Pretentii civile. Speta. Decizia 618/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 618/R-CM
Ședința publică din 14 Octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță judecător
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
JUDECĂTOR 3: Paulina
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR-LA DIRECȚIA GENERALĂ A FINANTELOR PUBLICE A JUDETULUI, împotriva sentinței civile nr.376 din 22 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Constată că prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, la data de 19 decembrie 2007, reclamanții -, și (aceasta din urmă în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului ), au chemat în judecată pe pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Județeană V pentru ca, prin hotărârea care se va pronunța, să fie obligate la plata sumelor reprezentând sporul de vechime în muncă pentru perioada 1 decembrie 2000 - 1 decembrie 2003 pentru reclamantele - și și pentru perioada 1 noiembrie 2000 - 1 august 2005 pentru reclamanții și, sume pentru care s-a solicitat actualizarea cu indicele de inflație de la data la care trebuiau acordate și până la data plății efective.
În motivarea acțiunii reclamanții au susținut că, în calitate de judecători, respectiv procurori financiari au beneficiat de sporul de vechime în muncă potrivit prevederilor art. 33 din Legea nr. 50/1996 până la apariția OG. nr. 83/2000.
Prin această ordonanță sporul de vechime în muncă nu a mai fost prevăzut pentru magistrați, fără fi abrogate, însă, prevederile art. 31 (devenit 33) din Legea nr. 50/1996, care îl reglementa. Dispozițiile din OG nr. 83/2000 care nu au mai prevăzut sporul de vechime pentru magistrați, ci numai pentru personalul auxiliar nu poate avea relevanță atâta timp cât reglementarea prevăzută de art. 33 din Legea 53/1996 nu a fost abrogată în mod expres și nici implicit prin art. 1 sau 9 alin. ultim din ordonanță sau printr-o altă dispoziție ulterioară.
S-a menționat că, în sensul acordării dreptului la plata sporului de vechime s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. XXXVI din data de 7.05.2007 pronunțată în dosarul nr. 4/2007.
Reclamanții au învederat că dreptul lor la acțiune nu este prescris, deoarece prescripția a început să curgă de la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. XXXVI din 7 mai 2007.
Au fost invocate prevederile art. 21 din OG. nr. 137/2000 potrivit cărora în toate cazurile persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun, drept urmare, natura pretențiilor fiind una salarială, competența aparține instanței de drept comun în materie.
Pârâta Curtea de Conturi a României, prin întâmpinarea formulată a invocat excepția dreptului la acțiune al reclamanților pentru perioada anilor 2001 - 2003 în raport de care s-a cerut respingerea acțiunii ca tardiv formulată.
În susținerea excepției s-au invocat dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, potrivit cărora reclamantul are la dispoziție un termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune pentru plata drepturilor salariale solicitate.
Pe fondul cauzei s-a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că până la apariția Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, reclamanții au primit sporul de vechime în muncă calculat separat de salariul de bază.
Prin art. 56 al legii menționate, judecătorii și procurorii din cadrul Curții de Conturi a României erau salarizați cu coeficienții de multiplicare prevăzuți la capitolul "A" al anexei nr. 1, evident mai mari, iar dispozițiile alin. 6 al art. 56 dispunea imperativ că indemnizațiile astfel stabilite sunt unica formă de salarizare a judecătorilor și procurorilor, prevederile art. 5 aplicându-se în mod corespunzător.
Ulterior, prin Legea nr. 154/15 iulie 1998 privind sistemul de stabilire a salariului de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică se prevede la art. 20 că indemnizația lunară este unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Astfel, sporul de vechime a fost inclus în indemnizația nemaicalculându-se.
Ordonanța nr. 83/29 august 2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului autorității judecătorești reia aceleași dispoziții ale art. 2 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, prin art. 1 pct. 4 prin care modifică cuprinsul art. 2 din această lege prevăzând că indemnizația este unica formă de remunerare lunară a activității corespunzătoare funcției de magistrat.
S-au invocat și dispozițiile art. 3 din OUG nr. 177/2002 potrivit cărora magistrații au dreptul la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu vechimea în magistratură.
Pârâta Curtea de Conturi a României a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor solicitând ca, în situația în care se admite acțiunea, să fie obligat chematul în garanție să asigure fondurile necesare privind cheltuielile de personal.
În motivarea cererii de chemare în garanție s-a susținut că potrivit art. 1 alin. 3 din Legea nr. 72/1996 privind finanțele publice, constituirea, repartizarea și utilizarea resurselor financiare ala statului, ale unităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice, precum și păstrarea și întrebuințarea mijloacelor materiale și bănești ale sectorului public se controlează de către Ministerul Economiei și Finanțelor care, potrivit art. 25 alin. 3 din aceeași lege, examinează proiectele de buget și stabilește împreună cu ordonatorii principali de credite nivelul maxim al cheltuielilor bugetare.
În susținerea aceleiași au fost invocate și prevederile art. 30 alin. 2 lit. a din Legea nr. 72/1996.
Chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă și a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anilor 2001 - 2003.
În motivarea întâmpinării chematul în garanție a susținut, sub aspectul excepției lipsei calității sale procesuale pasive, că plata salariilor și a altor drepturi salariale este în sarcina angajatorului și orice culpă poate fi reținută doar în raport cu acesta și nu cu Ministerul Economiei și Finanțelor, între reclamanți și acest minister neexistând raporturi de serviciu care să justifice calitatea procesuală pasivă a chematului în garanție.
Sub aspectul prescripției dreptului la acțiune s-au invocat dispozițiile art. 166 Codul muncii și s-a susținut că reclamanții nu au respectat termenul legal de 3 ani înlăuntrul căruia puteau să solicite drepturile bănești deduse judecății.
Pe fondul cauzei s-a cerut respingerea acțiunii formulate de reclamanți cu motivarea că deși prin decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că procurorii financiari beneficiază de sporul de vechime în cuantumul prevăzut de lege, această hotărâre nu instituie obligativitatea acordării acestor sporuri în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor, ci în sarcina persoanelor juridice cu care reclamanții au raporturi de muncă, respectiv Curtea de Conturi a României.
S-a susținut că cheltuielile bugetare ala Curții de Conturi sunt detaliate în bugetele ordonatorilor principali de credite pe surse de finanțare, iar, în speță, Curtea de Conturi a României este ordonatorul principal de credite al reclamanților, astfel încât numai ea poate fi obligată față de aceștia, în cazul admiterii acțiunii.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Vâlcea prin sentința civilă nr.376 din 22 aprilie 2008, respins excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și privind prescripția dreptului la acțiune.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanți, cât și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
Au fost obligăți pârâții să plătească reclamanților sporul de vechime în muncă după cum urmează: pentru perioada 1 noiembrie 2000 - 1 decembrie 2003 în favoarea reclamantelor - și și pentru perioada 1 noiembrie 2000 - 1 august 2005 în favoarea reclamanților și (aceasta în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului ), sume actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
A fost obligat chematul în garanție - Ministerul Economiei și Finanțelor - să aloce fondurile necesare efectuării plății drepturilor bănești de mai sus.
S-a reținut de instanța de fond la pronunțarea acestei sentințe, sub aspectul excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor că, potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002, acest minister coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Din examinarea dispozițiilor legale menționate rezultă că nicio cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
Astfel fiind, chematul în garanție, Ministerul Economiei și Finanțelor are în cauză calitate procesuală pasivă, situație față de care s-a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
În ceea ce privește excepția privind prescripția dreptului material la acțiune, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.
În pricină dreptul material la acțiune al reclamanților s-a născut odată cu publicarea în Monitorul Oficial a deciziei nr. 36 din 7 mai 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin decizia menționată admițându-se recursul în interesul legii și stabilindu-se că dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. 1 pct. 32 din OG nr. 83/2000, art. 50 din OUG nr. 177/2002 și art. 6 alin. 1 din OUG nr. 160/2000 se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Dacă s-ar admite că decizia menționată nu constituie prin data la care a fost publicată în Monitorul Oficial momentul de la care se naște dreptul la acțiune, ar însemna că pronunțarea acestei decizii ar fi lipsită de eficiență, or, potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.
Obligativitatea pe care o dă art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă dezlegărilor date prin recursul în interesul legii se referă tocmai la hotărârile care urmează să se pronunțe după pronunțarea în recursurile în interesul legii.
Având în vedere perioada la care se raportează aplicarea dispozițiilor art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 în raport cu prevederile art. 1 pct. 32 din OG nr. 83/2000, art. 50 din OUG nr. 177/2002 și art. 6 alin. 1 din OUG nr. 160/2000, tribunalul reține că perioada dedusă prezentei judecăți, respectiv 1 noiembrie 2000 - 1 decembrie 2003 se circumscrie dispozițiilor deciziei nr. XXXVI pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în data de 7 mai 2007.
Ar fi de neacceptat faptul că soluția pronunțată în recursul în interesul legii ar fi lipsită de finalitate, în condițiile în care ea are în vedere tocmai perioada de timp în care au fost aplicabile prevederile legale reținute în alineatul anterior, perioadă pentru care oricum, la data pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție se împlinise termenul de prescripție pentru drepturile bănești în vederea cărora ea a fost dată.
Astfel fiind, prescripția dreptului la acțiune nu poate fi analizată decât în raport de data publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. XXXVI pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în data de 7 mai 2007, iar tribunalul constată că dreptul material la acțiune al reclamanților nu este prescris față de data introducerii acțiunii, respectiv 19.12.2007.
Pe fondul cauzei s-a reținut că, reclamanții -, și au avut calitatea de judecători financiari, respectiv procuror financiar la Camera de Conturi a României - Colegiul jurisdicțional V, respectiv la Curtea de Conturi a României - Județul V, iar defunctul a avut, de asemenea, calitatea de procuror financiar la aceeași C de Conturi.
La data de 17.10.2007 a încetat din viață, succesoarea în drepturi a acestuia fiind soția supraviețuitoare - reclamanta.
Astfel cum s-a reținut prin decizia nr. XXXVI pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în data de 7 mai 2007, Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești a abrogat Legea nr. 52/1991, precum și orice alte dispoziții contrare cu privire la salarizarea personalului din organele puterii judecătorești, instituind prin art. 31 (devenit art. 33 după republicare) reglementarea potrivit căreia "pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru", diferențiat tot pe tranșe de vechime în muncă.
Este adevărat că, ulterior, prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, a fost introdus, la art. 33 din această lege, un nou alineat, devenit alin. (3) cu următorul conținut: "Prevederile alin. (1) și (2) nu sunt aplicabile magistraților."
În raport cu această din urmă modificare, precum și cu explicația ce s-a dat conținutului expresiei de "indemnizație de încadrare lunară" în art. 2 din aceeași ordonanță, s-a considerat de unele instanțe că prin instituirea unui nou sistem de salarizare pentru magistrați, în conținutul căruia au fost incluse indemnizația de încadrare lunară stabilită pe funcții, potrivit nivelului instanțelor și parchetelor, precum și vechimea în magistratură, fără a se mai menționa și criteriul vechimii în muncă, s-ar fi înlăturat această ultima componentă din salarizarea magistraților.
Or, toate aceste dispoziții, invocate în argumentarea punctului de vedere potrivit căruia, pentru categoriile profesionale menționate, nu ar mai fi existat temei legal să li se acorde dreptul la sporul de vechime în muncă, după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, sunt lipsite de justificare atât timp cât dreptul respectiv, nefiind înlăturat printr-o dispoziție expresă, a continuat să existe.
În acest sens, este de observat că Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 nu conține nicio dispoziție de abrogare a art. 31 (devenit 33 după republicare) din Legea nr. 50/1996, pe care a modificat-o și completat-
De asemenea, nici Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002, privind salarizarea, nu conține vreo mențiune expresă de abrogare a prevederilor art. 33 alin. 1 și 2 din Legea nr. 50/1996 referitoare la dreptul personalului din organele autorității judecătorești de a beneficia de un spor de vechime în muncă.
Or, prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, sporul de vechime în muncă nu a mai fost prevăzut pentru magistrați, fără să se abroge însă art. 31 (devenit art. 33) din Legea nr. 50/1996, care îl prevedea, iar acordarea sporului respectiv nu este incompatibilă cu raporturile de muncă ale acestei categorii profesionale, deoarece au devenit incidente dispozițiile art. 16 alin. (3) și ale art. 295 din Codul muncii.
Ca urmare, interpretarea sistematică a art. 31 (33) din Legea nr. 50/1996, după ieșirea lui din vigoare, în raport cu alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați, iar nu doar pentru personalul auxiliar de specialitate.
Pentru identitate de rațiune, aceeași concluzie se impune și în ceea ce privește persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar sau procuror financiar în cadrul Curții de Conturi a României.
În această privință mai trebuie avut în vedere că dispozițiile art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 160/2000 sunt aplicabile numai pentru acele drepturi salariale având legătură cu funcția de controlor financiar, iar nu pentru drepturile salariale de natură personală, pe care nu le pot afecta.
Așadar, dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 50/1995 cu privire salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi își produc efectele în continuare, chiar și ulterior apariției Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2000, astfel că această categorie de personal și-a menținut vocația de a beneficia de sporul pentru vechimea în muncă.
în continuare a dispozițiilor care au reglementat, pentru magistrați, dreptul la componenta salarială constând în sporul de vechime în muncă mai este impusă de modificările și completările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006 prin Legea nr. 45/2007, care a reinstituit la art. 41, introdus în ordonanță, dreptul la sporul de vechime în muncă pentru judecători, procurori, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, ceea ce demonstrează că legiuitorul a considerat că și pentru categoria profesională a magistraților un asemenea drept trebuie să aibă caracter permanent.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, chematul în garanței Ministerul Economiei și Finanțelor.
Se arată în motivarea recursului formulat că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui minister, care a fost obligat să aloce pârâților fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
Nu s-a avut în vedere că reclamanții au solicitat acordarea unor drepturi salariale de către unitatea angajatoare la acel moment, respectiv Camera de Conturi V - Curtea de Conturi a României, întrucât plata salariului și a altor drepturi salariale este în sarcina angajatorului. În această situație instanța de fond trebuia să rețină că orice culpă în neplata drepturilor salariale revine angajatorului și nu, reclamanții neavând raporturi de muncă cu acesta, care să justifice calitatea sa procesuală pasivă.
Chematul în garanție invocă, de asemenea, excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamanților pentru perioada anilor 2000/2003, avându-se în vedere prevederile art.166 din Codul muncii, potrivit căruia dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale și la daunele rezultate din neexecutarea în total sau în parte a obligațiilor privind plata salariului, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Într-adevăr, prin Decizia nr.XXXVI din 7 mai 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că procurorii financiar beneficiază de sporul de vechime în cuantumul prevăzut de lege, dar această hotărâre nu instituie obligativitatea acordării acestor sporuri în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor, ci a persoanei juridice cu care reclamanții au raporturi de muncă, respectiv Curtea de Conturi a României.
Mai mult, ordonatorul principal de credite al reclamanților a fost Curtea de Conturi a României și, în cazul admiterii acțiunii, aceasta are obligația plății drepturilor bănești solicitate.
Recursul declarat de chematul în garanție este întemeiat și urmează fi admis.
Astfel, prin sentința civilă atacată, Tribunalul Vâlceaa admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a obligat pe pârâtele Curtea de Conturi a Românei și Camera de Conturi Județeană V la plata către reclamanți a sporului de vechime în muncă pentru perioada 2000/2005, actualizat cu indicele de inflație.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâți, fiind obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să le aloce fondurile necesare plății sumelor respective, reținându-se astfel calitate procesuală în cauză a acestuia.
Curtea constată însă că, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită să fie obligat la alocarea sumelor necesare efectuării plății datorate cu acest titlu de către instituția la care sunt angajați reclamanții. Aceasta, întrucât, potrivit art.28 din Legea nr.500/2002 privind finanțelor publice, HG nr.208/2005 privind organizarea și funcționarea și Agenției Naționale de Administrare Fiscală și HG nr.386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, acest minister are atribuții în ce privește elaborarea proiectului bugetului de stat, iar nu alocarea sumelor respective, anterior adoptării Legii bugetului de stat.
Pe de altă parte, acesta nu poate avea calitatea de ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite și nu repartizează sume de la buget acestora, aceste sume fiind alocate conform destinațiilor bugetare în conformitate cu Legea bugetului de stat.
Împrejurarea că ordonatorul principal de credite, nu a corectat indemnizațiile cuvenite reclamanților, neacordându-le sporul solicitat, nu poate conduce la obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la plata unor sume de bani aferente unor raporturi de muncă, Guvernul fiind cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea către ordonatorul principal de credite a sumelor de la bugetul de stat, conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
Față de cele arătate, cererea de chemare în garanție a trebuia să fie respinsă.
Avându-se în vedere respingerea cererii de chemare în garanție formulată împotriva recurentului, față de lipsa calității procesuale a acestuia, nu se mai impune analizarea și a celorlalte motive de recurs formulate de acesta.
Recursul declarat de recurent împotriva sentinței instanței de fond este astfel întemeiat și, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, urmează a fi admis, în sensul că se va modifica în parte sentința respectivă și se va respinge cererea de chemare în garanție formulată împotriva Ministerul Economiei și Finanțelor. Se va menține în rest prevederile sentinței civile atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR-LA DIRECȚIA GENERALĂ A FINANTELOR PUBLICE A JUDETULUI, împotriva sentinței civile nr.376 din 22 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința, în sensul că respinge cererea de chemare în garanție formulată de CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor.
Menține în rest sentința de mai sus.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- -
Grefier,
17.10.2008
Red.PG
EM/4 ex.
Jud.fond.
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin, Paulina
