Drepturi salariale (banesti). Decizia 619/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 619/R-CM
Ședința publică din 14 Octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță judecător
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
JUDECĂTOR 3: Paulina
Grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de reclamanții, G, G și, împotriva sentinței civile nr.500/CM din 2 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții, G, G si, au chemat n judecată pe pârâții Curtea de Conturi a României, Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună: obligarea Curții de Conturi a României la plata primei de vacanță pe perioada 2001-2007, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective; la plata sporului de 25% similar consilierilor de conturi; la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă și obligarea Ministerului Economiei si Finanțelor sa vireze pârâtei Curtea de Conturi a României fondurile necesare achitării drepturilor de mai sus, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea acțiunii s-a arătat de către eclamanți că sunt controlori financiari la Camera de Conturi a Județului A, ce face parte din Curtea de Conturi a României și, pentru că beneficiază e salariu sub forma de indemnizație, care reprezintă contravaloarea muncii prestate, la fel ca și funcționarii publici, în vederea aplicării principiului egalității de tratament, personalul contractual trebuie să beneficieze de prima de concediu pentru anii 2001 - 2007, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, potrivit dispozițiilor art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999, care precizează că funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, în condițiile în care legile bugetului de stat pe anii 2006-2007 nu mai suspendă acordarea acestei prime.
S-a mai susținut că în anul 2007 prima de concediu a fost plătită tuturor funcționarilor publici, neexistând restricții în acest sens prin legea bugetară anuală, iar art.23, alin.1 din nr.OG6/2007 stipulează că, a plecarea în concediul de odihnă, funcționarii publici au dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu.
Reclamanții au mai susținut că supra acestui aspect s-a pronunțat si Înalta Curte de Casație si Justiție, prin Deciziile nr.XXIII/12 decembrie 2005 si nr.XII/05 februarie 2007. Aceeași instanță, prin Decizia nr.LXXVII/05 noiembrie 2007, stabilit ca ispozițiile art.34 alin.2 (devenit art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, se interpretează în sensul că rima p. de concediu, reprezentând o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de personal".
Prin nr.OUG146/2007, Guvernul României a aprobat plata primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006 actualizate cu indicele de inflație, "funcționarilor publici, funcționarilor publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrilor corpului diplomatic și consular al României, precum și altor categorii de personal care beneficiază de primă de concediu în baza legilor speciale".
Angajatorul nu poate refuza plata primei de concediu reglementată pentru funcționarii publici de dispozițiile Legii nr.188/1999 deoarece acordarea acesteia nu mai este suspendată prin legile bugetare nuale, iar prin dispozițiile art.39 alin.1 lit.d Codul muncii se stipuleazăexpressis verbiscă salariatul are, în principal, dreptul la egalitate de șanse și de tratament, în condițiile în care funcționarii publici din cadrul Curții de Conturi a României au primit indemnizația de vacanță. Este de subliniat că, în art.1 alin.2 lit.e din nr.OG137/2000, este consacrat principiul egalității între cetățeni, excluderea privilegiilor și discriminărilor fiind garantate în exercitarea drepturilor economice. rin acordarea primei de vacanță nu se încalcă nici o prevedere legală ci, dimpotrivă, se asigură egalitatea de tratament economic - salarial a personalului din cadrul aceleiași autorități, in cazul de față din cadrul Curții de Conturi a României.
Cu privire la cel de-al doilea capăt al acțiunii, reclamanții au arătat că, potrivit art.7 din nr.OG27/2007, prin sintagma "controlor financiar" se înțelege funcția de controlor financiar, șef serviciu, șef birou din tructurile de control ale Curții de Conturi. Prin Legea nr.219/2007, pentru aprobarea nr.OG27/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007, controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, salarizați potrivit nr.OUG160/2000, pentru activitatea privind analiza și examinarea rapoartelor asupra conturilor ordonatorilor principali de credite, a actelor si documentelor care stau la baza rapoartelor, precum si a măsurilor pronunțate, consilierii de conturi au dreptul, pe lângă indemnizația de bază aferenta, la o sumă de până la 25% din salariul personalului de specialitate stabilită prin hotărâre a Plenului Curții de Conturi. Aplicarea textului de lege menționat a avut ca rezultat producerea unei discriminări injuste intre consilierii de conturi (Legea nr.77/2002) si controlorii financiari, care în componența prevăzută de dispozițiile art.31 alin.1 lit.b și c din același act normativ au aceleași atribuții si desfășoară aceeași activitate.
Criteriul pe baza căruia s-a făcut diferențierea în acordarea drepturilor salariale menționate îl reprezintă luarea în considerare a unor obiective pe care o parte dintre controlorii financiari erau desemnați să le verifice pe un anumit parcurs al carierei lor, nejustificat atâta timp cât specificul atribuțiilor de serviciu ale tuturor controlorilor financiari presupune aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională si risc identic în exercitarea acestora. Prin urmare, reclamanții se consideră persoane care ocupă aceeași funcție, având aceleași atribuții, așa încât inegalitatea de tratament este de neexplicat, încălcându-se art.16 alin.1 din Constituția României, care dispune ca cetățenii sunt egali in fata legii, ai autorităților publice, fără privilegii si fără discriminări.
La data de 01.04.2008 pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A, a formulat întâmpinare, prin care a invocat în principal excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că raporturile juridice de muncă s-au stabilit între reclamanți și celălalt pârât, care are atribuții în ceea ce privește angajarea și salarizarea propriilor angajați, fără participarea Ministerului Economiei și Finanțelor.
De asemenea a arată că atât Ministerul Economiei și Finanțelor, cât și Ministerul Justiției, sunt ordonatori principali de credite, iar potrivit dispozițiilor legale creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator de credite.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Curtea de Conturi a României a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru prima de concediu corespunzătoare perioadei 2001-2005 (fiind aplicabile în cauză dispozițiile rt.166 alin.1 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii - și dispozițiile art.283 lit.c din Codul muncii ), excepția necompetenței materiale a Tribunalului Argeș în soluționarea celui de-al doilea capăt de cerere (plata sporului de 25%), considerându-se că aceasta ar fi de competența Curții de APEL PITEȘTI în primă instanță, precum și excepția prematurității formulării acțiunii, nefiind parcursă procedura prealabilă impusă de art.7 din Legea nr.554/2004.
Pe fondul acțiunii, a solicitat respingerea acțiunii, arătând că eclamanții fac parte din personalul contractual din sectorul bugetar - la baza raporturilor de muncă aflându-se contractele individuale de muncă; funcția de controlor financiar, așa cum rezultă din dispozițiile anexei nr.2 la Legea nr.50/1995 privind salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi, este o funcție de execuție de specialitate a acestei instituții, iar dispozițiile art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999, republicată, nu sunt aplicabile în cazul reclamanților, deoarece aceștia nu au calitatea de funcționari publici, funcția de controlor financiar neregăsindu-se în anexa la Legea nr.188/1999, republicată, ce cuprinde lista funcțiilor publice; eclamanții au invocat în mod eronat în sprijinul pretențiilor bănești și dispozițiile art.114 din Legea nr.188/1999, republicată, întrucât acestea dispun că prevederile acestei legi se aplică în mod corespunzător și autorităților administrative autonome, adică funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în acestea; este contrar dreptului de a aplica o lege numai după un fragment, un articol, fără a lua în considerare conținutul întregului act normativ, acesta interpretându-se sistematic și anume, prin lămurirea înțelesului unei dispoziții legale, ținându-se seama de legăturile sale cu alte dispoziții legale din același act normativ; Legea nr.188/1999 reglementează statutul unei singure categorii de salariați bugetari - cea a funcționarilor publici - la art.1 alin.1 din acest act normativ legiuitorul inserând o dispoziție cu caracter special: "Prezenta lege reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici si stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale si locale, denumite în continuare raporturi de serviciu"; textul art.35 alin.2 identifică ca titular de drept exclusiv al primei de concediu - funcționarul public, acordarea acestui drept fiind condiționată de calitatea de funcționar public, obținută în condițiile legii, și nu de locul de muncă - autoritate administrativă autonomă sau orice altă instituție sau autoritate publică centrală și locală; dreptul la concediul de odihnă plătit în cazul controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi a României este reglementat de un act normativ cu caracter special - Legea nr.50/1995 cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi; prima de concediu se încadrează în sfera drepturilor salariale suplimentare, care nu sunt drepturi fundamentale garantate de Constituție; printr-o serie de decizii, Curtea Constituțională,respingând ca neîntemeiate și inadmisibile criticile de neconstituționalitate, a statuat în mod definitiv și obligatoriu faptul că, pe de o parte, beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este și prima de concediu, nu constituie un drept constituțional fundamental,iar prevederile art.49 din Constituția României din 1991 (art.53 din Constituția României, revizuită) nu sunt incidente în privința reglementării lor și, pe de altă parte, dreptul la concediul de odihnă plătit,ca măsură de protecție socială garantată de prevederile constituționale, nu se confundă cu dreptul la prima de concediu, astfel că nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art.38 din Constituția României din 1991 (art.41 din Constituția României, revizuită); egalitatea în drepturi a cetățenilor, consfințită de art.16 din Constituție, nu înseamnă uniformitate, astfel încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit; egimul salarial diferențiat pentru cele două categorii de salariați bugetari - funcționari publici și personal contractual - determinat de exercitarea de către primii, cu caracter permanent, de prerogative de putere publică - este justificată de specificul unei atari atribuții, căreia legiuitorul a înțeles să-i acorde un caracter prioritar în raport cu alte domenii de activitate; ste de subliniat faptul că asupra constituționalității dispozițiilor art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999, republicată, raportată la art.16 din Constituția României, revizuită, se poate pronunța numai Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională din România, potrivit prevederilor Legii nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată; reclamanții nu se pot prevala în susținerea acțiunii de dispozițiile nr.OUG146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, întrucât nu cad sub incidența acestui act normativ, care, potrivit art.1 alin.2, se aplică pentru funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale; controlorii financiari nu au o prevedere specială care să prevadă acordarea primei de concediu în actele normative de salarizare a acestei categorii de personal, art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999, republicată, nefiindu-le aplicabil prin extensie; titularii dreptului consacrat de art.31alin.2 din Legea nr.219/2007 sunt consilierii de conturi, acestea fiind funcții de demnitate publică numită, (controlorii financiari fac parte din categoria personalului contractual) și având o atribuție de serviciu specifică funcției constând în analizarea și examinarea rapoartelor asupra conturilor ordonatorilor principali de credite, a actelor și documentelor care stau la baza rapoartelor, precum și a măsurilor pronunțate; regimul salarial diferențiat prevăzut de lege - pentru consilierii de conturi și pentru controlorii financiari - este justificată de specificul unei atari atribuții, căreia legiuitorul a înțeles să-i acorde un caracter prioritar față de alte domenii de activitate.
Asupra excepțiilor invocate de către pârâți tribunalul s-a pronunțat în ședința publică din data de 29.05.2008, fiind respinse toate excepțiile ca neîntemeiate, cu excepția celei privind prescrierea dreptului la acțiune, ce a fost unită cu fondul potrivit art.137 alin.2 cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.500/CM din 2 iunie 2008, fost respinsă excepția prescrierii dreptului la acțiune.
A fost admisă în parte acțiunea și a fost obligată pârâta Curtea de Conturi a României să plătească reclamanților prima de vacanță corespunzătoare perioadei 2001-2007, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce pârâtei de mai sus fondurile necesare achitării drepturilor acordate.
A fost respins capătul de cerere privind acordarea sporului de 25% similar consilierilor de conturi și a fost respinsă cererea reclamanților privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanții sunt controlori financiari la Camera de Conturi a Județului A, ce face parte din Curtea de Conturi a României, solicitând în această calitate plata primelor de concediu corespunzătoare perioadei 2001-2007.
Excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către Curtea de Conturi a României a fost apreciată ca neîntemeiată, având în vedere că potrivit art.16 lit.a din Decretul nr.167/1958, privind prescripția extinctivă, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
A apreciat tribunalul că decizia nr.XXIII/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, a întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii dreptului la prima de concediu prin recunoașterea drepturilor reprezentând primele de concediu aferente anilor 2001-2002.
A considerat instanța că prevederile art.7 din Decretul 167/1958 invocate de pârâtă trebuie coroborate cu art. 17 potrivit cărora întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o, iar după întrerupere începe să curgă o nouă prescripție.
Pe fondul cauzei, asupra cererii privind acordarea primei de concediu, tribunalul a reținut că potrivit art.1 din nr.OUG33/2001, prima de concediu a fost suspendată pe termen de un an, suspendare care a operat și în următorii ani prin legile bugetului de stat nr.743/2001, nr.632/2002, nr.507/2003 și nr.511/2004.
Numai că în art.18 din Codul muncii, în redactarea în vigoare la data acordării dreptului, suspendării și abrogării acestuia, se prevede expres că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încătușări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrarii.
Ca atare, conform acestei dispoziții legale, un drept derivând din raportul juridic de muncă, o dată câștigat nu mai poate fi anulat.
Totodată, în art.49 din Constituția din 1991 se reglementa restrângerea unor drepturi și a unor libertăți,prevăzându-se că exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege, numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unor calamități naturale ori a unui sinistru deosebit de grav.
Restrângerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existența dreptului sau a. Dar restrângerea nu se poate realiza oricum și în orice condiții, ci numai prin lege și numai atunci când se impune pentru apărarea securității naționale și numai dacă este necesar într-o societate democratică.
A concluzionat instanța că, prin neacordarea primei de vacanță, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează drept salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Existența acestei discriminări directe a reclamanților rezultă din dispozițiile art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare), art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție), art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv, Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările), art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999), care garantează dreptul la o salarizare echitabilă, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.e și f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminare, restrângeri sau limitări), art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art.2 alin.1 nr.OG137/2000 prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3 că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi dar, în speță, nu se poate aprecia conform considerentelor expuse că acordarea unor drepturi doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Acest aspect atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din OG nr.137/ 2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiu nea este considerată întemeiată.
Față de aceste considerente, tribunalul a apreciat ca fiind întemeiată cererea reclamanților privind acordarea primelor de vacanță pentru perioada 2001-2007 și a obligat pe pârâtă să plătească reclamanților prima de vacanță pentru perioada 2001- 2007.
În ceea ce privește acordarea sumelor actualizate, cererea reclamanților a fost apreciată ca întemeiată, fiind incidente și dispozițiile art.161 pct.4 din Codul muncii, potrivit cărora întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Actualizarea conform indicelui de inflație intervenit în perioada în care acest drept nu a fost plătit reprezintă cel mai fidel prejudiciul real suferit de către reclamanți prin privarea de acest drept.
În ceea ce privește cererea reclamanților de acordare a sporului de 25% acordat consilierilor de conturi, tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art.13 alin.1 din Legea nr.94/1992, republicată, Camera de conturi județeană se compune din direcția de control financiar ulterior și colegiul jurisdicțional, iar alin.2 al aceluiași text legal statuează că direcțiile de control financiar ulterior județene și a municipiului B sunt formate din controlori financiari.
În chiar motivarea acțiunii formulate, reclamanții au menționat că funcționează în calitate de controlori financiari la Camera de Conturi a județului A și că nu există în mod distinct cele două categorii de personal, controlori financiari și consilieri de conturi.
Art.9 al Legii nr.94/1992, republicată, arată că embrii Curții de Conturi sunt consilieri de conturi, în număr de 18, aceștia alcătuind plenul Curții de Conturi. Prin art.104 al aceleiași legi se statuează că, embrii Curții de Conturi sunt numiți de Parlament, pentru un mandat de 6 ani, mandatul putând fi reînnoit.
De cealaltă parte, apare menționată în Legea nr.94/1992, republicată, categoria ontrolorilor financiari, aceștia fiind numiți de președintele Curții de Conturi (art.111) și bucurându-se de stabilitate (art.112).
A concluzionat tribunalul că cele două categorii socio- profesionale sunt clar și distinct delimitate, singurul lor punct comun fiind acela că-și desfășoară activitate în aceeași instituție.
Astfel, tribunalul a apreciat că nu sunt încălcate prevederile art.16 din Constituția României și nici cele ale art.5 din Codul muncii, respingând cererea formulată de reclamanți privind acordarea sporului de 25%. Potrivit principiuluiaccesorium sequiturprincipale, a respins și solicitarea reclamanților privind înscrierea acestei mențiuni în carnetele de muncă.
Întrucât la dosar nu s-a găsit dovada cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamanți, a fost respinsă ca nedovedită cererea acestora privind acordarea cheltuielilor de judecată.
În termen legal reclamanții au declarat recurs împotriva acestei sentințe pe care au criticat-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
În mod greșit instanța de fond a respins acțiunea și a apreciat că reclamanții nu sunt discriminați față de consilierii de conturi, cu toate că au aceeași lege de salarizare, ocupă aceleași funcții, în cadrul aceleiași instituții și sunt supuși unor reglementări comune, având aceleași atribuții.
Se mai arată că criteriul pe baza căruia s-a făcut diferențierea în acordarea drepturilor salariale menționate îl reprezintă luarea în considerare a unor obiective pe care o parte dintre controlorii financiari erau desemnați să le verifice pe un anumit parcurs al carierei lor, nejustificat, de vreme ce specificul atribuțiilor de serviciu ale tuturor procurorilor financiari presupune aceeași pregătire de specialitate, experiență, responsabilitate și risc identic în exercitarea acestora.
În susținerea recursului, reclamanții au invocat practică judiciară în materia discriminării, referitoare la sporul de confidențialitate și stimulentele acordate magistraților și la sporul de 75% acordat controlorilor financiari.
Analizând sentința recurată în raport de critica formulată, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform art.31alin.2 din Legea nr.219/2007, pentru activitatea privind analiza și examinarea rapoartelor asupra conturilor ordonatorilor principali de credite, a actelor și documentelor care stau la baza rapoartelor, precum și a măsurilor pronunțate, consilierii de conturi au dreptul, pe lângă indemnizația de bază aferentă, la o sumă de până la 25% din salariul personalului de specialitate, stabilită prin hotărâre a Plenului Curții de Conturi.
Prin hotărârea nr.46/10.07.2007 (filele 65-67 dosar fond), Plenul Curții de Conturi a hotărât acordarea pentru consilierii de conturi a procentului maxim de 25% prevăzut în actul normativ.
Reclamanții, având funcția de controlor financiar în cadrul Camerei de Conturi a Județului A, care face parte din Curtea de Conturi a României, consideră că sunt discriminați față de consilierii de conturi în privința sporului de 25 %, pe care îl primesc doar aceștia din urmă.
În interpretarea dispozițiilor art.14 referitoare la interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Fundamentale, în hotărârea dată în cazul Fredin c/, Hoffman c/, Scalambrino c/Italie, autres c/-, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare obiectivă sau rezonabilă, ceea ce înseamnă că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu își găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Rezultă deci că una dintre condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a exista discriminare, este aceea ca persoanele să se afle în situații analoage sau comparabile, ceea ce înseamnă că instanța trebuie să compare cele două categorii profesionale, aceea a controlorilor financiari pe de o parte și aceea a consilierilor de conturi pe de altă parte.
Conform rt.1 alin.2 și 3 din Legea nr.94/1992 republicată, Curtea de Conturi funcționează pe lângă Parlamentul României și își desfășoară activitatea în mod independent, în conformitate cu dispozițiile prevăzute în Constituție și în legile țării, în unitățile administrativ-teritoriale funcțiile Curții exercitându-se prin camerele de conturi județene.
Membrii Curții de Conturi sunt numiți de Parlament, la propunerea comisiilor pentru buget, finanțe, bănci ale celor două Camere, pentru un mandat de 6 ani, care poate fi reînnoit (art.104 din Legea nr.94/1992). Membrii Curții de Conturi se numesc consilieri de conturi, sunt în număr de 18 și alcătuiesc plenul Curții de Conturi (art.9 din lege).
Pe de altă parte, conform rt. 13 alin.1 din același act normativ, Camera de conturi județeană se compune din direcția de control financiar ulterior și colegiul jurisdicțional, iar potrivit art.13 alin.2, direcțiile de control financiar ulterior județene și a municipiului B sunt formate din controlori financiari și sunt conduse de un director și un director adjunct.
Controlorii financiari sunt numiți de președintele Curții de Conturi (art.111 din Legea nr.94/1992).
Așadar, controlorii financiari și consilierii de conturi sunt două categorii distincte de personal, iar procedura de numire a acestora este diferită.
Pe de altă parte, atribuțiile consilierilor de conturi sunt prevăzute de art.122 din Legea nr.94/1992, ele fiind următoarele: a) să supună Președintelui României propunerile de numire și de revocare din funcție a judecătorilor financiari și să numească dintre aceștia pe președinții colegiilor jurisdicționale; b) să supună Președintelui României propunerile de numire și de revocare din funcție a procurorului general financiar și a procurorilor financiari;c) să aprobe Regulamentul de organizare și funcționare a Curții de Conturi, Codul etic al profesiei și statul de funcții; d) să aprobe programul de control financiar anual al Curții de Conturi; e) să emită avize potrivit art. 92 lit. a), precum și asupra Raportului public anual al Curții de Conturi; f) să hotărască asupra modificării organizării interne a Curții de Conturi, în limitele legii, fără a se afecta competențele sale legale și prevederile bugetului propriu; g) să emită instrucțiuni cu caracter obligatoriu pentru organele de control financiar ale Curții de Conturi, necesare pentru exercitarea în bune condiții a competenței acesteia; h) să dezbată și să promoveze proiectul bugetului Curții de Conturi în vederea integrării acestuia în bugetul de stat; i) să ceară periodic și să examineze rapoartele asupra activității secțiilor Curții și camerelor de conturi județene; j) să aleagă pe cei 3 consilieri de conturi care sunt membri ai comitetului de conducere; k) să aleagă pe consilierii de conturi la care se referă art. 120 alin. (3) și (5); l) să examineze și să aprobe propunerea de ordine de zi a ședinței plenului, formulată de președintele Curții; m) să examineze și să aprobe cercetarea, reținerea, arestarea sau trimiterea în judecată penală sau contravențională a judecătorilor, procurorilor și controlorilor financiari.
Atribuțiile controlorilor financiari sunt cele prevăzute în procedura reglementată de art.29-39 din Legea nr.94/1992.
Rezultă așadar că atribuțiile celor două categorii profesionale sunt diferite.
De altfel, sporul de 25% instituit de art.31alin.2 din Legea nr.219/2007, a fost prevăzut pentru exercitarea unei atribuții specifice a consilierilor de conturi: analiza și examinarea rapoartelor asupra conturilor ordonatorilor principali de credite, a actelor și documentelor ce stau la baza rapoartelor, precum și a măsurilor pronunțate.
Mai mult, deși reclamanții pretind că desfășoară o activitate similară cu aceea a consilierilor de conturi, ei nu au făcut dovada exercitării unor atribuții similare cu cele pentru care consilierilor de conturi le-a fost acordat sporul de 25 %.
Față de aceste considerente, Curtea va respinge recursul ca nefondat, în baza art.312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanții, G, G și împotriva sentinței civile nr.500/CM/2 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, intimați fiind CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
//2 ex./17.10.2008
Jud. fond:;
Gh.
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin, Paulina
