Drepturi salariale (banesti). Decizia 805/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 6844/2009)
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.805R
Ședința publică din data de 12.02.2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Opriș Daniela Elena
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta, împotriva încheierii de ședință din data de 23.11.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect "drepturi bănești - recurs împotriva încheierii din 23.11.2009".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta a depus la dosar la data de 09.02.2010, prin serviciul registratură al acestei secții, cerere prin are solicită soluționarea cauzei conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 23.11.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă, în dosarul nr-, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.286, art.287 și art.288 din Codul Muncii, a art.74, art.75 și art.77 din Legea nr.168/1999 și a art.164 pr.civ. Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că natura juridică a cauzei este de dreptul muncii, iar dispozițiile art.286, art.287 și art.288 din Legea nr.53/2003 și dispozițiile art.74, art.75 și art.77 din Legea nr.168/1999 cuprind reguli speciale de judecare a conflictelor de muncă.
S-a ținut seama că dispozițiile art.164 din pr.civ. privind conexitatea sunt tratate în titlul III din Codul d e procedură civilă privind procedura de judecată înaintea primei instanțe.
S-a constatat că în conformitate cu art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992, republicată, îndeplinirea condițiilor de admisibilitate stabilite în art.1, 2 și 3 ale aceluiași articol, instanța constată neîndeplinirea condiției care impune ca, de dispoziția legală criticată să depindă soluționarea cauzei.
Astfel, dreptul dedus judecății în prezenta cauză nu este guvernat nici de dispozițiile art.286, art.287, art.288 Codul Muncii și nici de dispozițiile art.74, art.75 și art.77 din Legea 168/1999, întrucât acestea vizează procedura de soluționare a litigiilor de muncă pentru care legiuitorul a instituit un regim juridic derogatoriu de la dreptul comun.
Ori, prin instituirea acestor reguli de procedură speciale nu se încalcă dispoziții constituționale și nici nu lezează garanțiile procedurale care asigură desfășurarea unui proces echitabil și într-un termen echitabil, în interesul legitim al fiecăreia dintre părți.
Mai mult chiar, prin reglementarea unor reguli speciale în soluționarea conflictelor de muncă se dă satisfacție principiului celerității în activitatea de judecată și are menirea de a determina justițiabilii în special angajatorii să acționeze cu diligentă și bună credință,să nu tergiverseze soluționarea cauzei.
S-a considerat că, în prezenta cauză instanța a administrat toate probele propuse de pârâtă, procedura de citare cu aceasta a fost îndeplinită cu o lună înaintea primului termen de judecată jar termenele de judecată acordate au fost suficient de lungi astfel ca pârâta să aibă posibilitatea să exercite în mod efectiv dreptul la apărare.
S-a precizat că pârâta nu are interes de a invoca excepția de neconstituționalitate a unora dintre dispozițiile legale criticate, așa încât se apreciază că scopul urmărit de aceasta nu este cel de a obține verificarea de către Curtea Constituțională a conformității textelor cu legea fundamentală ci numai efectul stabilit de lege, ca efect al invocării excepției, și anume suspendarea cauzei până la soluționarea excepției.
S-a apreciat în ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art.164 pr.civ. pe considerentul că acestea stabilesc facultatea și nu obligația instanței de a lua măsura conexării cauzelor, că prin posibilitatea conferită instanței de a aprecia asupra oportunității acestei măsuri, care se dispune doar în interesul unei mai bune judecăți a cauzelor, se evită de fapt prelungirea artificială și nejustificată a procesului și se asigură părților exercitarea drepturilor procesuale cu bună credință fără a aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți.
De asemenea, prin acordarea posibilității judecătorului de a cenzura în fiecare caz utilitatea conexării nu se antamează astfel fondul cauzei.
S-a menționat că, susținerile potrivit cărora prevederile criticate ar fi contrare dispozițiilor art.6, privind dreptul la un proces echitabil, din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu pot fi primite, dimpotrivă prin dispozițiile specială prevăzute de lege pentru soluționarea conflictelor de muncă se urmărește tocmai soluționarea acestor cauze într-un termen rezonabil și în interesul fiecăreia dintre părți.
S-a ținut seama și de împrejurarea că instanțe de același grad asupra aceleiași chestiuni au pronunțat hotărâri diferite nu aduce atingerea vreunei norme constituționale, în sistemul nostru de drept recunoscându-se valența de izvor de drept doar deciziilor pronunțate în recursurile în interesul legii.
În consecință, în raport de cele expuse și examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată, din perspectiva dispozițiilor art.2 al.3 din Legea nr.47/1992, republicată, potrivit căruia "Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de aplicare și interpretare a legii, ci, numai asupra înțelesului său, contrar Constituției", și din perspectiva dispozițiilor art.126 și art.124 pct.3 din Constituția României, instanța a constatat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției invocate.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs pârâta - SA, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, ecurenta a enunțat prevederile art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și a susținut că excepția de neconstituționalitate este admisibilă, întrucât a fost invocată în fața unei instanțe judecătorești, are ca obiect prevederi legale cuprinse în lege, ce au legătura cu soluționarea cauzei și care nu au fost declarate neconstituționale anterior.
S-a mai arătat că, în speță, sunt întrunite condițiile de invocare a excepției de neconstituționalitate în fața instanței de judecată, iar textele contestate, ce au legătură cu prezenta cauză (fiind vorba de un litigiu de muncă în cadrul căreia angajatorul are calitate de pârât, fiindu-i aplicabile dispozițiile speciale imperative invocate), apar ca fiind de un formalism excesiv de natură să afecteze grav exercitarea drepturilor recunoscute de lege și să restrângă nejustificat dreptul de apărare al angajatorului care este pus într-o situație de dezechilibru față de reclamant, textele contestate fiind neconstituționale și din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care consacră necesitatea respectării principiului efectivității juridice.
Recurentul a mai susținut că prima instanță a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor ce reglementează admisibilitatea, instanța depășindu-și atribuțiile întrucât potrivit art.29 alin.4 din Legea nr.47/1992, instanța poate opina asupra excepției doar în cazul în care se decide să sesizeze Curtea Constituțională.
De asemenea, s-a mai arătat că motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile legale mai sus menționate, au în vedere principiul efectivității juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive.
A fost invocată decizia nr.737/2008 a Curții Constituționale, prin care s-a stabilit că în reglementarea exercitării accesului la justiție legiuitorul are posibilitate de a impune anumite condiții de formă, ținând de natura și exigența administrării justiției fără ca aceste condiționări să aducă atingere substanței dreptului sau să lipsească de efectivitate, în cauză textele legale invocate impun acordarea unor termene prea mici, iar instanța are posibilitatea de a decădea angajatorul din dreptul de a depune probe și formula apărări, astfel încât este prejudiciat acestuia, în opinia recurentului, însuși dreptul la apărare.
S-a adăugat că legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, în sensul că acestea trebuie să fie coerente (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Unedic Franței, 20153/04,18 decembrie 2008), să evite paralelismul legislativ (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Katz România, no. 29739/03), să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă în sensul de a evita o jurisprudența neuniformă (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Santos Pinto vs. Portugalia, 39005/04, 20 mai 2008).
Analizând actele dosarului prin prisma criticilor de recurs formulate de către recurentă, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.2 alin.3 din Legea nr.47/19992 republicată, Curtea Constituțională nu are abilitatea de a se pronunța asupra modului de aplicare și interpretare a legii, ci numai asupra înțelesului său, contrar Constituției aspect corect sesizat de către instanța de fond.
Natura juridică a acestui litigiu este de dreptul muncii, iar dispozițiile contestate de către recurent cuprind reguli speciale de judecare a conflictelor de muncă, iar cât privește dispozițiile art.164 din pr.civ. acestea vizează procedura de judecată înaintea primei instanțe.
Însă, de dispozițiile legale criticate nu depinde soluționarea cauzei, instituirea unor reguli de procedură speciale neîncălcând nici dispoziții constituționale și nici nu lezează garanțiile procedurale care asigură desfășurarea unui proces echitabil, într-un termen rezonabil, în interesul legitim al părților și cu încălcarea dreptului la apărare al angajatorului.
Se are în vedere și faptul că referitor la excepțiile de neconstituționalitate invocate, acestea au făcut obiectul unor sesizării soluționate de către Curtea Constituțională sens în care se pot aminti Deciziile 1015/7.07.2009, nr.1507/12.11.2009 și nr.1404/03.11.2009, Curtea hotărând în sensul respingerii acestora.
În considerentele deciziilor mai sus amintite s-au reținut următoarele:
Prevederile respective sunt norme care stabilesc o procedura speciala, derogatorie, privind termenele de judecata si modalitatea administrării probelor in cazul judecării cererilor referitoare la conflictele de munca. Modalitatea in care au fost reglementate aceste dispoziții este o opțiune a legiuitorului, care a avut in vedere instituirea unei proceduri simple si urgente, adaptata raporturilor de munca si exercitării dreptului la munca. Regulile de procedura prevăzute de aceste dispoziții se aplica in mod echitabil atât angajatorilor, cat si angajaților, fără a fi favorizata o categorie sau alta.
S-a mai reținut și faptul că art.287 din Cod reprezintă "norme de procedura care, potrivit art.126 alin.2 din Constituție, se stabilesc prin lege", precum si ca "salariatul si angajatorul sunt doua părți ale conflictului de munca, situate pe poziții opuse si cu interese contrare, situația lor diferita justificând, in anumite privințe, și tratamentul juridic diferențiat. Angajatorul este cel care deține documentele si toate celelalte probe pertinente pentru elucidarea conflictului si pentru stabilirea drepturilor si obligațiilor părților raportului juridic de munca, fiind necesara si fireasca obligația acestuia de a prezenta aceste probe".
Totodată, prin Decizia nr.350 din 28 iunie 2005, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.779 din 26 august 2005, Curtea, respingând excepția de neconstituționalitate a art.288 teza a doua din Codul Muncii, a reținut ca aceste dispoziții legale "sunt menite sa asigure soluționarea cu celeritate a conflictelor de munca, in primul rând, in interesul salariatului, al apărării raporturilor de munca si al exercitării dreptului la munca".
În ceea ce privește dispozițiile art.164 din Codul d e procedura civila, Curtea constata ca acestea nu contravin prevederilor constituționale invocate, ele reglementând norme de procedura a căror interpretare si aplicare revin instanțelor de judecata.
Pentru aceleași considerente s-a reținut și conformitatea cu normele constituționale invocate a prevederilor art.74, art.75 si art.77 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de munca.
Față de cele mai sus arătate, în temeiul art.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - "" SA, împotriva încheierii de ședință din data de 23.11.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
23.02.2010
Jud. fond.:;
Președinte:Opriș Daniela ElenaJudecători:Opriș Daniela Elena, Comșa Carmen Georgiana
