Drepturi salariale (banesti). Decizia 6449/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.5127/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.6449/
Ședința publică de la 11 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții-""- șiîmpotriva sentinței civile nr.4023 din data de 14.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.7393/3/LM/2009, având ca obiect:"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta-""-,prin consilier juridic în baza delegației nr.11363 din 03.11.2009 depusă la dosar-fila 21 și recurentul,prin de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.174 din 05.11.2009 depusă la dosar-fila 22.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 28.09.2009, întâmpinare din partea recurentei -""- la cererea de recurs formulată de recurentul.
Curtea, în ședință publică, procedează la comunicarea întâmpinării formulată de recurenta -""- către reprezentantul legal al recurentului.
Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă părților cuvântul în susținerea și combaterea cererilor de recurs deduse judecății.
Recurentul, prin avocat, având cuvântul în susținerea recursului său, solicită a se observa că potrivit dispozițiilor art.1010 coroborate cu prevederile art.978 din Codul Civil și analizând sintagma "se poate da", apreciază că această sintagmă semnifică lăsarea deciziei de acordare a sumelor cu titlu de compensații la latitudinea societății, după o analiză prealabilă a situației financiare care în prezent este prosperă și astfel cele 11 salarii compensatorii pot fi acordate salariatului.
Mai mult decât atât, recurentul, prin avocat, arată că în cauză sunt incidente prevederile art.1006 din Codul Civil, care reprezintă o condiție suspensivă, atâta vreme cât recurentul, de față, a fost concediat pentru motive care nu țin de persoana sa, iar profitul societății recurentei, în prezent, este prosperă.
Cât privește bilanțurile contabile ale societății recurente, recurentul, prin avocat, solicită a se observa că acestea formează un întreg și în raport de situația financiară a societății, apreciază că aceste 11 salarii compensatorii cuvenite salariatului, pot fi acordate de către societate.
Față de cele susținute, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea sentinței civile recurate în sensul obligării societății recurentei la plata celor 11 salarii compensatorii.
Cu cheltuieli de judecată.
Recurenta -""-, prin consilier juridic, având cuvântul în combaterea recursului declarat de recurentul, solicită respingerea acestuia ca nefondat, întrucât, potrivit dispozițiilor art.78 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național, prin care se stipulează sintagma că se vor acorda aceste plăți compensatorii, iar prin prisma prevederilor art.64 lit."a" din același contract se arată că în cazul acestor concedieri colective se poate acorda cele 12 salarii brute și astfel societatea s-a obligat și a plătit salariatului un salariu brut, dat fiind faptul că situația financiară prin care trece societatea la acest moment nu i-a permis.
Față de faptul că societatea recurentă până în prezent nu a înregistrat pierderi financiare, recurenta, prin consilier juridic, arată că această susținere a părții adverse nu poate însemna că societatea deține o situație financiară prosperă.
În susținerea recursului său, recurenta""-, prin consilier juridic, solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în parte a sentinței civile recurate în sensul constatării temeiniciei și legalității reținerii contribuției la bugetul asigurărilor sociale din compensația acordată la momentul concedierii colective, precum și constatării faptului că societatea recurentă nu a calculat și nu a reținut contribuția individuală la bugetul asigurărilor pentru șomaj din salariul compensatoriu acordat la concediere.
Recurentul, prin avocat, având cuvântul în replică asupra situației financiare a societății, solicită a se observa că orice afirmație venită din partea societății recurente se demonstrează prin documente contabile, însă, partea adversă nu a depus la dosar nici un document în acest sens, pe de o parte, iar pe de altă parte, în cauză nu a fost dovedită situația precară prin care, în prezent, trece societate.
Cât privește contractul individual de muncă al recurentului, solicită a se observa că potrivit prevederilor Codului Muncii, acesta reprezintă voința părților și astfel, orice fel de sume reținute în scopul că acestea trebuie plătite către stat, se impun a fi reținute așa cum sunt ele stipulate în contract.
Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor deduse judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4023 din data de 14.05.2009, pronunțată în dosarul nr. 7393/3/LM/2009, Tribunalul București, Secția a VIII- conflicte de muncă și asigurări sociale admis în parte cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta - -; a obligat pârâta către reclamant la 11 salarii de bază brute din luna anterioară concedierii, cu titlu de plăți compensatorii; a respins capătul de cerere privind restituirea contribuțiilor reținute din salariul compensator acordat; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata unor daune morale de 10.000 lei, ca neîntemeiat; a admis în parte cererea privind obligarea pârâtei la plata unor cheltuieli de judecată și a obligat pârâta la plata sumei de 1000 lei cu acest titlu.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamantul a fost salariatul pârâtei - - până la data de 22.01.2009 când raporturile de muncii au încetat prin concediere colectivă conform deciziei nr.95/21.01.2009, în temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii.
Prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 67 din Codul muncii, precum și pe acelea ale art. 78 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, potrivit cărora la încetarea contractului individual de muncă din motive ce nu țin de persoana salariatului, angajatorii vor acorda acestuia o compensație de cel puțin un salariu lunar în afara drepturilor cuvenite la zi.
Prevederile alin. 1 sunt aplicabile atunci când încetarea contractului individual de muncă a intervenit ca urmare a unor motive ce nu țin de persoana salariatului.
Cu ocazia concedierilor colective angajatorul a plătit salariaților disponibilizați, inclusiv reclamantului o compensare egală cu un salariu lunar, făcând aplicarea textului mai sus menționat.
Potrivit dispozițiilor art. 64 din Contractul colectiv de muncă la nivel - -: "În situația concedierilor pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, individuale sau colective, angajatorul poate acorda În funcție de situația financiară o compensație astfel:
echivalentă cu douăsprezece salarii de bază din luna premergătoare
concedierii, în afara drepturilor cuvenite la zi, în cazul concedierilor colective;
echivalentă cu trei salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii, în afara drepturilor cuvenite la zi, în cazul concedierilor individuale.
Întrucât a apreciat că dispozițiile susmenționate instituie o facultate și nu o obligație din partea angajatorului de a plăti salariaților concediați în cadrul concedierii colective compensația egală cu 12 salarii de bază, - - a decis să se prevaleze de dispozițiile art.78 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007 - 2010 și a plătit salariaților concediați o compensație egală cu doar un salariu lunar.
Instanța de fond a apreciat însă că textul art. 78 susmenționat are aplicație generală, el referindu-se la toate situațiile în care contractul încetează din motive neimputabile salariatului.
Angajatorul a ignorat dispozițiile art.80 alin. 3 din același Contractul colectiv de muncă la nivel național invocat în întâmpinare, care se referă strict la situația concedierilor colective și care prevăd că, într-o asemenea ipoteză, părțile vor negocia acordarea de compensații bănești cu respectarea prevederilor legale și/sau ale contractelor colective de muncă aplicabile.
Or, este evident că dispozițiile speciale ale art. 80 alin.3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel național, au prevalenta in aplicare in situația concedierilor colective, față de dispozițiile cu caracter general prevăzute de art.78 din același contract, conform principiului "specialia generalibus derogant".
Concluzia Tribunalului a fost în sensul că atâta vreme cât, potrivit Codului muncii, la încheierea contractelor colective de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal, iar prevederile art. 67 din Codul muncii referitoare la măsurile de protecție socială în caz de concediere sunt norme instituite în favoarea salariaților, este permisă completarea acestor prevederi cu prevederi mai favorabile salariaților, care devin astfel obligatorii pentru toți angajatorii, textul din contractul colectiv de muncă prin care se reglementează, pentru situația în care se efectuează concedieri colective, obligația negocierii acordării de compensații bănești cu respectarea prevederilor legale și/sau ale contractelor colective de muncă aplicabile, fiind un text complementar prevederii din Codul muncii.
Drept urmare, angajatorul care a efectuat concedieri colective avea obligația negocierii acordării de compensații bănești cu respectarea prevederilor contractului colectiv de muncă aplicabil.
Pe de altă parte, prima instanță a considerat neîntemeiate susținerile pârâtei vizând caracterul facultativ al acordării plăților compensatorii prevăzute de art.64 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
A mai reținut Tribunalul că pârâta a încercat să probeze faptul că situația financiară nu a permis acordarea plăților compensatorii în cuantumul prevăzut de art. 64 din Contractul colectiv de muncă, depunând la dosar un flux de numerar negativ, în privința căruia s-a reținut că nu reflectă situația financiară a societății ci doar lichiditățile sale, singurul act în măsură să reflecte situația financiară fiind bilanțul contabil, care reliefează însă o situație prosperă a societății.
Mai mult prevederile contractului colectiv de muncă aplicabil la nivelul angajatorului nu consacră dreptul angajatorului de aprecia cu privire la oportunitatea acordării plăților compensatorii către salariații concediați colectiv, acesta având posibilitatea de a refuza executarea clauzei contractuale numai în ipoteza în care situația financiară a unității nu permite efectiv acordarea drepturilor în discuție, respectiv în situația unor dificultăți economice dovedite, ceea ce nu este cazul în speță.
Apreciind că s-a realizat condiția potestativă simplă de care depindea nașterea dreptului salariaților concediați la încasarea plăților compensatorii, instanța a constatat că aceștia, inclusiv reclamantul, sunt îndreptățiți la plata compensației în cuantum de 11 salarii de bază.
A mai stabilit prima instanță că reținerea impozitului și a contribuțiilor deduse din salariul compensatoriu acordat s-a realizat conform prevederilor legislației aplicabile, respectiv dispozițiile Codului fiscal (Legea nr. 571/2003) referitoare la impozitul pe venit și Normele metodologice de aplicare ale Codului fiscal (HG nr.44/2004) ce includ în categoria veniturilor impozabile și veniturile asimilate salariilor reprezentate de compensațiile bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective. Astfel, în aplicarea prevederilor art. 55 alin. (2) din Codul fiscal coroborate cu pct. 68 lit. I) din Normele metodologice de aplicare ale Codului fiscal, în mod legal s-a calculat, reținut si virat impozitul de 16%.
În privința susținerii reclamantului în sensul greșitei impuneri a sumei primite cu titlu de plăți compensatorii, față de dispozițiile art. 56 punctul 4 litera j, din Codul fiscal, care prevede că sumele reprezentând plăți compensatorii calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate primite de persoanele concediate ca urmare a concedierilor colective nu sunt impozabile în sensul impozitului pe profit, Tribunalul a constata caracterul ei neîntemeiat, întrucât, prevederile Codului fiscal mai sus arătate se referă la sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, fiind evident că nu mai pot fi impozitate acele sume la calcularea căruia s-a avut în vedere un venit salarial mediu net, ceea ce nu este cazul în speța de față, plățile compensatorii prevăzute de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate angajatoare fiind calculate pe baza salariului brut de bază din luna premergătoare concedierii, astfel încât salariații sunt îndreptățiți doar la suma rezultată în urma impozitării.
Cu privire la contribuția de asigurări sociale, s-a reținut că art. 26 din Legea nr. 19/2000, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 200/2008, - prevede strict categoria veniturilor asupra cărora nu se datorează contribuția de asigurări sociale, printre care nu se includ compensațiile bănești individuale acordate cu ocazia disponibilizării salariaților. Aceste sume fac parte din venitul brut realizat supus contribuției a asigurările sociale, iar în mod legal a calculat reținut și virat contribuția la fondul de asigurări sociale.
Potrivit art. 257 (2) lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, modificată, contribuția lunară a persoanei asigurate se aplică asupra veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, care se supun impozitului pe venit. Or, așa cum s-a reținut mai sus, compensațiile bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective sunt supuse impozitului pe venit, potrivit Codului fiscal si Normelor metodologice de aplicare ale Codului fiscal, astfel încât fiind, supuse impozitării, sunt supuse și reținerii contribuției de asigurări sociale de sănătate.
Potrivit Legii nr. -, modificată, rezultă că din sfera sumelor exceptate de la plata contribuției de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale au fost eliminate drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale în cazul desfacerii contractelor individuale de muncă, în care s-ar fi înscris și plățile compensatorii. În acest sens, în mod legal a calculat, reținut și virat contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale.
Prima instanță a reținut că pârâta - nu a calculat și nu a reținut contribuția individuală la bugetul asigurărilor pentru șomaj, potrivit art. 14 (2) lit. e) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
Cu privire la plata daunelor morale solicitate ca urmare a concedierii nelegale, instanța de fond a apreciat aceste pretenții ca fiind nefondate, întrucât, pe de o parte, caracterul nelegal sau/și netemeinic al concedierii nu mai poate fi analizat și constatat de instanță, iar pe de altă parte, existența unor fapte ilicite săvârșite de pârâtă la momentul concedierii și în legătură cu concedierea sau a unor acte discreționare exercitate în scopul concedierii poate avea loc numai în cadrul contestației împotriva deciziei de concediere. Concluzia Tribunalului a fost în sensul că a primi cererea reclamantului și aos oluționa în condițiile în care decizia de concediere a devenit definitivă prin necontestarea ei în termenul prevăzut de lege ar avea drept efect analizarea concedierii însăși și anihilarea efectelor deciziei de concediere, ceea ce nu este permis.
Instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 din Codul d e procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, au declarat recurs motivat ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, recurentul a arătat, în esență, următoarele:
În ceea ce priveșterestituirea contribuțiilor la asigurările socialeinstanța în mod netemeinic a respins pretențiile sale, întrucât compensațiile acordate reprezintă o despăgubire bănească acordată după încetarea contractului individual de muncă și nu un salariu; potrivit legii aceste contribuții se rețin din salariu sau venituri asimilate salariilor, pârâta neputând să rețină contribuțiile legale, ci numai impozitul pe venit de 16%.
Instanța, a mai susținut recurentul, confirmă faptul că Legea nr.19/2000 prevedea exceptarea de la plata contribuției la asigurările sociale drepturilor plătite, potrivit dispozițiilor legale, în cazul încetării raporturilor de muncă, însă precizează că Legea nr.200/2008 nu mai păstrează aceste dispoziții, chiar dacă nici nu prevede că se vor plăti aceste contribuții.
Instanța de fond, a mai arătat recurentul, în mod greșit a respins capătul al treilea de cerere privind acordarea de daune morale, apreciind eronat că nu s-a făcut dovada unui prejudiciu, deși fapta culpabilă a angajatorului ce a determinat promovarea prezentului proces este de natură a fi producătoare de prejudicii, cu atât mai mult cu cât, din bilanțul contabil, rezultă că administratorii și managerii, în loc să plătească salariile compensatorii, și-au repartizat din profit suma de 1.235.360 lei, iar în fața instanței au prezentat un flux de numerar care este negativ.
În dezvoltarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 din Codul d e procedură civilă, recurenta a arătat, în esență, următoarele:
- prima instanță, interpretând greșit actul dedus judecății, nu a ținut cont de posibilitățile financiare reale ale societății și de apărările din întâmpinare, concluzii și fluxurile de numerar depuse la dosar, care evidențiază fără putință de tăgadă lipsa lichidităților. Tribunalul nu a luat în considerare faptul că unitate se confruntă cu dificultăți de plată din lipsa numerarului, apreciind eronat că bilanțul contabil reliefează o situație prosperă a societății.
Sintagma "situație financiară" din cuprinsul art. 64 al Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de se referă la toate componentele situațiilor financiare, iar nu numai la bilanț și contul de profit și pierdere. Or, din situația fluxurilor de numerar prezentată pentru perioada septembrie 2008 - august 2009, rezultă veniturile și obligațiile de plată, precum și împrejurare că, începând cu luna decembrie 2008, societatea era în deficit cu disponibilitățile.
- în mod greșit prima instanță a considerat că acordarea unor compensații bănești în cuantum de 12 salarii brute din luna premergătoare concedierii nu este o facultate a unității.
Instanța de fond a interpretat greșit hotărârea Consiliului de Administrație din data de 19.01.2009, considerând că, în final, cuantumul compensației a fost stabilit unilateral de patron, deși, din actele depuse la dosar, rezultă că părțile semnatare ale Contractului colectiv de muncă au ajuns la un acord cu privire la acordarea compensării în cuantumul unui salariu de bază.
- motivarea primei instanțe este contradictorie, întrucât, pe de o parte, din considerentele și dispozitivul sentinței recurate, rezultă că unitatea trebuie să achite în integralitate suma pretinsă de reclamant - unsprezece salarii de bază brute în cuantum egal cu cel al salariului de bază brut din luna anterioară concedierii, fără a se ține seama de reținerea impozitului și a celorlalte contribuții, și tot din considerente și dispozitiv rezultă că este neîntemeiat cel de al doilea capăt de cerere privind restituirea impozitului și a contribuțiilor aferente salariului compensatoriu, în privința cărora s-a stabilit că au fost legal reținute de pârâtă.
- acordarea unui singur salariu compensatoriu cu ocazia concedierii colective este legală și temeinică, în concordanță cu dispozițiile art. 78 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național 2007-2010 și cu prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, întrucât, la formularea art. 64 din acest din urmă contract colectiv, părțile au convenit ca angajatorul să aibă posibilitatea de a decide asupra acordării compensațiilor, între altele, în funcție de situația financiară.
Având în vedere situația financiară, disponibilitățile bănești și fluxul de numerar negativ, angajatorul a cordat o compensație de un salariu brut lunar, cât era obligat și cât a putut din fondul de salarii, în afara drepturilor cuvenite la zi. Posibilitatea acordării a 12 salarii compensatorii celor concediați a fost reanalizată de Consiliul de administrație în ședința din 19.01.2009, când s-a decis, în continuare, în raport de posibilitățile de plată ale societății, acordarea unor compensații la nivelul unui salariu de bază brut avut în luna premergătoare concedierii colective, pentru fiecare salariat concediat.
Prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea recursului formulata de fostul salariat, ca nefondat.
În recurs, nu au fost administrate probe.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041din Codul d e Procedură civilă, Curtea constată următoarele:
În ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă, Curtea constată că este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Nu poate fi reținut motivul de modificare subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă, întrucât criticile aduse sentinței atacate nu se circumscriu acestui text, referindu-se la interpretarea greșită a probelor, iar nu la interpretarea greșită a vreunui act dedus judecății, care să fi fost denaturat de prima instanță.
Raporturile de muncă dintre părți au încetat în temeiul art.65 alin.1 coroborat cu art.68 lit.c din Codul muncii, prin concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, ca urmare a desființării locului de muncă ocupat de acesta, determinată de reorganizarea activității angajatorului, în cadrul concedierii colective.
La încetarea contractului individual de muncă s-a acordat salariatului o compensație la nivelul unui salariu de bază brut avut în luna premergătoare concedierii, în conformitate cu prevederile art. 78 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007- 2010.
Prin hotărârea recurată în cauză, primul capăt de cerere având ca obiect plata a încă 11 salarii compensatorii a fost în mod corect admis de instanța de fond, care a dat o corectă interpretare dispozițiilor art.64 din contractul colectiv de muncă valabil la nivelul societății angajatoare, conform cărora în situația concedierilor pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, angajatorul poate acorda, în funcție de situația financiară, o compensație echivalentă cu douăsprezece salarii de bază din luna premergătoare concedierii.
Sub aspectul naturii sale juridice, contractul colectiv de muncă este nu numai un act juridic bilateral, ci și izvor de drept, încadrându-se în categoria de excepție a normelor juridice negociate. Așa fiind, contractul colectiv de muncă se deosebește nu numai de contractul civil, în general, ci și de contractul individual de muncă.
În cazul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, drepturile salariaților prevăzute în lege și în contractele colective de muncă încheiate la nivel superior au un caracter minimal. Așadar, legea și contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național stabilesc numai cadrul minimal de la care se pornește negocierea în cazul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, conținutul minimal al acestui contract colectiv de muncă, care, deși este o specie de contract cu totul aparte, își păstrează caracterul convențional și, odată încheiat, are forță obligatorie.
Sintagma "angajatorul poate acorda, în funcție de situația financiară, o compensație financiară" nu poate fi interpretată în sensul că plata acestor compensații ține de voința exclusivă a angajatorului, fiind o facultate, iar nu o obligație a acestuia.
Acordarea compensațiilor este condiționată în speță doar de situația financiară bună a societății, condiție îndeplinită, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță.
Interpretarea dată acestei sintagme de recurentă nu poate fi reținută, câtă vreme orice clauză contractuală trebuie interpretată în sensul în care produce efecte juridice, iar nu în sensul în care nu produce asemenea efecte. Or, din moment ce o atare clauză, prin care se recunosc salariaților drepturi peste cele prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel național, a fost negociată și stipulată de părți, intenția cestora a fost în mod evident de a-i da eficiență, iar nu de aoe luda, cu consecința aplicării directe a contractului colectiv de muncă la nivel național.
Astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei de concediere, motivul real al concedierii salariatului nu a fost determinat de dificultăți economice, ci de reorganizarea efectivă a activității societății, hotărâtă de Adunarea generală ordinară a acționarilor, care a aprobat structura organizatorică a societății și numărul maxim de personal la 330 salariați, astfel încât la nivelul societății să existe structuri flexibile, adaptate nevoilor reale ale societății, de natură să eficientizeze structural activitatea acesteia, în condițiile menținerii competitivității societății.
Prin urmare, în condițiile în care disponibilizările efectuate de către pârâtă nu au avut drept cauză dificultăți de natură economică, ci doar rațiuni organizatorice, se poate reține că plata compensațiilor pretinse prin acțiunea dedusă judecății nu reprezintă o facultate a angajatorului, ci o obligație impusă de lege și de Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
de numerar depus de către pârâtă la dosar probează doar lichiditățile societății, iar nu și împrejurarea că angajatorul are dificultăți economice, care să justifice refuzul acestuia de executare a clauzei contractuale și implicit acordarea plăților compensatorii negociate în cuantumul prevăzut de art. 64 din Contractul Colectiv de Muncă.
Având în vedere bilanțul contabil al societății care dovedește obținerea profitului de către aceasta în anul în care a avut loc concedierea colectivă, precum și prevederile art. 80 alin.3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007-2010, art. 241 alin. 1 lit. d), art. 243 din Codul muncii și art. 30 din Legea nr.130/1996, în conformitate cu care executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie, Curtea reține ca fiind corectă concluzia instanței de fond în sensul că angajatorul a refuzat fără temei legal executarea clauzei contractuale referitoare la compensațiile pretinse prin acțiunea dedusă judecății.
În ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că nici acesta nu poate fi reținut, câtă vreme în considerentele sentinței recurate, prima instanță a expus argumentele ce i-au format convingerea, precum și pe acelea pentru care a respins apărările părților, iar motivarea susține dispozitivul sentinței, cu care este în deplină concordanță, dispozitiv care nu are caracter contradictoriu, ca, de altfel, nici considerentele.
În privința diferenței de 11 salarii compensatorii neplătite de angajator, în mod corect instanța de fond s-a raportat la clauza înscrisă în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, prin care părțile au stipulat acordarea unei compensații echivalente cu un anumit număr desalarii de bază brutedin luna premergătoare concedierii, salarii din care, în mod evident, trebuie reținute impozitul și celelalte contribuții datorate potrivit legii.
În ce privește caracterul legal al reținerilor, acesta a fost examinat prin raportare la salariul compensatoriu plătit de angajator salariaților concediați. Sub acest aspect, în mod corect instanța de fond a reținut că numai în ipoteza în care în contractul colectiv de muncă s-ar fi prevăzut acordarea unor plăți compensatorii calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, s-ar fi putut reține incidența dispozițiilor art. 56 pct. 4 lit. j din Codul fiscal, cu consecința neimpozitării sumei primite cu titlu de plăți compensatorii.
În raport de considerentele anterior expuse, Curtea constată că, în cauză, nu subzistă nici motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Prin urmare, Curtea, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursul declarat de recurenta-pârâtă, ca nefondat.
În ce privește recursul declarat de recurentul-reclamant, acesta urmează a fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Nu pot fi primite susținerile recurentului privind greșita soluționare a capătului de cerere referitor la plata daunelor morale, câtă vreme Tribunalul, în raport de chiar motivele invocate de reclamant, care vizează aspecte de nelegalitate a concedierii, a stabilit în mod corect că o atare faptă culpabilă producătoare de prejudicii nu poate fi analizată în actualul cadru procesual, în condițiile în care decizia de concediere nu a fost atacată și este definitivă.
În privința contribuțiilor la asigurări sociale, Curtea reține că este întemeiată critica recurentului, întrucât, în cauză, sunt incidente dispozițiile art.21 alin.6 din Legea nr.19/2000, potrivit cărora contribuția de asigurări sociale pentru persoanele care beneficiază de plăți compensatorii se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj la nivelul cotei contribuției individuale de asigurări sociale. Potrivit art.26 din aceeași lege, aceste venituri nu sunt scutite de plata contribuțiilor la asigurări sociale, nefiind prevăzute în categoria veniturilor exceptate potrivit menționatului articol, contribuții pe care, însă, fostul angajator nu trebuia să le rețină și să le vireze, deoarece ele nu sunt suportate pentru aceste venituri de către angajat, ci de către bugetul asigurărilor pentru șomaj, potrivit art.21 alin.6 din Legea nr.19/2000.
Prin urmare, Curtea, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură civilă, urmează să admită recursul și să modifice sentința atacată, în sensul obligării pârâtei la restituirea către reclamant a contribuției de asigurări sociale de sănătate.
Celelalte dispoziții ale sentinței urmează a fi menținute.
În temeiul dispozițiilor art. 274 din Codul d e procedură civilă, Curtea o va obliga pe recurenta, căzută în pretenții, să plătească recurentului suma de 1100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocatului (conform chitanței nr. 74 din 6.11.2009 - fila 23 din dosarul instanței de recurs), astfel cum a fost redus potrivit prevederilor alin. 3 al textului legal menționat, în raport de valoare litigiului și munca îndeplinită de avocat, în condițiile în care, în cauză, nu au fost invocate excepții, iar recursul a fost soluționat la primul termen de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-pârâtă- -. cu sediul în B,--67, sector 1, împotriva sentinței civile nr.4023/14.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.7393/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimatul-reclamant,cu domiciliul în B,-, -. A,. 2,. 14, sector 3.
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.4023/14.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.7393/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimata-pârâtă - -.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Obligă pârâta să restituie reclamantului contribuția de asigurări sociale (CAS).
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Obligă recurenta-pârâtă - - la plata sumei de 1100 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial redus, către recurentul-reclamant .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.:
Dact.: /4 ex
17.12.2009
Jud.fond:
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Rotaru Florentina Gabriela, Uță
