Drepturi salariale (banesti). Decizia 61/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 61/R-CM
Ședința publică din 29 Ianuarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță judecător
JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu
JUDECĂTOR 3: Paulina Ghimișliu
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.655/CM din 23 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurenții-pârâți, intimații-reclamanți și intimații-pârâți.
Procedura este legal înE.ită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, Curtea constată recursurile în stare de judecată și trece la soluționarea lor.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții, -, G, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Justiției B, Curtea de APEL PITEȘTI și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, au solicitat instanței să fie obligați pârâții și chematul în garanție la acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007, actualizate cu indicele de inflație de la data când trebuiau acordate și până la plata efectivă.
S-a solicitat citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin acte normative au fost prevăzute creșteri salariale ale diferitelor categorii profesionale din sectorul bugetar, excepție făcând doar judecătorii și procurorii. În acest fel s-a creat un caz de discriminare care poate fi înlăturat chiar prin acordarea creșterilor salariale în cauză și celor două categorii care au fost exceptate.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.21 alin.1 din nr.OG137/2000, astfel cum a fost modificată și completată.
Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, întemeiată pe faptul că această instituție doar răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, dar și pe faptul că și Ministerul Justiției este ordonator principal de credite, cum este și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pârâtul Guvernul României a invocat prin întâmpinarea formulată excepția necompetenței materiale a instanței, în raport de dispozițiile Legii nr.554/2004 precum și cele ale art.126 pct.6 din Constituția României. Se învederează că instanța competentă să soluționeze cauza este cea de contencios administrativ.
A invocat, de asemenea, și excepția lipsei capacității sale juridice civile, argumentată prin faptul că acest pârât nu are personalitate juridică, putând sta în judecată numai în litigiile de contencios administrativ, atunci când se contestă legalitatea actelor administrative adoptate în exercitarea atribuțiilor și competențelor legale.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a arătat că reclamanților nu le-a fost creat nici un prejudiciu și nici nu au fost puși într-o situație discriminatorie față de categoriile invocate prin cererea de chemare în judecată.
Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, susținând că acțiunea este inadmisibilă, de vreme ce reclamanții nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică la care ordonanțele de creșteri salariale fac trimitere.
Susținerea reclamanților în ceea ce privește tratamentul discriminatoriu este, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art.2 alin.2 din nr.OG137/2000.
De asemenea, prevederea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea sau dimpotrivă prevederea, însă într-un alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale, este o opțiune a legiuitorului și nu constituie un tratament diferențiat ce ar trebui sancționat, fiind vorba de situații obiectiv diferite.
În ceea ce privește excepțiile invocate de pârâți prin întâmpinări, tribunalul s-a pronunțat asupra acestora la termenul de judecată din data de 25.09.2007, în sensul că a admis excepția capacității juridice civile a Guvernului României și a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Argeș și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Prin sentința civilă nr.655/CM din 23 octombrie 2007, Tribunalul Argeș, Secția civilă, a admis cererea formulată de reclamanți și a obligat pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL PITEȘTI să plătească acestora diferențele de drepturi salariale reprezentând creșteri salariale aferente anului 2007 în cuantum de 5% începând cu data de 1.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, de 2/ începând cu data de 1.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și de 11% începând cu data de 1.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație de la data când trebuiau acordate și până la data plății efective. A fost admisă cererea de chemare în garanție și obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze pârâților Ministerul Justiției și Curtea de APEL PITEȘTI fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate anterior.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că art.155 din Legea nr.53/2003, act normativ aplicabil și reclamanților, prevede că noțiunea de "salariu" cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Dreptul la salariu este, în accepțiunea Codului muncii și a Constituției României, un drept fundamental și principalul drept al salariatului, noțiune generică în cadrul căreia, cu delimitările de rigoare, sunt incluși și reclamanții.
Salariul, indemnizația în speța dedusă judecății, se impune a fi luat în considerare alături de sporurile și adaosurile statuate de legiuitor pentru a nu se ajunge astfel la golirea de sens a acestei noțiuni.
Prin Ordonanța de Guvern nr.10/2007 au fost stipulate creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celui care ocupă funcții de demnitate publică.
Conform art.1 salariile de bază ale categoriilor menționate se majorează în 3 etape, după cum urmează: cu 5 % începând cu 1.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 1.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu 1.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
Pe de altă parte, unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii este și cel al nediscriminării, stipulat de dispozițiile art.5 din cod, în raport de care, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
În aceeași ordine de idei, tribunalul a reținut că potrivit art.2 alin.1 din nr.OG137/2000 astfel cum a fost completată și modificată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform alin.2 al aceluiași text de lege sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de altele, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Din examinarea textului legal (OG nr.10/2007) precum și a apărărilor formulate în cauză de către pârâți, tribunalul nu a reținut invocarea în speța dedusă judecății sau dovedirea existenței vreunui scop legitim care să conducă la înlăturarea categoriei reclamanților de la beneficiul creșterilor salariale prevăzute de art.1 lit. a, b și c din nr.OG10/2007.
Așa fiind, instanța a apreciat ca discriminatorie prevederea legală prin care se acordă creșteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
La cele menționate anterior s-a adăugat și faptul că dispozițiile art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și a discriminării iar, în raport de art.20 din legea fundamentală, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern, statuează că tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală. aplicabile în speță sunt și disp.art.14 din care reglementează interzicerea discriminării sub orice formă.
În ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație a acestor drepturi bănești, tribunalul a considerat-o întemeiată, din perspectiva disp.art.161 pct.4 Codul muncii, precum și a faptului că prin aceasta se realizează o corelație între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul la care pârâții le datorau drepturile bănești în cauză și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarului, Aceasta deoarece principala funcție a indexării este aceea de a atenua efectele inflației asupra nivelului de trai.
În termen legal, sentința a fost recurată de pârâtul Ministerul Justiției și de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pârâtul Ministerul Justiției a criticat sentința pentru netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul aplicării greșite a legii, după cum urmează:
1. Prima instanță a pronunțat o hotărâre netemeinică, întrucât, pe de o parte, drepturile solicitate de reclamanți nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, instanța adăugând la lege prin încălcarea atribuțiilor conferite puterii judecătorești, iar pe de altă parte, în speță nu se poate vorbi despre existența unei discriminări în sensul dispozițiilor nr.OG137/2000.
În primul rând, în măsura în care o dispoziție cuprinsă într-un act normativ este în contradicție cu dispozițiile art.16 din Constituție, trebuie invocată în fața instanțelor judecătorești de către persoana interesată excepția de neconstituționalitate a respectivei prevederi legale. Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii sau nereglementarea de către legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unor categorii, nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000.
În al doilea rând, dacă s-ar aprecia că se poate formula o acțiune întemeiată pe nr.OG137/2000, în speță există un scop legitim pentru care reclamanții au fost înlăturați de la beneficiul creșterilor salariale reglementate de nr.OG10/2007, respectiv acela că în cursul anului 2006 această categorie de personal a beneficiat de o creștere substanțială a salariilor, prin adoptarea nr.OUG27/2006.
De altfel, în scopul acoperirii creșterii inflației pe o perioadă determinată se impune acordarea unor creșteri salariale în procent diferențiat pe categorii de personal, iar câtă vreme magistrații nu se află în situații similare și nici comparabile, atât din punct de vedere al răspunderii, complexității și interdicțiilor specifice, cât și al salarizării, trebuie admis că și suportarea creșterii inflației se răsfrânge în mod diferit asupra acestor categorii din sectorul bugetar.
Creșterile salariale acordate reclamanților în anul 2006 prin mărirea coeficienților de salarizare (cu 4% începând cu data de 1.04.2006 și cu 5% începând cu data de 1.09.2006, conform art.38 din nr.OUG27/2006), cât și în anul 2007 prin acordarea unor noi drepturi salariale (spor de vechime, primă de vacanță etc. conform Legii nr.45/2007 pentru aprobarea nr.OUG27/2006), depășesc nu doar rata inflației ci și media creșterilor salariale care s-au acordat în sectorul bugetar.
Mai arată recurentul că "dreptul la indexare" nu se regăsește printre măsurile de protecție sociale garantate de Constituția României și că în mod greșit prima instanță a reținut că acest drept este inclus în dreptul la salariu.
2. În mod greșit tribunalul a dispus ca plata sumelor datorate să se facă actualizat cu indicele de inflație la data plății, deși conform art.1082 Cod civil, debitorul poate fi obligat la plata de daune interese pentru neexecutarea sau executarea cu întârziere a unor obligații cu excepția situației în care va dovedi că neexecutarea provine din cauză străină care nu poate fi imputată, or, în speță, nu există o culpă a Ministerului Justiției în ceea ce privește neacordarea dreptului în discuție.
Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința sub următoarele aspecte:
1. În mod greșit prima instanță a apreciat că acest recurent are calitate procesuală pasivă, cu toate că între Ministerul Economiei și Finanțelor și pârâți nu există nici o obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite - Ministerul Justiției - nu a acordat reclamanților drepturile salariale cuvenite, nu-i conferă acestuia din urmă nici o garanție legală din partea chematului în garanție.
Ambele ministere sunt ordonatori principali de credite, iar creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite, nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor sunt expres prevăzute de Legea finanțelor publice nr.500/2002, art.19-35.
Se mai arată că Legea bugetului de stat este o lege organică ce poate fi modificată numai în condițiile prevăzute de lege, recurentul neavând nici un fel de atribuții în acest sens. Ca atare, suplimentarea cheltuielilor stabilite prin Legea bugetului de stat, se poate face numai pe bază de lege, fiind o problemă de legiferare.
2. În mod neîntemeiat a fost admisă acțiunea reclamanților, cu toate că indexările reglementate de art.1 din nr.OG10/2007 se referă la alte categorii de personal decât magistrații, pentru aceștia din urmă legea specială reglementând drepturile salariale și majorările periodice aplicabile, ceea ce înseamnă că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, singura abilitată să adopte și să creeze legi fiind puterea legislativă.
Nu se poate reține, de asemenea, nici existența vreunei discriminări prin acordarea acestor creșteri salariale numai anumitor categorii profesionale, în speță neinvocându-se nici unul din criteriile de discriminare prevăzute de nr.OG137/2000 sau de art.154 alin.3 din Codul muncii.
Analizând sentința recurată, în raport de criticile aduse, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs formulat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat.
Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă ca și chemat în garanție.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a acestuia.
Primul motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției, precum și cel de-al doilea motiv de recurs formulat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor sunt nefondate și, întrucât ambele se referă la netemeinicia pretențiilor reclamanților, urmează a fi analizate împreună.
Este de remarcat în primul rând că Tribunalul Argeș nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece nu a făcut decât să analizeze incidența unor dispoziții legale. Este atributul instanței de judecată să verifice dacă acordarea indexărilor doar pentru anumite categorii de salariați bugetari s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii.
De altfel, chiar Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când a soluționat un recurs în interesul legii (Decizia nr. VI/2007), a statuat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară doar anumitor magistrați (sporul acordat numai judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție) s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.(1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Apare astfel ca nefondată susținerea chematului în garanție, în sensul că instanța ai fi depășit atribuțiile judecătorești, intrând în sfera legislativului.
De asemenea este nefondată susținerea recurentului Ministerul Justiției în sensul că reclamanții, invocând o dispoziție contrară unei norme constituționale, aveau doar posibilitatea de a invoca excepția de neconstituționalitate a dispoziției legale respective, fără a putea să invoce existența vreunei discriminări.
Astfel, art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede că ersoana p. care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, iar potrivit alin.4 al aceluiași articol persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, în timp ce persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare.
Rezultă așadar că actul normativ reglementează posibilitatea formulării unei acțiuni în justiție de către persoana care se consideră discriminată, fără a condiționa o atare acțiune de eventuala invocare în prealabil a excepției de neconstituționalitate. Această prevedere este de altfel în concordanță cu principiul accesului liber la justiție.
În ceea ce privește temeinicia pretențiilor reclamanților, curtea reține că rin p. nr.OG10/2007 au fost acordate creșteri salariale pentru personalul bugetar pe parcursul anului 2007, după cum urmează: 5% începând cu 1.01.2007, 2% începând cu 1.04.2007 și 11% începând cu data de 1.10.2007, toate procentele raportându-se la nivelul lunii anterioare.
Aceste creșteri salariale nu au fost însă acordate și judecătorilor, motivându-se că această categorie profesională a beneficiat de măriri salariale substanțiale în anii 2006 și 2007.
Potrivit art.2 alin1 din nr.OG137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform alin.2 sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. În speță nu s-a invocat și nici nu s-a dovedit existența unui scop legitim, care să justifice această discriminare.
Pe de altă parte, art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării.
Art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, or art.23 din declarație prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă la sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală. În acest sens sunt și dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare.
Acest principiu este reluat și de art.1 alin.2 lit. e (i) din nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
recurenții că în speță nu poate fi vorba despre o discriminare, apărare pe care curtea, ca și tribunalul, nu o poate reține.
Trebuie observat în primul rând că nr.OG10/2007 reglementează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 pentru două categorii de personal: 1.personalul bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar; 2.personalul salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Rezultă că actul normativ nu are în vedere categoria magistraților.
Reclamanții se află însă în situații comparabile cu persoanele la care se referă nr.OG10/2007, în sensul că sunt tot persoane salariate de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că nu pot beneficia decât de acele creșteri salariale care le sunt acordate prin acte normative. Aceste creșteri salariale care se acordă anual urmăresc acoperirea inflației pe o anumită perioadă.
Faptul că reclamanții au beneficiat de alte creșteri salariale în anii 2006 și 2007 (creșterea coeficienților de salarizare, sporul de vechime etc.) nu poate fi considerat un scop legitim în sensul art.2 alin.2 din nr.OG137/2000, de vreme ce, așa cum am arătat, acordarea acelor indexări anuale are ca scop acoperirea inflației, în timp ce prin legile de salarizare a magistraților nu s-a urmărit un astfel de scop. Prin aceste legi de salarizare s-a urmărit într-adevăr creșterea veniturilor salariale ale magistraților (indemnizații), dar aceste legi sunt emise pentru o perioadă îndelungată, deci nu pot anticipa inflația, în timp ce legea de indexare este emisă pe o perioadă determinată, perioadă în care poate fi evaluată inflația.
De altfel, ca urmare a inflației anuale neurmate de indexarea salariilor pentru magistrați, această pretinsă creștere acordată prin legea de salarizare nu mai este una reală.
Mai mult, aceste indexări au fost acordate reclamanților în fiecare an, inclusiv în anul 2008, de la beneficiul acestor creșteri salariale reclamanții fiind excluși numai în anul acesta.
Față de scopul pe care indexările anuale îl au, respectiv acela de acoperire a inflației, ele trebuie acordate tuturor bugetarilor, nu numai unora dintre ei.
În aceste condiții, curtea apreciază ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se acordă indexarea anuală doar pentru unele categorii de salariați bugetari, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariaților bugetari, creându-se astfel o discriminare între aceștia.
Prin neacordarea acestor creșteri salariale s-a produs o discriminare, fără a se dovedi un scop legitim care să excludă categoria magistraților de la beneficul creșterilor salariale, cu toate că art.2 alin.2 din nr.OUG137/2000 prevede cerința ca criteriile sau practicile discriminatorii să fie justificate de un scop legitim.
Al doilea motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției este de asemenea nefondat.
În cauză, tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.161 alin.4 Codul muncii, apreciind că se impune acordarea drepturilor bănești actualizate cu rata inflației la data plății efective, întrucât este evident prejudiciul produs reclamanților prin neplata salariului indexat, în noțiunea daunelor-interese prevăzute de lege trebuind inclusă noțiunea de actualizare, în speță, cu indicele de inflație.
Actualizarea cu indicele de inflație se justifică prin necesitatea realizării unei corelații între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile bănești și momentul în care aceste sume de bani au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă raportat la art.291 Codul muncii, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.655/CM din 23 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 ianuarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./1.02.2008
GM/2 ex
Jud.fond:
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Constantina Duțescu, Paulina Ghimișliu
