Drepturi salariale (banesti). Sentința 56/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR.56/
Ședința publică din 19 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel Daniela Butnaru
Asistent judiciar - - -
Asistent judiciar -
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind litigiul de muncă intervenit între reclamanții, și cu domiciliul ales la sediul Tribunalului Galați,-, jud. în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL GALAȚI, CURTEA DE APEL GALAȚI,cauza având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 17.11.2008 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea în cauză la data de 19.11.2008
CURTEA
Asupra acțiunii înregistrată la Curtea de Apel Galați - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată inițial la Tribunalul Galați sub nr- reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Galați și Curtea de Apel Galați solicitând obligarea acestora la plata drepturilor bănești, despăgubiri reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru perioada 2000-10.10.2004.
În fapt, au motivat că prin Decizia în recurs în interesul Legii nr.21/10.03.2008 Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au stabilit că,judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare calculat la indemnizația brută lunară și după introducerea în vigoare a nr.OG83/2006.
De altfel, dispozițiile art.21 alin.1 din nr.OG137/2000 fac referire la faptul că în toate cazurile de discriminare, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun.
Sub acest aspect, pretențiile având natură salarială solicitate sunt prevăzute de reglementările de drept comun, nr.OG83/2000 neputând modifica art.47 din Legea organică nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești,în sensul lipsirii magistraților de sporul în cauză,în mod discriminatoriu,cu încălcarea dispozițiilor art.41 alin.2 și 53 din Constituția României, art.1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.14 din Convenție.
Au considerat că dreptul material la acțiune pentru perioada 2000 - 10.10.2004 nu este prescris întrucât, prin Strategia de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 s-a propus înlăturarea discriminării, Capitolul VI punct 3 referindu-se la asigurarea salarizării adecvate și nediscriminării a magistraților și personalului auxiliar. Se constată, astfel o recunoaștere explicită a discriminării existente în momentul adoptării Strategiei, 30.03.2003, echivalent cu recunoașterea, în sensul art.16 lit. din Decretul nr.167/1958 a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, având ca efect stingerea prescripției scurse și începutul unui nou termen de prescripție de 3 ani.
Au mai arătat reclamanții că nu au avut posibilitatea efectivă și reală de a solicita acest spor între anii 2000 - 2005 atât timp cât există o abrogare expresă a acestui spor.
Pe perioada 2000 - 2008 nu au cunoscut că acest drept există și au aflat de existența dreptului abia în februarie 2008 odată cu pronunțarea recursului în interesul legii. Astfel, nimeni nu ar fi putut constata că în cauză este o abrogare nelegală afară de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În drept, au invocat disp.art.49 și următoarele din Codul d e procedură civilă, art.47 din Legea 50/1996, art.1 din Protocolul Adițional nr.1 la CEDO, art.14 din CEDO, art.11,20,41 al.2 și art.53 din Constituția României,art.21 al.1 din nr.OG137/2000, art.8 al.1 (art.16 al.1 lit.a,art.17 alin.1 lit.a) din Decretul nr.167/1958.
Prin întâmpinarea depusă la dosar,pârâta Ministerul justiției a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune pentru următoarele considerente.
Potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă,termenul de prescripție este de 3 ani,dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar conform art.283 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003,cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate,în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune,în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi neacordate sau unor despăgubiri către salariat.
De asemenea, potrivit art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958,Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune
Cât privește data nașterii dreptului la acțiune,aceasta este data la care dreptul subiectiv este încălcat,negat,contestat ori data de la care dreptul subiectiv trebuie exercitat.
Față de aceste prevederi legale, în speța prezentă,dreptul subiectiv trebuia valorificat în perioada 01.01.2003 - 10.10.2007 astfel că, pe cale de consecință, dreptul material la acțiune s-a prescris pentru perioada menționată mai sus.
În aceste condiții, în raport de data introducerii acțiunii (06.06.2008), precum și în considerarea art.12 din decretul mai sus menționat potrivit căruia, în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestațiuni se stinge printr- prescripție deosebită, a solicitat să se constate că în speță dreptul la acțiune este prescris pentru perioada menționată mai sus.
A învederat dispozițiile din Codul muncii care reglementează prescripția drepturilor salariale care, în art.166 alin.1 prevede că,Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale,precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
În ceea ce privește apărările invocate de reclamanți a făcut următoarele precizări:
Reclamanții au menționat ca dată cunoașterii pagubei și a celui care răspunde de ea data de 10.03.2008, când a fost pronunțată Decizia nr.21 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție,prin care a fost recunoscut dreptul magistraților la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Nu poate constitui moment al întreruperii termenului de prescripție a dreptului material la acțiune nici Decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,deoarece aceasta nu constituie un act de recunoaștere a dreptului,în sensul art.16 al.1 din Decretul ne.167/1958. Astfel, din textul menționat mai sus,rezultă că pentru a opera întreruperea cursului prescripției extinctive este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții, și anume: recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie; recunoașterea să fie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
De asemenea, pentru ca recunoașterea debitorului să aibă drept efect întreruperea cursului prescripției, este necesar ca aceasta să fie neîndoielnică,adică să rezulte cu certitudine din acțiunile debitorului. Nu este neapărat necesar ca recunoașterea să fie expresă,ci ea poate fi și tacită. Astfel, pot fi considerate acte de recunoaștere: plata dobânzilor la suma datorată,cererea de înmânare a executării obligației, executarea parțială a obligației,etc. Ori, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are calitatea de debitor față de pretențiile reclamanților,nefiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de textul invocat de reclamanți.
De asemenea, a solicitat să se constate că în mod greșit reclamanții au invocat adresele emise de Ministerul Justiției ca fiind acte de întrerupere a cursului prescripției,urmare a unei recunoașteri a drepturilor solicitate de către reclamanți.
Astfel, prin nr.HG232/2005 s-a reglementat aprobarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 și a planului de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă sistemului judiciar.
Într-adevăr, prin Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar, cap.VI,Administrarea economico-financiară a instanțelor și parchetelor, pct.3, astfel cum fost aprobat prin nr.HG232/2005, s-au stabilit mai multe obiective:
1. Plata sumelor datorate magistraților și personalului auxiliar de specialitate în baza titlurilor executorii existente la data de 1 martie 2005.
2. Plata sumelor datorate ca drepturi salariale magistraților și personalului auxiliar de specialitate, pentru care nu există hotărâri judecătorești aferente perioadei 2000-2004.
3. Eliminarea discriminării cauzate de acordarea sporului salarial de 40% pentru anumite categorii de magistrați.
În ceea ce privește o eventuală întrerupere a termenului de prescripție,a arătat că legea are în vedere situația în care în baza unei recunoașteri voluntare și neîndoielnice, cel în folosul căruia curge prescripția renunță la beneficiul termenului scurs până la data recunoașterii.
În mod firesc, pentru că obiectul prezentei cauze este dat de plata unor anume drepturi salariale restante, recunoașterea, ce poate fi atât tacită, cât și expresă, însă în orice caz neîndoielnică trebuie să privească acel drept salarial.
În acest sens sunt și prevederile art.16 din Decretul nr.167/1958 ce stabilesc că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului (a unuia anume) a cărui acțiune se prescrie.
Or, punctul 3 invocat de reclamanți pentru a acredita ideea unei recunoașteri nu este incident în cauză, întrucât nu a avut în vedere și drepturile salariale solicitate de aceștia prin prezenta acțiune, deoarece nu exista nici o bază legală în acest sens.
În aceste condiții, nu se poate afirma că a avut loc o recunoaștere neîndoielnică și retroactivă a drepturilor reclamanților la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Rezultă astfel cu evidență că nu există nici o dovadă concretă care să fundamenteze ideea unei întreruperi a termenului de prescripție prin recunoașterea dreptului la sporul de vechime.
În aceste condiții, în raport de data introducerii acțiuni, precum și în considerarea prevederilor legale sus menționate a solicitat să se constate că dreptul la acțiune al reclamanților este prescris pentru întreaga perioadă avută în vedere prin cererea de chemare în judecată.
Analizând și coroborând actele și lucrările dosarului,instanța reține următoarele:
Astfel,potrivit disp.art.283 al.1 lit.c din Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul contractului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Ori, pentru pretențiile aferente perioadei 2000 - 10.10.2004 termenul de prescripție extinctivă s-a împlinit succesiv până cel târziu la data de 10.10.2004 ori,acțiunea fost înregistrată la data de 6.06.2008.
Susținerea reclamanților exprimată în sensul că se constată o recunoaștere explicită a discriminării existente la momentul adoptării Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007, respectiv 30.03.2005 prin nr.HG232 și ar deveni aplicabile disp.art.16 lit.a din Decretul nr.167/1958, nu poate fi reținută ca întemeiată.
Chiar și acceptând argumentul că s-a întrerupt cursul prescripției extinctive și un nou termen ar începe că curgă începând cu data intrării în vigoare a nr.HG232/30.03.2005, instanța observă că însăși reclamanții recunosc faptul că termenul de prescripție astfel calculat, s-ar împlini la data de 10.03.2008, ori acțiunea a fost introdusă la data de 6.06.2008, chiar și în aceste condiții fiind împlinit termenul de prescripție de 3 ani.
În al doilea rând, instanța apreciază că nu a avut loc nici o recunoaștere prin adoptarea nr.HG232/2005 în care se precizează doar că se va asigura salarizarea adecvată și nediscriminatorie a magistraților și personalului auxiliar, situație ce nu are nici legătură cu obiectul cauzei, actul normativ invocat făcând referire în general la sistemul de salarizare și nu în mod special, la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în condițiile în care, prin acțiune nici nu s-a invocat starea de discriminare.
De asemenea, nu se poate reține ca întemeiată susținerea reclamanților că au aflat de existența dreptului abia în luna februarie 2008 odată cu pronunțarea deciziei în interesul legii.
Prin Decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În interpretarea și aplicarea unitară a disp.art.47 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată, s-a constatat că judecătorii,procurorii,magistrații-asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică,calculat la indemnizația brută lunară respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea 334/2001.
Mai mult, un recurs în interesul legii se promovează în condițiile în care există soluții diferite în aceeași chestiune juridică,deci aceasta presupune promovarea mai multor hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea sporului prev.de art.47 din Legea nr.50/1996.
Această stare de fapt duce la concluzia că prev.nr.OG83/2000 nu au interzis promovarea unor acțiuni având ca obiect valorificarea acestui drept astfel încât reclamanții nu au fost împiedicați să promoveze prezenta acțiune anterior prescripției.
Conform art.329 al.3 Cod procedură civilă, soluțiile se pronunță numai în interesul legii și nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese.
Dezlegarea dată problemei de drept judecății este obligatorie pentru instanță.
Prin urmare, hotărârea pronunțată de instanța supremă nu afectează în nici un mod deciziile examinate, acestea își păstrează întreaga lor autoritate și forța executorie.
Soluțiile pronunțate de instanța supremă nu afectează nici situația juridică a părților din proces, acestea nu vor putea invoca în favoarea lor soluția adoptată de instanță spre a nu se supune hotărârii prin care s-a dezlegat în mod definitiv și irevocabil raporturile litigioase dintre ele.
De altfel, recursul în interesul legii are ca obiect așa cum rezultă din disp.art.329 al.1 din Cod procedură civilă chestiunile de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești și au ca scop asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii pe întreg teritoriul României.
Așadar, Decizia nr.21/2008 pronunțată în recursul în interesul legii produce efecte numai pentru viitor neavând nici o influență asupra cursului prescripției extinctive contrar susținerilor reclamanților.
Nu se poate vorbi de o recunoaștere așa cum afirmă reclamanții deoarece pentru a interveni o întrerupere a cursului prescripției trebuie ca recunoașterea să vină din partea pârâților.
Cum la dosar nu există nici o dovadă că debitorii care sunt pârâții din prezenta cauză au adoptat o poziție de recunoaștere a dreptului subiectiv corelativ instanța apreciază că nu devin aplicabile disp.art.16 din Decretul nr.167/1958.
Este adevărat că prin Decizia nr.21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a recunoscut temeinicia dreptului dar asta în condițiile în care acțiunea este formulată cu respectarea termenului de prescripție extinctivă.
Dar, în cursul perioadei 2000 - 10.10.2004 nu intervenit nici o situație de natură a- împiedica pe reclamanți să accede la intervenția Justiției pentru valorificarea dreptului.
De asemenea, reclamanții au mai susținut că dată a cunoașterii pagubei și a celui care răspunde de ea, data de 10.03.2008, când a fost pronunțat recursul în interesul legii prin care a fost recunoscut dreptul magistraților la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Însă, potrivit disp. art.21 al.2 din nr.OG137/2000 termenul de prescripție curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință despre săvârșirea ei,reclamanții au motivat că au luat la cunoștință despre existența faptei discriminatorii (respectiv nr.OG83/2000 prin care s-a abrogat dreptul la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați).
Or,aceste apărări nu pot fi reținute de către instanța deoarece este greu de crezut că reclamanții care au calitatea de judecători nu au luat cunoștință de conținutul nr.OG83/2000 prin care art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat în mod expres încă de la data intrării în vigoare acestui act normativ.
În acest sens se reține ca dată a cunoașterii pagubei cât și a celui care răspunde de ea - data intrării în vigoare a nr.OG83/2000 care nu a mai prevăzut sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați.
Față de aceste considerente și văzând disp.art.283 al.1 din Codul muncii se va respinge acțiunea formulată de reclamanți ca fiind prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, și cu domiciliul ales la sediul Tribunalului Galați,-, jud.G, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL GALAȚI, CURTEA DE APEL GALAȚI,ca fiind prescrisă.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 19 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Asistent judiciar, - - |
Asistent judiciar, | ||
Grefier, |
sentința jud./12.12.2008
Tehnored./ 17 ex./15 2008
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel Daniela Butnaru
