor alese de legiuitor.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale nu reprezintă o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, contradicția actelor normative invocate față de dispozițiile aer.16 din Constituție fiind susceptibilă de control pe calea excepției de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Pentru pretenția reclamantului de acordare pentru viitor a unui spor de confidențialitate s-ar depăși atribuțiile puterii judecătorești privind legiferarea acordării dreptului salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale în care se încadrează reclamanta.
A invocat în acest sens Decizia nr. 818/3.06.2008 a Curții Constituționale.
Cu privire la capătul de cerere referitor la sporul de confidențialitate, nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă și să garanteze un asemenea drept și, ca atare, nu face obiectul art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, fiind invocată jurisprudența în cauza Thimmenos contra Greciei, și nici nu face obiectul art. 16 din Constituția României, reprezentând drepturi salariale suplimentare iar nu drepturi fundamentale consacrate și apărare de Constituție.
Nu există discriminare întrucât magistrații reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu statut specific reglementat prin Legea nr.303/2004, în timp ce actele normative invocate de reclamantă reglementează salarizarea altor categorii de personal din sectorul bugetar și nu există nici un temei legal pentru aplicarea acestor prevederi judecătorilor.
Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar structurilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat, instituit în baza unor situații obiective diferite nu reprezintă nici privilegii și nici discriminare.
Nu există bază legală pentru acordarea sporului de confidențialitate în prezent și pentru viitor iar a admite acțiunea ar însemna ca instanța să adauge la lege, contrar atribuțiilor acesteia în statul de drept.
A invocat în sprijinul apărării practică judiciară, Hotărârile nr. 232/29.08.2007 și nr. 318/8.10.2007 ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Cu privire la capătul de cerere privind indexările aferente anului 2007, invocat prevederile Legii nr. 45/2007 de aprobare a OUG nr. 27/2006, prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege fiind depășite limitele puterii judecătorești și încălcat grav principiul separației și echilibrului puterii statului în cadrul democrației constituționale.
A apreciat că nu poate fi reținută discriminarea, întrucât reclamantul nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu celelalte categorii profesionale față de care a fost prevăzută o atare indexare pe anul 2007.
Pe de altă parte creșterile salariale acordate magistraților prin nr.OUG27/2006 și prin Legea nr. 45/2007 depășesc media creșterilor salariale care s-au acordat în sectorul bugetar, nemaiprevăzându-se alte creșteri salariale iar decizia legiuitorului este constituțională.
A invocat în acest sens practică judiciară.
Cu privire la capătul de cerere referitor la salarii egale cu ale procurorilor a invocat Hotărârea nr.355/1-08-2007 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin care s-a statuat că faptele prezentate nu constituie discriminare potrivit nr.OG137/2000.
Față de prevederile legale înscrise în art.11 al.1 din nr.OUG 27/2006, această direcție reprezintă o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție iar salarizarea trebuie să fie identică cu cea a procurorilor din cadrul acestei structuri, criteriul esențial avut în vedere de legiuitor fiind acela al nivelului instanței sau al parchetului.
Nu există discriminare pentru că oricare dintre judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile legale au dreptul și pot fi numiți în posturile respective, fiind ocrotit fiecăruia dreptul de fi numit și de a beneficia de drepturile specifice ale posturilor din cadrul și
În sensul celor susținute a fost invocată practica judiciară.
Prin Sentința Civilă nr. 65/F/26.11.2008 Curtea de APEL GALAȚIa admis în parte acțiunea formulată de reclamant, i-a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și TRIBUNALUL BUCUREȘTI să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând:
- sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din indemnizația de bază brută lunară pe perioada 15.08.2005 - 31.03.2007, actualizat cu indicele de inflație la data plății;
- drepturile salariale reprezentând indexarea de 5% pe perioada 01.01.2007 - 31.03.2007, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății;
A respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata către reclamant a salariilor egale cu cele ale procurorilor din cadrul
A respins ca nefondate pretențiile privind acordarea drepturilor bănești și în continuare, reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică.
De asemenea, cu opinie majoritară a admis în parte capătul de cerere privind sporul de confidențialitate și în consecință:
I-a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și TRIBUNALUL BUCUREȘTI să plătească reclamantului sporul de confidențialitate în cuantum de 15% din salariul de bază brut lunar pe perioada 04.09.2005 - 27.03.2007, actualizate cu indicele de inflație până la data achitării integrale a sumei datorate.
În motivare instanța a reținut următoarele:
Din înscrisurile administrate în cauză, respectiv copia carnetului de muncă, adresa nr.5443//22.10.2008 a pârâtului Tribunalului București rezultă că reclamantul și-a desfășurat activitatea în funcția de judecător în cadrul Judecătoriei Sectorului nr. 4 B, în perioada 15.08.2005 - 31.03.2007.
Referitor la capătul de cerere privind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de bază brută lunară, pretențiile sunt fondate pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr.21/10.03.2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în materia recursului în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 s-a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea (cauza Beian contra României, 2007).
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării și aplicării unitare a legii, curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000 Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești iar, potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale, se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza contra Regatului Unit, 1995), în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 alin.(1) din Constituție în conformitate cu care:"Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Printr-o altă decizie, nr.528/02.12.1997 Curții Constituționale s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit.d și ale art.31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, statuând că: "principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art.123 alin.(2) din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecință".
De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeași decizie, că asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și a aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii.
Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că o asemenea soluție legislativă este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, conform art.6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (cauza Brincart contra Italiei, 1992) că independența judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independență să excludă subordonarea față de alți judecători, dacă aceștia se bucură, ei înșiși, de independență față de puterea executivă.
Ca atare, față de caracterul imperativ al dispozițiilor art.329 al. 3 Cod procedură civilă cât și de caracterul obligatoriu al dezlegării date problemei de drept pentru instanțe, nu mai pot fi examinate celelalte apărări formulate în cauză de către părți.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la sporul de confidențialitate de 30% din indemnizația de bază brută, se rețin următoarele:
Asupra acestui capăt de cerere, prin încheierea de ședință din data de 30.10.2008 s-a dispus constituirea completului de divergență, în condițiile prev. de art. 257 al. 1 -3 Cod procedură civilă.
Față de un asemenea capăt de cerere, opinia majoritară este:
Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor stabilește obligația judecătorului de a nu-și exprima public opinia cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare și totodată să păstreze secretul deliberării și al voturilor la care a participat, inclusiv după încetarea exercitării funcției.
Această obligație este prevăzută și în Codul d eontologic - Hotărârea nr.328/2005.
O astfel de obligație este prevăzută și în administrația publică, armată, poliție și care are drept corespondent plata unui spor ce variază de la 15% - 30%.
Tratamentul diferențiat creat prin dispozițiile legale creează discriminarea judecătorilor față de aceste categorii profesionale, cererea de față, fiind justificată pentru acest considerent.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la creșterea salarială reprezentând indexările acordate în conformitate cu prevederile legale pe anul 2007 și în continuare până la încetarea discriminării, se rețin următoarele:
Dispozițiile art. 2 al.3 din OG nr. 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare stabilesc faptul că au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare.
Discriminarea are la bază deosebiri, excluderi, restricții sau preferințe pe bază de criterii care au ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic fiscal, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
In speță, reclamantul a solicitat recunoașterea dreptului la indexarea salariilor pentru anul 2007, ca urmare a devalorizării monedei naționale prin efectul inflației și al consecințelor produse astfel veniturilor reale realizate de acesta.
Un asemenea drept a fost recunoscut initial prin dispozițiile art. 35 din OUG nr.27/2006 care au fost ulterior abrogate prin dispozițiile art. 1 pet. 17 din Legea nr. 45/2007 pentru aprobarea OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Nu se poate pretinde că odată cu abrogarea acestor dispoziții au încetat efectele cauzate de inflație veniturilor astfel obținute, pentru corectarea cărora a fost prevăzută măsura aplicării indexărilor salariale.
Dimpotrivă, o astfel de măsură a fost recunoscută și aplicată pentru salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar potrivit OUG nr.24/2000, persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică salarizate potrivit anexelor II și III la Legea nr. 154/1998, personalul didactic din învățământ, personalul din administrația centrală și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și instituțiile centrale românești din străinătate, controlorii financiari, etc.
În acest sens au fost emise o serie de acte normative precum OG nr. 10/2007, OG nr.l 1/2007, OG nr. 16/2007, OG nr.27/2007,
de motive ale unor asemenea acte normative susțin, în esență, necesitatea indexărilor și negocierilor salariale urmare a devalorizării datorată creșterii inflației și a asigurării unui tratament egal între diferitele categorii de personal bugetar.
Rezultă astfel pentru reclamant crearea unei situații de discriminare în raport cu celelalte categorii de personal bugetar, efectele inflației fiind resimțite de toți, deopotrivă.
Motivarea pe care o dă intimatul - pârât Ministerul Justiției în sensul că reclamantul a beneficiat de creșteri salariale în cursul anilor 2006 și 2007 potrivit Legii nr. 45/2007 pentru aprobarea OUG nr.27/2006, nu poate fi primită, în discuție fiind necesitatea, dealtfel recunoscută în situația altor categorii profesionale, de contracarare a efectelor inflației asupra veniturilor realizate din salarii.
Reclamantul s-a aflat într-o situație analoagă cu aceste categorii profesionale, din punct de vedere al erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și al inflației și, ca atare, trebuie să i se recunoască și acestuia dreptul la indexarea salariilor și condiția egalității de tratament.
Justificări precum nivelul veniturilor realizate prin mărirea coeficienților de salarizare, introducerea unor sporuri și drepturi salariale nu constituie, față de pretențiile concrete ale reclamantului, criterii sau practici justificate obiectiv pentru a conduce la concluzia inexistenței unei discriminări, bazată pe metode adecvate și necesare.
Evocarea criteriului categoriei profesionale a reclamantului nu poate constitui o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea dintr-un drept garantat de lege, dreptul la o contraprestație salarială neatinsă de devalorizare.
Salarizarea magistraților și a personalului asimilat acestora are la bază o serie de criterii specifice, ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal.
Insă, ceea ce se pune în discuție nu o reprezintă modalitatea de salarizare a reclamantului, ci modul în care a fost exclusă de la beneficiul indexărilor salariale acordate ca efect al devalorizării față de celelalte categorii de personal bugetar enumerate, rezultând un tratament inegal și discriminatoriu.
Dreptul la o remunerație echitabilă și satisfacătoare este unul dintre drepturile garantate prin excluderea privilegiilor și discriminării, potrivit principiului egalității între cetățeni.
De asemenea, existența discriminării rezultă și prin raportare la art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care garantează dreptul tuturor la protecția egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfacătoare, art. 7 din Pactul International cu privire la drepturile economice, sociale și culturale care garantează dreptul la condiții de muncă și egalitate de tratament în salarizare, fară nici o distincție, art. 14 din Convenția europeană privind apărările drepturilor omului și libertăților fundamentale privind discriminarea, art. 4 din Carta Socială europeană, care garantează dreptul la o salarizare echitabilă.
Constatarea discriminării atrage, în condițiile art. 27 din OG nr. 137/2000 acordarea de despăgubiri în scopul restabilirii situației anterioare discriminării ori anulării situației creată prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor se vor avea în vedere procentele de majorare prevăzute în art. 1 din OG nr. 10/2007, în scopul reparării juste și integrale a prejudiciului cauzat reclamantului prin discriminare.
În ceea ce privește întinderea prejudiciului cauzat se va avea in vedere, in scopul reparării sale integrale și actualizarea sumelor datorate in raport de rata inflației, la data plății efective.
O atare soluție este în măsură să asigure o reală despăgubire reclamantului și în același timp nu contravine legii, fiind prevăzută posibilitatea reactualizării drepturilor salariale de care salariatul ar fi trebuit să beneficieze (art. 161 al. 4 Codul muncii ).
In ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâților la plata salariilor egale cu procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate organizată și terorism, pretențiile formulate de reclamant sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Salarizarea categoriei reclamantului este reglementată prin dispozițiile OUG nr.27/2006, astfel cum au fost aprobate prin Legea nr.45/2007.
Principiul instituit prin dispozițiile art.3 al.l din OUG nr.27/2006 este acela al salarizării judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat acestora și magistraților asistenți în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din ordonanța de urgență.
Prin acțiunea de față, reclamantul a invocat existența unei discriminări privind modalitatea de salarizare a acesteia in raport cu cea prevăzută pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, salarizați potrivit art.II raportat la art.6-13 al.l de la lit.A din anexa la OUG nr.27/2006, in raport de funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii.
Numai că, pentru asemenea structuri legiuitorul a prevăzut prin dispozițiile art.75 și 80 din Legea nr.304/2004 ca acestea să funcționeze în cadrul Ministerului Public la nivelul Parchetului de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție, situație ce corespunde unei modalități de salarizare diferită după nivelul parchetului, potrivit principiilor instituite de art.3 al.l din OUG nr.27/2006, cu modificările ulterioare.
Reclamantul a funcționat și funcționează în cadrul judecătoriei, față de acesta devenind incidente dispozițiile înscrise la pct.25-31 din Anexa la OUG nr.27/2006 cu modificările ulterioare, potrivit funcției îndeplinite.
De menționat că nu s-a facut dovada instrumentării de către reclamant a cauzelor date în competența structurilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Ori, discriminarea nu rezultă din posibilitatea magistraților de a participa la soluționarea unor asemenea cauze, ci din îndeplinirea efectivă a acelorași acte de cercetare și soluționare ca și procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție sau Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
A constituit astfel opțiunea legiuitorului de a reglementa prin actele normative enumerate drepturile în favoarea unei asemenea categorii profesionale, iar examinarea soluției alese excede cadrului legal al discriminării stabilit prin OG nr. 137/2000.
Potrivit art. 1 din OG nr. 137/2000, au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate in situații comparabile.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art. 14 din Convenție, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fară ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Prin Decizia nr.818/20908 a Curții Constituționale s-au considerat ca fiind neconstituționale prevederile art.27 al.l din OG nr. 137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Totodată, Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, și anume prevederile art.l art.2 al.(3) și art.27 al.(l) lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea in locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse in alte acte normative, a fost considerat neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.l al.(4) din Constitute, precum și prevederile art.61 al.(i), in conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.
Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția-art.126 al.(l) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
In ce privește problema actualizării cu indicele de inflație:
Potrivit dispozițiilor art. 161 alin. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu 1-a putut realiza (lucrum cessans).
In timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflatia
urmărește păstrarea valorii reale obligațiilor bănești.
Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc, si a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizare in raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus in sarcina debitorului.
In consecință, Codul muncii prin dispozițiilor art. 161 alin. 4, nu interzice in nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune interese".
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr. 72/05.03.2002), a statuat că actualizarea in raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
In ceea ce privește acordarea în continuare a drepturilor bănești:
O asemenea problemă ține de modalitatea de aplicare a legii vizând dreptul salarial solicitat, iar instanțele judecătorești nu au competența de a prevedea o situație viitoare, pentru un prejudiciu eventual și incert ca existență și întindere.
Elementele componente ale salariului pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice se stabilesc prin acte normative ce pot suferi modificări în condițiile legii iar instanța nu poate ea însăși reglementa, cu ocazia soluționării litigiului dedus judecății, o asemenea evoluție.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților și reclamantul, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Prin adresa nr- din 05.02.2009 cauza fost trimisă spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție B și ulterior restituită în baza unei proceduri administrative, invocându-se Decizia Curții Constituționale nr. 104/2009.
Dosarul a fost reînregistrat la Curtea de APEL GALAȚI cu nr-.
cu recursurile declarate de părți, curtea a invocat din oficiu la termenul din 18.05.2009, excepția de necompetență materială în soluționarea cauzei.
Excepția astfel invocată este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Obiectul recursului îl reprezintă sentința civilă nr. 65/F/26.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale ca instanță de fond, potrivit dispozițiilor art.I din nr.OUG75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției.
Prin Decizia nr.104/20.01.2009 Curții Constituționale au fost constatate ca fiind neconstituționale dispozițiile art.I și II din nr.OUG75/2008.
Ulterior, nr.OUG75/2008 a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.76/2009.
Urmare a evenimentelor legislative astfel intervenite în legătură cu aplicarea prevederilor nr.OUG75/2008, nu a mai fost prevăzută instanța competentă în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel.
Într-o asemenea situație devin aplicabile normele generale care reglementează competența instanțelor judecătorești înscrise în prevederile art.4 pct.1 din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora revine Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de a judeca recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
În ceea ce privește competența în materie a curților de apel, dispozițiile art.3 pct.3 se referă la recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege.
În același sens sunt și prevederile speciale cuprinse în art.284 al.1 Codul muncii care fac trimitere la aceleași dispoziții înscrise în Codul d e procedură civilă.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.71 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, instanțele judecătorești competente să judece cereri referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se stabilesc prin lege.
Din coroborarea tuturor textelor de lege enunțate, se reține că aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a prezentului recurs, sens în care urmează să-i fie declinată cauza.
Soluția se impune și din perspectiva caracterului căii de atac, devolutivă și de reformare în speță, recursul adresându-se unei instanțe superioare în grad în scopul exercitării controlului judiciar vizând legalitatea și temeinicia unei hotărâri dată fără drept de apel.
În același sens și reglementările privind organizarea judiciară cuprinse în art.21 din Legea nr.304/2004 care stabilesc în favoarea secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Declină competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 18 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/03.06.2009
Tehnored./2 ex./ 04 Iunie 2009
Fond:--
Asistenți jud.--
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Mihaela Neagu, Alina Savin
