Obligație de a face. Decizia 6518/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(3843/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.6518/
Ședința publică din data de 12 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei civile nr. 2022/R din 31 martie 2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a -a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-(8299/2008), în contradictoriu cu intimata SC SA, având ca obiect - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul, personal, lipsind intimata SC SA.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe contestația în anulare.
Contestatorul, personal, depune la dosar concluzii scrise și solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin cererea adresată acestei instanțe la data de 10.06.2009 înregistrată sub nr- contestatorul a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.2022/R/31.03.2009 pronunțată în dosarul nr- de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care s-a dispus respingerea ca nefondat a recursului formulat de contestator.
Prin decizia civilă nr.2022/R/31.03.2009 pronunțată în dosarul nr- de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a dispus respingerea ca nefondat a recursului formulat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.5649 din data de 15.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a în dosarul nr.17.043/LM/2008 în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA.
În motivarea deciziei civile prin care s-a respins recursul recurentul-reclamantului se rețin următoarele.
Curtea a încadrat motivele de recurs ale recurentului în dispozițiile art. 304 pct. 9) proc. civ.
Curtea a apreciat că din interpretarea sistematică, logico-juridică a dispozițiilor art. 40 alin. (2) lit. h) din Codul muncii, rezultă că sintagma "toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului", se referă la toate datele legate de activitatea în muncă a salariatului - perioadă lucrată, funcția exercitată de salariat, specialitatea, drepturile salariale realizate, sporurile și alte venituri suplimentare, denumirea tuturor sporurilor, procentul sau suma acordată, perioada în care au fost primite sporurile respective, actele normative în baza cărora au fost plătite respectivele drepturi salariale, precum și mențiunea referitoare la achitarea de către angajator, a contribuțiilor legale la bugetul asigurărilor sociale, asupra veniturilor respective, inclusiv activitatea desfășurată în grupe speciale de muncă.
Curtea a reținut că în mod justificat instanța de fond a respins, ca neîntemeiată acțiunea reclamatului.
S-a reținut de asemenea că recurentul-reclamant este îndreptățit la eliberarea actului de certificare care să se ateste datele solicitate de el prin acțiunea formulată, însă pretențiile acestuia apar ca neîntemeiate câtă vreme din evidențele primare ale angajatorului, precum și din dispozițiile legale aplicabile și anume din prevederile HG nr.1223/1990 și ale Ordinului 50/1990 al Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii și Sociale rezultă că activitatea desfășurată de salariat pe șantierul, în calitate de tehnician I maistru, nu se încadrează în grupa II construcții-montaj se acordă condiții de grupa II de muncă, dar numai începând cu data de 18.03.1969.
Prin urmare, a reținut Curtea că adeverința ce se solicită în speță, fiind un act de certificare nu poate atesta alte situații de fapt decât cele ce se regăsesc în evidențele primare ale unității angajatoare întocmite la acea vreme respectiv în perioada la care se referă recurentu-reclamant 28.07.1956-07.03.1957.
Așadar, susține Curtea că actul de certificare - adeverința - nu poate fi constitutiv de drept, ci el doar atestă un drept sau o situație de fapt deja existente și care se regăsesc evidențiate în alte documente, de exemplu în documentele primare de personal-salarizare, cum este cazul în speță.
Ori, recurentu-reclamant prin acțiunea introductivă a solicitat ca, prin eliberarea unei adeverințe, să i se constituie acum în prezent o situație de fapt ce nu a existat la acea vreme și care nu rezultă din evidențele societății. Deci el solicită, practic, să i se acorde un drept (dreptul de a fi încadrat în grupa a II a de muncă ) nu doar să i se ateste ( să i se certifice) acest drept.
De asemenea, Curtea a constatat așa cum a reținut și prima instanță că intimata-pârâtă SC SRL i-a eliberat deja recurentului-reclamant o adeverință, înregistrată sub nr.5005/20.12.2006, potrivit datelor existente în evidențele primare, respectiv o adeverință prin care se atestă că, în perioada 28.07.1956-07.03.1957, acesta a fost salariatul societății, în funcția de tehnician principal - calculator devize și maistru și în care au fost menționate salariile tarifare lunare și sporurile permanente aferente.
În motivarea contestației în anulare contestatorul a invocat drept temei de drept dispozițiile art. 317 alin. (2) și art. 318 alin.(1) proc. civ.
În motivarea în fapt a contestației se invocă în esență următoarele critici la adresa deciziei civile contestate.
Astfel, contestatorul susține că față de recursul formulat împotriva sentinței Tribunalul București, instanța de recurs a omis cu bună știință să-l judece în fond, omițând să cerceteze motivele recursului și nici cele expuse în înscrisul depus în ședința din 31.03.2009, iar prin dezvoltarea expunerilor să fie posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 proc. civ.
Contestatorul arată că instanța de control judiciar n-a făcut decât să "legifereze" nelegalitatea conținutului formulat de către intimată prin scrisoarea nr.993/28.03.2008, prin care s-a răspuns la cererea de eliberare a unei adeverințe din care să reiese că în perioada 28.07.1956-07.03.1957 în calitate de tehnician principal-calculator devize și maistru de pe șantierul P - loc de muncă cu condiții vătămătoare, grele și periculoase, locul de muncă unde organismul i-a fost supus unui grad de solicitare ridicat, ca o consecință a unor condiții ce implicau un efort fizic mare cu solicitare nervoasă deosebită.
Contestatorul enumeră mai multe acte normative care i-ar fi favorabile și care nu au fost analizate și luate în considerare de către cele două instanțe.
Contestatorul continuă în expunerea pe larg a motivării sale cu elemente de fapt ale cererii de chemare în judecată și cu argumente de fond ale pretențiilor sale în ceea ce privește încadrarea în grupa a II-a în intervalul 28.07.1956-07.03.1957.
Contestatorul susține că prin interpretarea discriminatorie și fără a cerceta în fond motivele recursului formulat.
Se consideră ca fiind greșită respingerea recursului ca nefondat și reținerea faptului că intimata și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de Codul muncii.
De asemenea contestatorul arată că potrivit Convenției Europene a Drepturilor Omului este interzisă discriminarea conform art.14 sau art.1 din Protocolul nr.12.
Contestatorul în dezvoltarea motivelor contestației în anulare a pus un accent deosebit pe chestiunile de fond ale cererii sale de chemare în judecată și pe modalitatea de aplicare a dispozițiilor privind integrarea sa în grupa a II-a de muncă, precum și pe faptul că intimatul nu ia eliberat adeverința care să prevadă că activitatea desfășurată în perioada 1956-1957 este una în grupa a II-a de muncă.
Contestatorul menționează că toate documente legale și pertinente au fost ignorate cu rea credință, iar în baza unei Hotărâri, nr.1223/1990 abrogată în 2001 și în baza unei întâmpinări depuse cu nerespectarea termenului de cel puțin 5 zile libere, iar reprezentantul intimatei nu a putu participa la dezbateri, iar ulterior să apară în decizia pronunțată ca fiind nelegal.
Se invocă faptul că recursul s-a soluționat fără a se examina efectiv problemele esențiale ce i-au fost supuse examinării și în mod repetat și-a însușit confirmarea concluziilor jurisdicției informare de fapt concluziile impuse de intimată.
Concluzionând contestatorul a solicitat casarea deciziei 2022/2009 nepronunțată în ședință publică și rejudecarea cauzei cu corectitudine și cinste nu în afara legii
De asemenea contestatorul a solicitat un proces echitabil în sensul art. 6 din CEDO, la care a aderat și România.
Intimata nu a formulat nici întâmpinare și nici concluzii scrise.
Examinând conținutul contestației în anulare, Curtea consideră pentru motivele care se vor arăta urmează să respingă ca nefondată contestația.
Curtea reține că instituția contestației în anulare este reglementată de art. 317 și următoarele proc. civ. și următoarele, iar potrivit art. 317 alin. (1) proc. civ. prevede "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului", iar în ceea ce privește, invocarea motivului prevăzut de art. 317 alin. (2) de către contestator, Curtea reține că acest text de lege statuează că "Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".
În ceea ce privește acest motiv de contestație în anulare, invocat de către contestator, Curtea reține că acesta nu este fondat, deoarece instanța nu a avut de a face cu motivele contestației în anulare prevăzute d art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2, în sensul că procedura de citare a fost legal îndeplinită și în al doilea rând nu s-a pus problema competenței ca chestiune de ordine publică și prin urmare recursul nu a fost respins pentru că instanța de recurs ar fi avut nevoie de verificări de fapt, iar respingerea recursului s-a făcut după o judecare pe fond a acestuia așa cum rezultă din motivarea acestuia.
Cu privire la cel de-al doilea motiv invocat prevăzut de art. 318 proc. civ. Curtea reține că acesta vizează un motiv ce prevede că dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs este "rezultatul unei greșeli materiale".
Curtea consideră că fiind un text de excepție, noțiunea de "greșeală materială" nu trebuie interpretată extensiv. Legea are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural, care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, greșeli pe care instanța le-a comis prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale.
În nici un caz textul de lege nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor, ceea ce ar putea semnifica "netemeinicia" hotărârii, nu însă o greșeală materială de natură să justifice contestația în anulare.
Or, prin motivele invocate, contestatorul tocmai acest aspect îl invocă, stabilirea eronată a situației de fapt pe baza probelor administrate cu privire la faptul că chestiunile de fond ale cererii sale de chemare în judecată și pe modalitatea de aplicare a dispozițiilor privind integrarea sa în grupa a II-a de muncă, precum și pe faptul că intimatul nu ia eliberat adeverința care să prevadă că activitatea desfășurată în perioada 1956-1957 este una în grupa a II-a de muncă.
Or, instanța de recurs, tocmai toate aceste aspecte le-a analizat, aspecte care invocate în motivarea recursului și pe care instanța de recurs le-a analizat pe fondul lor și a considerat că sensul în care se interpretează și se impune aplicarea legii așa cum corect au fost analizate de instanța de fond.
Prin decizia Curții s-a reținut pe fond că adeverința eliberată de către intimată este cea conformă cu înscrisurile existente în arhiva sa și prin urmare nu poate adăuga că în perioada 1956-1957 acesta ar fi desfășurat o activitate care se impune a fi menționată ca fiind în grupa a II-a de muncă.
Prin urmare, greșeala materială la care se referă art. 318 proc. civ. nu trebuie să fie rezultatul modului în care instanța a înțeles să interpreteze un text de lege, căci, dacă s-ar admite astfel, s-ar ajunge, pe o cale ocolită, la judecarea încă o dată a acelui recurs.
Cu alte cuvinte, plecând de la aceste temeiuri, o greșeală materială în aprecierea probelor, așa cum susține contestatorul că există este de fapt una de apreciere a probelor, datorită căreia situația de fapt reținută de instanța de recurs ar fi eronată, este o greșeală de fond, de apreciere a probelor, ce nu poate fi valorificată pe calea contestației în anulare, pentru că în acest mod ne-am afla în situația unui recurs la recurs, ceea ce legea nu reglementează.
Cât privește invocarea dispozițiilor art. 6 din CEDO privind dreptul la un proces echitabil, Curtea reține că contestatorului i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, recursul său fiind analizat sub toate aspectele, dar rezultatul la care a ajuns instanța de recurs este consecința dreptului pe care judecătorii îl au de a interpreta și aplica legea într-o cauză cu care au fost învestiți.
Cât privește critica potrivit căreia instanța de recurs nu ar fi pronunțat decizia în ședință publică, Curtea reține că nu există nicio probă cu privire la această chestiune, iar în plus decizia a fost înscrisă în condica de ședință, precum și în sistemul de ECRIS, la care orice persoană are acces, astfel că contestatorul nu a suferit nici un prejudiciu.
Pentru aceste considerente, în baza art. 320 proc. civ. Curtea urmează să dispună respingerea contestației în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul-recurent-reclamant împotriva deciziei civile nr.2022R/31.03.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
8.12.2009
Jud.:
Jud.fond:
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
