Uzucapiune. Decizia 480/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE
PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.480
Ședința publică de la 12.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ileana Ruxandra Dănăilă
JUDECĂTOR 2: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 3: Andreea
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurentul pârât Municipiul B prin Primar General împotriva deciziei civile nr. 421A/30.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în contradictoriu cu intimata reclamantă.
La apelul nominal, făcut în ședință publică se prezintă recurentul-pârât Municipiul B prin Primar General prin consilier juridic, care depune delegație de reprezentare la dosar, intimata-reclamantă prin avocat cu împuternicire avocațială nr.-/11.11.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează că cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru și că intimata reclamantă a fost citată cu copia motivelor de recurs.
Reprezentantul intimatei reclamante invocă excepția nulității recursului, și având cuvântul pentru dezbaterea excepției, arată că recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4 Cod procedură civilă, însă motivele de critică nu se încadrează în aceste prevederi, fiind incidente dispozițiile art.306 alin.1 Cod Proc.Civ.
Reprezentantul recurentului pârât Municipiul B solicită respingerea excepției nulității recursului, întrucât acesta se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, fiind indicate din eroare prevederile art.304 pct. 4 din cod.
Curtea, după deliberare, respinge excepția nulității recursului față de dispozițiile art.306 alin.3 Cod procedură civilă, urmând ca instanța să procedeze, în aplicarea textului menționat, la încadrarea motivelor de critică în prevederile 304 pct. 9 Cod Proc.Civ.
Reprezentantul recurentului pârât solicită a se preciza din partea intimatei reclamante dacă s-a formulat cerere în baza OG 94/2000 cu privire la acest imobil.
Interpelat fiind, reprezentantul intimatei reclamante arată că nu a formulat cerere în temeiul legii speciale.
Părțile prezente învederează Curții că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.
Reprezentantul recurentului pârât Municipiul B prin Primar General solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și depune la dosar concluzii scrise pe care solicită a fi avute în vedere la soluționarea cauzei.
Reprezentantul intimatei reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată. În combaterea recursului arată că susținerea cu privire la lipsa calității procesuale pasive invocată la instanța de recurs este neîntemeiată, solicitând a fi respinsă. Depune la dosar practică judiciară și concluzii scrise.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Princererea de chemare în judecatăînregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 B, la data de 7.03.2007, sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul B prin Primarul General și a solicitat instanței să constate, prin hotărârea pe care o va pronunța, că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în B,-, sector 4, format din terenul în suprafață totală de 220. și a construcției existente pe o suprafață de 122,2. prin efectul uzucapiunii de 30 de ani.
În motivarea cererii formulate, reclamanta a arătat că a dobândit imobilul în litigiu prin testamentul lăsat de, autentificat sub nr. 1022/18.06.1886 de Tribunalul Ilfov. La data de 18.08.1941, reclamanta și-a înscris dreptul de proprietate în temeiul Legii pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare din 27.04.1938, iar din anul 1940 și până în prezent a stăpânit netulburat imobilul, a achitat toate taxele și impozitele și nu a pierdut niciodată posesia asupra acestuia.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile prevăzute de art. 480 și art. 645 Cod civil, art. 17 și 18 din Legea nr. 115/1938, Legea nr. 455/2006.
Prin sentința civilă nr. 1292/29.02.2008, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Sectorului 4 Bar espins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Municipiul B prin Primarul General și a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu acest pârât, a constatat că reclamanta a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului situat în B,-, sector 4, în suprafață de 254. și că a dobândit prin accesiune dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe teren în suprafață de 1,38.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut că pârâtul chemat în judecată are calitate procesuală pasivă, față de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, din care a rezultat că în anul 1940 imobilul în litigiu se afla în posesia reclamantei, fiind deținut în baza testamentului autentificat sub nr. 1022/18.06.1986, iar acest testament nu a fost contestat. A mai reținut judecătoria că potrivit art. 680 Cod civil, statul ar putea contesta acest testament, iar Municipiul B, în calitate de unitate administrativ teritorială este, potrivit art. 91 alin. 1 litera c din Legea nr. 215/2001, astfel cum a fost modificată și art. 36 alin. 1 din Legea 18/1991, cel care are în proprietate și administrează bunurile unității administrativ teritoriale, fapt ce conferă pârâtului calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cererii, prima instanță a reținut că reclamanta a exercitat asupra imobilului în litigiu o posesie continuă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, în cauză fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1837 1862 și art. 1890 din Codul civil. Referitor la construcțiile aflate pe teren, prima instanță a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 492 Cod civil, având în vedere că principalul efect al uzucapiunii este acela că posesorul dobândește retroactiv dreptul de proprietate asupra imobilului, fiind considerat proprietar de la data când a început posesia. Imobilul în litigiu a fost identificat printr-un raport de expertiză efectuat în cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Municipiul B prin Primarul General, iar la termenul de judecată din data de 30.03.2009 tribunalul a recalificat această cale de atac ca fiindapel, conform dispozițiilor prevăzute de art. 2821din pr.civ.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă la data de 18.10.2008 sub nr-.
În motivele de apel formulate, apelantul-pârât a susținut că prima instanță a reținut greșit că în cauză sunt îndeplinite și dovedite toate condițiile privind dobândirea dreptului de proprietate asupra unui imobil prin efectul uzucapiunii, respectiv a reținut greșit că posesia a fost exercitată în mod continuu, neîntrerupt, pașnic, public și sub nume de proprietar. Apelantul a arătat că s-a reținut greșit calitatea procesuală pasivă a acestuia, deoarece nu s-a făcut dovada că imobilul în litigiu s-a aflat în proprietatea privată a municipalității.
La data de 8.12.2008, intimata - reclamantă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică. Intimata a susținut că prima instanță a reținut corect că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Prindecizia civilă nr.421A/30.03.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilăa respins ca nefondat apelul formulat.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu este deținut de reclamantă în baza testamentului autentificat sub nr. 1022/18.06.1986 de Tribunalul Ilfov - Secția notariat.
Pârâtul chemat în judecată, Municipiul B prin Primar General, este reprezentantul statului în teritoriu și este singurul care ar putea să emită vreo pretenție asupra acestui teren, astfel încât tribunalul a considerat că în cauză s-a făcut dovada calității procesuale a acestuia. Pe de altă parte, s-a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada existenței vreunui moștenitor al celui care a deținut inițial imobilul în litigiu, reclamanta fiind singura care a stăpânit acest imobil sub nume de proprietar, exercitând o posesie utilă, continuă și netulburată din anul 1986. Pe acest teren, reclamanta a edificat o construcție, respectiv un lăcaș de cult. De asemenea, reclamanta și-a înscris în cartea funciară dreptul său de proprietate asupra imobilului în litigiu din anul 1941.
Tribunalul a înlăturat motivul de apel în sensul că imobilul în litigiu a tăcut parte din proprietatea publică a statului și nu putea să fie uzucapat, deoarece apelantul-pârât nu a produs nici o probă care să dovedească afirmațiile făcute.
Împotriva acestei decizii a declaratrecursapelantul-pârât Municipiul B, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, iar pe fond respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă și în subsidiar ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de critică, recurentul-pârât a arătat că instanța de judecată a constatat dreptul de proprietate al reclamantei în contradictoriu cu recurentul-pârât fără a analiza în raport de probatoriul administrat și dispozițiile legale în materie calitatea procesuală pasivă a municipalității.
Astfel, uzucapiunea este o sancțiune ce operează împotriva proprietarului nediligent. Așadar, pentru ca reclamantul să poată solicita constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiunea în contradictoriu cu reucrentul-pârât trebuia să facă mai întâi dovada că municipalitatea este proprietarul nediligent al imobilului în litigiu. Sarcina probei, atât a calității procesuale active cât și a celei pasive incumba reclamantei. Or, prin actele depuse la dosarul cauzei nu s-a făcut dovada apartenenței la domeniul privat al municipalității a imobilului în litigiu.
Mai mult, s-a susținut, reclamanta nu a prezentat vreun certificat de succesiune vacanta, care ar fi justificat calitatea procesuală pasivă a în speța de față.
O altă critică a privit îndeplinirea cumulativă a condițiilor impuse de disp.art.1846 și următoarele civ. și art.1890 civ. pentru constatarea uzucapiunii, fiind necesar ca reclamanta să dovedească existenta unei posesii utile, a bunei credințe și a termenului cerut de lege.
În cazul de față, deși a folosit terenul timp de 30 de ani, reclamanta nu a exercitat o posesie în sensul legii, ea fiind doar detentor precar. Pentru a exista posesia persoana care o invoca trebuie să dovedească că întrunește ambele elemente ale posesiei respectivanimusșicorpus. Reclamanta a dovedit doar faptul că a exercitat elementul corpus, dar nu a reieșit din probatoriul administrat și faptul că folosința exercitată asupra bunului litigios s-a făcut sub nume de proprietar.
Recurentul-pârât aprfeciază total eronate argumentele instanței de judecată din considerentele hotărârii, câtă vreme neîndeplinirea acestei condiții nu poate duce potrivit legii la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, posesia nefăcându-se și sub nume de proprietar, ci doar în calitate de detentor precar.
În ceea ce privește constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcției, recurentul consideră că argumentul instanței de judecata în sensul că, realizarea construcției a avut loc anterior intrării în vigoare a Legii nr. 50/1991 nu are niciun suport legal, câtă vreme și anterior acestei legi existau acte normative ce reglementau problematica construcțiilor, respectiv Decretul nr.144/1958, iar temeiul de drept invocat de către reclamanta este art. 488.Civ.
A susținut recurentul că în speță nu s-a făcut dovada incidenței dispozițiilor art.489 Cod Civil, în sensul că, materialele folosite la construcție ar aparține municipalității, că aceasta ar pretinde vreun un drept asupra lor sau că ar pretinde un astfel de drept.
Pe de altă parte, în astfel de spețe în care prin eludarea dispozițiilor legale se încearcă intrarea în legalitate fără obținerea unei autorizații de construcție, singura autoritate care ar putea opune vreun drept reclamantei în privința dobândirii dreptului de proprietate asupra construcției edificate este Primăria de sector care, potrivit nr.OG5/2002m este autoritatea publica competenta în eliberarea autorizațiilor de construire, iar nu recurentul.
Cererea de recurs, scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.304 pct. 4 Cod Proc.Civ. însă recurentul pârât a arătat verbal în ședința de judecată din 12.11.2009 că este vorba despre o eroare de tehnoredactare și temeiul cererii de recurs este pct. 9 al art.304 Cod Proc.Civ.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de critică expuse mai sus și în raport de prevederile art.304 pct.9 Cod Proc.Civ. curtea constată cărecursul este nefondat.
În privința calității procesuale pasive a municipalității în acțiunea având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, pe de o parte se rețin considerentele instanței de apel, în sensul că, în lipsa dovezilor privind adevăratul proprietar (nediligent) al imobilului uzucapat, față de dispozițiile art.680 și art.646 Cod Civil, precum și ale art.26 din Legea nr. 18/1991 republicată, legitimarea procesuală pasivă revine statului, reprezentat de autoritatea administrației publice locale ca titular de patrimoniu imobiliar.
Pe de altă parte, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată de reclamantă și pe dispozițiile Legii nr. 455/2006 pentru stabilirea unor măsuri privind acțiunile și cererile în justiție formulate de cultele religioase recunoscute din România, care prevede în articolul său unic, alin. 2: "Acțiunile și cererile pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate prevăzute la alin.(1) ( -"formulate de cultele religioase recunoscute din România pentru constatarea, în condițiile legii, a dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate, cele de revendicare care privesc construcții și terenurile aferente sau terenuri libere situate în intravilanul localităților, precum și cele pentru constatarea existenței dreptului de proprietate asupra unor asemenea bunuri") se soluționează, potrivit legii, în contradictoriu cu autoritățile și alte persoane interesate."
Din formularea textului rezultă că legiuitorul a intenționat a ușura sarcina reclamantei ce are calitatea de cult religios recunoscut în România în litigii ca cel de față sub aspectul stabilirii cadrului procesual, față de specificul problemelor de fapt și de drept ridicate în legătură cu uzucaparea imobilelor deținute de acestea.
Prin urmare, textul mai sus citat se constituie într-un argument în plus pt reținerea calității procesuale pasive a municipalității în cauza de față, acest motiv de critică fiind neîntemeiat.
Va fi înlăturată și critica referitoare la netemeinicia cererii, susținută de recurentul-pârât în considerarea inexistenței unei posesii, ci numai a unei detenții precare, rezultând din aceasta, în opinia recurentului, greșita aplicare a prevederilor art.1847 și următoarele Cod Civil.
Astfel, se poate constata din mijloacele de probă administrate, cum au procedat și primele instanțe, că intimata-reclamantă s-a comportat cu privire la bunul imobil în discuție ca un proprietar, în procesul-verbal întocmit de Primăria Municipiului B la data de 01.03.1940 (fila 5 dosar fond) fiind făcută mențiunea că imobilul din B,-, este proprietatea Bisericii Ortodoxe. La fel, aceeași mențiune este cuprinsă în procesul-verbal de revizuire nr.221/07.04.1941, depus la fila 7 în același dosar, întocmit de aceeași instituție, Primăria Municipiului
Prin urmare, nu numai că intimata-reclamantă s-a comportat ca un proprietar față de bun, iar stăpânirea exercitată asupra bunului a început în forma posesiei și este aplicabilă prezumția instituită de 1855 cod civil în lipsă de probă contrară, dar însuși recurentul-pârât a recunoscut această calitate prin întocmirea înscrisurilor amintite.
De altfel, reținut fiind de instanțele de fond și apel că intimata-reclamantă a stăpânit imobilul în temeiul testamentului autentificat lăsat de defunctul, este evidentă atitudinea subiectivă a posesorului, care s-a considerat legatar, deci proprietar asupra bunului.
Nu în ultimul rând curtea reține că intimata-reclamantă a înscris imobilul și în Cartea Funciară, față de mențiunile procesului verbal nr.38431/1940, întocmit de Comisiunea pentru Înființarea Cărților Funciare în B (fila 14 dosar fond), precum și față de cuprinderea bunului în evidențele fiscale pe bază de declarație în anul 1952 (conform adresei de la fila 24 dosar fond), astfel că nu există nici un dubiu cu privire la existența calității de posesor a reclamantei.
Pe de altă parte, curtea constată că nu poate fi reținut nici argumentul legat de greșita aplicare a prevederilor art.492 Cod Civil, în raport de capătul de cerere privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune.
Astfel, ipoteza menționată în cererea de recurs nu se regăsește în cauză, respectiv ridicarea construcției de un neproprietar, pe terenul altuia, cu materialele proprietarului terenului, ci susținerea reclamantei intimate a fost în sensul că ridicarea construcției s-a făcut de către aceasta din urmă, cumateriale proprii, pe terenul proprietatea altuia, astfel că nu se pune problema dovedirii că materialele folosite au aparținut recurentului-pârât.
Mai mult decât atât, o astfel de susținere nici nu se încadra în vreunul din cazurile de casare sau de modificare reglementate de art.304 Cod Proc.Civ. susținerea de reevaluare a probatoriului anterior administrat și conturarea în consecință a unei alte situații de fapt neputând fi primită în recurs față de caracterul extraordinar al acestei căi de atac.
Este străină cauzei și critica legată de inexistența autorizației de construire, deoarece acest aspect nu este legat de întrunirea condițiilor legale pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune imobiliară artificială, și cu atât mai puțin de problema uzucapiunii asupra terenului.
Obținerea, în prealabil edificării construcției, a autorizației de construire impusă de lege reprezintă o obligație existentă în sarcina celui care construiește, după distincțiile cuprinse în lege, însă încălcarea acestei obligații poate atrage numai sancțiunile prevăzute pentru aceasta de legiuitor (sancționarea contravențională și alte măsuri complementare), dacă sunt întrunite cerințele legale pentru luarea măsurilor, fără a impieta asupra problemelor de drept ridicate în cauză, în sensul intervenirii accesiunii imobiliare.
Aceleași argumente îndreptățesc instanța de recurs să înlăture și argumentul recurentului-pârât în sensul că, pentru capătul al doilea al cererii, privitor la accesiune, nu se justifică legitimarea procesuală pasivă a Primăriei Sectorului 4 B, care ar fi avut competența de a elibera autorizația pentru imobilul în discuție.
În consecința celor expuse, curtea constată legalitatea deciziei recurate și, în temeiul art.312 Cod Proc.Civ. va respinge recursul ca nefondat.
Intimata-reclamantă nu a solicitat plata cheltuielilor de judecată.
Văzând și dispozițiile art.377 alin.2 pct. 4 Cod Proc.Civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de către recurentul-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL, cu sediul în -, sectorul 5,împotriva deciziei civile nr.421A/30.03.2001 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, cu sediul în B,-, sectorul 4, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.
Thred. AP,
2 ex.
- Secția a III-a civilă - jud. și I
Președinte:Ileana Ruxandra DănăilăJudecători:Ileana Ruxandra Dănăilă, Georgeta Stegaru, Andreea
